ICCJ. Decizia nr. 7335/2006. Penal. Prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 7335/2006
Dosar nr. 10714/2/2006
Şedinţa secretă din 18 decembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 14 decembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 10714/2/2006, în Camera de Consiliu, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara formulate de inculpaţii M.D.M., S.S.T. şi B.V.D., precum şi cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul D.R.M., ca nefondate.
În baza art. 155 şi următoarele C. proc. pen., a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. şi s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpaţilor M.D.M., S.S.T., B.V.D. şi D.R.M. pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la 19 decembrie 2006 la 17 ianuarie 2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpaţii M.D.M. şi D.R.M. sunt cercetaţi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. pentru săvârşirea infracţiunilor de trădare prin transmitere de secrete în formă continuată, faptă prevăzută de art. 157 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat care acţionează în mod coordonat în scopul divulgării secretului economic şi al concurenţei neloiale, faptă prevăzută de art. 2 lit. b), art. 7 pct. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 12 din Legea nr. 508/2004, şi inculpaţii S.S.T. şi B.V.D. cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de spionaj prevăzută de art. 159 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi constituirea unui grup infracţional organizat care acţionează în mod coordonat în scopul divulgării secretului economic şi al concurenţei neloiale, fapta prevăzută de art. 2 lit. b), art. 7 pct. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 12 din Legea nr. 508/2004.
Activitatea infracţională a inculpaţilor s-a desfăşurat în legătură cu privatizarea SC M.S. SA Bucureşti, implicarea în promovarea unui act normativ pentru vânzarea unui pachet de 8 % din acţiunile P. din portofoliul M.O. în favoarea Asociaţiei Salariaţilor P., implicarea în privatizarea C.N. R. SA Bucureşti şi adjudecarea de către C.S.F.B., în cadrul căreia B.V.D. îndeplinea funcţia de director, a licitaţiei internaţionale organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei pentru Consultanţă în vederea vânzării prin listare pe bursă a pachetului de acţiuni de circa 46 % deţinut de Statul Român la SC R. S.A. Bucureşti.
În realizarea activităţii infracţionale s-a reţinut de parchet că în perioada 2003 - 2006 s-a constituit o grupare de criminalitate organizată al cărei coordonator era inculpatul S.S.T., formată din mai mulţi demnitari şi funcţionari publici din instituţiile centrale ale A.S. cu atribuţii în domeniul privatizării, scopul fiind de a obţine în afara cadrului oficial date şi documente nedestinate publicităţii despre firmele participante la licitaţii, ofertele participanţilor la licitaţiile organizate sau consultanţă în vederea privatizării unor societăţi comerciale de interes strategic pe care ulterior le-au utilizat în interese propriu sau al grupării externe ai căror reprezentanţi erau în România, documente care prin importanţa lor fac ca faptele să pericliteze siguranţa statului.
Pe baza actelor depuse, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., de prelungire a duratei arestării preventive a celor patru inculpaţi este întemeiată, fiind întrunite dispoziţiile art. 155 alin. (1) şi art. 143 C. proc. pen., în sensul că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă potrivit art. 681 C. proc. pen., că inculpaţii au comis faptele pentru care sunt cercetaţi.
Împotriva acestei încheieri inculpaţii au declarat recurs.
Prin recursul declarat de inculpatul B.V.D. se critică hotărârea instanţei de fond pentru motivele de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 1, 2, 9, 10 şi 17 C. proc. pen., învederându-se că s-au încălcat dispoziţiile relative la competenţa materială şi după calitatea persoanei, că sesizarea instanţei de judecată cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive nu s-a făcut de procurorul care efectuează urmărirea penală, ci de procurorul şef de secţie, căs-a încălcat dreptul la apărare, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererilor formulate, în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciunei infracţiuni şi s-a încălcat principiul repartizării aleatorii.
Inculpaţii D.R.M., M.D.M. şi S.S.T. au învederat că din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpaţii ar fi săvârşit faptele pentru care au fost arestaţi, că nu sunt întrunite condiţiile art. 143, 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar lăsarea lor în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen., urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, printre altele, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 155 – art. 173 C. pen., iar potrivit alin. (4) din acelaşi cod, este competent să efectueze urmărirea penală, în cazurile prevăzute în aliniatul precedent şi să exercite supravegherea asupra activităţii de cercetare penală procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza.
În speţă, competenţa materială revine Curţii de Apel întrucât această instanţă va judeca în primă instanţă infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor atâta vreme cât nicio probă nu indică faptul că s-a început urmărirea penală faţă de persoana care ar atrage competenţa instanţei supreme să judece ca instanţă de fond prezenta cauză.
În consecinţă, Curtea de Apel, judecând în primă instanţă infracţiunile prevăzute de art. 157 şi 159 C. pen., potrivit art. 27 C. proc. pen. şi cererile de prelungire a măsurii arestării preventive, vor fi judecate tot de Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de fond şi nu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, apărarea formulată de inculpaţi, în sensul că cererea de prelungire a măsurii arestării preventive nu s-a făcut de procurorul competent, nu este fondată.
Conform art. 1561 C. proc. pen., prelungirea duratei arestării preventive prevăzută de art. 155 se dispune pe baza propunerii motivate a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
Or, aşa cum rezultă din referatul cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive propunerea s-a făcut de procurorii care efectuează urmărirea penală, deci de procurorii competenţi.
Criticile referitoare la încadrarea juridică a faptelor urmează, de asemenea, a fi respinse. În faza procesuală a urmăririi penale, instanţa de fond a fost investită exclusiv cu propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpaţilor, stadiu în care încadrarea juridică are caracter relativ, aşa încât procurorul are, conform art. 238 C. proc. pen., competenţa să schimbe încadrarea juridică a faptei.
În raport de obiectul judecăţii, instanţa de fond era datoare să verifice dacă sunt întrunite condiţiile art. 155, 156 şi 159 C. proc. pen., coroborate cu art. 143 şi 148 lit. f) din acelaşi cod.
Astfel, aşa cum rezultă din actele aflate în dosar, există indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis faptele pentru care sunt cercetaţi şi există temeiuri noi care justifică privarea de libertate a acestora pe o perioadă de încă 30 de zile pentru ascultarea martorilor care au cunoştinţă despre elementele de fapt ce fac obiectul cauzei, ascultarea inculpaţilor pe aspecte punctuale, declasificarea şi certificarea notelor de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în baza mandatelor emise de judecătorul competent, verificarea apărărilor formulate de inculpaţi şi administrarea probelor solicitate de aceştia, analiza documentaţiei transmise de M.E.C. şi M.C.T.I.
Şi dispoziţiile art. 148 lit. f) subzistă, în cauză pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică nu trebuie să fie confundat cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta, însă, nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei.
Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, şi din însuşi pericolul social al infracţiunii de care sunt învinuiţi inculpaţii, de reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date ce sunt legate de persoana inculpaţilor, aşa cum se susţine, ci şi date referitoare la fapte, nu de puţine ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate.
Ca atare, în cauză subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea inculpaţilor, iar elementele noi care au apărut în urma declasificării unor documente şi valorificarea rezultatelor percheziţiilor domiciliare şi informatice impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
În raport de considerentele expuse urmează ca recursurile declarate să fie respinse, ca nefondate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpaţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat, iar onorariile interpreţilor desemnaţi în cauză se vor plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.D.M., D.R.M., S.S.T. şi B.V.D. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 14 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 10714/2/2006.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 100 lei fiecare.
Onorariile interpreţilor desemnaţi în cauză, se vor plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7144/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 492/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
