Judecata. Dreptul la un proces echitabil
| Comentarii |
|
În cursul judecății, instanța are obligația de a verifica probele strânse în faza de urmărire penală, prin administrarea lor în ședință publică, oral, nemijlocit și în condiții de contradictorialitate, nerespectarea acestei obligații constituind o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prevăzut în art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 6827 din 27 Noiembrie 2006
Prin sentința penală nr. 470 din 2 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost condamnată inculpata O.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 215 alin. (1), (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 100 din 20 martie 2006, a respins ca nefondat apelul inculpatei.
Recursul declarat de inculpată este întemeiat.
Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Din interpretarea textului menționat, rezultă că probele strânse în această fază servesc numai pentru trimiterea în judecată, neputând constitui temei de condamnare.
în faza procesuală a judecății, în acord cu dispozițiile art. 289 C. proc. pen., probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate de instanță, prin administrarea lor în ședință publică, oral, nemijlocit și în contradictoriu.
Numai în urma unei asemenea verificări, cu respectarea acestor principii fundamentale, obligatorii în faza cercetării judecătorești și exercitând un rol activ, potrivit dispozițiilor art. 287 C. proc. pen., instanța trebuie să ajungă, motivat, la o soluție temeinică și legală, ca rezultat care exprimă adevărul impus de probele administrate în mod legal.
în cauza dedusă judecății, inculpata, prin apărător, a formulat la 21 februarie 2005 o cerere de probatorii, solicitând audierea martorilor M.G., L.E. și H.L. și proba cu înscrisuri, cerere asupra căreia instanța, prin încheierea din 15 martie 2005, nu se pronunța în mod expres și motivat, potrivit art. 67 alin. (3) C. proc. pen.
La 17 mai 2005, aceeași instanță, în lipsa inculpatei arestate, a trecut la audierea martorilor M.G., S.P. și N.M., sub rezerva reaudierii acestora, situație ce s-a repetat la 18 octombrie 2005, cu ocazia audierii martorului C.I., iar la 18 noiembrie 2005, a respins ca nefondată cererea inculpatei prin care a solicitat audierea martorilor M.G., L.E. și H.L. și, constatând cercetarea judecătorească terminată conform art. 339 C. proc. pen., a acordat cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Instanța a încuviințat cererea inculpatei de a i se acorda termen de grefă pentru a lua cunoștință de conținutul declarațiilor martorilor M.G., C.I., S.P. și N.M., audiați în lipsa sa, dar termenul a fost stabilit la 2 decembrie 2005, dată ce coincide cu pronunțarea sentinței, situație în care măsura a fost lipsită de eficiență.
Procedând în modul descris, Tribunalul Dâmbovița a încălcat obligația legală a efectuării unei cercetări judecătorești complete, care presupunea reaudierea tuturor martorilor ascultați în lipsa inculpatei arestate. Această măsură procesuală, se impunea cu atât mai mult cu cât aceasta a susținut că martorii cunosc împrejurări esențiale, de natură să demonstreze apărările invocate de ea în cursul procesului.
Motivarea instanței, în sensul că martorii și-au menținut declarațiile date la urmărirea penală, astfel încât nu se impunea reaudierea lor în prezența inculpatei, încalcă principiile nemijlocirii, publicității, oralității și contradictorialității, obligatorii în faza de judecată, precum și dreptul la apărare al inculpatei.
Procedându-se în acest mod, inculpata a fost astfel lipsită de beneficiile unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care îi dă dreptul la "administrarea probelor incriminatorii în prezența sa, în ședință publică, în condiții de contradictorialitate."
Toate aceste limitări aduse drepturilor procesuale ale inculpatei nu au fost înlăturate nici de instanța de apel, care s-a mărginit la a aprecia probele strânse în cursul urmăririi penale și administrate, incomplet, în cursul cercetării judecătorești.
Față de considerentele ce preced, recursul inculpatei a fost admis, au fost casate ambele hotărâri atacate, trimițându-se cauza spre rejudecare la prima instanță.
| ← Legitimă apărare. Art. 44 alin. (21) C. pen. | Plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor... → |
|---|
