Săvârșirea faptei în participație. Desemnarea din oficiu a aceluiași apărător pentru toți inculpații
Comentarii |
|
Desemnarea de către instanța de apel a aceluiași apărător din oficiu, atât pentru recurentul inculpat, cât și pentru ceilalți inculpați împreună cu care a săvârșit infracțiunea, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare, dacă apărătorul a susținut pentru fiecare inculpat motive de apel distincte din care nu rezultă că între aceștia există interese contrare, iar pentru recurentul inculpat, care a recunoscut săvârșirea faptei, a solicitat reducerea pedepsei, conform apelului declarat de acesta.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 1561 din 10 Martie 2006
Prin sentința penală nr. 206 din 4 octombrie 2005, Tribunalul Buzău a condamnat, între alții, pe inculpatul Z.F. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) și e) C. pen.
Instanța a reținut că, în seara zilei de 11 ianuarie 2005, inculpatul Z.F., după o înțelegere prealabilă cu alți doi inculpați, a lovit cu pumnii și picioarele partea vătămată R.L. până când aceasta a căzut și apoi i-a sustras verigheta și ceasul de mână. Ulterior, și ceilalți doi inculpați au lovit cu picioarele partea vătămată aflată la pământ, sustrăgându-i din buzunare portofelul și suma de 300.000 de lei. în urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 90-110 zile de îngrijiri medicale.
Prin decizia penală nr. 444 din 18 noiembrie 2005, Curtea de Apel Ploiești a respins apelurile inculpaților.
Recursul declarat de inculpatul Z.F., în sensul că în apel nu i s-a respectat dreptul la apărare, fiind asistat de același avocat desemnat din oficiu și pentru ceilalți doi inculpați cu care avea interese contrare, este nefondat.
Examinând practicaua deciziei atacate se constată că apelanții inculpați au fost apărați de același avocat desemnat din oficiu, care, însă, a susținut pentru fiecare inculpat motive de apel distincte, motive ce nu sunt de natură a dovedi că între inculpatul Z.F. și ceilalți doi inculpați există interese contrare.
Astfel, inculpatul Z.F. a recunoscut săvârșirea faptei, iar apărătorul a solicitat în fața instanței de apel reducerea pedepsei, așa cum a cerut și inculpatul în apelul declarat. împrejurarea că inculpatul a susținut că fapta sa nu ar constitui infracțiune nu este de natură a demonstra necesitatea apărării sale de către un alt avocat decât acela desemnat pentru toți inculpații.
în condițiile în care inculpatul Z.F. a recunoscut fapta, martorii oculari au confirmat participarea acestuia la săvârșirea tâlhăriei, iar apărătorul a solicitat reducerea pedepsei, conform apelului declarat de inculpat, nu se poate vorbi despre o încălcare a dreptului la apărare.
în consecință, recursul inculpatului a fost respins.
← Violare de domiciliu. Elemente constitutive | Contestație la executare. Cazuri. Articolul 19 din Legea nr.... → |
---|