ICCJ. Decizia nr. 332/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 332/2006
Dosar nr. 19013/1/2005
(nr. vechi 5128/2005)
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2006
deliberând asupra recursului declarat de petiţionarul L.I. împotriva sentinţei penale nr. 31 din 9 august 2005 a Curţii de Apel Iaşi, constată următoarele:
Prin Rezoluţia din 4 mai 2005, dată în dosarul nr. 52/P/2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus neînceperea urmăririi penale a lui D.C.T., judecător la Judecătoria Iaşi, faţă de care fuseseră efectuate acte premergătoare în legătură cu caracterul pretins abuziv al încheierii pronunţate la 30 mai 1997, în dosarul nr. 2891/1997, şi prin care se încuviinţase scoaterea la licitaţie, în cadrul unei proceduri de executare silită imobiliară a apartamentului debitorului L.I.
Ulterior, împotriva rezoluţiei amintite a fost formulată de către L.I. o plângerea întemeiată pe prevederile art. 278 C. proc. pen., şi care a fost respinsă prin Rezoluţia dată la 5 iulie 2005 de Procurorul General al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Ca urmare, în aceeaşi cauză a fost formulată de către petiţionarul L.I. o nouă plângere întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen., şi care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi cu numărul de dosar 4809/2005.
Prin sentinţa penală nr. 31 de la 9 august 2005 instanţa astfel sesizată s-a pronunţat în sensul respingerii plângerii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal petiţionarul L.I., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, mai întâi cu numărul (vechi) de dosar 5128/2005, iar ulterior cu numărul 19013/2005.
Recursul declarat a fost motivat în mai multe etape.
În motivarea scrisă iniţială a recursului s-a afirmat că atât rezoluţiile succesive ale Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi cât şi sentinţa atacată au făcut o greşită aplicare a prevederilor legale privind prescripţia răspunderii penale a intimatului D.C.T.
În acest sens s-a afirmat că faptele prevăzute de legea penală de care s-ar face vinovat intimatul au fost comise cu ocazia încuviinţării comandamentului înfiinţat la 5 septembrie 1996 asupra imobilului proprietatea petiţionarului precum şi cu prilejul pronunţării, la 30 mai 1997, a adjudecării definitive a respectivului bun în favoarea licitatoarei SC B.C.E.B.
În aceeaşi ordine de idei s-a susţinut că imobilul nu putea fi vândut deoarece forma obiect de coproprietate a sa şi a fiicei sale, iar pe de altă parte era şi sediul legitim al unor entităţi juridice care foloseau respectivul apartament ca sediu.
Totodată s-a evidenţiat că în realitate creanţa pusă în executare fusese integral plătită încă de la 2 decembrie 1995, iar calcularea termenului de prescripţie se impunea a fi făcută cu începere de la 10 noiembrie 2003 când au fost comise noi încălcări ale legii de către „grefierul de serviciu” al Judecătoriei Iaşi.
Au fost menţionate în acest sens emiterea, la data amintită, a două exemplare legalizate ale actului de adjudecare, în loc de unul precum şi faptul că în textul copiilor astfel legalizate au fost operate modificări ale unor menţiuni din respectivul act juridic, esenţiale pentru identificarea imobilului vândut.
În legătură cu acest ultim aspect s-a mai subliniat de către recurent că respectivele corectări nu puteau fi operate de grefier nici chiar în ipoteza în care s-ar fi referit la simple erori materiale.
Printr-o primă completare a motivelor de recurs L.I. a afirmat că intimatul se face vinovat şi de comiterea altor infracţiuni decât acelea menţionate iniţial şi anume:
„ - art. 288 C. pen., falsul material în înscrisuri;
- art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), falsul intelectual;
- art. 290 C. pen., falsul în înscrisuri sub semnătură privată;
- art. 291 C. pen., uzul de fals;
- art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), falsul în declaraţii;
- art. 293 C. pen., falsul privind identitatea
- şi chiar tăinuirea”
În susţinerea acestor afirmaţii, pe care le-a calificat a fi „încă şase capete de acuzare”, petiţionarul a indicat că, potrivit propriilor constatări, intimatul „fiind proaspăt căsătorit, locuieşte mai mult la domiciliul soţiei, după spusele vecinilor” şi că, pe de altă parte, foloseşte succesiv diverse forme de grafie a numelui său (T., T. şi T.).
În fine, odată cu dezbaterile asupra recursului, desfăşurate la 19 ianuarie 2006, recurentul a depus „concluzii scrise” cuprinzând o expunere extrem de amănunţită a propriului punct de vedere privind dinamica raporturilor civile şi comerciale în legătură cu care a fost încheiat şi contractul de împrumut în baza căruia s-au fost efectuat formele de executare silită imobiliară.
În acelaşi context a fost prezentată şi evoluţia unui litigiu existent între recurent şi societatea comercială în favoarea căreia a fost adjudecat imobilul scos la licitaţie în anul 1997, fiind totodată reiterate susţinerile lui L.I. privind caracterul fraudulos al măsurilor de executare silită imobiliară.
În ceea ce îl priveşte intimatul T.D.C. nu s-a prezentat în faţa acestei Curţi dar, prin concluziile scrise depuse în dosarul cauzei, a solicitat respingerea recursului susţinând că în raport cu împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, sentinţa recurată este temeinică şi legală.
Recursul este nefondat.
Dispoziţiile art. 275 – art. 2781 C. proc. pen., care reglementează materia plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală sunt de strictă interpretare şi nu pot fi deturnate de la finalitatea lor, de exemplu în scopul subminării autorităţii legitime de lucru judecat.
Aşa fiind, este irelevantă invocarea în susţinerea recursului a unor aspecte care exced cadrului procesual definit de art. 2781 C. proc. pen., ca de exemplu:
- cele privind conflictul dintre recurent şi creditorul care a solicitat scoaterea imobilului la licitaţie;
- cele privind conflictul dintre recurent şi societatea comercială care a adjudecat definitiv imobilul ori
- cele privind pretinse încălcări ale legii atribuite altor persoane decât intimatului, de pildă „grefierului de serviciu” al Judecătoriei Iaşi.
De asemenea, Curtea nu are a se pronunţa asupra aşa numitelor „şase capete de acuzare” suplimentare care, fiind invocate pentru prima dată în recurs, nu au fost analizate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi nici de instanţa de fond.
În acelaşi timp această Curte constată că prin sentinţa recurată s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor 122 lit. d). C. pen.
Este de observat astfel că, în raport cu prevederile acestui din urmă text de lege şi cu datele instituirii comandamentului şi respectiv a adjudecării definitive a imobilului, în speţă s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru presupusa infracţiune de abuz în serviciu invocată de petiţionar.
Întrutotul legitimă este şi aprecierea inserată în considerentele sentinţei referitoare la necesitatea unei minime diligenţe pe care petiţionarul s-ar fi impus să o manifeste în exercitarea dreptului său de proprietate şi a drepturilor procesuale, ceea ce ar fi presupus de exemplu utilizarea acelor căi procedurale civile specifice pe care legea le prevede atât în cazul înfiinţării comandamentului cât şi în cazul ordonanţei de adjudecare provizorii sau, după caz, definitive a imobilului scos la licitaţie.
Conchizând aşadar că în cauză nu sunt incidente nici una dintre prevederile art. 3859 C. proc. pen., Curtea va face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod. în sensul respingerii recursului ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul L.I. împotriva sentinţei penale nr. 31 din 9 august 2005 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 80 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6120/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6206/2006. Penal → |
|---|
