ICCJ. Decizia nr. 7042/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 7042/2006
Dosar nr. 7532/1/2006
Şedinţa publică din 4 decembrie 2006
Examinând recursurile de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 587 din 22 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Prahova, inculpatul T.V.V. a fost condamnat, la 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Conform art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.151,20 lei, plus dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii către partea civilă C.A.S. Prahova.
A mai fost obligat inculpatul către partea civilă T.V., la 30.000.000 lei daune materiale şi la 150.000.000 lei daune morale.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de partea civilă privind obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice lunare.
Inculpatul a fost obligat la 15.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt s-au reţinut următoarele:
În seara de 28 mai 2005, inculpatul V.V.N. a mers împreună cu un grup de tineri, printre care şi O.M.D., I.T.V. şi G.I.V., la cafe-barul A. din oraşul Breaza judeţul Prahova.
În local cânta o formaţie compusă din P.L.G., chitară şi T.C.O. La miezul nopţii a venit şi partea vătămată T.V.V., solistul vocal al formaţiei.
În repertoriu au predominat melodii populare şi în special manele, gen de muzică pe care inculpatul şi O.M.D. nu o agreau, motiv pentru care au protestat în mai multe rânduri.
În jurul orei 3,00, formaţia muzicală şi-a încheiat programul şi membrii acesteia au început să strângă instrumentele şi instalaţia de sonorizare.
T.C.O., fratele părţii vătămate, a scos orga electronică de pe trepied şi a plecat s-o ducă la autoturism, iar P.L.G. şi-a deconectat chitara de la amplificator, timp în care partea vătămată a început să demonteze stativul metalic pentru partituri.
După ce a detaşat partea de sus a stativului şi a pus-o pe pardoseală, s-a aplecat pentru a lua partea de jos compusă dintr-un trepied şi o ţeavă metalică. În acest timp au venit la el inculpatul şi O.M.D. pentru a-i aplica o corecţie şi au tras-o, prelung, fiecare de câte o ureche.
Gestul celor doi l-a intrigat pe T.V., tatăl părţii vătămate, care a intervenit pentru a-i opri pe cei doi. O.M.D. a ripostat lovindu-l cu pumnul şi doborându-l pe tatăl părţii vătămate peste un scaun.
La rândul său inculpatul a încercat să o lovească de mai multe ori cu pumnul pe partea vătămată T.V.V., dar aceasta a reuşit să se ferească, loviturile fiind date în gol. Atunci inculpatul a luat de pe pardoseală subansamblul de sus al trepiedului şi a lovit-o cu el în cap pe partea vătămată după care a părăsit localul împreună cu O.M.D.
În urma loviturii primite de partea vătămată s-a declanşat o hemoragie externă, astfel încât aceasta s-a prezentat la Spitalul din Breaza unde a primit îngrijiri medicale, iar apoi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, secţia Neurochirurgie.
Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că partea vătămată a suferit o fractură cominutivă multieschiloasă fronto-temporală dreaptă, mică acumulare hemoragică subdurală şi multiple mici focare hemoragice parechimatoase.
S-a mai reţinut că în protocolul operator încheiat la 9 iunie 2005, cu ocazia intervenţiei chirurgicale, rezultă că s-a decelat un focar de fractură cominutivă denivelată prin care se scurgea magma cerebrală, creierul dilacerat herniază în breşă şi s-a procedat la aspirarea focarului de dilacerare cerebrală, iar pentru închiderea plăgii chirurgicale s-a făcut transplant de piele şi fascie din coapsa stângă.
Din concluziile raportului de expertiză rezultă că partea vătămată T.V.V. a suferit leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire activă la nivelul regiunii fronto-temporale drepte, cu corp dur, posibil stativ metalic, soldată cu fractură cranio temporală dreaptă cominutivă, multieschiloasă; contuzie hemoragică şi dilacerare celebrală. Această leziune poate data din 29 mai 2005, a necesitat pentru vindecare 45-50 de zile îngrijiri medicale şi nu a pus în primejdie viaţa părţii vătămate, dar aceasta a rămas cu o infirmitate fizică prin lipsa de substanţă osoasă.
Instanţa a reţinut că fapta inculpatului, care la data de 29 mai 2005, într-un loc public, a lovit în cap pe partea vătămată cu un stativ metalic în greutate de 1,80 kg provocându-i o leziune craniană cu dilacerare cerebrală şi cu consecinţa pierderii de substanţă osoasă, constituie infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului şi a achitat părţii vătămate 30.000.0000 lei cu titlu de daune materiale.
S-a apreciat că se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante conform art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen.
Referitor la latura civilă s-a reţinut că inculpatul datorează C.A.S. Prahova suma de 1.151,20 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părţii vătămate.
S-a apreciat că este neîntemeiată cererea părţii civile de obligare a inculpatului la plata unei prestaţii periodice de 2.000.000 lei lunar întrucât nu s-a făcut dovada unor cheltuieli care prin natura lor se fac periodic şi nici a împrejurării reducerii veniturilor pe care le dobândea anterior ca urmare a pierderii ori diminuării capacităţii de muncă.
Referitor la daunele materiale solicitate s-a constatat că prin probele administrate partea vătămată a dovedit efectuarea unor cheltuieli ce totalizează 60.000.000 lei din care inculpatul a achitat deja suma de 30.000.000 lei, urmând a fi obligat la diferenţa de 30.000.000 lei.
S-a apreciat, de asemenea, că este întemeiată solicitarea părţii civile de a fi obligat inculpatul la plata daunelor morale în cuantum de 150.000.000 lei.
Sentinţa a fost atacată cu apel de inculpat şi de partea vătămată.
În apelul declarat de partea vătămată T.V.V. s-a susţinut că pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare este prea blândă şi că nejustificat s-au reţinut circumstanţele atenuante în favoarea inculpatului.
De asemenea, a fost criticat modul de soluţionare a laturii civile în sensul că greşit s-a respins cererea de obligare a inculpatului la plata unei prestaţii periodice lunare şi că suma la care a fost obligat inculpatul cu titlu de daune morale este insuficientă.
Inculpatul V.V.N. a susţinut în motivarea apelului că situaţia de fapt nu a fost corect stabilită, impunându-se completarea probatoriilor.
S-a mai susţinut că încadrarea juridică dată faptei este greşită deoarece inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a ucide partea vătămată, nu a prevăzut şi nici nu a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat.
În subsidiar inculpatul a solicitat reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 108 din 27 martie 2006, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa şi a limitat interzicerea exerciţiului drepturilor la cele prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen., înlăturând dispoziţia privind drepturile părinteşti prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen. şi art. 88 din C.E.D.O.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă.
Instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost corect stabilită pe baza declaraţiilor părţii vătămate, ale martorilor şi ale inculpatului coroborate cu procesul verbal de cercetare la faţa locului şi raportul de expertiză medico-legală din care rezultă în mod cert că la data de 21 mai 2005, inculpatul aflat în barul A. din oraşul Breaza, nemulţumit fiind de programul muzical prezentat de formaţia din care făcea parte şi T.V.V., l-a lovit pe acesta în cap cu un stativ metalic pentru partituri muzicale, cu masa de 1,8 kg, provocându-i o gravă leziune craniană, cu dilacerare cerebrală, cu consecinţa pierderii de substanţă osoasă, care constituie infirmitate fizică.
S-a reţinut, de asemenea, că încadrarea juridică dată faptei este corectă, iar vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei indirecte rezultă cu certitudine din modul concret în care s-a comis fapta, respectiv prin aplicarea unei lovituri cu un obiect metalic, cu o masă considerabilă, cu intensitate, într-o regiune vitală.
S-a apreciat că justificat s-au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante conform art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., având în vedere comportarea inculpatului anterior comiterii faptei, poziţia sinceră adoptată pe parcursul procesului, faptul că este încadrat în muncă şi se bucură de o bună reputaţie.
Aşa fiind, s-a reţinut că pedeapsa a fost corect stabilită şi nu se impune modificarea acesteia, sub acest aspect fiind nefondate ambele apeluri.
Instanţa de apel a reţinut că latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată.
S-a apreciat că suma de 700.000.000 lei solicitată de partea civilă cu titlu de daune morale nu se justifică, fiind supradimensionată, iar suma de 150.000.000 lei acordată de prima instanţă corespunde unei juste şi reale despăgubiri.
S-a constatat că nu se justifică nici prestaţia periodică solicitată de partea civilă, prima instanţă reţinând corect că nu s-a făcut dovada unor cheltuieli care, prin natura lor au caracter permanent.
Examinând cauza şi din oficiu, instanţa de apel a constatat că în mod greşit s-au interzis inculpatului, în cadrul pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 C. pen., drepturile părinteşti.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul V.V.N. şi partea civilă T.V.V.
Recursul declarat de inculpat a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen.
S-a susţinut că instanţele au comis în aprecierea probelor, o gravă eroare de fapt având drept consecinţă greşita condamnare a inculpatului.
S-a arătat astfel că prin cele două hotărâri au fost consfinţite erori şi încălcări ale dispoziţiilor procedurale comise în faza de urmărire penală în special în ceea ce priveşte dreptul la apărare. Astfel s-a susţinut că rezoluţia de începere a urmăririi penale de către procuror este antedatată şi că inculpatul nu a fost ascultat după punerea în mişcare a acţiunii penale.
Referitor la actele medico legale s-a arătat că certificatul medico-legal nr. 1001/205 şi expertiza medico-legală nr. 647 cu concluzii diferite, cu implicaţii majore asupra încadrării juridice a faptei, întrucât primul act nu constată existenţa infirmităţii fizice. În aceste condiţii se impune efectuarea unei noi expertize medico-legale care să constate starea actuală de sănătate a părţii vătămate şi natura infirmităţii fizice.
S-a mai susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 120 şi urm. C. proc. pen., întrucât inculpatul nu a fost convocat la stabilirea obiectivelor expertizei medico-legale, nu i s-a adus la cunoştinţă că are dreptul de a solicita ca un expert recomandat de el să participe la efectuarea expertizei şi nici nu i s-a prezentat actul respectiv pentru a formula eventualele obiecţiuni.
S-a mai susţinut că s-a manifestat superficialitate în audierea martorilor neinsistându-se asupra momentelor principale ale incidentului şi că, nejustificat, s-a refuzat audierea martorului I.A., proprietarul instrumentelor muzicale, pentru a se stabili dacă stativul prezentat de partea vătămată este cel cu care a fost lovită de inculpat.
S-a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se efectua o nouă expertiză medico-legală, pentru a fi audiat martorul I.A. şi a fi reaudiat inculpatul.
Un alt motiv de recurs se referă la greşita încadrare juridică a faptei susţinându-se că aceasta nu constituie tentativă la infracţiunea de omor calificat ci infracţiunea de vătămare corporală gravă deoarece viaţa părţii vătămate nu a fost pusă în primejdie, obiectul cu care a fost lovită victima nu era apt să producă moartea, a fost aplicată o singură lovitură în cadrul unui incident spontan, în condiţiile în care relaţiile anterioare dintre părţi au fost normale.
Ultimul motiv de recurs invocat de inculpat se referă la greşita individualizare a pedepsei susţinându-se că nu s-a dat eficienţă reală dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
În recursul declarat de partea civilă s-a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă, impunându-se majorarea acesteia.
S-a mai arătat că nejustificat s-a respins cererea părţii civile de a se stabili o prestaţie periodică lunară de 2.000.000 lei şi nu i s-au acordat daune morale în cuantum de 700.000.000 lei astfel cum a solicitat.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, dar şi din oficiu, în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea reţine următoarele.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Primul motiv de recurs a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., susţinându-se că prima instanţă şi cea de apel au comis o gravă eroare de fapt în aprecierea probelor cu consecinţa greşitei condamnări a inculpatului.
Cazul de casare invocat nu se referă însă la eroarea în aprecierea probelor ci la comiterea unei erori grave în stabilirea situaţiei de fapt, fiind esenţial că această eroare să fi determinat pronunţarea unei soluţii greşită, care este diametral opusă celei corecte (condamnare în loc de achitare sau invers).
Reţinerea greşită sau nereţinerea unor anumite împrejurări, care nu au caracter esenţial pentru pronunţarea soluţiei de condamnare sau de achitare, nu constituie eroare gravă de fapt în înţelesul art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
De altfel, din argumentarea recursului rezultă că de fapt inculpatul susţine că nu au fost administrate toate probele necesare.
Această susţinere va fi examinată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în vigoare la data pronunţării deciziei, deci anterior modificării acestuia prin Legea nr. 356/2006.
Într-adevăr, potrivit art. 62 C. proc. pen., instanţa este obligată să lămurească, pe bază de probe, cauza.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că în speţă au fost administrate toate probele necesare stabilirii faptei în materialitatea sa şi a urmărilor acesteia cu relevanţă sub aspect penal.
Este cert stabilit, pe baza declaraţiilor părţii vătămate, ale martorilor V.V. şi P.L., cu care se coroborează şi declaraţiile inculpatului că, la data de 29 mai 2005, în timp ce se afla în barul A. din Breaza, inculpatul a aplicat părţii vătămate T.V.V., o lovitură în cap cu partea superioară a stativului pentru portativ.
Despre existenţa incidentului şi despre faptul că el a fost generat de nemulţumirea inculpatului cu privire la programul artistic susţinut de partea vătămată, au relatat şi ceilalţi martori audiaţi în cauză, care nu au văzut însă momentul în care partea vătămată a fost lovită de inculpat.
Pe tot parcursul procesului inculpatul a recunoscut faptul că l-a lovit pe T.V.V. cu partea superioară a stativului şi, niciodată, nu a susţinut că obiectul ridicat de poliţie de la faţa locului este altul decât cel pe care l-a folosit pentru agresionarea părţii vătămate.
Întrucât nu există nici un dubiu cu privire la acest aspect, este neîntemeiată susţinerea din motivele scrise de recurs că nejustificat s-a respins în apel cererea de a fi audiat ca martor numitul I.A., proprietarul instrumentelor muzicale pentru a se stabili dacă stativul pentru portativ prezentat organelor de urmărire penală este cel cu care a fost lovită partea vătămată.
Aşa fiind, se constată că în mod corect instanţa de apel a respins cererea de administrate a acestei probe, cu atât mai mult cu cât din actele dosarului nu rezultă că I.A. a fost de faţă în momentul incidentului.
Se constată, de asemenea, că atâta timp cât nu rezultă existenţa unor aspecte esenţiale ce puteau fi lămurite prin reaudierea martorului S.M. şi a inculpatului, întemeiat s-a respins în apel cererea formulată de inculpat în acest sens.
Este, de asemenea, neîntemeiată susţinerea că era necesară efectuarea unei noi expertize medico-legale care să stabilească starea actuală de sănătate a părţii vătămate şi în special existenţa unei infirmităţi permanente printr-o eventuală lipsă de substanţă osoasă.
Pe de o parte se constată că nu există contradicţii între actele medico-legale aflate la dosar, expertiza medico-legală conţinând aceleaşi constatări ca şi certificatul medico-legal, pe care le-a analizat în mod firesc mai amănunţit, iar concluziile acesteia răspund obiectivelor stabilite de organele de cercetare penală, unul dintre acestea fiind de a se stabili dacă viaţa părţii vătămate a fost pusă în primejdie ori dacă aceasta a rămas cu infirmitate.
Atâta timp cât certificatul medico-legal nr. 176 din 14 noiembrie 2005 nu cuprinde concluzii cu privire la existenţa sau inexistenţa unei infirmităţi fizice este evident că nu există contradicţie între acesta şi raportul de expertiză medico-legală care concluzionează că leziunile suferite de partea vătămată s-au soldat cu infirmitate fizică.
De asemenea, se constată că nu există nici o îndoială cu privire la faptul că partea vătămată prezintă lipsă de substanţă osoasă, atâta timp cât din foia de observaţie rezultă că la tomografiile computerizate (C.T.) nr. 1835 din 30 mai 2005 şi 1955 din 8 iunie 2005 s-a evidenţiat între altele fractură cominutivă multieschiloasă fronto-temporală dreaptă, care, potrivit protocolului operator nr. 60/2128 din 9 iunie 2005 a impus efectuarea unei eschilectomii 4/4 cm, deci îndepărtarea fragmentelor desprinse din os ca urmare a fracturii.
Se reţine că nu este reală susţinerea inculpatului că nu i s-a adus la cunoştinţă raportul de expertiză medico-legală şi nu a putut formula obiecţiuni la acesta, întrucât la data de 14 iunie 2005 i s-a prezentat, în prezenţa apărătorului ales, conţinutul tuturor actelor de urmărire penală şi a arătat că nu mai are de făcut declaraţii, de formulat cereri sau de propus probe în apărare.
Referitor la celelalte critici formulate de inculpat la pct. 1 din motivarea recursului şi care se referă la urmărirea penală, se constată că nici una dintre acestea nu are în vedere încălcarea vreunei dispoziţii legale prevăzute, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sub sancţiunea nulităţii absolute.
Aşa fiind, aceste încălcări sunt supuse regimului prevăzut de art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. şi nu pot fi invocate de inculpat direct în recurs şi nu pot fi examinate de curte.
Cel de al doilea motiv de recurs vizând greşita încadrare juridică a faptei îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., dar este de asemenea nefondat.
Din activitatea materială obiectivă, desfăşurată de inculpat rezultă că acesta a acţionat cu intenţie, în sensul că, deşi nu a urmărit uciderea părţii vătămate, a prevăzut posibilitatea producerii acestui rezultat şi l-a acceptat.
Astfel inculpatul a lovit partea vătămată în regiunea fronto-temporală dreaptă, care este o zonă vitală, cu un obiect metalic în greutate de 1,8 Kg, cu intensitate dovedită de gravitatea leziunii cauzate, respectiv fractură cominutivă multieschiloasă fronto-temporală, cu acumulare hemoragică subdurală adiacentă, multiple focare hemoragice perenchimatoase subadiacente, edem perifocal şi edem cerebral.
Împrejurarea că deşi gravă, leziunea nu a pus în pericol viaţa părţii vătămate nu prezintă relevanţă pentru încadrarea juridică a faptei esenţial fiind faptul că datorită regiunii lezate şi obiectului folosit a fost de natură să producă un rezultat letal.
Este de precizat că obiectul metalic de care s-a folosit inculpatul constituie armă în conformitate cu dispoziţiile art. 151 alin. (2) C. pen.
Întrucât fapta a fost comisă cu intenţie încadrarea juridică în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen.
Nu se poate reţine că încadrarea juridică a faptei este cea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) întrucât forma de vinovăţie proprie acestei infracţiuni este praeterintenţia.
Curtea apreciază că nu este întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., vizând greşita individualizare a pedepsei.
Pedeapsa aplicată este corespunzătoare gravităţii faptei comise şi urmărilor produse de aceasta şi nu există nici un temei, care să justifice reducerea acesteia sau schimbarea modalităţii de executare atâta timp cât au fost corect evaluate toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 52 C. pen.
Din aceleaşi considerente se constată că nu este fondat nici motivul de recurs formulat de partea civilă cu privire la individualizarea pedepsei.
Se apreciază că justificat s-au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante întrucât acesta a achitat părţii civile, pe parcursul judecăţii în primă instanţă, jumătate din daunele materiale.
Se constată însă că este fondat motivul de recurs vizând neobligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice.
Examinând critica formulată sub acest aspect, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., anterior modificat prin Legea nr. 356/2006, Curtea constată că pentru justa soluţionare a cauzei trebuie să se verifice, printr-o expertiză, dacă, în urma traumatismului suferit, partea civilă şi-a pierdut în totalitate sau în parte capacitatea de muncă.
Lămurirea acestui aspect se impune cu atât mai mult cu cât, din actele noi depuse în recurs rezultă că partea civilă s-a pensionat medical la data de 14 iulie 2006.
Se constată că motivul de recurs vizând cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul nu este fondat, fiind justă aprecierea instanţei cu privire la prejudiciul moral suferit de partea civilă.
În consecinţă, recursul părţii civile va fi admis şi conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se vor casa hotărârile numai cu privire la cererea de acordare a unei prestaţii periodice urmând a se trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă pentru a se efectua o expertiză a capacităţii de muncă a părţii vătămate şi a se administra orice probă necesară justei soluţionări a acestei cereri se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor .
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de partea civilă T.V.V. împotriva deciziei penale nr. 108 din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează în parte Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 587 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului Prahova, numai cu privire la soluţionarea cererii părţii civile de acordare a prestaţiei periodice.
Trimite cauza spre rejudecare, în aceste limite, la Tribunalul Prahova.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.V.N. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6991/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 7144/2006. Penal → |
|---|
