ICCJ. Decizia nr. 7144/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 7144/2006
Dosar nr. 162/32/2006
Şedinţa publică din 7 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 251/ D din 22 mai 2006, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 8447/2005, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în art. 198 C. pen.
În temeiul art. 197 alin. (1) şi (3), teza I cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de viol a fost condamnat inculpatul F.P. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi a art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 150.000.000 lei către partea vătămată Z.C.A., prin reprezentanţi legali Z.C. şi Z.L. cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale.
S-au respins pretenţiile civile în cuantum de 11.900.000 lei formulate de partea vătămată prin reprezentanţi legali, reprezentând daune materiale.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000.000 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a dispus plata sumei de 100 lei RON reprezentând onorariu avocat din oficiu din fondul special al Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele considerente:
Inculpatul F.P. locuieşte în comuna Coţofăneşti, în apropierea familiei Z.C., în mod repetat fiind solicitat de către acesta la efectuarea unor treburi în gospodărie. Profitând de faptul că părinţii minorului Z.C.A. erau plecaţi la serviciu, începând cu anul 2003, inculpatul i-a solicitat acestuia să întreţină acte sexuale, sens în care îi cerea să îşi dea jos pantalonii iar el, aşezat în genunchi, îi lua penisul în gură, producându-şi astfel satisfacţie sexuală, consumându-se în acest mod un act sexual oral. Acest moment a constituit începutul rezoluţiei sale infracţionale unice care, a continuat în mod repetat până la data de 24 aprilie 2005 când, în urma relatării victimei, mama acestuia, Z.L. a întrerupt activitatea infracţională a inculpatului.
În mod concret, actele sexuale aveau loc fie la locuinţa părţii vătămate, când părinţii acesteia nu se aflau la domiciliu, fie în locuinţa inculpatului, din relatarea părţii vătămate rezultând că, ori de câte ori acest lucru se întâmpla, inculpatul îi oferea sume de bani cuprinse între 10.000 lei şi 30.000 lei.
Partea vătămată a susţinut că, actele sexuale la care a fost supusă au fost în număr de 12 în cursul anului 2003, la fel şi în anul 2004, iar în anul 2005, de 2-3 ori începând cu luna martie.
Victima abuzului sexual a mai relatat că, în mai multe rânduri a fost ameninţată de către inculpat în sensul că, în situaţia în care nu se va supune solicitării sale, atunci când se afla la domiciliul acestuia, inculpatul va da drumul la câini pentru a o muşca. Acest fapt, coroborat cu neputinţa de a a-şi exprima în mod deliberat voinţa datorită gradului de dezvoltare psiho-fizică, a indus victimei starea de temere şi de imposibilitate de a se apăra faţă de inculpat, o persoană adultă, în vârstă, cu ascendent moral asupra sa.
Activitatea infracţională a inculpatului a continuat până la data de 4 aprilie 2005 când, fiind sărbătoarea religioasă „Floriile", după ce a revenit de la biserică, partea vătămată, trecând prin faţa locuinţei inculpatului, sub pretextul oferirii unei cărţi, a fost chemată în casă de acesta şi, în aceiaşi modalitate menţionată mai sus, a fost supusă unui act sexual oral. Inculpatul i-a oferit suma de 30.000 lei cerându-i, ca şi de această dată, aşa cum îi ceruse şi anterior, să nu divulge părinţilor cele întâmplate.
Acasă însă, mama victimei, după ce a aflat că a fost la locuinţa inculpatului, a dezbrăcat-o constatând că organul genital prezintă o culoare roşiatică mai pronunţată. În aceste condiţii, luând cunoştinţă de fapta inculpatului au fost sesizate organele de cercetare penală.
Împotriva sentinţei penale pronunţate de prima instanţă a declarat apel inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul încadrării juridice a faptei şi individualizării pedepsei, pe care le-a considerat greşite şi a solicitat casarea hotărârii, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 C. pen., în infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 C. pen. şi redozarea pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare.
Instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat constatând, că prima instanţă a dat faptelor săvârşite de inculpat o încadrare juridică corespunzătoare, atât timp cât din probele administrate în cauză a rezultat că repetatele acte sexuale dintre inculpat şi partea vătămată s-au consumat în condiţiile în care aceasta din urmă era în neputinţă de a-şi manifesta voinţa, datorită vârstei.
Astfel, s-a avut în vedere că în anul 2003, când a început activitatea infracţională a inculpatului partea vătămată avea vârsta de 10 ani, lipsindu-i aptitudinea de a înţelege în mod deplin consecinţele faptelor săvârşite de inculpat (caracterul nefiresc şi nelegal al acţiunilor respective) şi implicit posibilitatea de a-şi manifesta acordul sau dezacordul cu privire la acestea.
Ca urmare, instanţa de apel a apreciat că în cauză nu se poate reţine că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen., astfel cum a solicitat în apărarea sa, deoarece actele sexuale s-au consumat fără acordul părţii vătămate, aflată în neputinţă de a-şi exprima voinţa datorită vârstei sale.
Referitor la motivul de apel care a vizat individualizarea pedepsei instanţa de control judiciar a constatat că prima instanţă a apreciat în mod temeinic că în cauză nu se impune coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege şi nici suspendarea executării pedepsei, faţă de circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recursul de inculpat, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie reiterând, în esenţă motivele de casare invocate şi în apel, respectiv greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 C. pen., în condiţiile în care actele sexuale orale s-au consumat fără constrângerea părţii vătămate şi greşita individualizare a pedepsei aplicate sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare privativă de libertate.
Recursul este nefondat.
Critica inculpatului recurent cu privire la greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea de viol nu poate fi primită atâta vreme cât inculpatul a întreţinut acte sexuale cu un minor, care avea vârsta de 10 ani la momentul la care a început activitatea infracţională a inculpatului, profitând de împrejurarea că la această vârstă victima nu se putea apăra şi nu-şi putea manifesta voinţa, nedându-şi seama de ceea ce i se întâmplă.
În raport de vârsta părţii vătămate, şi de împrejurările concrete în care s-au consumat faptele este evident că în cauză actele sexuale repetate s-au realizat prin constrângerea morală implicită a victimei care nu şi-a putut exprima voinţa, astfel că încadrarea juridică corectă este cea stabilită de instanţe, respectiv infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., prin care se critică individualizarea pedepsei aplicate, Înalta Curte constată, că la stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţele au avut în vedere toate criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise, împrejurările în care s-a consumat infracţiunea, limitele de pedeapsă prevăzute textul de lege încriminator dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, cărora le-a acordat semnificaţia cuvenită, orientându-se spre o pedeapsă situată la limita minimă prevăzută de lege.
Aşa fiind, o redozare a cuantumului pedepsei la care a fost condamnat inculpatul nu se justifică şi nici nu ar fi posibil decât în condiţiile reţinerii în favoarea inculpatului a unor circumstanţe atenuante care însă, în cauză, nu-şi găsesc aplicabilitatea.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei Înalta Curte apreciază că scopul sancţiunii penale, astfel cum a fost prevăzută de legiuitor în art. 52 C. pen., nu poate fi atins în ceea ce-l priveşte pe inculpat decât prin privare de libertate, concluzie impusă de gravitatea faptelor săvârşite de acesta, caracterul reperat şi prelungit în timp al activităţii infracţionale, profilul psihologic al inculpatului, dar şi cuantumul pedepsei aplicate care nu se justifică a fi redus, nefiind posibilă aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau art. 86 C. pen.
Ca urmare nici susţinerea recurentului inculpat în sensul căs-ar impune aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., referitor la suspendarea executării pedepsei nu poate fi primită de Înalta Curte, astfel că şi sub acest aspect recursul apare ca nefondat.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat este neîntemeiat şi a fi respins, ca atare, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat F.P. împotriva deciziei penale nr. 259 din 5 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7042/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 7335/2006. Penal. Prelungirea duratei... → |
|---|
