ICCJ. Decizia nr. 11299/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 170 din 21 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 211 alin. (1) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.Z.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 8 ani închisoare.
în baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate privind pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare aplicată prin sentința penală nr. 459 din 18 martie 2003 a Judecătoriei Satu Mare, ce se va executa separat de pedeapsa aplicată, prin privare de libertate.
în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv din 17 august 2004 la zi.
în baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., s-a respins constituirea de parte civilă formulată de S.T. din Baia Mare și S.N.T.
în baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 6000 Euro sau echivalentul în lei la cursul de schimb din ziua plății, în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul este asociat la SC S.S. SRL Satu Mare, unde la un chioșc de ziare lucrează și martorul O.L.C. De asemenea, minorul V.N. de 14 ani care se cunoștea cu inculpatul, îl ajuta pe vânzătorul de la chioșcul din Piața de alimente nr. 1 contra unor mici beneficii.
împreună cu partea vătămată S.K., locuia S.T., fiul concubinei părții vătămate, constituit și parte civilă în cauză, care, de asemenea, se cunoștea cu inculpatul și de mai multe ori l-a vizitat pe partea vătămată care era grav bolnav și handicapat locomotor însoțit deseori și de minorul V.N., făcându-i diferite servicii. La rândul său minorul se cunoștea cu S.T., ambii fiind internați în aceeași perioadă la casa de copii. Apartamentul în care locuia partea vătămată era proprietatea acestuia.
în cursul lunii februarie 2004, partea vătămată s-a înțeles cu nepotul său O.L. să facă schimb, nepotul să-l îngrijească până la deces, sens în care la 17 martie 2004 s-a încheiat între partea vătămată S.C. și O.L.C. căsătorit cu O.E.C. un contract de vânzare-cumpărare cu păstrarea dreptului de uzufruct și clauză de întreținere. Cu această ocazie, susține O.L.C., a dat unchiului său suma de 60 milioane lei și s-au înțeles pentru o sumă lunară pe care nu a mai putut-o achita întrucât s-a îmbolnăvit. La realizarea acestui act au fost ajutați de inculpatul C.Z.M.
Ulterior, partea vătămată s-a răzgândit, astfel a discutat cu nepotul său O.L.C. în sensul de a vinde apartamentul, astfel au apelat la ajutorul inculpatului pentru a da anunțul în presă.
S-a prezentat în calitate de cumpărător martorul R.I. a luat legătura cu O.L. și împreună s-au dus la locuința părții vătămate S.C., martorul s-a arătat interesat de cumpărarea apartamentului, astfel s-au înțeles ca prețul de vânzare să fie de 8000 Euro, din care 2000 Euro s-a achitat cu titlu de avans, banii primindu-i martorul O. cu acordul părții vătămate în contul sumei plătite anterior și pentru alte cheltuieli, diferența de 6000 Euro, urmând a fi achitată părții vătămate în momentul încheierii contractului autentic în fața notarului.
în urma înțelegerii dintre O.L. și cumpărătorul R.I., în dimineața de 2 august 2004, inculpatul C.Z.M. se duce la piață, de unde îl ia pe minorul V.N. și împreună se duc pe str. M. Eminescu în fața Cabinetului notarial I.C., unde se întâlnesc cu O.L., urmând ca împreună să se deplaseze la locuința părții vătămate pentru a-l aduce la notar, având în vedere că datorită handicapului de care suferă acesta nu se poate deplasa singur. Pentru realizarea acestui scop, inculpatul a solicitat o mașină taxi condusă de șoferul B.V.
Anterior acestei date, așa cum rezultă din declarațiile minorului V.N., în cursul urmăririi penale date în prezența mamei sale și a apărătorului inculpat avocat G.I., iar apoi în prezența mamei și a avocatului D., inculpatul i-a relatat acestuia că vor duce un bătrân la notar pentru încheierea unui contract autentic de vânzare-cumpărare de la care el va trebui să sustragă banii, a fost de acord și, că are încrede în el în sensul că nu va relata la nimeni ce vor face.
Au mers împreună la apartamentul părții vătămate în Cartierul "Solidarității", unde partea vătămată a fost adusă pe brațe la mașină de fiul concubinei acestuia, martorul S.T. care a vrut și el să urce în mașină pentru a merge cu ei la notar, dar inculpatul C.Z.M. s-a opus, spunându-i să rămână acasă să aibă grijă de apartament, vor avea ei grijă de tatăl său, nu i se va întâmpla nimic.
Ajunși la cabinetul notarial, s-au întâlnit cu cumpărătorul și soția martorului O., respectiv O.E. și aceștia au intrat la notar pentru perfectarea formelor legale de vânzare a apartamentului, partea vătămată a rămas în mașină, șoferul, inculpatul și minorul afară. în timp ce așteptau afară, arată minorul, inculpatul i-a reamintit că trebuie să ia banii de la partea vătămată, șoferul nu a asistat la aceste discuții.
Pentru a perfecta contractul de vânzare-cumpărare, în două rânduri notarul a venit la mașină și a discutat cu partea vătămată cu privire la condițiile și dorința de înstrăinare a apartamentului. Văzând acordul părții vătămate, după încheierea formalităților, acesta a fost dus de vânzător în cabinetul notarial unde a fost semnat contractul autentic, ocazie cu care în prezența notarului și a soților O., cumpărătorul i-a dat părții vătămate suma de 6000 euro care, după ce au fost numărați i-a pus într-un buzunar de la pantaloni care avea fermoar și pe care acesta l-a închis pentru a asigura banii.
Martorul O.L. l-a dus pe partea vătămată la mașină, așezându-l pe bancheta din spate, lângă el a intrat minorul V.N., iar inculpatul C.Z.M. a urcat pe scaunul din față și după ce soții O.L. s-au despărțit de partea vătămată, pentru că urmau să se întâlnească cu inculpatul C.Z.M. peste 15-20 minute întrucât plecau împreună, mașina a pornit, pe traseu inculpatul cerând șoferului să meargă întâi pe la gară, iar de acolo să-l ducă pe partea vătămată la domiciliu.
Pe drum, inculpatul C.Z.M. i-a cerut minorului să caute în buzunarul părții vătămate cheile de la apartament, acesta fiind pretextul pentru a-i sustrage banii, partea vătămată s-a opus spunând că nu sunt cheile la el, ci au rămas la S.A. și l-a lovit pe minor peste mână. Văzând că minorul nu reușește, inculpatul îi cere șoferului să oprească, coboară din mașină, deschide portiera dinspre partea unde era așezată partea vătămată și cu toate că aceasta își ținea mâna peste buzunarul în care avea banii, inculpatul reușește să-i sustragă, după care urcă în mașină și merg până la gară, unde inculpatul coboară, urmând ca mașina să-și continue drumul până acasă la partea vătămată. Deși partea vătămată când i s-au luat banii a strigat să-i restituie, nu a fost ascultat. Șoferul B.V. l-a auzit pe partea vătămată strigând după inculpat când a coborât la gară, dar nu a înțeles ce spune întrucât se exprima greu și vorbea în limba maghiară, dar martorul a mai arătat că, ajunși la gară, la coborâre, inculpatul era grăbit.
Ajunși la locuința părții vătămate, același martor a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, partea vătămată l-a întrebat dacă a văzut că inculpatul C.Z.M. i-a luat banii, a spus că nu știe, dar a văzut că bătrânul avea lacrimi în ochi, era foarte supărat și nervos, afirmând că va anunța poliția.
După ce partea vătămată a fost dusă în casă, acesta a relatat martorului S.T. că i-au fost luați banii pe drum de către inculpatul C.Z.M. și când i-a cerut acesta a afirmat că nu îi dă până nu vorbește cu O.L. Aflând cele întâmplate s-a dus la locul de muncă al inculpatului pentru a discuta cu acesta despre cele petrecute, împrejurare confirmată de martorul B.V. care i-a spus că inculpatul a plecat la mare, ocazie cu care a aflat și de la acesta că inculpatul a sustras banii părții vătămate.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând achitarea sa întrucât nu este vinovat de fapta pentru care a fost cercetat și condamnat.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 110/ A din 13 iunie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.Z.M.
A obligat apelantul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare.
în baza art. 160b C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și a dedus din pedeapsă arestul preventiv până la 13 iunie 2006.
împotriva hotărârii pronunțată de curtea de apel, inculpatul a declarat recurs reiterând motivele invocate în fața primei instanțe de control judiciar.
Examinând recursul declarat, față de criticile arătate, de lucrările de la dosar, de sentința și decizia pronunțată în cauză, de cazul de casare invocat, acesta este nefondat urmând a fi respins ca atare.
Astfel, se constată că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, vinovăția inculpatului dând faptei săvârșite de acesta o corespunzătoare încadrare juridică. Din declarația părții vătămate, care ulterior a decedat precum și a martorilor V.N. (minor), B.V. rezultă, că la data de 2 august 2004, în urma perfectării contractului de vânzare-cumpărare între partea vătămată S.C. și R.J., partea vătămată a primit suma de 6000 euro în fața notarului, pe care pus-o într-un buzunar de la pantalonii care avea fermoar, pe care l-a închis, pentru a asigura banii. Dat fiind că partea vătămată era handicapată locomotor și nu se putea deplasa, martorul O.L. a dus-o pe partea vătămată la mașină așezând-o pe bancheta din spate, "lângă partea vătămată a urcat minorul V.N. iar inculpatul C.Z.M. a ocupat scaunul din față. Pe drum inculpatul C.Z.M. i-a cerut minorului să caute în buzunarul părții vătămate cheile de la apartament, acesta fiind pretextul pentru a sustrage banii, partea vătămată însă s-a opus spunând că nu sunt cheile la el ci au rămas la S.T. și l-a lovit pe minor peste mână. Văzând că minorul nu reușește să sustragă banii părții vătămate astfel cum s-a înțeles anterior cu acesta, inculpatul i-a cerut șoferului să oprească, a coborât din mașină, a deschis portiera dinspre partea unde era așezată partea vătămată și cu toate că aceasta își ținea mâna peste buzunarul în care avea banii, inculpatul a reușit să-i sustragă, apoi inculpatul a coborât din mașină la gară. Deși partea vătămată a strigat după ce i s-au luat banii cerând inculpatului să-i restituie, nu a fost ascultat.
Șoferul B.V. l-a auzit pe partea vătămată strigând după inculpat, când a coborât la gară, dar nu a înțeles ce spune întrucât se exprima greu și vorbea în limba maghiară. Șoferul a mai declarat că partea vătămată avea lacrimi în ochi, era foarte supărat și nervos dar că nu știe despre sustragerea banilor decât din ce i-a relatat partea vătămată.
După ce partea vătămată a fost dusă în casă, acesta a relatat martorului S.T. că i-au fost luați banii pe drum de către inculpatul C.Z.M. Aflând cele întâmplate, acest martor s-a dus la locul de muncă al inculpatului pentru a discuta cu el despre cele petrecute, împrejurare confirmată de martorul B.V. care i-a spus că inculpatul a plecat la mare, ocazie cu care a aflat și de la acesta că inculpatul a sustras banii părții vătămate.
Pe parcursul procesului penal inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei însă nu a putut prezenta dovezi concludente în apărarea sa, toate susținerile acestuia fiind combătute de probele administrate în cauză.
Așa fiind se constată că fapta inculpatului C.Z.M. de a sustrage, prin violență, respectiv prin îndepărtarea mâinilor părților vătămate de la buzunar, a sumei de 6000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (21) lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepsei de 8 ani închisoare prima instanță, în mod corect a avut în vedere atât perseverența infracțională a inculpatului cât și pericolul social ridicat al faptei, împrejurarea că prejudiciul nu a fost recuperat ca și lipsa de sinceritate a inculpatului.
Din oficiu nu se constată cazuri de casare prevăzute de art. 3859C. proc. pen.
Conchizând că în cauză au fost pronunțate hotărâri legale și temeinice, că motivele de recurs invocate nu au constituit cazuri de casare, recursul declarat a fost respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar recurentul inculpat a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6664/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 92/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
