ICCJ. Decizia nr. 597/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.597/2006
Dosar nr. 22443/1/2005
(nr. vechi 6844/2005)
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2006
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 51 din 17 iunie 2005, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpata L.T. la:
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele, art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 raportat la art. 110 C. pen., a stabilit termen de încercare pe o durată de 2 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că prejudiciul cauzat părţii vătămate OG a fost recuperat integral prin restituirea bunurilor.
Inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 14 aprilie 2004, partea vătămată OG, cetăţean german, a depus o plângere la organele de poliţie a municipiului Sf. Gheorghe prin care a reclamat faptul că, în noaptea de 13 aprilie 2004, o persoană de sex feminin, de aproximativ 24-26 ani, profitând de faptul că dormea, i-a sustras din locuinţă suma de 10 milioane de lei, două aparate de fotografiat digitale, un telefon mobil marca, un ceas de mână şi un inel de damă din argint, toate în valoare de 2500 Euro.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, partea vătămată OG a cunoscut-o pe inculpata L.T. prin intermediul internetului, în cursul lunii martie 2004, după care au comunicat atât prin internet cât şi prin telefonul mobil, stabilit să se întâlnească în Braşov, în seara zilei de 13 aprilie 2004.
În ziua stabilită, inculpata s-a deplasat de la Sibiu la Braşov cu un microbuz, întâlnindu-se, în jurul orelor 19,30, în autogara Braşov, cu partea vătămată.
Cu autoturismul proprietatea părţii vătămate, cei doi s-au deplasat la restaurantul T. din Braşov, unde au servit masa şi consumat vin, până în jurul orelor 2115, după care, tot cu autoturismul condus de partea vătămată, s-au deplasat la reşedinţa acestuia din municipiul Sf. Gheorghe.
La reşedinţa părţii vătămate, cei doi au vizionat un film, au consumat băuturi alcoolice (inculpata vin şi lichior, iar partea vătămată vin), făcut baie şi, după un raport sexual oral, partea vătămată a adormit.
Când s-a trezit, în jurul orelor 5,00, partea vătămată a observat că T. dispăruse din casă cu două aparate de fotografiat digitale, un ceas de mână bărbătesc, un hanorac, o pereche de pantaloni şi suma de 10 milioane lei, toate evaluare la suma de 2.500 Euro.
Urmare a sesizării, organele de poliţie au demarat o serie de cercetări şi au ridicat din locuinţa părţii vătămate un număr de 10 mucuri de ţigări K., găsite în scrumiera de pe masa din sufragerie, 21 fragmente de urme papilare, precum şi paharul, împreună cu conţinutul acestuia, despre care partea vătămată a susţinut că a băut vin roşu în noaptea de 13 aprilie 2004.
Expertiza dactiloscopică efectuată în cauză, la I.P.J. Covasna – Serviciul de criminalistică, a stabilit că fragmentul de urme papilare ridicate de pe paharul C.C., paharul de I.T., sticla de apă minerală şi paharul cu lichior, aflate pe măsuţa din sufragerie, au fost create de impresiunile degetului arătător, mijlociu, inelar, mic şi palmar, regiunea hipotenară de la mâna dreaptă, respectiv degetul arătător, mijlociu, inelar şi regiunea digito-palmară de la mâna stângă ale inculpatei L.T., ale cărei impresiuni au fost puse la dispoziţie.
De asemenea, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de I.G.P. – D.G.C.C.O., Laboratorul de analize fizico-chimice droguri a stabilit că lichidul din paharul ridicat din locuinţa părţii vătămate conţine Diazepam, substanţă ce face parte din categoria drogurilor, prevăzute de Legea nr. 143/2000.
La data de 20 aprilie 2004, inculpata a fost identificată într-un restaurant din municipiul Sibiu, în compania numitului D.I.O., prietenul ei, ocazie cu care au fost ridicate telefonul mobil, haina de damă, o pereche de pantaloni, o bluză tip hanorac, iar de la prietenul acesteia ceasul de mână şi cele două aparate de fotografiat digitale.
Inculpata a recunoscut că bunurile găsite asupra sa şi prietenului ei le-a luat de la locuinţa părţii vătămate, după ce acesta a adormit, de unde a plecat cu un taxi până la Braşov, pentru care a plătit suma de 400.000 lei şi de aici cu un alt taxi la Sibiu pentru care a plătit suma de 1.500.000 lei.
Cu privire la bunuri, inculpata a susţinut că i-au fost dăruite de partea vătămată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi inculpata L.T.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a criticat hotărârea primei instanţe atât cu privire la cuantumul pedepsei aplicată inculpatei cât şi la modalitatea de executare a acesteia, solicitând majorarea ei şi înlăturarea dispoziţiilor art. 91 C. pen., urmând ca pedeapsa ce i se va aplica să fie executată prin privare de libertate, având în vedere pericolul social al faptei dar şi periculozitatea inculpatei.
Inculpata L.T. a criticat aceeaşi hotărâre cu privire la greşita condamnare, solicitând a se dispune achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, tot achitarea, dat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât din probatoriul administrat nu rezultă că se face vinovată de săvârşirea infracţiunii imputate, respectiv că a sustras bunurile, prin punerea în stare de inconştienţă a părţii vătămate.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 35/ MF/Ap din 23 septembrie 2005, a admis apelul declarat de inculpata L.T. în sensul că a desfiinţat hotărârea atacată sub aspectul laturii penale şi rejudecând cauza a decis:
- achitarea inculpatei L.T., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.;
- menţinerea dispoziţiei referitoare la soluţionarea laturii civile;
- suportarea cheltuielilor judiciare de către stat [(art. 193 alin. (2) C. proc. pen.)];
- respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna;
- suportarea de către stat a cheltuielilor judiciare avansate, în apel.
În motivarea deciziei instanţa de apel a arătat că:
- situaţia de fapt a fost doar în parte corect stabilită de prima instanţă şi că aspectele relevate pentru caracterizarea faptei drept infracţiune au fost reţinute fără a fi evidenţiate de probele administrate în cauză;
- mijloacele de probă evidenţiate de prima instanţă pentru dovedirea stării de fapt sunt insuficiente pentru înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază inculpata conform art. 23 alin. (11) din Constituţie şi art. 52 C. proc. pen.
În acest sens este de reţinut faptul, arată instanţa de apel, că susţinerea potrivit căreia lichidul dintr-un pahar ridicat din locuinţa părţii vătămate şi care conţinea Diazepam, substanţă evidenţiată printr-o probă tehnico-ştiinţifică, ar fi fost pusă de către inculpată în scopul de a adormi pe partea vătămată, nu este susţinută de nici o probă, iar declaraţia părţii vătămate, singulară, este subiectivă şi nu poate fi reţinută drept probă, după cum nici bunurile găsite asupra inculpatei luate din locuinţa părţii vătămate nu dovedeşte faptul însuşirii fără consimţământul acesteia, motiv pentru care nu pot fi considerate mijloace de probă din moment ce nu se coroborează cu alte mijloace de probă.
Nici contextul în care s-au derulat evenimentele, descrise de partea vătămată, respectiv invitarea inculpatei de a petrece noaptea cu el, în virtutea unor relaţii de prietenie nu pot conduce la reţinerea vinovăţiei acesteia, cu atât mai mult cu cât declaraţiile acestora (partea vătămată şi inculpata) sunt contradictorii în privinţa aspectelor esenţiale, ambele părţi având variante despre derularea evenimentelor, iar mijloacele de probă tehnico-ştiinţifice administrate nu demonstrează automat că inculpata a acţionat în modalitatea descrisă de partea vătămată, susţinerile contrarii având aceeaşi valoare.
În sensul stabilirii cu certitudine a vinovăţiei inculpatei, arată instanţa de apel, nu sunt nici declaraţiile persoanelor audiate în calitate de martori şi anume: T.P. (taximetristul care a transportat-o pe inculpată, în noaptea de 13 aprilie 2004, de la Sf. Gheorghe la Braşov), D.I.O. (prietenul inculpatei) şi P.M. (mama inculpatei) care nu au relevat aspecte care să lămurească ce s-a întâmplat în casa părţii vătămate, aceştia relatând împrejurări ulterioare acestui moment sau de circumstanţiere a persoanei.
S-a concluzionat că, „neputându-se stabili cu exactitate modalitatea în care s-au desfăşurat evenimentele, modul în care şi-au petrecut timpul în care a acţionat inculpata şi partea vătămată pe parcursul vizitei efectuată de inculpată la domiciliul părţii vătămate, în noaptea de 13 aprilie 2004, instanţa apreciază că în cauză există un dubiu în privinţa săvârşirii de inculpată a laturii subiective a infracţiunii de tâlhărie …, în structura sa complexă, deci atât a acţiunii de luare a bunurilor părţii vătămate fără consimţământul acesteia, cât şi aceleia de punere a părţii vătămate în stare de inconştienţă de a se apăra" situaţie în care este aplicabil principiul „in dubio pro reo" motiv pentru care soluţia care se impune este aceea de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., sens în care se va admite apelul declarat de inculpată.
Pentru considerentele mai sus arătate instanţa de apel a arătat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna urmează să fie respins ca nefondat.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov pe care a criticat-o cu privire la greşita achitare a inculpatei şi respectiv respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a arătat că, în cauză, instanţa de apel a dat o interpretare eronată probelor existente la dosar, probe care dovedesc că inculpata prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra, şi-a însuşit din locuinţa acesteia mai multe bunuri care ulterior au fost găsite asupra sa.
S-a mai arătat că în sprijinul vinovăţiei inculpatei sunt probele ştiinţifice administrate precum şi declaraţiile părţii vătămate şi ale persoanelor audiate în calitate de martori.
În final s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, respingerea apelului declarat de inculpată şi admiterea apelului declarat de parchet astfel cum a fost formulat la instanţa de apel.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov este fondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că situaţia de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă şi confirmată de instanţa de apel, în parte.
Pronunţarea soluţiei de condamnare de către instanţa care a judecat fondul cauzei şi de achitare a inculpatei de către instanţa de apel s-a datorat modului de apreciere a probelor existente la dosar, administrate, în principal, în cursul urmăririi penale, fără ca acestea să sufere modificări majore ori să fie combătute prin altele în cursul judecăţii la una sau alta dintre instanţe.
Problema care a fost supusă atenţiei celor două instanţe şi care era în măsură să dovedească dacă inculpata se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, era aceea dacă aceasta a folosit ori nu substanţe de natură să provoace părţii vătămate starea de somn, în speţă Diazepam, şi dacă, profitând de această stare, şi-a însuşit bunuri, pe care le-a luat cu sine, profitând de faptul că victima „dormea", fără ştirea şi consimţământul acesteia.
Sub acest aspect prima instanţă, făcând o analiză complexă şi completă a materialului probator, analizând cauza şi probele în ansamblu a ajuns la concluzia că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege care caracterizează infracţiunea de tâlhărie, procedând în consecinţă, respectiv reţinerea vinovăţiei şi condamnarea inculpatei.
Diferit, instanţa de apel, rezumându-se la o analiză sectorială a probelor, fără a le pune în integralitatea lor, a ajuns la concluzia, eronată, potrivit căreia în cauză există dubii cu privire la săvârşirea faptei, şi întrucât dubiul profita inculpatei a dispus achitarea acesteia.
În cauză este dovedit cu certitudine faptul că, în noaptea de 13 aprilie 2004, inculpata a fost la domiciliul părţii vătămate unde, între altele, au consumat băuturi alcoolice.
Este, de asemenea, dovedit cu certitudine şi expertiza efectuată în cauză a stabilit-o, că în paharul cu băutură din care a consumat partea vătămată a fost identificată existenţa unei substanţe narcotice, Diazepam, într-o concentraţie avansată, după cum este de netăgăduit că în intervalul scurs de la plecarea inculpatei din locuinţa părţii vătămate şi până la sosirea organelor de poliţie nici o altă persoană nu a fost prezentă în acel spaţiu. În aceste condiţii este cert că inculpata, care îşi propusese mai de mult să săvârşească fapta, ştiind că partea vătămată este o persoană cu o stare materială bună, lucru de care s-a convins şi la intrarea în locuinţă, profitând de momentele când acesta lipsea din sufragerie, unde fumau ţigări şi consumau băuturi şi alte produse pregătită fiind, în sensul că avea asupra ei substanţa narcotică, a pus-o în paharul cu băutură al gazdei provocându-i starea de somn, de care a profitat ulterior.
Apărarea inculpatei, în sensul că nu ea a pus narcoticul în băutura părţii vătămate este infirmată de comportamentul său ulterior.
Astfel, profitând de faptul că victima a adormit, ştiind că narcoticul folosit îi provoacă acesteia o stare de somn adâncă, a luat o serie de bunuri, după care, fără să încunoştinţeze pe aceasta în vreun fel (s-o trezească din somn, să-i lase un mesaj scris ori pe calculator) în grabă, a chemat un taxi cu care a părăsit locuinţa şi localitatea, oprindu-se mai întâi în municipiul Braşov şi apoi, pentru a i se pierde urma, cu un alt taximetru s-a deplasat în oraşul Sibiu.
Apărarea inculpatei potrivit căreia bunurile i-ar fi fost promise de partea vătămată, este neverosimilă, deoarece, în cazul în care această promisiune era adevărată, nu avea nici un motiv să părăsească locuinţa în condiţiile menţionate şi să procedeze aşa cum s-a arătat.
Nici susţinerea inculpatei potrivit căreia a părăsit locuinţa fiindu-i teamă de faptul că partea vătămată o va forţa să întreţină relaţii sexuale nu este credibilă, deoarece, dacă acesta ar fi fost motivul plecării nu ar fi luat din locuinţă bunuri care nu-i aparţin.
În aceste condiţii, susţinerea inculpatei în sensul că aceste bunuri i-ar fi fost promise de către partea vătămată, nu este reală şi nu poate fi acceptată, dacă se are în vedere şi împrejurarea că între bunurile luate sunt unele care folosesc mai puţin uzului persoanelor de sex feminin (ceas de mână bărbătesc, 2 telefoane mobile şi 2 aparate foto digitale) şi nu în ultimă instanţă o sumă de bani pe care cu siguranţă nu i-a fost promisă.
Faptul că inculpata făcându-şi această apărare a încercat să acrediteze ideea bunei sale credinţe este contrazisă şi de testul făcut cu aparatul poligraf, acceptat de ea, care a stabilit un comportament simulat, la întrebările puse în legătură cu fapta comisă.
Faptul că inculpata nu a spus adevărul este confirmat şi de comportamentul ei anterior negativ, constând în nefrecventarea cursurilor şcolare, fiind exmatriculată şi petrecerea timpului în localuri publice (restaurante) deşi era minoră, dar şi cu stabilirea ca nefiind adevărate a acuzelor aduse părţii vătămate potrivit cărora starea de somnolenţă pe care a avut-o s-a datorat faptului că a fumat ţigări cu cannabis, lucru nedovedit din moment ce la locul faptei, printre mucurile de ţigări ridicare nu s-au găsit şi din acele cu substanţele incriminate, ceea ce a determinat organul de urmărire penală să dispună scoaterea acestuia de sub urmărire penală. În acelaşi scop este şi plângerea inculpatei prin care acuza partea vătămată de săvârşirea unor fapte penale, nedovedite, dar după ce a luat cunoştinţă că este urmărită penal.
Dacă instanţa de apel ar fi privit şi analizat materialul probator în acest context şi l-ar fi interpretat în integralitatea şi conexiunea lor şi nu fragmentat ar fi ajuns la concluzia că soluţia de condamnare a inculpatei, pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică şi nu se impune a fi desfiinţată în sensul achitării inculpatei.
Prin urmare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov fiind întemeiat urmează a fi admis, a casa Decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de inculpata L.T. împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Covasna şi menţinerea dispoziţiei de condamnare a acesteia.
Cât priveşte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva hotărârii aceluiaşi tribunal urmează a se constata că în mod justificat a fost respins, în cauză atât sub aspectul individualizării pedepsei cât şi al modalităţii de executare a acesteia, prima instanţă a procedat în concordanţă cu dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen.
Întrucât prin admiterea recursului de faţă urmează a se respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpată, aceasta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata cauzei, în apel, iar cheltuielile avansate în vederea soluţionării prezentei căi de atac să fie suportate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 35/ MF/Ap din 23 septembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpata L.T.
Casează Decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de inculpata L.T. împotriva sentinţei penale nr. 51/ P din 17 iunie 2005 a Tribunalului Covasna, pe care o menţine.
Obligă pe inculpata L.T. să plătească statului suma de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în calea de atac a apelului.
Cheltuielile judiciare din prezenta cauză urmează a fi suportate de stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 596/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 60/2006. Penal → |
|---|
