ICCJ. Decizia nr. 822/2007. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1116 din 22 septembrie 2006 (dosarul nr. 19364/3/2006), Tribunalul București, secția I penală, în baza dispozițiilor art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.C.C. la 7 ani și 6 luni închisoare.
în baza dispozițiilor art. 61 C. pen., instanța a revocat beneficiul liberării condiționate privind pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 305/2004 a Tribunalului București, dispunând contopirea restului rămas neexecutat, 475 zile, în pedeapsa aplicată în cauza dedusă judecății, urmând ca, în final, inculpatul să execute 7 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
în baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen. și ale dispozițiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 12 mai 2006, la zi.
Instanța a luat act că partea vătămată S.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
în baza dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 100 RON, onorariul avocatului din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța acesta hotărâre, instanța de fond a reținut că, la data de 12 mai 2006, în jurul orei 11.30, partea vătămată S.G. se afla în fața blocului în care locuiește, îndreptându-se către domiciliul său, moment în care inculpatul s-a apropiat de ea, a lovit-o cu pumnul în zona gâtului și i-a smuls lanțul de la gât, după care a fugit.
în acest sens, a reținut instanța, martorii T.B.I. și V.L.G., aflați în zonă și vecini ai părții vătămate, au observat cele întâmplate, astfel că au pornit în urmărirea inculpatului, au reușit să-l prindă și să-l imobilizeze până la sosirea organelor de poliție, au ridicat și au predat părții vătămate lanțul sustras, pe care inculpatul îl aruncase în apropierea unei mașini.
împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel, criticând, principal, lipsa rolului activ al instanței fondului, în sensul că a judecat cauza la primul termen, fără a proceda la audieri detaliate, ceea ce a condus la nelămurirea pe deplin a unui aspect al situației de fapt, respectiv nu s-a reținut că deposedarea părții vătămate de lănțișor s-a făcut fără folosirea violenței asupra acesteia.
Astfel, a arătat inculpatul că partea vătămată însăși a declarat că nu este sigură dacă, în momentul deposedării de lănțișor, inculpatul a lovit-o sau nu cu pumnul la nivelul gâtului, sau doar acesta i-a smuls lănțișorul de la gât, în timp ce martorul T. a susținut că inculpatul s-a apropiat de partea vătămată și a bruscat-o, iar martorul Vasilescu a susținut că T. i-a spus că inculpatul doar i-a smuls lănțișorul de la gâtul părții vătămate.
Ca urmare, inculpatul a solicitat desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la fond.
în subsidar, inculpatul a criticat greșita hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, considerând că pedeapsa este prea mare față de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, precum și față de circumstanțele personale, respectiv că a recunoscut și regretat constant fapta pe care a săvârșit-o în stare de sevraj, fiind consumator de droguri, nu a exercitat violențe asupra părții vătămate, a depus stăruință în recuperarea prejudiciului, partea vătămată nu s-a mai constituit parte civilă, a mai fost condamnat anterior la 4 ani închisoare, respectiv în minorat, pentru săvârșirea infracțiunii revăzută de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 143/2000, pedeapsă care, însă, nu atrage starea de recidivă. Ca urmare, inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 76 - art. 74 lit. b) și c) C. pen. și reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta săvârșită. Reprezentantul parchetului a pus concluzii de admitere a apelului inculpatului sub aspectul greșitei interziceri a dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., raportat la aplicarea art. 71 C. pen., concluzii la care s-a raliat și inculpatul prin apărătorii săi.
Prin decizia penală nr. 813 din 30.11.2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 19364/3/2006, a fost admis apelul declarat de inculpat, desființată, în parte, sentința penală apelată, cu consecința reducerii pedepsei aplicate de la 7 ani și 6 luni la 5 ani închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 71 - art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Pentru a pronunța acesta hotărâre, instanța de apel a reținut că, prima critică privind lipsa rolului activ al instanței și având ca urmare o greșită reținere a deposedării părții vătămate de lănțișor prin violență, nu este fondată întrucât la urmărirea penală partea vătămată a precizat că inculpatul a lovit-o cu pumnul "în gât" și i-a smuls lanțul de aur cu două medalioane, declarație care se coroborează cu declarațiile martorilor date în faza de urmărire penală. în acest sens, a reținut că martorul T.B.I. se afla cu fața spre locul incidentului, discutând cu martorul V.L.G., și a văzut când parte vătămată a fost agresată și, inițial, ambii au crezut că i-a fost smulsă geanta pentru că l-a văzut pe inculpat fugind cu o geantă în mână. Ambii au fugit după inculpat și l-au văzut când acesta a intrat sub o dubită aflată în stradă. în momentul când l-au scos de sub dubită, la locul respectiv a ajuns și partea vătămată care le-a spus că inculpatul i-a smuls lanțul de la gât. Partea vătămată i-a cerut inculpatului să-i înapoieze lanțul, altfel va reclama la poliție, iar inculpatul s-a băgat sub dubită de unde a scos lanțul și 1-a restituit, timp în care martorul T.B.I. a chemat un echipaj de poliție, care 1-a condus pe inculpat la sediul Secției 8 Poliție pentru identificare și cercetări.
Inculpatul a recunoscut constant fapta, mai puțin lovirea părții vătămate cu pumnul în zona gâtului. La cercetarea judecătorească inculpatul a recunoscut că a smuls lanțul și că doar, astfel, a atins-o pe partea vătămată.
Tot la cercetarea judecătorească, partea vătămată a arătat că nu este sigură că inculpatul a lovit-o cu pumnul în gât, dar probabil a lovit-o când i-a smuls lanțul. A mai reținut instanța de apel că inculpatul nu a stăruit în audierea martorilor din lucrări, ci a solicitat doar proba cu acte și un martor în circumstanțiere, iar, în aceste condiții, corect a reținut instanța fondului că și numai smulgerea lanțului de la gâtul părții vătămate constituie o acțiune de violentă, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, chiar apărarea inculpatului necontestând în apel încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu și menținută de instanță.
Instanța de apel a reținut că este fondat însă motivul de apel privind greșita individualizare a pedepsei. Sub acest aspect, instanța de apel a avut în vedere că inculpatul are 21 de ani, fiind dependent de heroină, cu tulburări de personalitate de tip polimorf, anterior săvârșirii faptei a fost internat de două ori (12-15 aprilie 2006, 4 mai 2006) pentru dezintoxicare, internări scurte și inutile, s-a externat la cerere, contrar avizului medical, iar la data săvârșirii faptei se afla în sevraj. De asemenea, a mai reținut că inculpatul a fost sancționat administrativ în anul 2003 - 2.000.000 lei și în anul 2005 - 1.000.000 lei pentru fapta prevăzută de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și cu 1.000.000 lei, în anul 2004, pentru fapta prevăzută de dispozițiile art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Totodată, pentru deținere de droguri, prin sentința penală nr. 305 din 2 martie 2004, inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 - art. 76 C. pen., fapta fiind săvârșită în timpul minoratului. A fost arestat la data de 11 decembrie 2002 și liberat condiționat la data de 22 august 2005, iar pedeapsa nu atrage stare de recidivă.
Prin urmare, instanța de apel a reținut că, pentru săvârșirea faptei dedusă judecății, nu se impune acordarea unor circumstanțe atenuante cum solicită inculpatul, dar pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare apare prea severă în raport de vârsta inculpatului, împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, prejudiciu cauzat în modalitatea în care a fost recuperat, atitudinea și regretul manifestate contestat de inculpat.
De asemenea, a mai reținut instanța de apel că interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. c) C. pen., pe timpul executării pedepsei este contrară jurisprudenței C.E.D.O.
Așa fiind, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul inculpatului, a desființat parțial sentința tribunalului și, rejudecând în fond, în temeiul dispoziților art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., a aplicat acestuia o pedeapsă de 5 ani închisoare, cuantum pe care 1-a considerat în acord cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen..
împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat recurs, invocânt nelegalitatea și netemeinicia acesteia prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859punctele 10 și 14 C. proc. pen., apreciind că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la unele probe administrate, esențiale pentru părți, de natură să le garanteze drepturile lor și să influiențeze soluția procesului, efectuând o judecată formală. Se apreciază că instanțele aveau obligația să audieze martorii din lucrări, precum și să pună în discuție necesitatea efectuării unei expertize medico-legale prin care să se stabilească dacă inculpatul la data săvârșirii faptei avea discernământ, întrucât din actele medicale de la dosar rezultă că acesta abia fusese externat din spital, fiind consumator de heroină, iar la momentul săvârșirii faptei se afla în stare de sevraj.
în subsidiar, recurentul inculpat critică hotărârile atacate pentru aplicarea greșită a prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa aplicată fiind greșit individualizată, fără a ține cont de criteriile prevăzute de lege.
în conformitate cu prevederile art. 38510 alin. (1) C. proc. pen., motivele de recurs au fost formulate în scris.
înalta Curte apreciază că încadrarea juridică dată criticilor formulate prin motivele de recurs, este corectă.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare indicate, precum și prin prisma cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este întemeiat pentru considerentele ce succed:
în examinarea recursului se constată că, atât în fata instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, recurentul inculpat a susținut că a săvârșit fapta în stare de sevraj, depunând acte medicale în sprijinul susținerilor sale, respectiv biletele de ieșire din spital, din care rezultă că a fost internat în două perioade distincte, respectiv în perioada 12 aprilie 2006 - 15 aprilie 2006 și în perioada 04 mai 2006 - 05 mai 2006, precum și diagnosticul acestuia, dependență de heroină și tulburări de personalitate, fiind înscrisă mențiunea că s-a externat contrar avizului medicului.
Or, asupra acestor susțineri ale recurentului inculpat, care echivalează cu o cerere implicită de efectuare a unei expertize medico-legale, cerere esențială pentru inculpat, niciuna dintre cele două instanțe nu s-a pronunțat, deși instanța de apel, în considerentele hotărârii, reține că inculpatul este dependent de heroină, cu tulburări de personalitate de tip polimorf, anterior săvârșirii faptei a fost internat de două ori pentru dezintoxicare, internări scurte și inutile, s-a externat la cerere, contrar avizului medical, iar la data săvârșirii faptei se afla în sevraj. Ca o consecință a acestei constatări, instanța de apel, reținând-o în cadrul circumstanțelor reale ale săvârșirii faptei, a apreciat că se impune reducerea pedepsei.
Având în vedere că, în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală trebuie să existe vinovăție, iar în lipsa factorilor psihici, respectiv factorul intelectiv și cel volitiv, vinovăția nu există, neputând fî angajată răspunderea penală, iar substanțele stupefiante, narcotice, constituie cauze care determină tulburări psihice, instanțele, în exercitarea rolul activ reglementat de dispozițiile art. 287 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 3 și 4 C. proc. pen., aveau îndatorirea să administreze orice probă concludentă și utilă, în vederea aflării adevărului și în scopul justei soluționări a cauzei.
în acest sens, potrivit dispozițiilor art. 117 alin. (1) teza a II a C. proc. pen., instața dispune efectuarea unei expertize psihiatrice atunci când are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.
Tot în cadrul aceluiași motiv de casare, înalta Curte analizând și critica formulată de recurentul inculpat privind audierea martorilor din lucrări, constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe urmând a fi făcută pe baza examinării tuturor probelor administrate.
în același sens, conform dispozițiilor art. 69 alin. (1) C. proc. pen., declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Potrivit dispozițiilor art. 289 C. proc. pen., judecata cauzei se face în fața instanței constituită potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu.
în speță, instanțele au apreciat că nu se mai impune audierea martorilor din lucrări, întrucât fapta există indiferent dacă inculpatul a lovit sau nu partea vătămată, în acest sens fiind invocată practica judiciară, potrivit căreia smulgerea lanțului de la gât, chiar fără alte forme de violențe, constituie infracțiunea de tâlhărie.
Or, în raport de dispozițiile legale mai sus expuse, având în vedere faptul că recurentul inculpat a contestat modalitatea de săvârșire a faptei, instanțele aveau îndatorirea să procedeze la audierea martorilor din acte, pentru a garanta inculpatului desfășurarea unui proces echitabil.
Prin felul în care au procedat, instanțele au încălcat prevederile art. 3, 4, 287, 289 C. proc. pen., precum și prevederile art. 6 paragraful 3 din C.E.D.O., care conferă oricărui inculpat dreptul de a putea interoga martorii acuzării și, pe de altă parte, dreptul de cita și interoga martorii apărării, în condiții similare celor acordate acuzării.
Prin urmare, neaudierea martorilor din acte în fața instanțelor, are ca rezultat restrângerea dreptului la apărare al inculpatului și deci privarea acestuia de un proces echitabil.
Cu prilejul rejudecării cauzei, instanța de fond va completa probatoriul cu următoarele: în conformitate cu dispozițiile art. 78 și următoarele C. proc. pen., cu referire la art. 289 C. proc. pen., se va proceda la audierea nemijlocită a martorilor din acte, în scopul lămuririi aspectelor referitoare la modalitatea de săvârșire a faptei.
în conformitate cu dispozițiile art. 117 C. proc. pen., efectuarea unei expertize medico - legale pentru a se stabili, în raport de actele medicale de la dosar, dacă la data săvârșirii faptei, starea psihofizică a acestuia i-a permis să-și dea seama de caracterul, sensul și valoarea socială, morală și juridică a faptei și urmările acesteia, precum și dacă și-a putut dirigui în mod normal voința, în raport cu faptele sale.
De asemenea, cu prilejul rejudecării cauzei, instanța de fond își va exercita atribuțiile în mod activ, în conformitate cu dispozițiile art. 287 C. proc. pen., cu referire la art. 3 și 4 C. proc. pen., și va administra orice probă concludentă și utilă, în vederea aflării adevărului și în scopul justei soluționări a cauzei.
Totodată, se impune ca instanțele să aibă în vedere ca judecata cauzei să se realizeze în timp util, conformându-se prevederilor art. 5 paragraful 3 și art. 6 din C.E.D.O.
în consecință, în raport de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c C. proc. pen., înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat, va casa decizia atacată și sentința penală nr. 1116 din 22 septembrie 2006 a Tribunalului București, secția I penală și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
Se va menține starea de arest a recurentului inculpat.
în baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 309/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 550/2007. Penal → |
|---|
