ICCJ. Decizia nr. 25/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

I. a) Prin plângerea înregistrată sub nr. 20/ P din 20 martie 2002 la secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție col. mag. U.C. judecător la Tribunalul Militar Teritorial București a solicitat tragerea la răspundere penală a numiților general de brigadă P.I. magistrat șeful D.I.M. din Ministerul Justiției, colonel magistrat P.Șt. președintele Curții Militare de Apel și maior magistrat Ș.F. judecător la Tribunalul Militar Teritorial București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și cercetare abuzivă prevăzute de art. 246 și 266 alin. (2) C. pen., cu aplicația art. 33 lit. a) C. pen.

în fapt, petiționarul a arătat că, în ziua de 11 martie 2002, a fost solicitat în cabinetului președintelui Tribunalului Militar Teritorial București de către șeful instanțelor militare general de brigadă I.P. pentru a da explicații în fața unei comisii ad-hoc constituită din cei trei intimați, asistată de președintele instanței, în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită comisă prin aceea că a pretins și primit suma de 12.000 dolari S.U.A. pentru soluționarea în favoarea unui inculpat arestat preventiv, fost polițist, a unei cauze aflată pe rolul instanței amintite.

"Precedată de aprecierea că nu dorește să fie coleg cu un judecător corupt și că a găsit această modalitate de a acționa pentru a nu fi el acuzat de încălcarea regulilor privind demnitatea și onoarea militară se arată în plângere, a avut loc intervenția maiorului Ș.F. care a arătat că el se află la originea declanșării cercetărilor, pentru că aflase întâmplător cu câteva zile mai devreme de la o persoană, pe care nu o cunoscuse întreaga poveste. A menționat (detaliat) că în cursul săptămânii anterioare cumpărase niște ciment, iar când a sosit la domiciliu a constatat că îi fusese livrat un sac în plus. S-a deplasat pentru a plăti sacul respectiv, prilej cu care proprietarul societății, numitul T.D. fost ofițer de poliție la secția 22, s-a arătat impresionat de corectitudinea sa. A aflat că domnul Ș.F. este judecător la T.M.T. și i-a declarat acestuia că, în contrast, la aceeași instanță a întâlnit un judecător corupt în persoana subsemnatului care i-a pretins și căruia i-a dat în două tranșe, ultima în ziua în pronunțării, suma totală de 12.000 dolari S.U.A. pentru a pune în libertate pe vecinul său pe care l-a numit M.D. fost polițist prins în flagrant în cursul anului 1999 când a primit suma de 150.000 lei pentru a intermedia eliberarea unui certificat de sarcini. Atunci domnul D.T. a precizat numele meu (complet) m-a descris în detaliu, a descris poziția biroului în care lucrez, obiectele din birou și a mai precizat că mi-a înmânat ultima tranșă (8.000 dolari S.U.A.) în biroul în care eu l-am invitat, asigurându-l apoi și de o colaborare asemănătoare pe viitor. Domnul D.T. a arătat că-i fusesem prezentat de o persoană cu poziție înaltă, al cărei nume nu-l poate spune de teamă pentru afacerile sale".

Domnul judecător Ș.F. l-a contactat pe domnul general P.I. și împreună, în ziua de 8 martie 2002, s-au deplasat la sediul societății domnului D.T. pentru confirmarea și detalierea aspectelor semnalate astfel că și domnul general P.I. a susținut cele semnalate de colegul meu, judecător Ș.F.

"Pe timpul interogării mele, a arătat în continuare petiționarul, domnul general P.I. l-a contactat pe telefonul mobil pe presupusul denunțător (D.) iar discuția a avut loc cu microfonul deschis astfel că am constatat că domnul D., i se adresa domnului P.I. cu diminutivul "nea J." iar domnului Ș.F. cu F.

în acest context intimatul P.I. l-a acuzat în mod direct de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, l-a amenințat pentru a recunoaște fapta penală arătată, l-a jignit și i-a cerut să-și dea demisia.

Intimatul P.Șt., care a justificat prezența urmare convocării de către directorul D.I.M., ofițerul cu cea mai înaltă poziție din ierarhia sistemului judiciar, precum și în urma solicitării președintelui T.M.T.B., a intervenit și i-a cerut șefului instanțelor militare, să sesizeze cazul parchetului militar după care a părăsit sediul instanței.

Celălalt intimat Ș.F. l-a amenințat și l-a jignit numindu-l repetat "judecător corupt".

"După trei ore de căutări în evidențele instanței pentru a-l găsi pe acel M. condamnat, au apelat la procurorul care instrumentase cauza și au aflat că inculpatul se numea D.C., care fusese condamnat prin sentința nr. 134 din 25 august 1998, la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei fiind pus liber atunci, cu o zi înaintea prelungirii arestării preventive. Au fost dezamăgiți când au constatat că inculpatul fusese judecat când eu eram plecat în concediu de odihnă, de un alt complet la un termen când ei erau plecați în concediu de odihnă"

"Apreciez, arată petiționarul în plângere, că s-a procedat nelegal, cu încălcarea tuturor normelor de procedură, după un scenariu prestabilit, în detaliu, prin care s-a vizat compromiterea mea, ca judecător și ca om. S-a procedat astfel cu sprijinul domnului Ș.F., fost ofițer la U.M. 0215 (M.I.) cu aprobarea și sub conducerea celor doi ofițeri cu funcții de conducere deoarece anterior sesizasem anumite nereguli (ilegalități) în sarcina acestora și recent îmi manifestasem opțiunea pentru a participa la concursul de ocupare a unei funcții libere de judecător la Curtea Militară de Apel."

"La cererea mea, domnul Ș.F. a întocmit un proces-verbal prin care s-a consemnat (în sinteză) despre aceste verificări, proces-verbal semnat de cei prezenți".

în drept, petiționarul a invocat încălcarea dispozițiilor art. 91 alin. (2), art. 124 și art. 125 din Legea nr. 92/1992 de organizare judecătorească în raport cu care cei trei intimați, cu știință, au procedat la:

- culegerea de informații de la denunțătorul D.T., cu două-trei zile mai înainte, în legătură cu săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către un judecător aflat în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de lege, fără existența avizului prealabil;

- neconsemnarea denunțului privind săvârșirea faptei penale sus-menționate și omisiunea sesizării ministrului justiției și a organului judiciar competent să efectueze urmărirea penală sub aspectul infracțiunii de luare de mită arătate anterior și;

- efectuarea de cercetări în legătură cu existența unei fapte prevăzută de legea penală de persoane necompetente și fără aviz prealabil, inclusiv prin amenințare și insultă, acte defectuoase, îndeplinite în cadrul atribuțiilor de serviciu apreciate a realiza elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 266 alin. (2) C. pen.

b) în cursul efectuării cercetărilor premergătoare s-a înregistrat în cauză intervenția ministrului justiției, adresa nr. 815/I.G.A.I. din 22 aprilie 2004, prin care s-a solicitat "verificarea împrejurărilor în care a fost soluționat dosarul nr. 556/1998 al T.M.T. București în vederea stabilirii existenței sau inexistenței unor fapte prevăzute de legea penală imputabile judecătorului col magistrat C.U. sau altor persoane".

II. a) Prin rezoluția nr. 20/ P din 14 iunie 2002, confirmată ulterior prin respingerea plângerii formulată de către petiționar în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., procurorul inspector din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția parchetelor militare care a efectuat cercetările premergătoare în cauză, a dispus:

1) neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., față de cei trei intimați sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), și cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen.;

2) disjungerea, în baza art. 45 alin. (1), raportat la art. 38 C. proc. pen., cu privire la verificările impuse de intervenția din 22 aprilie 2002 a ministrului justiției, înregistrarea lucrării la număr nou și continuarea efectuării actelor premergătoare pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost soluționat dosarul nr. 556/1998 al Tribunalului Militar Teritorial.

Actele premergătoare efectuate în cauză au stabilit că în ziua de 9 martie 2002 gl. bg. P.I. a fost informat de către mr. mag. Ș.F. despre faptul că un cetățean, D.T. susține că în anul 1998 a dat judecătorului militar U.C. suma de 12.000 dolari S.U.A. pentru punerea în libertate a unui arestat.

Mr. mag. Ș.F. a precizat că a aflat acest lucru cu ocazia unei discuții pe care a avut-o, întâmplător, cu numitul D.T.

în această situație, gl. bg. P.I. și mr. mag. Ș.F. l-au contactat și au discutat cu D.T. care a confirmat informația.

Gl. bg. P.I. a precizat că discuția menționată l-a convins că se impune verificarea situație aflate în vederea informării conducerii ministerului justiției, chiar dacă D.T. nu a formulat un denunța scris.

în acest context, în ziua 11 martie 2002, gl. bg. P.I. a convocat președinții Curții Militare de Apel și Tribunalul Militar Teritorial, pe care, în prezența mr. mag. Ș.F. i-a informat cu privire la cele aflate. Apoi, a fost invitat în birou col. mag. U.C. căruia i-au fost expuse de către mr. mag. Ș.F. cele aflate de la D.T.

Col. mag. U.C. a negat săvârșirea faptei relatate.

în continuare, pe baza elementelor aflate de gl. P.I. și mr. mag. Ș.F. de la D.T. (în legătură cu persoana pentru care s-a spus că s-a dat mită) s-a procedat la identificarea dosarului vizat, în final stabilindu-se că este vorba de o cauză la a cărei judecare col. mag. U.C. nu a participat.

Dosarul în discuție (nr. 556/1998) a fost judecat de col. mag. C.M. și cpt. mag. P.L., care, fiind invitați în biroul unde s-a făcut verificarea, au precizat că "dl. col. mag. U.C. nu a făcut vreo intervenție pentru soluționarea cauzei în modul în care s-a făcut."

Concluziile verificării au fost consemnate într-un proces verbal care a fost semnat fără obiecțiuni, de către toți cei implicați în activitatea respectivă, inclusiv de col. mag. U.C.

Situația de fapt a fost stabilită pe baza celor relatate în cadrul actelor premergătoare de către toți cei care au fost prezenți (de la început sau pe secvențe) la verificarea arătată.

Nici una din aceste persoane nu a confirmat susținerea col. mag. U.C., în sensul că acesta ar fi fost amenințat sau jignit; s-a precizat că discuțiile au avut loc în termen civilizat.

Apreciate ca fiind verificări de natură administrativă, activitățile desfășurate de intimați au fost justificate legal de către procuror în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (2) C. deontologic al magistraților potrivit cărora "magistrații care îndeplinesc funcții de conducere au îndatorirea de a verifica orice informație primită în legătură cu neregulile în desfășurarea activității, de a lua măsurile de competență a lor, inclusiv cele de sancționare sau de a sesiza autoritățile ierarhic superioare, atunci când luarea măsurilor depășește competența lor.

în același sens, prin rezoluție s-a motivat că afirmațiile făcute de persoana care a declanșat verificările s-au situat la nivelul de "informații", în accepțiunea codului deontologic, nefiind vorba de o "plângere" sau "denunț" așa cum sunt ele definite de C. proc. pen., pentru a atrage incidența art. 91 alin. (2), art. 124 și art. 125 din Legea nr. 92/1992 de organizare judecătorească.

Simpla împrejurare că la aceste activități a participat și mr. mag. Ș.F., care i-a și adus la cunoștință intimatului P.I. în calitate de șef al D.I.M. informația primită, nu este de natură a conduce la concluzia că în cursul verificărilor administrative arătate s-au încălcat normele de competență în sensul celor invocate de petiționar.

Nici una din persoanele implicate în verificări, se argumentează de către procuror, nu au confirmat susținerile făcute în plângere, în același sens fiind și consemnarea celor petrecute la data de 11 martie 2002 prin procesul verbal încheiat în finalul acestei activități semnat fără obiecțiuni inclusiv de către petiționar.

Ca atare, s-a concluzionat că intimații nu au desfășurat acte de urmărire penală (nici nu aveau competență în acest sens) iar pentru activitățile administrative întreprinse în calitate de magistrați ce îndeplineau funcții de conducere sunt aplicabile prevederile art. 20 alin. (2) C. deontologic al magistraților (fiind exclusă astfel incidența dispozițiilor referitoare la aviz din Legea nr. 92/1992 de organizare judecătorească).

Disjungerea verificărilor impuse de solicitarea ministrului justiției a avut ca justificare o mai bună efectuare a urmăririi penale potrivit art. 45 alin. (1), raportat la art. 38 C. proc. pen.

b) Ulterior prin rezoluția nr. 29/ P din 6 noiembrie 2002, având același emitent, referitor la care plângerea formulată de petiționar nu a fost soluționată în conformitate cu dispozițiile art. 277 și art. 278 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu privire la col. mag. V.C. sub aspectul infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. (în legătură cu împrejurările în care a fost soluționat dosarul nr. 556/1998 al Tribunalului Militar Teritorial București).

S-a reținut că din procesul verbal încheiat cu ocazia verificărilor administrative efectuate la 11 martie 2002, au rezultat următoarele:

- colonel mag. V.C. a negat fapta relatată de D.T.;

- a fost identificat dosarul vizat de relatarea lui D.T. (dosar nr. 556/1998 privind pe inculpat D.C.) stabilindu-se că sentința în cauză a fost pronunțată de judecătorii militari col. H.M. și cpt. P.L.;

- la data pronunțării hotărârii, col. mag. V.C. s-a aflat în concediu de odihnă;

- membrii completului de judecată au arătat că în cauză nu s-a făcut nici o intervenție pentru adoptarea unei anumite soluții.

în declarația dată la procurorul militar la 26 aprilie 2002, D.T. recunoaște că a discutat cu mr. mag. Ș.F. și gl. bg. P.I. despre o "șpagă" dată judecătorului militar col. mag. V.C., dar susține că în realitate acest fapt nu a avut loc.

"Am spus acest lucru, declară D.T., ca să-i întăresc concluzia că unii judecători sunt corupți, dar eu nu am făcut acest lucru, și nici nu-l cunosc pe numitul V., ci doar am auzit acest lucru în Tribunalul Civil, în cercul avocaților".

D.C., inculpat în dosar nr. 556/1998 a T.M.T. București a declarat în cauză, în consens cu mama acestuia D.G., audiată de procurorul militar la 25 iulie 2002, că îl cunoaște pe D.T., cu care a fost vecin, dar nu a discutat cu acesta despre situația din dosar, nu i s-au cerut și nu a dat bani vreunei persoane în legătură cu cercetarea și judecarea sa; nu l-a cunoscut și nu îl cunoaște pe col. mag. V.C., nu a cunoscut nici alți judecători de la Tribunalul Militar Teritorial București.

în concluzie din actele premergătoare efectuate de procuror cu privire la împrejurările în care a fost soluționat dosarul nr. 556/1998 al Tribunalului Militar Teritorial București privind pe inculpatul D.C. a rezultat că în cauză nu se poate reține existența unor fapte prevăzute de legea penală, imputabile col. mag. V.C. sau altor persoane.

III. Prin plângerea formulată la data de 2 februarie 2004, în condițiile art. IX pct. 5 din Legea nr. 281/2003, petiționarul U.C. a solicitat desființarea rezoluțiilor nr. 20/ P și nr. 29/P/2002 și reținerea cauzei spre judecare în primă instanță cu privire la intimații P.I., P.Șt. și Ș.F. sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor personale și cercetare abuzivă prevăzută în art. 246 și art. 266 alin. (2) C. pen., cu aplicația art. 33 lit. a) C. pen. (respectiv trimiterea solicitării ministrului justiției din data de 22 aprilie 2002 la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel pentru efectuarea de cercetări penale în legătură cu existența ori inexistența unor fapte penale imputabile altor persoane referitor la împrejurările în care a fost soluționat dosarul nr. 556/1998 al Tribunalului Militar Teritorial București).

Petiționarul a solicitat, de asemenea, să se ia act că se constituie în cauză parte civilă împotriva fiecăruia dintre intimați cu suma de 100.000.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale reprezentând echivalentul suferințelor fizice și psihice cauzate acestuia prin faptele culpabile ale intimaților.

în motivarea plângerii s-a învederat că rezoluția nr. 20/P/2002 prin care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru faptele penale imputabile celor trei inculpați este nelegală și netemeinică și urmează a fi desființată în baza art. 2781alin. (1) și alin. (8) lit. c) C. proc. pen., întrucât actele premergătoare efectuate impun a se reține că la data de 11 martie 2002 petiționarul U.C. judecător la Tribunalul Militar Teritorial București a fost cercetat abuziv, amenințat și jignit de către cei trei intimați sub învinuirea nereală de a fi comis o infracțiune de luare de mită, iar nu al unei abateri administrative ce cade sub incidența codului deontologic al magistraților, cum în mod greșit s-a apreciat de către procuror, faptă penală a cărei verificare prealabilă și cercetare este reglementată de dispozițiile art. 91 alin. (2) și urm. din Legea nr. 92/1992 de organizare judecătorească, fiind realizate astfel elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 266 alin. (2) C. pen.

Cu referire la rezoluția nr. 29/P/2002 prin care s-a dispus numai față de petiționar neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., sub aspectul infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., desființarea parțială a fost cerută cu motivarea că nu s-au efectuat cercetări penale complete în legătură cu existența ori inexistența unor fapte penale imputabile altor persoane implicate în soluționarea dosarului nr. 556/1998 al Tribunalului Militar Teritorial București, situație aflată în contradicție și cu solicitarea formulată în acest sens de către ministrul justiției, fiind incidente astfel dispozițiile art. 2781alin. (2) și alin. (8) lit. b) C. proc. pen.

înalta Curte, verificând succesiv solicitările petiționarului pe baza lucrărilor și materialului din dosarele cauzei, inclusiv înscrisurile noi prezentate, constată următoarele:

Prezența intimatului P.Șt. la T.M.T.B. în data de 11 martie 2002 a fost urmare a convocării de către directorul D.I.M. ofițerul cu cea mai înaltă poziție din ierarhia sistemului judiciar, precum și în urma solicitării președintelui instanței amintite.

Acesta nu a adresat întrebări și nu a participat la pretinsa "interogare" a petiționarului, intervenția acestuia, justificată legal potrivit art. 227 C. proc. pen., privind sesizarea de îndată a parchetului militar, după care a părăsit sediul instanței, până în jurul orelor 13,15, când a revenit, constatând că fusese identificat dosarul în cauză și completul de judecată, iar petiționarul nu se mai afla în biroul președintelui instanței.

Ca atare, față de acest intimat este eliminată de plan o susținere a oricărei acuzații urmând a se menține soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată prin rezoluția nr. 20/P/2002.

Infracțiunea de cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (2) C. proc. pen., impune preexistența unei cauze penale aflată în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată în care persoana împotriva căreia se întrebuințează promisiuni, amenințări sau violențe să aibă calitatea de învinuit sau inculpat; ea impune existența unui proces penal care constituie situația premisă a infracțiunii de cercetare abuzivă.

în speță, lipsește aceste condiție legală prealabilă astfel încât se va menține soluția de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul infracțiunii amintite.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută în art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), subzistă în "fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane".

Prin urmare, elementul material al laturii obiective constă în neîndeplinirea cu știință a îndatoririlor de serviciu ori îndeplinirea lor defectuoasă (ceea ce înseamnă că actul la care subiectul activ era obligat este îndeplinit altfel, atât în ceea ce privește fondul, forma sau întinderea, decât trebuia).

Se constată astfel că pentru a descrie elementul material al laturii obiective legea folosește o exprimare generală fără a arăta limitativ acțiunile sau omisiunile prin care se săvârșește această infracțiune. Textul art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cuprinde a referire implicită la normele regulamentare care stabilesc îndatoririle de serviciu ale persoanelor prevăzute în art. 147 și art.148 C. pen.

Procurorul care a efectuat cercetările premergătoare în cauză a prescris măsura neînceperii urmăririi penale pentru lipsa laturii obiective și subiective a infracțiunii amintite fără a efectua verificări concrete în raport cu reglementările ce stabilesc procedura de verificare a neregulilor administrative circumscrise câmpului de aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (2) C. deontologic al magistraților, ori altor dispoziții similare în materie.

în acest sens în conformitate cu dispozițiile art. 3,art. 4 și art. 228 C. proc. pen., procurorul care a efectuat cercetările premergătoare trebuia să verifice în concret și măsura în care:

a. - petiționarii P.I. și Ș.F. au cunoscut și respectat procedura administrativă de verificare și cercetare efectuată de aceștia sub aspectul determinărilor, limitărilor, conținutului și modalităților de desfășurare;

b. - erau sau nu abilitați legal și în ce condiții să declanșeze și efectueze procedura administrativă respectivă;

c. - trebuiau să discute în prealabil cu petiționarul și conducerea administrativă a T.M.T.B.;

d. - care era orientarea corectă a verificărilor după primirea informațiilor inițiale;

e. - amploarea exactă a rolului jucat de intimați în raport cu datele și comportarea avută de denunțător;

f. - imparțialitatea acestora față de petiționar în raport cu demersurile subiective și obiective întreprinse în cauză anterior concomitent și ulterior datei de 11 martie 2002 (existența/inexistența vreunei legături cu sesizările și procedura disciplinară ulterioară declanșată împotriva petiționarului);

g. - temeritatea și legalitatea activităților întreprinse de intimați poate fi susținută ca subiect de îndoială în raport cu modul concret în care au acționat aceștia.

Pentru rezolvarea unitară a cauzei soluția de disjungere se apreciază a fi fost nejustificată în raport cu finalitatea acestei măsuri indicată în art. 38 C. proc. pen., în care sens trebuie avută în vedere solicitarea făcută de către ministrul justiției precum și efectele acestei măsuri, cu referire la poziția procesuală ulterioară adoptată de către denunțător care a retractat în totalitate afirmațiile inițiale.

Sub acest aspect trebuiau efectuate cercetări premergătoare integrale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 254 și art. 257 C. pen. (în legătură cu împrejurările în care a fost soluționat dosarul nr. 556/1998 al Tribunalului Militar Teritorial) sau, corelativ față de făptuitorul D.T. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 259,art. 205 și art. 206 C. pen. (în măsura în care acesta a retractat în totalitate susținerile inițiale).

în contextul celor arătate excepția de necompetență, disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a plângerii împotriva rezoluției nr. 29/P/2002, solicitări făcute în cadrul dezbaterilor de către procuror și petiționar, urmează a fi respinse ca neîntemeiate.

în raport cu situația de fapt descrisă în plângere, procurorul a fost investit să efectueze cercetări premergătoare și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 263 alin. (1) și (2) C. pen., fapta penală ce s-a omis a fi examinată prin rezoluțiile atacate.

Numai după obținerea acestor explicații, în raport și de apărările invocate de către petiționar, s-ar fi putut ajunge la o concluzie certă și clară cu privire la învinuirile formulate în plângere și implicit soluția care se impune în cauză.

Neprocedându-se în acest mod, Curtea constată că pentru considerentele arătate sunt incidente dispozițiile art. 2781alin. (2) lit. b) C. proc. pen., în temeiul cărora se impune admiterea plângerii petiționarului, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale și efectuarea de cercetări sub aspectele sus-menționate.

Adoptarea acestei poziții, a impus remarca că în asemenea situații, când nu s-au efectuat acte premergătoare deși ele erau absolut necesare ori în cazul în care actele premergătoare au fost incomplete și a fost indispensabilă completarea lor, actuala reglementare din art. 2781alin. (2) lit. b) C. proc. pen., nu a prevăzut posibilitatea de a dispune desființarea soluției și trimiterea cauzei la procuror pentru a se efectua sau completa actele premergătoare, ci doar unica soluție de a se desființa rezoluția de neîncepere și de a se trimite cauza la procuror pentru a se începe urmărirea penală.

← ICCJ. Decizia nr. 281/2006. Penal. Plângere fond. Fond  ICCJ. Decizia nr. 220/2006. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 25/2006. Penal