ICCJ. Decizia nr. 1310/2008. Penal. Omisiunea sesizării organelor judiciare (art. 263 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1310/2008
Dosar nr. 809/43/2007
Şedinţa publică din 9 aprilie 2008
Examinând recursul de faţă constată:
Prin Decizia nr. 6548 din 8 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi de intimaţii D.l.D., T.G. şi T.M.V., s-a casat integral sentinţa penală nr. 18 din 30 iunie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut că instanţa de fond nu a soluţionat excepţia de inadmisibilitate a plângerii invocată de către intimaţi, s-a limitat să indice aspectele de fapt şi împrejurările ce urmează a fi constatate fără să indice mijloacele de probă prin care vor fi verificate aspectele stării de fapt, astfel cum impun dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. şi cum s-a stabilit prin Decizia de casare nr. 580 din 30 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. S-a constatat că, şi după casarea cu trimitere spre rejudecare, instanţa a admis plângerea împotriva rezoluţiei nr. 981/VIH/2004 dată de procurorul general fără să se pronunţe asupra rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă la data de 22 noiembrie 2004 în dosarul nr. 14/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.
Aşa fiind, instanţa de recurs a concluzionat că nu a fost soluţionat fondul cauzei.
În rejudecare, prin încheierea penală nr. 10 din 8 iunie 2007 pronunţată în dosarul nr. 11823/1/2006, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis plângerea formulată de petiţionarul L.I. împotriva rezoluţiei emise la data de 22 noiembrie2004 în dosarul nr. 14/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi a rezoluţiei din 7 ianuarie 2005 emisă în dosarul nr. 981/VIII/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi a respins excepţia inadmisibilităţii plângerii împotriva rezoluţiei din 7 ianuarie 2005.
Conform art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., au fost desfiinţate rezoluţiile atacate şi s-a reţinut, spre judecare în primă instanţă, cauza cu privire la subcomisarul D.l.D. şi inspectorul principal T.M.V. pentru săvârşirea infracţiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (1) C. pen. şi cu privire la agentul şef T.G. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Petiţionarul L.I. a formulat plângere împotriva rezoluţiei emisă la 7 ianuarie 2005 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, prin care i-a fost respinsă plângerea împotriva soluţiei de neîncepere a urmării penale dispusă în dosarul nr. 14/P/2004 faţă de subcomisarul D.l.D. şi inspectorul principal T.M.V., pentru infracţiunea prevăzută de art. 263 C. pen. şi faţă de agentul şef T.G., pentru infracţiunea prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
S-a reţinut că în motivarea plângerii petiţionarul a susţinut că este surprinzătoare soluţia dispusă de procurorul general în condiţiile în care din însăşi considerentele rezoluţiei rezultă vinovăţia celor cercetaţi.
A mai susţinut petiţionarul că, la data de 6 octombrie 2002, a cumpărat din târgul de maşini un autoturism F.D. cu preţul de 11.000 dolari S.U.A., fiind indus în eroare de numiţii C.M., P.S.S. şi I.M., pe care intimatul T.G. l-a înmatriculat provizoriu fără a avea declaraţie vamală de tranzit şi taxele vamale achitate, pe baza unei declaraţii notariale autentificate la 16 septembrie 2002, care atesta introducerea maşinii în ţară la o dată ulterioară, respectiv la 26 septembrie 2002. Constatând că nu poate înmatricula maşina, deşi inspectorul de poliţie T.M.V. îi comunicase că actele sunt în regulă, petiţionarul s-a deplasat la I.P.J. Mureş şi a sesizat subcomisarului D.l.D. faptul că a fost înşelat de cei trei. În acel moment a intrat în birou inspectorul principal T.M.V. căruia i-a reproşat că nu a fost corect atunci când l-a asigurat că documentaţia maşinii este completă, iar acesta i-a spus să plătească vama dacă vrea să aibă maşină.
A arătat, de asemenea, petiţionarul că, la solicitarea subcomisarului D.l.D., a revenit la sediul poliţiei unde i-a găsit pe numiţii C.M., P.S.S. şi I.M.D. care au recunoscut că Ie-a dat banii şi că documentaţia este incompletă, susţinând că şi pe ei i-au înşelat alţii. Cu acea ocazie subcomisarul D.l.D. a încheiat un proces verbal în care a stabilit ca măsură „legală" ca petiţionarul să ajungă la înţelegere cu infractorii. Conform celor stabilite, s-a dus la data de 13 octombrie 20002, în târgul de maşini din E., dar cei trei nu au vrut să-i ia maşina şi să-i restituie banii, trimiţându-l la D.A.L., primul vânzător, care i-a relatat că a vândut maşina celor trei pentru piese de schimb, la un preţ derizoriu.
În motivarea încheierii s-a arătat că excepţia inadmisibilităţii plângerii, invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi de intimaţi, nu poate fi admisă în condiţiile în care în considerentele deciziei pronunţate de instanţa de recurs se reţine ca fiind corectă examinarea ambelor rezoluţii.
Analizând actele dosarul instanţa a reţinut că soluţia de neîncepere a urmării penale dispusă faţă de cei trei intimaţi nu este corectă.
S-a apreciat că probele administrate relevă existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1), faptă comisă de intimatul T.G., care nu a verificat conţinutul actelor prezentate de I.D.M. şi a eliberat acestuia autorizaţia de circulaţie provizorie deşi declaraţia autentică cuprindea date contradictorii, atestând la data de 16 septembrie 2002 că maşina a fost introdusă în ţară la data de 26 septembrie 2002, iar seria de şasiu menţionată în cerere nu corespundea cu seria specificată în certificatul de înmatriculare din Ungaria şi în factură.
De asemenea, s-a reţinut că faptele intimaţilor D.l.D. şi T.M.V. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 C. pen.
S-a reţinut, în esenţă, că din probele administrate rezultă că intimatul T.M.V., luând cunoştinţă, la data de 9 octombrie 2002, de imposibilitatea înmatriculării autovehiculului ce a făcut obiectul tranzacţiei, despre care ştia că a fost vândut succesiv de către o persoană care a fost cercetată penal pentru furturi de autoturisme şi că nu era susceptibil de omologare şi înmatriculare, nu a sesizat organele judiciare competente să verifice condiţiile în care numitul C.M. a intrat în posesia maşinii.
Instanţa a constat că din probe rezultă şi faptul că, deşi a fost sesizat de petiţionar, la data de 9 octombrie 2002, intimatul D.l.D. s-a rezumat să-i invite la poliţie pe C.M., P.S.S. şi I.D. pentru ca aceştia să discute cu petiţionarul şi, deşi a întocmit un proces verbal cu cele constatate l-a înregistrat abia la data de 15 octombrie 2002, în momentul în care petiţionarul L.I. s-a prezentat în audienţă la comisarul şef al I.J. Mureş, iar plângerea petiţionarului a fost înregistrată în evidenţa lucrărilor penale abia la 24 octombrie 2002.
S-a apreciat că probele existente la dosar sunt suficiente pentru a reţine cauza spre judecare.
Judecând în primă instanţă, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori familie, prin sentinţa penală nr. 20 din 29 noiembrie 2007, a încetat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., procesul penal pornit împotriva inculpaţilor D.I.D. şi T.M.V. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 263 alin. (1) C. pen. şi împotriva inculpatului T.G. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
La pronunţarea încheierii au fost avute în vedere dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., potrivit cărora, atunci când admite plângerea, judecătorul desfiinţează rezoluţia şi, dacă probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza pentru judecată în complet legal constituit.
Instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 48 din 4 iunie 2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. c) au fost interpretate în sensul că, în cazul plângerii formulate împotriva rezoluţiei, ordonanţei şi dispoziţiei din rechizitoriu prin care s-a dispus neînceperea urmării penale sau clasarea, nu se poate pronunţa soluţia reţinerii cauzei pentru judecată.
În consecinţă, instanţa a apreciat că există situaţia prevăzută de art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât lipseşte sesizarea organului competent, impunându-se, conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor.
Împotriva sentinţei a declarat recurs numitul L.I.
Curtea constată că recursul este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 3852 raportat la art. 362 C. proc. pen., în care sunt menţionate expres şi limitativ persoanele care pot declara recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că numitul L.I. a fost citată în mod greşit în calitate de parte vătămată cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă, întrucât, în cadrul procesului penal, această calitate o poate avea, conform art. 24 alin. (1) C. proc. pen., numai persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială.
Împrejurarea că L.I. este cel care a formulat plângere conform art. 2781 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmării penale nu conferă acestuia calitatea de parte vătămată atâta timp cât nu sunt îndeplinite condiţiile dispoziţiilor legale menţionate anterior.
Concluzia rezultă de altfel şi din dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată, pot formula plângere, în afară de partea vătămată, orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate
Din actele dosarului rezultă că maşina F.D. nu a fost cumpărată de numitul L.I., ci de fiul său L.M.l. Aşa fiind, numai acesta poate fi parte vătămată în cauză. Este de reţinut şi faptul că, din acest motiv, în cauza penală având ca obiect infracţiunea de înşelăciune, de comiterea căreia au fost acuzaţi C.M. şi I.D.M., cel care are calitate de parte vătămată este L.M.l. şi nu L.I.
Drept urmare se constată că numitul L.I. nu are nici o calitate procesuală în cauza judecată în primă instanţă şi nici calitatea de a ataca sentinţa cu recurs.
În consecinţă recursul va fi respins, ca inadmisibil, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat să asigure recurentului asistentă juridică gratuită se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎNNUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de numitul L.I. împotriva sentinţei penale nr. 20 din 29 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul pentru apărătorul desemnat să acorde asistenţă judiciară gratuită, în sumă 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1286/2008. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 1314/2008. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
