ICCJ. Decizia nr. 492/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 492/2006
Dosar nr. 22589/1/2005
(nr. vechi 6918/2005)
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 364 din 13 iulie 2005, a fost condamnat inculpatul V.I., la 3 ani şi 6 luni închisoare şi la un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen.
Au fost aplicate inculpatului prevederile art. 64 şi art. 71 C. pen.
S-a menţinut în continuare starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă din pedeapsă, perioada prevenţiei de la 7 februarie 2005, la zi.
S-a luat act că partea vătămată V.I.C. nu s-a constituit parte civilă.
S-a confiscat de la inculpat corpul delict, cuţitul şi restituie un cuţit.
A fost obligat inculpatul la 23.500.025 lei, despăgubiri civile către C.A.S. Dolj cu dobânzile legale aferente, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.
Inculpatul a fost obligat la 2.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, pentru săvârşirea unei tentative la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
S-a reţinut în fapt că inculpatul locuieşte în municipiul Craiova împreună cu membrii familiei sale, inclusiv partea vătămată V.I.C. Pe fondul consumului de alcool, între inculpat şi familia sa au apărut certuri, datorită comportamentului agresiv, ceilalţi membri ai familiei fiind nevoiţi să părăsească domiciliul. Tot aşa s-a întâmplat şi în după amiaza zilei de 4 februarie 2005, când inculpatul aflat în stare de ebrietate, a început să se certe cu soţia şi partea vătămată, cerându-le să părăsească locuinţa, pentru că în caz contrar îi va omorî. La un moment dat, văzând că partea vătămată şi soţia sa nu-i iau în seamă ameninţările, inculpatul a luat din casă un cuţit cu mâner din lemn şi ieşind pe aleea de beton din curte, s-a îndreptat spre fiul său V.I.C., cu intenţia de a-l lovi. Partea vătămată folosindu-se de o lopată găsită în apropierea locului unde se afla, l-a lovit pe inculpat peste mână, reuşind să-l dezarmeze astfel de cuţit.
Stăruind în hotărârea de a duce la îndeplinire ameninţările cu moartea, inculpatul a intrat iar în casă, de unde a luat un alt cuţit, de aceleaşi dimensiuni ca şi primul, însă cu mâner din plastic şi a ieşit cu acesta în curte. Observându-l astfel pe inculpat, soţia acestuia şi cei doi copii ai lor au intenţionat să fugă din curtea locuinţei, însă în timp ce alergau, partea vătămată a fost ajunsă din urmă de inculpat, care i-a aplicat o lovitură cu cuţitul în zona axială stângă a corpului. Deşi prins în braţe de partea vătămată pentru a nu mai putea să o lovească, inculpatul a reuşit să-i mai aplice o lovitură în zona coapsei stângi, până la urmă fiind dezarmat de soţia şi celălalt fiu al său.
La puţin timp după primirea loviturilor, partea vătămată şi-a pierdut cunoştinţa, fiind chemată salvarea şi fiind transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Craiova, unde s-a intervenit chirurgical.
Din raportul de constatare medico-legală, a rezultat că partea vătămată a prezentat „plagă tăiată hemitorace stâng, hemotorax stâng, şoc hemoragic, plagă pericardică şi cardiacă ventricul drept cu hemopericard", leziuni care au pus în primejdie viaţa victimei şi pentru a căror vindecare au fost necesare 45-50 zile îngrijiri medicale.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul a declarat apel, susţinând că fapta nu este tentativă de omor, ci vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
Instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul inculpatului constatând că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 182 C. pen., deoarece în raport de împrejurările concrete a rezultat că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă specifică tentativei de omor.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie hotărârile pronunţate, invocând greşita încadrare juridică dată faptei în tentativă la omor în loc de vătămare corporală gravă şi greşita individualizare a pedepsei aplicate.
În concluziile orale apărătorul din oficiu al inculpatului a susţinut doar cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., însă inculpatul în memoriul depus la dosar a invocat din nou lipsa intenţiei sale de a ucide susţinând că „nu a avut niciodată o asemenea intenţie" şi a solicitat şi el reducerea pedepsei.
Înalta Curte, verificând hotărârile atacate, respectiv actele şi lucrările de la dosar în raport de criticile invocate, cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată, că recursul declarat în cauză nu este întemeiat.
Lovirea de către inculpat a victimei, care este fiul său, cu cuţitul, în zona subaxială stângă şi în zona coapsei stângi, producându-i plăgi tăiate hemitorace stâng, hemotorax, şoc hemoragic, plagă pericardică şi cardiacă ventricul drept cu hemopericard, leziuni care au pus în primejdie viaţa victimei şi pentru a căror vindecare au fost necesare 45-50 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat şi nu pe cele ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., deoarece din modul în care a acţionat inculpatul rezultă că a acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal.
Cât priveşte pedeapsa aplicată, Înalta Curte apreciază că a fost just individualizată, instanţele având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret, împrejurările în care s-a comis fapta, urmările produse, circumstanţele personale ale inculpatului în favoarea căruia au reţinut şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Aşa fiind, nu se justifică acordarea unei eficienţe sporite circumstanţelor atenuante, instanţele dovedind deja suficientă clemenţă faţă de inculpat.
Pentru considerentele arătate recursul declarat de inculpat urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva deciziei penale nr. 325 din 24 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 7 februarie 2005 la 26 ianuarie 2006.
Obligă pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 490/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 496/2006. Penal → |
|---|
