ICCJ. Decizia nr. 595/2005. Penal. Art.211 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 595/2005
Dosar nr. 6729/2004
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 209 din 11 martie 2004 a Tribunalului Iaşi, inculpatul B.V. a fost condamnat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată s-a dedus durata reţinerii de o zi, de la data de 24 octombrie 2002, până la data de 25 octombrie 2002.
S-a luat act de renunţarea moştenitorului legal al părţii civile, I.V., la acţiunea civilă formulată de partea civilă I.M. şi constată că moştenitorii legali I.E. şi T.A. nu au formulat pretenţii civile în cadrul procesului penal.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul B.V. a unui cuţit de bucătărie, obiect care a servit la săvârşirea infracţiunii şi care a fost ridicat de organele de cercetare penală la data de 24 octombrie 2002.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.900.000 lei, din care 600.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 22 octombrie 2002, partea vătămată I.M. i-a cerut inculpatului B.V. să-l tundă şi să-l bărbierească, timp în care cei doi au consumat băuturi alcoolice în locuinţa celui de-al doilea.
Pentru serviciile prestate, partea vătămată i-a plătit inculpatului suma de 50.000 lei.
Inculpatul i-a cerut şi restituirea unei datorii anterioare, dar partea vătămată l-a refuzat.
În aceste împrejurări, inculpatul a ameninţat victima cu un cuţit luat de pe masă, cerându-i să-i dea toţi banii avuţi asupra sa.
Întrucât partea vătămată nu s-a conformat cererii sale, inculpatul i-a controlat buzunarele hainei, dar nu a găsit bani, astfel că a încetat acţiunea.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, proces-verbal de ridicare a obiectului corp-delict, declaraţiile martorilor N.V., C.E., C.I., declaraţiile inculpatului care a recunoscut săvârşirea infracţiunii.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 385 din 2 noiembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 700.000 lei din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul B.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate şi achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen.; în subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 18, 171 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanţele de judecată au reţinut corect situaţia de fapt, au stabilit în mod just vinovăţia inculpatului şi au dat încadrarea juridică legală şi temeinică faptei săvârşite de acesta.
Inculpatul a recunoscut în timpul urmăririi penale faptul că l-a ameninţat pe I.M. cu cuţitul pentru a-l determina să-i restituie datoria bănească, iar în ultimul cuvânt în faţa instanţei de fond a declarat că regretă comiterea infracţiunii.
Vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită cu declaraţia părţii vătămate şi declaraţiile martorului ocular N.V., care a relatat cum inculpatul a ameninţat cu cuţitul şi l-a căutat de bani prin buzunarele hainei pe I.M.
În consecinţă, în cauză neexistând temeiuri de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., Curtea urmează să respingă această critică formulată prin motivele de recurs.
Cu privire la modul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.V., Curtea constată că instanţele de judecată nu au dat aprecierea cuvenită tuturor împrejurărilor în care s-a săvârşit fapta, încălcând în acest mod dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Inculpatul şi partea vătămată aveau o relaţie normală, firească între doi consăteni, dovada constituind-o nu numai faptul că victima a avut iniţiativa de a intra în locuinţa lui B.V. şi de a-i solicita prestarea unor servicii, dar şi că părţile au şi consumat împreună alcool.
Este evident, de asemenea, faptul că inculpatul nu a intenţionat să agreseze şi să deposedeze victima de bani, deoarece ar fi putut să facă acest lucru în timp ce îl tundea şi îl bărbierea, poziţia victimei şi ustensilele folosite de inculpat favorizându-l pe acesta din urmă într-o astfel de acţiune.
Starea de nervozitate a inculpatului şi reacţia sa violentă s-au produs în momentul plăţii, când, constatând că victima îi plăteşte doar 50.000 lei, inculpatul i-a amintit de datoria pe care o avea faţă de el, cerându-i să i-o achite.
Existenţa, realitatea acestei datorii este confirmată de martorul N.V.
Refuzul victimei l-a determinat pe inculpat să o ameninţe şi să încerce să-şi recupereze singur banii. Inculpatul trăieşte în condiţii precare, interesul său material fiind acutizat de această stare.
Conflictul s-a stins de la sine, martorul N.V. arătând că după acest moment, cei prezenţi au consumat alcool şi s-au despărţit în „ bune condiţii".
Partea vătămată a exagerat apoi dimensiunile conflictului, arătând că inculpatul i-a sustras suma de 1.200.000 lei, susţinere ce s-a dovedit nereală şi care a fost înlăturată în mod justificat de instanţa de judecată.
Pentru aceste motive care se constituie în circumstanţe reale ale comiterii faptei, Curtea consideră că în cauză este justificată aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., cu consecinţa legală a reducerii pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., de la 3 ani şi 8 luni închisoare la 2 ani închisoare.
Prin cuantumul şi modalitatea sa de executare, această pedeapsă este în măsură să asigure atât scopul preventiv cât şi cel educativ al sancţiunii penale, astfel cum este el prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor judecătoreşti vor fi menţinute.
Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 385 din 2 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 209 din 11 martie 2004 a Tribunalului Iaşi, numai cu privire la individualizarea pedepsei.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 74, art. 76 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., de la 3 ani şi 8 luni închisoare la 2 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii.
Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 593/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 596/2005. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
