ICCJ. Decizia nr. 1314/2008. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 1314/2008
Dosar nr. 1176/89/2007
Şedinţa publică din 9 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 318 din 20 iunie 2007, pronunţată în dosarul nr. 1176/89/2007, Tribunalul Vaslui, secţia penală, a dispus:
Schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului V.M., din infracţiunea prevăzută de art. 255 C. pen., cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 255 C. pen., cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), conform art. 334 C. proc. pen.
Condamnă pe inculpatul V.M., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (l) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Condamnă inculpatul D.A., la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (l) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate acestui inculpat şi stabileşte termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 C. pen.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Aplică inculpatului D.A. dispoziţiile art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, se suspendă executarea pedepsei accesorii.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive pentru perioada 28 ianuarie 2007 - 31 ianuarie 2007.
În temeiul dispoziţiile art. 255 alin. (4) C. pen., raportat la art. 254 alin. (3) C. pen. şi art. 118 lit. b) C. pen., confiscă de la inculpaţi suma de 490 lei ce a fost folosită la săvârşirea infracţiunii şi care se află înregistrată la registrul de valori al Tribunalului Vaslui la poziţia 40/1997.
În temeiul art. 191 C. pen., obligă inculpaţii să achite statului câte 100 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vaslui a reţinut în esenţă, următoarele:
În ziua de 28 ianuarie 2007, fiind cercetat pentru o faptă de înşelăciune într-un dosar instrumentat de agentul de poliţie P.C.M., împreună cu numitul D.A. i-au promis oferirea unei sume de bani, dacă subofiţerul de poliţie va propune o soluţie de netrimitere în judecată. Pe data de 28 ianuarie 2007, orele 15.30, cei doi i-au oferit agentului de poliţie suma de 490 lei, în scopul mai sus arătat.
În prezenţa martorilor asistenţi M.V. şi B.C., inculpatul V.M. a recunoscut că a dat banii respectivi agentului de poliţie, pentru a obţine o soluţie favorabilă în dosarul în care era cercetat şi a nu mai fi prezentat la procuror pentru audieri. Celălalt inculpat, respectiv D.A. a declarat că l-a însoţit doar pe coinculpatul V.M. şi că nu a ştiut că acesta din urmă va da banii poliţistului, declaraţiile acestuia fiind contrazise atât de agentul de poliţie P.C.M., cât şi de inculpatul V.M., respectiv martorul B.I.
În contextul acestei situaţii de fapt, activităţii materiale desfăşurate de inculpaţi i s-a dat o corectă încadrare juridică, respectiv infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., cu referire la dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în sarcina inculpatului V.M. şi complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 C. pen., cu referire la dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în sarcina coinculpatului D.A.
În raport de datele personale ale inculpatului V.M. (care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 302/1999 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare), dar şi de gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite şi de conduita acestuia în timpul procesului penal, instanţa de fond a apreciat că pedeapsa de 6 luni închisoare cu executare este suficientă pentru a se realiza îndreptarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Cu privire la inculpatul D.A., care nu are antecedente penale, instanţa de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Potrivit art. 362 şi 362 C. proc. pen., această hotărâre a fost atacată cu apel de către inculpaţi, criticând-o pentru netemeinicie. În cadrul apelurilor formulate, inculpatul V.M., pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a solicitat aplicarea art. 81C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar inculpatul D.A. a solicitat ca în raport cu circumstanţele personale cu referire la lipsa antecedentelor penale, buna conduită profesioanală, regretul manifestat, starea de sănătate a acestuia şi situaţia familială, să i se coboare pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta reţinută în sarcina sa.
Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a examinat apelurile declarate de inculpaţi în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. şi prin Decizia penală nr. 192 din 13 noiembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 1176/89/2007, în baza art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor V.M. şi D.A.
S-a motivat în considerentele deciziei că instanţa de fond a procedat la administrarea unui probatoriu complet, ce a fost just apreciat, potrivit art. 63 C. proc. pen. şi că soluţia de condamnare a inculpaţilor este în deplină concordanţă cu mijloacele de probă administrate în cauză.
În ce priveşte tratamentul sancţionator aplicat, Curtea de Apel Iaşi a constat că în procesul de individualizare a pedepselor s-a făcut o corectă analiză şi o justă evaluare atât a datelor privind fapta săvârşită, cât şi a datelor care caracterizează persoana inculpaţilor, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Cu privire la solicitarea inculpatului V.M. de a se face aplicarea art. 81 C. pen., Curtea de Apel Iaşi a motivat că, inculpatul fiind anterior condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 81 alin. (l) lit. b) C. pen., pentru aplicarea suspendării condiţionate.
Împotriva acestei ultime hotărâri judecătoreşti a formulat recurs inculpatul V.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul inculpat V.M. a indicat în declaraţia de recurs ca principal motiv de recurs, modalitatea de executare a pedepsei şi deşi legal citat, nu s-a prezentat în faţa instanţei de recurs pentru a susţine calea de atac.
Apărătorul din oficiu desemnat pentru apărarea intereselor recurentului inculpat V.M., susţinând recursul inculpatului a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen. şi a solicitat, în principal, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi achitarea inculpatului în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece inculpatului i-a lipsit intenţia de a comite fapta, sau achitarea în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., solicitând aplicarea art. 181 şi 91 C. pen. În temeiul art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, deoarece nu s-a pronunţat cu privire la înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei.
Înalta Curte, analizând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul inculpat şi de apărătorul acestuia, dar şi din oficiu, conform art. 3959 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Cu privire la motivul de recurs susţinut de apărătorul recurentului inculpat potrivit căruia nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (l) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, întrucât inculpatului i-a lipsit intenţia, şi care va fi analizat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că hotărârile primelor instanţe cu privire la existenţa faptei, la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de dare de mită şi la stabilirea vinovăţiei inculpatului V.M. sunt corecte.
Vinovăţia inculpatului este dovedită prin declaraţiile martorilor M.V. şi B.C. şi ale părţii vătămate P.C.M. şi recunoscută în mod constant de către inculpat, care, atât la urmărire penală cât şi faţa instanţelor de judecată a recunoscut că a dat lucrătorului de poliţie P.C.M. suma de 4900.000 lei pentru a-l determina să soluţioneze în mod favorabil dosarul pe care acesta îl instrumenta, în care inculpatul era cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Prin urmare, faţă de recunoaşterea expresă de către inculpat a săvârşirii faptei, critica referitoare la lipsa intenţiei este total neîntemeiată.
În ce priveşte solicitarea adiacentă invocării cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., de achitare a inculpatului în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. ll C. proc. pen., pentru a se putea aprecia că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs susţinut de apărătorul recurentului inculpat, respectiv cel prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanţa de apel a avut în vedere la soluţionarea cauzei actele în circumstanţiere depuse de inculpat, în considerentele hotărârii recurate reţinându-se că în procesul de individualizare a pedepselor s-a făcut o corectă analiză şi o justă evaluare atât a datelor privind fapta săvârşită cât şi a elementelor care caracterizează persoana inculpatului, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului. critică invocată de către recurent în declaraţia de recurs, Înalta Curte constată că în mod corect instanţele de judecată au apreciat că nu se poate face aplicare art. 81 C. pen. În ce-l priveşte pe inculpatul V.M., întrucât potrivit lit. b) a acestui text de lege, una din condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate este aceea ca infractorul să nu mai fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, condiţie pe care recurentul inculpat nu o îndeplineşte.
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului V.M., aflată la dosarul de fond rezultă că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 302 din 22 martie 1999 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, fiind liberat condiţionat la data de 5 iunie 2002, cu un rest de pedeapsă de 435 de zile.
Prin urmare, recurentul inculpat aflându-se în stare de recidivă postexecutorie, pedeapsa anterioară fiind mai mare de 6 luni, nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 81 lit. b) C. pen., astfel încât nu poate beneficia de suspendarea condiţionată a executării pedepsei în prezenta cauză.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul V.M. este nefondat, motiv pentru care îl va respinge ca atare, în temeiul art. 385 154 pct. l lit. b) C. proc. pen. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.M. împotriva deciziei penale nr. 192 din 13 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 9 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1310/2008. Penal. Omisiunea sesizării... | ICCJ. Decizia nr. 1317/2008. Penal. Infractiuni la legea privind... → |
|---|
