ICCJ. Decizia nr. 5007/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5007/2006
Dosar nr. 5196/1/2006
Şedinţa nepublică din 5 septembrie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 9 din 10 ianuarie 2006, Tribunalul Botoşani a condamnat-o pe inculpata C.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare cu executare.
Pentru această inculpată s-a dedus din pedeapsa de executat durata reţinerii din 19 noiembrie 2004.
Inculpatul B.M. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), art. 74 lit. c), art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare.
În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 401 din 19 octombrie 2004 a Tribunalului Botoşani, rămasă definitivă, prin neapelare la data de 1 noiembrie 2004 şi pe care a adiţionat-o la pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţa inculpatul urmând a executa pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare.
Prin aceeaşi sentinţă, în temeiul art. 103 C. pen., s-a aplicat inculpatului minor E.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), măsura educativă a libertăţii supravegheate constând în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an, sub supravegherea deosebită a părinţilor.
Au mai fost obligaţi şi la plata despăgubirilor civile către partea vătămată constituită parte civilă în cauză, precum şi la plata cheltuielilor judiciare datorate statului, inculpaţii minori în solidar şi cu părţile responsabile civilmente.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt prezentată în actul de sesizare, respectiv faptul că:
În ziua de 18 noiembrie 2004, inculpata C.M. s-a întâlnit la barul E. din oraşul Săveni cu partea vătămată P.M. unde au consumat băuturi alcoolice. Cunoscând că inculpata obişnuieşte să întreţină raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani, partea vătămată i-a solicitat acest lucru pornind împreună în căutarea unui loc adecvat, în jurul orelor 18,00. Ulterior, în timpul deplasării acestora s-au întâlnit cu inculpatulminor B.M. căruia partea vătămată i–a cerut să-i caute o cameră liberă, iar aceasta i-a condus în curtea Spitalului orăşenesc Săveni, unde acesta ştia că este o cameră dezafectată.
Pe drum, inculpata C.M. i-a spus inculpatului minor că partea vătămată are bani şi s-a hotărât să o deposedeze de aceştia.
Ajungând la locul indicat de către inculpatul minor partea vătămată a refuzat să intre în acea cameră, motivând că nu este amenajată corespunzător, şi văzând că este deja întuneric, fiind loc prielnic de a o deposeda de bani, inculpata C.M. l-a trimis pe inculpatul minor să-l aducă de la faetonul din faţa barului E. şi pe nepotul ei, respectiv inculpatul minor E.A., pentru a-i ajuta la comiterea faptei, urmând ca să împartă în trei banii sustraşi.
Inculpatul B.M. s-a deplasat în faţa barului E. unde i-a explicat celuilalt inculpat minor ce urmează să facă, acesta fiind de acord, ambii venind la locul unde se afla inculpata şi partea vătămată. Prin surprindere, inculpatul E.A. i-a aplicat o lovitură cu pumnul în faţa părţii vătămate, a izbit-o cu spatele de u zid şi, în timp ce o ţinea imobilizată de mâini, celălalt inculpat minor i-a sustras din buzunarul cămăşii suma de 400.000 lei.
Pe durat derulării agresiunii, inculpata C.M. stătea în imediata apropriere, privind la ceea ce se întâmplă, prezenţa sa constituind un sprijin moral în comiterea faptei. După ce inculpaţii minori au deposedat-o pe partea vătămată de bani, toţi trei au fugit din acel loc, împărţind în trei banii sustraşi.
Fiind expertizată, s-a constatat că partea vătămată a suferit leziuni ca urmare a agresiunii ce au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile îngrijiri medicale.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii C.M. şi B.M.
Inculpata C.M. a criticat sentinţa sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, considerând-o prea aspră, având în vedere împrejurările săvârşirii infracţiunii, faptul că a avut o contribuţie indirectă, ea fiind doar complice.
Inculpatul B.M., de asemenea, a criticat sentinţa, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, considerând-o prea aspră în raport cu modalitatea concretă de săvârşire a faptei care denotă un grad de pericol social scăzut, având totodată şi o situaţie familiară grea, precum şi o poziţie procesuală corectă.
Analizând apelul declarat de inculpata C.M. sub aspectul motivelor invocate cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Curtea a constatat că acesta este nefondat.
Cât priveşte pe inculpatul B.M., din probatoriul administrat în cauză, a reieşit că el împreună cu inculpatul E.A., au imobilizat partea vătămată, sustrăgându-i din buzunarul cămăşii suma de 400.000 lei.
Stabilind vinovăţia acestui inculpat, prima instanţă i-a aplicat acestuia o pedeapsă care a fost corect individualizată cu respectarea criteriilor generale, prevăzute de art. 100 C. pen., însă, datorită faptului că acesta este cunoscut cu antecedente penale faţă de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 401 din 19 octombrie 2004 a Tribunalului Botoşani, rămasă definitivă prin neapelare la data de un noiembrie 2004, şi că fapta din prezenta cauză a fost comisă în termenul de încercare al suspendării condiţionate, în mod corect acest inculpat a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, executabilă în regim de penitenciar.
Întrucât în cauză s-a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., şi s-a dat o eficienţă acestei instituţii, nu se impune reducerea pedepsei iar motivele de circumstanţiere invocate de inculpat au fost deja avute în vedere la individualizarea pedepsei, de instanţa de fond.
Curtea de Apel Suceava, secţia pentru minori şi familie, prin Decizia penală nr. 10 din 22 februarie 2006, a decis următoarele:
A admis apelul declarat de inculpata C.M. împotriva sentinţei penale nr. 9 din 10 ianuarie 2006 a Tribunalului Botoşani, secţia penală (dos. nr. 1987/2005).
A desfiinţat în parte sentinţa în sensul că:
A dispus condamnarea inculpatei C.M. pentru săvârşirea unei complicităţi la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare (în loc de 4 ani închisoare).
A făcut aplicarea art. 71 C. pen.
A dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din 19 noiembrie 2004.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins ca nefondat apelul inculpatului B.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat inculpatul B.M. să plătească statului 200 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei onorar avocat oficiu se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare privind pe inculpata C.M. au rămas în sarcina statului, din care 100 lei onorar avocat oficiu se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul B.M.
Prin motivele de recurs inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie, criticându-le sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea severă, în raport cu circumstanţele săvârşirii faptei şi circumstanţele sale personale.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub toate aspectele invocate de inculpatul B.M., cât şi prin prisma cazului de casare menţionat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.
Astfel, pe baza probelor administrate în cauză s-a constatat că inculpatul minor B.M. a săvârşit infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) C. pen., reţinându-se în fapt, că în seara zile de 18 noiembrie 2004, pe baza unui plan prestabilit prin exercitarea de violenţe, inculpatul împreună cu ceilalţi doi făptuitori, a sustras de la partea vătămată P.M., suma de 400.000 lei.
La individualizarea pedepsei aplicate, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv natura infracţiunii, gradul de pericol social concret, modalitatea de săvârşire şi modul de acţionare (de 3 persoane împreună, pe timpul nopţii, pe baza unui plan anterior stabilit), urmările socialmente periculoase ale faptei (partea vătămată a necesitat 2-3 zile îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor cauzate), precum şi circumstanţele personale ale inculpatului care este minor, a avut o atitudine procesuală corectă, recunoscând comiterea faptei, împrejurare care de altfel, a fost reţinută ca circumstanţă atenuantă, cu consecinţa coborârii pedepse aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru inculpaţii minori.
De asemenea, s-a avut în vedere că recurentul inculpat, deşi minor, manifestă perseverenţă infracţională, fiind condamnat prin sentinţa penală nr. 401/2004 a Tribunalului Botoşani, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni, pedeapsă care a fost suspendată condiţionat în condiţiile art. 81 C. pen.
Mai mult decât atât, se constată că, în prezent, recurentul inculpat este arestat într-o altă cauză. Se constată că nu sunt motive pentru reducerea pedepsei aplicate în condiţiile în care recurentul a beneficiat de clemenţa unei instanţe însă a continuat să aibă un comportament antisocial şi să comită noi fapte penale.
De altfel, pedeapsa de 3 ani închisoare este rezultatul cumulului aritmetic între pedeapsa aplicată în prezenta cauză şi pedeapsa pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Se va constata că inculpatul este arestat într-o altă cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 10 din 22 februarie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia pentru minori şi familie.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5002/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 5056/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
