ICCJ. Decizia nr. 4877/2006. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4877/2006
Dosar nr. 11330/1/2006
Şedinţa publică din 23 august 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 59/P/2004 al P.N.A., Serviciul Teritorial Oradea, inculpatul B.M.C. a fost trimis în judecată, pentru săvârşirea, în concurs real a infracţiunii de „luare de mită", prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 1 lit. a) şi c) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen.
În fapt, prin actul de sesizare al instanţei, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, în calitate de inspector vamal în cadrul Punctului de Frontieră Borş, în noaptea de 2 decembrie 2004, a pretins şi primit de la denunţătorul M.D.A., suma de 100 Euro şi bunuri în valoare de 151 Euro, pentru a nu efectua controlul asupra bunurilor introduse de acesta în ţară şi a nu percepe taxele vamale aferente acestor bunuri, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 290.073.966 lei.
Prin sentinţa penală nr. 376/P/2005, Tribunalul Bihor a dispus, în baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 1 lit. a) şi c) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.; în baza art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen., condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 luni închisoare; în baza art. 33 lit. a) şi art. 34, 35 C. pen., aplicarea pedepsei celei mai grele de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen. şi interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., după executarea pedepsei principale; în baza art. 255 alin. (5) C. pen., s-a dispus restituirea în favoarea numitului M.D.A. a folosului material al infracţiunii de luare de mită; s-a constatat că prejudiciul cauzat A.N.A.F. – A.N.V., a fost reparat integral, în conformitate cu dispoziţiile art. 165 alin. (1) din Legea nr. 141/1997; s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa procurorului la data de 15 decembrie 2004; s-a dispus radierea menţiunii efectuate în C.F. privind instituirea sechestrului asigurator şi notarea inscripţiei ipotecare asupra imobilului înscris în A.I. 1, aflat în proprietatea inculpatului B.M.C., înscris sub B 17; s-a respins cererea P.N.A. privind publicarea hotărârii de condamnare după rămânerea definitivă într-un ziar local, iar în baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Prin Decizia penală nr. 77/A/2006, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 376 din 5 decembrie 2005 a Tribunalului Bihor, pe care a desfiinţat-o în sensul că: în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa, a înlăturării obligării de a restitui denunţătorului folosul material al infracţiunii, restul dispoziţiilor sentinţei apelate fiind menţinute.
Pentru a pronunţa achitarea, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că din nici o probă existentă la dosar, nu rezultă, cu certitudine şi fără putinţă de tăgadă, că inculpatul ar fi pretins şi primit sau acceptat de la martorul M.D.A. suma de 100 Euro, un pulovăr şi un parfum, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile sale de serviciu, că în mod greşit, tribunalul a reţinut vinovăţia acestuia, considerent, faţă de care, sub acest aspect, sentinţa va fi desfiinţată, în sensul că se va înlătura pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani, aplicată inculpatului B.M.C. şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., îl va achita pe acesta de sub învinuirea comiterii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 1 lit. a) şi c) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu privire la cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, respectiv cea de abuz în serviciu contra intereselor publice, se reţine că, potrivit textului de lege, aceasta constă în fapta funcţionarului public care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act, ori îl îndeplineşte defectuos şi prin aceasta creează o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia.
Or, astfel cum s-a arătat, inculpatul, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, a exercitat activitatea de control vamal la compartimentele de mărfuri şi bagaje ale microbuzului introdus în ţară, prin sondaj şi cum, atât potrivit susţinerilor sale, cât şi ale colegilor săi, precum şi ale martorilor E. şi M., astfel cum s-a arătat mai sus, neavând nici o suspiciune privind existenţa unor mărfuri care să depăşească valoarea legală, a dat liber microbuzului să plece.
Împrejurarea că cei doi martori, M. şi E., au ascuns bunurile printre lucrurile lor personale se deduce şi din faptul că iniţial au declarat că au ştiut în momentul în care le-au cumpărat din Italia că acestea sunt furate.
Faptul că inculpatul i-a plătit martorului M. pentru cele două bunuri suma de 7.500.000 lei nu are relevanţă, câtă vreme acesta a declarat constant, pe tot parcursul procesului, că aceasta este valoarea lor pe piaţă.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termenul legal, a declarat recurs, invocând motivul prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi 18 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea.
S-a susţinut, pe de o parte, că hotărârea instanţei de apel este rezultatul unei greşite aplicări a legii procesual penale, în materia suportării cheltuielilor judiciare iar, pe de altă parte, că hotărârea este, de asemenea, rezultatul unei erori de fapt grave, soluţia de achitare a inculpatului, contrastând flagrant, cu ansamblul probatoriului administrat în cauză.
Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi menţinerea soluţiei instanţei de fond.
Recursul este fondat.
Susţinerea instanţei de control judiciar potrivit căreia „instanţa de fond şi-a motivat hotărârea, în mare parte, pe baza probelor administrate de parchet, pe care le-a coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi în instanţă, deşi veridică, nu poate fi interpretată, în sensul nelegalităţii acelei hotărâri. Dimpotrivă, în măsura în care ea reflectă o analiză de substanţă, a probelor dosarului, şi, în fapt, aceasta este, ea trebuia menţinută, fiind perfect legală şi demonstrând temeinicia învinuirilor aduse inculpatului B.M.C.
Numai printr-o gravă eroare de fapt, instanţa de apel l-a putut achita pe inculpat pentru faptele ce i se impută, deşi acestea sunt confirmate de întreg probatoriul readministrat în faza de judecată.
Astfel, referitor la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen., aprecierea instanţei în sensul că inculpatul, în limitele atribuţiilor de serviciu, a procedat la efectuarea prin sondaj a controlului bunurilor, neavând nici o suspiciune privind existenţa unor mărfuri care să depăşească valoarea legală, nu-şi găseşte suport în realitatea lucrurilor. Este ilogic a admite că o persoană care putea introduce în ţară, prin scutire de taxe vamale, bunuri a căror valoare nu putea depăşi suma de 175 Euro, ar fi putut să-i ofere, spre vânzare, inculpatului bunuri în valoare de 151 Euro, păstrând pentru sine numai bunuri în valoare de 25 Euro.
Tot aşa, pare ilogic, ca un lucrător vamal care are obligaţia legală, ca la intrarea în tură să cunoască paritatea leu/euro, să achiziţioneze bunuri la o valoare mai mare decât cea înscrisă pe etichetă.
Împrejurarea că în microbuz se afla un bagaj voluminos, împrejurare relevată de martori, atât la urmărirea penală, cât şi la instanţa de judecată, ar fi impus şi ea un control amănunţit şi nu prin sondaj, aşa cum se încearcă a se acredita ideea, de către instanţa de control judiciar.
Nici în cazul infracţiunii de luare de mită, instanţa de apel nu a dat interpretarea corectă a probelor. În fapt s-a bazat numai pe susţinerile inculpatului, fără a le cenzura sub aspectul coroborării lor cu celelalte probe din dosar şi, fără nici o explicaţie a faptului că deşi inculpatul pretinde că a plătit bunurile ce i se impută ca fiind luate ca mită, asupra denunţătorului, n-au fost găsiţi banii pretins plătiţi.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea, împotriva deciziei penale nr. 77/ A din 18 aprilie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca fondat şi să-l admită, ca atare, în baza art. 28515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., casând Decizia penală atacată şi, rejudecând, să menţină sentinţa penală nr. 376 din 5 decembrie 2005 a Tribunalului Bihor.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Oradea, împotriva deciziei penale nr. 77/ A din 18 aprilie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia penală atacată şi rejudecând, menţine sentinţa penală nr. 376 din 5 decembrie 2005 a Tribunalului Bihor.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4864/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4978/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
