ICCJ. Decizia nr. 4720/2006. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 114 din 24 februarie 2006, Judecătoria Corabia a condamnat pe inculpatul L.D., la pedeapsa de 3 ani închisoare, în baza art. 192 alin. (2) (violare de domiciliu) și cu reținerea stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), și la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 - art. 209 lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul are de executat pedeapsa cea mai grea de 3,6 ani închisoare.
împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel, solicitând schimbarea încadrării juridice cu privire la infracțiunea de furt calificat, în infracțiunea de furt simplu și reducerea pedepsei.
Tribunalul Olt, prin decizia penală nr. 166 din 2 mai 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.D. și a menținut starea de arest a acestuia.
Inculpatul L.D., nemulțumit și de această hotărâre a declarat recurs formându-se la Curtea de Apel Craiova, dosarul nr. 9625/54/2006.
în ședința publică din 10 iulie 2006, Curtea, în baza art. 3001alin. (1) și (3) C. proc. pen., a verificat temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpatului și a dispus prin încheierea de la data de 10 iulie 2006, menținerea stării de arest a inculpatului, subzistând temeiurile avute în vedere la data luării acestei măsuri.
Inculpatul nemulțumit, a declarat recurs, împotriva încheierii de ședință susmenționată și prin care s-a dispus menținerea arestării sale preventive, socotind că poate fi judecat în continuare și stare de libertate.
Recursul este inadmisibil.
Curtea, examinând actele dosarului și faza procesuală a acestuia, respectiv în faza soluționării recursului, urmează a vedea că prevederile art. 141 C. proc. pen., nu prevăd o asemenea cale de atac.
Potrivit acestui text, doar încheierile privind măsurile preventive printre care și "menținerea arestării preventive" pot fi supuse controlului judiciar, doar cele date în primă instanță și în apel.
Așa fiind, pe timpul soluționării recursului, încheierile nu mai pot fi recurate, cauza fiind în ultima cale de atac ordinară și ar însemna a se admite recursul la recurs, cale de atac nereglementată de codul de procedură penală român, în vigoare.
în consecință, recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Au fost aplicate și prevederile art. 192 C. proc. pen.
← ICCJ. Decizia nr. 4730/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4693/2006. Penal → |
---|