ICCJ. Decizia nr. 3/2006. Penal. Plângere. Fond
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 3095/1/2005 (688/2005 - nr. vechi) la înalta Curte de Casație și Justiție petentul R.A. a formulat plângere împotriva referatului nr. 31691/2011 din 24 noiembrie 2004 întocmit de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.
în motivarea plângerii petentul a arătat că s-a adresat Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție cu mai multe cereri prin care a solicitat arestarea și trimiterea în judecată a mai multor persoane, între care și numitul D.C., fost ministru al justiției, pentru încălcarea unor prevederi legale, prin care i-au fost cauzate prejudicii morale (psihice) și materiale.
întrucât parchetul nu s-a conformat dispozițiilor legale, în sensul că nu a procedat la efectuarea de acte de urmărire penală, ci s-a mulțumit să întocmească un referat prin care a încercat să ocolească realitatea a solicitat admiterea plângerii de față, infirmarea referatului în discuție, reținerea cauzei pentru judecată și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a celor vinovați.
Plângerea formulată de petentul R.A. este inadmisibilă.
Verificând actele și lucrările de la dosar se constată că, într-adevăr, petentul s-a adresat organelor de urmărire penală în speță Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție cu mai multe plângeri între care și una ce viza pe fostul ministru al justiției D.C., care se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații, abuz în contra intereselor persoanelor și neglijență în serviciu toate cu consecințe deosebit de grave, constând în aceea că pe perioada când a îndeplinit funcția de ministru al justiției, nu a răspuns la cerințe adresate prin care i se aduceau la cunoștință evenimente grave și infracțiuni comise de către magistrați, a încălcării regulamentelor de penitenciar de către angajații instituției și nu în ultimul rând faptul că menține în vigoare unele acte normative privind regimul executării pedepselor care sunt în contradicție cu normele europene în materie.
în acest sens, în cuprinsul plângerii petentul a făcut referire la diferite dosare, soluționate ori aflate în curs de soluționare în care consideră că s-au produs încălcări ale legii.
Cu privire la unele din plângeri parchetul a răspuns petentului fie prin rezoluție, fie prin alte mijloace de comunicare, unele dintre ele fiind soluționate de către instanța de judecată, altele aflate în curs de soluționare.
în legătură cu plângerea privind pe făptuitorul D.C. Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție i-a răspuns prin referatul nr. 31691/2011 din 24 noiembrie 2004, în care s-a arătat că susținerile și aprecierile referitoare la menținerea în vigoare a Ordinului nr. 3352/ C din 13 noiembrie 2003, emis de fostul ministru al justiției R.S., privind obligațiile și interdicțiile persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate precum și măsurile disciplinare aplicate în cazul săvârșirii de abateri disciplinare, în fața cărora a fost sancționat, nu pot fi însușite întrucât, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (2) din acel ordin, împotriva hotărârii condamnatului locului de deținere, persoana privată de libertate se poate adresa, în termen de 48 de ore de la comunicare, cu plângere, la Judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul.
Potrivit art. 275 alin. (1) C. proc. pen., orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.
Conform art. 277 C. proc. pen., procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire și să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost rezolvată.
în modul în care partea este nemulțumită, poate, conform art. 278 C. proc. pen., să se adreseze cu plângere la prim - procurorul parchetului sau, după caz, procurorului general al parchetului superior celui care a soluționat plângerea, dacă acesta este prim procurorul însuși.
în sfârșit, în cazul în care petentul consideră că soluția pronunțată nu corespunde realității, are dreptul, conform art. 2781C. proc. pen., să formuleze plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competentă să judece cauza în primă instanță.
Din conținutul textelor de lege menționate rezultă cu claritate care acte pot fi atacate în instanță, enumerarea lor fiind, expres stabilită iar parcurgerea tuturor fazelor impuse de lege este obligatorie.
Raportând cele de mai sus la cazul în speță se constată că plângerea petentului nu vizează nici una din soluțiile arătate în art. 2781C. proc. pen., ci se referă la un referat prin care s-a răspuns la diferite aspecte reclamate, fără însă a se pronunța o anume soluție astfel că, din acest punct de vedere, plângerea este inadmisibilă.
Acceptând chiar și punctul de vedere, împărtășit de petent în sensul că actul atacat intitulat de parchet "referat" ar echivala cu o rezoluție, plângerea de față ar fi tot inadmisibilă, întrucât nu a fost respectată condiția impusă de lege (art. 2781C. proc. pen.) și anume că împotriva acestuia să se fi făcut plângere, în termenul prevăzut de lege la procurorul ierarhic superior celui care a întocmit actul atacat.
Faptul că petentul nu a procedat în acest fel rezultă din însăși conținutul plângerii.
Pentru considerentele ce au precedat s-a constatat că plângerea formulată de R.A. împotriva actului intitulat referat a fost inadmisibilă, apoi a fost respinsă ca atare și s-a dispus potrivit dispozitivului prezentei sentințe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 284/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 29/2006. Penal → |
|---|
