ICCJ. Decizia nr. 4997/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4997/2006
Dosar nr. 9539/1/2006
Şedinţa publică din 4 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 37/PI/2006 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosarul nr. 994/PI/2006, s-a dispus, respingerea plângerii formulate de petentul F.I., împotriva rezoluţiei din 8 martie 2006, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 91/VIII/1/2006 şi a rezoluţiei din 8 februarie 2006, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 200/P/2005 şi a menţinând soluţia dată prin rezoluţiile atacate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin rezoluţia din 8 februarie 2006 dată în dosarul nr. 200/P/2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe numitul V.D.I., inspector principal de poliţie în cadrul Poliţiei Beiuş, şi B.A., agent şef de poliţie, şeful Postului de Poliţie U.B., faţă de care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi sustragere de înscrisuri prevăzută de art. 242 alin. (2) C. pen.
Procurorul a reţinut că nu rezultă indicii care să confirme că agentul de poliţie B.A. l-ar fi ameninţat pe petiţionar şi nici că inspectorul de poliţie V.D. l-ar fi ameninţat pe tatăl acestuia. Nu rezultă nici săvârşirea unor acte de sustragere de înscrisuri din dosarul nr. 110/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, având ca obiect plângerea depusă de petiţionar împotriva numiţilor T.M. şi T.F. pentru comiterea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.
S-a apreciat că faptele reclamate nu există în materialitatea lor, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Prin rezoluţia din 8 martie 2006, dată în dosarul nr. 91/VIII/1/2006, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a respins ca neîntemeiată plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiei dată de procuror.
Instanţa de judecată, investită cu soluţionarea plângerii în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., a apreciat că soluţia dispusă de procuror, faţă de cei doi intimaţi, este legală, faptele reclamate de petiţionar neexistând în materialitatea lor.
Aceştia şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale, neputându-se reţine săvârşirea vreunei infracţiuni.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs petiţionarul F.I. solicitând casarea acesteia şi în cadrul rejudecării admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de numiţii B.A. şi V.D.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 242 C. pen.
În motivele scrise recurentul petiţionar reiterează aspectele invocate în plângerea iniţială, susţinând că cei doi intimaţi au exercitat acte de ameninţare asupra sa şi a tatălui său. De asemenea, nu s-a procedat la audieri, la efectuarea de confruntări, nu au fost audiaţi martorii propuşi de petiţionar, aceştia cunoscând aspecte de natură a confirma susţinerile petiţionarului.
A invocat faptul că din dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş au fost sustrase mai multe înscrisuri, iar cei doi intimaţi au avut o atitudine sfidătoare faţă de petiţionar, citându-l la date la care nu se putea prezenta pentru audieri iar ulterior s-a prezentat şi nu a fost audiat.
Înalta Curte, examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că la data de 17 februarie 2004, persoana vătămată F.I. a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş împotriva numitului T.M. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în data de 24 decembrie 2004, acesta i-a împuşcat un câine ciobănesc.
Urmare cercetărilor efectuate de către subofiţerul de poliţie B.A., prin rezoluţia nr. 110/P/2004 din 4 ianuarie 2004, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul T.M. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul F.I. a formulat recurs iar prin Decizia penală nr. 664/ R din 20 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a admis recursul şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 6 C. proc. pen.
După rejudecarea cauzei, a fost respinsă plângerea petiţionarului iar, urmare recursului formulat de către acesta, prin Decizia penală nr. 91/ R din 11 ianuarie 2005 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş în vederea începerii urmăririi penale.
Întrucât persoana vătămată F.I. a formulat plângere împotriva numitului B.A., agent de poliţie care instrumentase cauza privind pe numitul T.M., cauza a fost preluată de către ofiţerul de poliţie V.D.I., care a procedat la completarea cercetărilor iar prin referatul din 21 noiembrie 2005, a propus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor T.F. şi T.M. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Soluţia propusă a fost confirmată de procuror prin ordonanţa nr. 110/P/2004 din 30 decembrie 2005 care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T.M. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., aplicându-i-se o amendă administrativă în sumă de 800.000 lei.
Împrejurarea că, în cursul cercetărilor, au fost admise recursurile declarate de petiţionar cu privire la rezoluţiile date în dosarul nr. 110/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, cauza instrumentată iniţial de către învinuitul B.A. şi ulterior, după începerea urmăririi penale, de către intimatul V.D., nu poate conduce la concluzia reţinerii în sarcina acestora a infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), respectiv art. 242 C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), sub aspectul laturii subiective, se săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă. Culpa este exclusă deoarece termenul „cu ştiinţă" pe care îl conţine textul de lege, implică cunoaşterea de către făptuitor a caracterului necorespunzător al exercitării atribuţiilor de serviciu şi urmărirea sau acceptarea ca prin aceasta să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Ori, în cauză, intimaţii au administrat probele pe care le-au apreciat ca fiind utile soluţionării cauzei iar după casarea sentinţei instanţei de fond, intimatul V.D. a procedat la completarea urmăririi penale în sensul celor dispuse prin Decizia instanţei de control judiciar.
Legiuitorul nu limitează activităţile ce pot fi desfăşurate în faza actelor premergătoare, ceea ce conduce la concluzia că organele de cercetare penală trebuie să efectueze verificările necesare pentru a preîntâmpina începerea urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminând astfel posibilitatea apariţiei acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate.
Cum în cauză, nu rezultă indiciile săvârşirii de către cei doi intimaţi a vreunei fapte penale, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale, conform art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul F.I. împotriva sentinţei penale nr. 37/ PI din 3 mai 2006 a Curţii de Apel Oradea.
În temeiul art. 192 C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul F.I. împotriva sentinţei penale nr. 37/ PI din 3 mai 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 80 lei noi cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4978/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 5002/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
