ICCJ. Decizia nr. 16932011/2008. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.16932011
Dosar nr. 1548/117/2008
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 596 din data de 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, au fost condamnaţi inculpaţii:
1. T.A.N. - fiul lui N. şi F., fără antecedente penale;
2. I.Ş., fiul lui Ş. şi M.;
3. O.V. - fiul lui J. şi A., cu antecedente penale, toţi pentru comiterea infracţiunilor de:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de câte 1 an şi 6 luni închisoare fiecărui inculpat;
- trafic de droguri de mare risc prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) cu art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), c), şi art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de câte 1 an şi 8 luni închisoare fiecărui inculpat;
- trafic de droguri de risc prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) cu art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), c), şi art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de câte 1 an şi 2 luni închisoare fiecărui inculpat;
- deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) cu art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. e) C. pen., la pedeapsa de câte 2 luni închisoare fiecărui inculpat;
- deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (2) cu art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), c), şi art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de câte 6 luni închisoare fiecărui inculpat.
Faţă de inculpaţii T.A.N. şi I.Ş., în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea tuturor pedepselor aplicate acestor inculpaţi pentru ca fiecare să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an 8 luni închisoare, sporită cu 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru fiecare inculpat.
Faţă de inculpatul O.V., în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor ce i-au fost aplicate, pentru ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 8 luni închisoare, sporită cu 10 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 2 ani şi 6 luni închisoare.
A fost condamnat inculpatul T.S.A., fiul lui M. şi D., pentru comiterea infracţiunilor de:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare;
- trafic de droguri de mare risc prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), c), şi art. 76 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare;
- trafic de droguri de risc prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), c), şi art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare;
- deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. e) C. pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare;
- deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea acestor pedepse pentru ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare.
Pentru toţi inculpaţii, s-a făcut aplicaţiunea art. 71, art. 64 lit. a), b) şi art. 71 alin. (5) C. pen.
Faţă de toţi inculpaţii, în baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate sub supraveghere, pe durata termenelor de încercare, de câte 2 ani plus pedepsele aplicate, potrivit art. 862 C. pen.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpaţilor asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepselor sub supraveghere conform art. 864 C. pen.
În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenelor de încercare toţi inculpaţii trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte în prima zi de vineri de la începutul fiecărui trimestru la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
Pentru inculpatul O.V., în baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu este arestat în altă cauză.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), faţă de inculpatul O.V. s-a dispus deducerea din pedeapsă a perioadei arestului preventiv începând cu 10 aprilie 2008 până la data punerii sale în libertate.
Faţă de inculpaţii T.A.N., I.Ş. şi T.S. s-a dispus ridicarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor T.A., I.Ş., T.S. perioadele arestului preventiv din 22 decembrie 2007 la 16 aprilie 2008.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea sumei de 50 RON de la inculpatul I.Ş. şi a sumei de 580 RON de la inculpatul O.V.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea următoarelor cantităţi de droguri rămase în urma analizelor de laborator efectuate: 38,1 grame cannabis; 18,9 grame rezină cannabis, 3 comprimate MDMA, 0,1 grame pulbere comprimat MDMA; 1 flacon cilindric cu urme substanţă culoare albă şi 0,7 grame cocaină.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat, în parte, să plătească câte 1.500 RON în favoarea statului.
S-a reţinut că prin rechizitoriul M.P. - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, s-a dispus trimiterea în judecată penală a inculpaţilor T.S.A., T.A. şi I.Ş., pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, trafic de droguri de mare risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), trafic de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpaţii T.A. şi I.Ş.
În esenţă, în actul de sesizare a instanţei, s-a arătat că inculpaţii T.S.A., T.A., I.Ş. împreună cu T.L., O.V. au constituit, în cursul anului 2007, un grup infracţional organizat în vederea comercializării de droguri de risc şi mare risc în municipiul Cluj-Napoca; aceiaşi inculpaţi au deţinut, consumat, oferit spre consum şi comercializat, prin acte repetate, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cannabis, rezină de cannabis, cocaină, comprimate de ecstasy, mai multor tineri din municipiul Cluj-Napoca.
Prin rechizitoriul aceluiaşi organ de urmărire penală s-a dispus trimiterea în judecată penală, în stare de arest preventiv, a inculpatului O.V., deşi iniţial se dispusese disjungerea cercetărilor şi formarea unui dosar penal separat pentru învestirea instanţei. Având în vedere elementele descrise mai sus, în cadrul prezentării în esenţă a stării de fapt, s-a dispus conexarea celor două dosare penale şi formarea unuia singur, pentru o mai bună administrare a actului de justiţie. Astfel, în sarcina inculpatului O.V. s-a cerut reţinerea infracţiunilor de constituire a unui grup organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, trafic de droguri de mare risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), trafic de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 41 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu art. 33 lit. a) C. pen.
Din actele şi lucrările dosarului, declaraţiile inculpaţilor, ale martorilor, atât din faza de urmărire penală, cât şi din instanţă (care a procedat la audierea unei părţi dintre martorii propuşi prin rechizitoriu, pe considerentul că elementele de incriminare şi formare a unei păreri proprii s-au conturat, luându-se în atenţie bineînţeles toate declaraţiile din întregul dosar privind pe inculpaţii menţionaţi), s-au reţinut următoarele:
La data de 27 septembrie 2007 I.G.P.R. - D.G.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca şi-a declinat competenţa de soluţionare a dosarului penal cu numărul de mai sus în favoarea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj.
În vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificării persoanelor faţă de care există presupunerea că au săvârşit-o s-a autorizat începând cu data de 27 septembrie 2007 folosirea în cauză pe o perioadă de 60 de zile a unui investigator acoperit din cadrul I.G.P.R. - D.G.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca.
În baza autorizării, investigatorul acoperit a cumpărat, cu ajutorul colaboratorului, de la inculpatul T.A.N., în data de 07 octombrie 2007, 3,6 grame rezină de cannabis (haşiş) cu suma de 300 lei (filele 22-26 vol. I), în data de 17 octombrie 2007, 3,5 grame rezină de cannabis (haşiş) cu suma de 300 lei şi 0,7 grame cocaină cu suma de 450 lei (filele 35-39, 44-50 vol. I), iar în data de 29 octombrie 2007, 3,9 grame rezină de cannabis (haşiş) cu suma de 300 lei.
Tot prin intermediul colaboratorului, investigatorul acoperit a primit în data de 01 octombrie 2007 de la inculpatul T.S.A., 0,1 grame fragmente dintr-un comprimat ecstasy (MDMA) (filele 10, 13-14 vol. I), iar în data de 29 noiembrie 2007 de la inculpatul O.V., 1,7 grame cannabis cu suma de 200 lei.
Rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite în cauză de Laboratorul de analiză şi profil al drogurilor, precursori din cadrul B.C.C.O. Cluj confirmă faptul că substanţele cumpărate/primite de investigatorul acoperit prin intermediul colaboratorului sunt droguri de risc sau de mare risc.
Din materialul de urmărire penală administrat în cauză a rezultat că, începând cu anul 2007, inculpaţii T.A.N., T.S.A., O.V., I.Ş. şi T.L. au constituit un grup infracţional organizat în vederea comercializării de droguri de risc şi de mare risc în municipiul Cluj-Napoca.
O.V. este liderul grupului infracţional organizat coordonând şi controlând activitatea celorlalţi membri. Pe lângă aceste activităţi, în cadrul grupului, inculpatul O.V. era cel care cumpăra sau intermedia procurarea drogurilor care ulterior erau vândute în municipiul Cluj-Napoca.
Trebuie menţionat faptul că inculpatul O.V. a avut ideea constituirii grupului infracţional, el fiind şi cel care a luat legătura cu inculpatul M.A. pentru a cumpăra droguri din Spania şi de a le trimite în România.
Grupul infracţional a primit, începând cu luna ianuarie 2007, regulat, (de două ori pe lună) din Spania de la inculpatul M.A., în pachete trimise prin intermediul curselor de transport persoane, cocaină, comprimatele de ecstasy, rezina de cannabis (haşiş) şi cannabis.
Pachetele cu droguri din Spania erau expediate pe numele inculpatului I.Ş. Din dispoziţia inculpatului O.V. drogurile, indiferent de provenienţa, lor erau depozitate la reşedinţa inculpatului I.Ş.
În aceeaşi perioadă, inculpatul O.V. a mai procurat (în vederea revânzării drogurilor în municipiul Cluj-Napoca prin intermediul membrilor grupului organizat) comprimatele de ecstasy, rezină de cannabis (haşiş) şi cannabis din Ungaria şi din municipiul Turda.
Ulterior drogurile erau vândute de membrii grupului infracţional în municipiul Cluj-Napoca. Inculpatul O.V. era cel care stabilea preţul le vânzare al drogurilor.
Inculpaţii T.A.N. şi T.S. aveau în cadrul grupului rolul de a găsi persoanele interesate de a cumpăra droguri.
Cumpărătorii care luau legătura direct cu O.V. stabileau cu acesta preţul şi cantitatea, iar ulterior primeau drogurile de la inculpatul I.Ş. Banii obţinuţi de membrii grupului din vânzarea drogurilor erau gestionaţi în mod exclusiv de inculpatul O.V.
Inculpaţii T.A.N. şi T.S. vindeau drogurile primite de la inculpatul O.V., iar banii obţinuţi erau înmânaţi acestuia. De asemenea, cei doi inculpaţi strângeau bani de la persoanele care doreau să cumpere droguri şi prin intermediul inculpatului O.V. erau achiziţionare droguri din ţară sau străinătate.
Inculpatul T.S. a cerut de la învinuiţii C.C.M. şi T.I.A. bani împrumut pentru a finanţa operaţiunea de cumpărare a drogurilor de către grupul infracţional.
Rolul inculpatului T.L. în cadrul grupului organizat era de a furniza comprimatele de ecstasy, care ulterior erau vândute în municipiul Cluj-Napoca. Inculpatul aducea drogurile din Mediaş şi le punea la dispoziţia inculpatului O.V., cunoscând faptul că acesta le comercializa în municipiul Cluj-Napoca prin intermediul inculpaţilor I.Ş., T.A.N. şi T.S. Este important de subliniat faptul că inculpatul T.L. primea banii pentru droguri numai după ce acestea erau vândute în municipiul Cluj-Napoca.
Inculpaţii T.A.N., T.S., I.Ş. şi T.L. şi-au continuat activitatea infracţională şi după arestarea în Austria la data de 8 decembrie 2007 a inculpatul O.V. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilegal de migranţi de persoane (Dosar nr. 521HV 79707 Tribunalul Regional Korneuburg). Inculpatul O.V. a coordonat activitatea infracţională a grupului din detenţie prin convorbiri telefonice (vol. III, filele 120-126, vol. XII, filele 51-53).
În data de 22 decembrie 2007, inculpatul I.Ş. a fost surprins în flagrant în timp ce ridica un colet trimis din Spania de inculpatul M.A., care conţinea cantitatea de 97,9 grame cannabis (vol. II, filele 24-26). Drogurile urmau să fie comercializate în municipiul Cluj-Napoca, prin intermediul inculpaţilor I.Ş., T.A.N. şi T.S., banii obţinuţi urmând să fie puşi la dispoziţia inculpatului O.V.
La percheziţiile efectuate la domiciliile inculpaţilor T.A.N. şi I.Ş. au fost găsite şi ridicate comprimate ecstasy (MDMA), cocaină şi rezină de cannabis (haşiş).
Este important de menţionat faptul că la domiciliul inculpatului I.Ş. au fost găsite şi trei comprimate de culoare crem cumpărate anterior de la inculpatul T.L.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică proba în litigiu conţine ca substanţă activă 3,4 methylenedioxymetamfetamine (MDMA).
Se subliniază că inculpatul T.L. a oferit şi comercializat personal droguri (ecstasy, cocaină, rezină de cannabis şi cannabis) în municipiul Cluj-Napoca, la mai multe persoane dintre care-i amintim pe D.R., A.E. şi F.A.F.
În cauză a fost autorizată, începând cu data de 12 februarie 2008 folosirea unui investigator sub acoperire, în vederea completării probatoriului sub aspectul existenţei infracţiunilor şi identificării tuturor persoanelor faţă de care există indicii temeinice că le-au săvârşit, precum şi procurarea/cumpărarea de către investigator a 10 grame cocaină, 200 grame rezină de cannabis, 100 comprimate ecstasy - MDMA şi 1 kilogram de cannabis de la numitul M.A. precum şi de la alte persoane din cercul de suspecţi.
În data de 16 februarie 2008, investigatorul acoperit a primit un colet, trimis din Spania prin intermediul SC R.T. SRL de la inculpatul M.A. care conţinea 42,7 grame cannabis.
Tribunalul Cluj a admis propunerile formulate de D.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj şi a dispus în temeiul art. 1491 alin. (1), alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 150 C. proc. pen. şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. arestarea preventivă, în lipsă, a inculpaţilor O.V. şi M.A. Soluţionarea cererii de arestare în lipsă a inculpatului T.L. care s-a sustras urmăririi penale a fost amânată pentru data de 6 mai 2008.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, membrii grupului infracţional organizat au comercializat sau oferit spre consum (în modalitatea menţionată anterior) în cursul anului 2007 cocaină, rezină de cannabis, comprimate de ecstasy (MDMA) şi cannabis mai multor persoane după cum urmează: C.I., M.M.A., K.P.I., K.A., B.I.M., N.I.M., P.S.R., P.A.N., A.C.C., T.C.C., C.M.G., F.M.D., C.H.T., Ţ.H.D., A.E., D.R., F.A.F., D.V.C., C.R.T., P.A.F., P.C., G.R.I., M.A.D., C.D.A., R.L.C., T.D., P.B.R., P.T.F., L.S.B., T.O.I., A.A.M., M.C.R., M.A.M., R.L.O., P.I.O., R.D.V., B.M. şi C.D.A.
Faţă de inculpaţii T.S.A., T.A.N., I.Ş. şi O.V. s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunilor de deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu, în formă continuată.
În fapt, inculpaţii au deţinut şi consumat prin acte materiale repetate, începând cu anul 2007 cannabis, rezină de cannabis, comprimate de ecstasy (MDMA) şi cocaină.
Într-o soluţie adoptată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (Decizia nr. 2744 din 20 mai 2004 - nepublicată) s-a apreciat că procurarea de droguri şi consumarea împreună cu alte persoane cărora acestea le-au fost oferite nu constituie numai infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu, ci şi trafic de droguri, prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, săvârşită prin procurarea şi oferirea lor spre consum altor persoane.
Faptele reţinute în sarcina inculpaţilor T.S.A., T.A.N. şi I.Ş., O.V. au fost probate prin procesele-verbale întocmite ca urmare a cumpărărilor autorizate, efectuate de investigatorul acoperit (filele 10, 26, 35, 44, 51, 97 vol. I), prin rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice întocmite în cauză şi care certifică faptul că substanţele provenite de la inculpaţi sunt droguri de risc şi de mare risc (filele 13-17, 22-25, 36-39, 46-50, 53-56, 75-78, 79-82, vol. I, filele 2-27, 116-119 vol. III, filele 19-22 vol. XXII) prin procesele-verbal de prindere în flagrant (vol. II, filele 24-26, filele 13-14, vol. XXII), prin procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare (vol. II, filele 43-45, 62-64, 81), prin declaraţiile martorilor: M.A.C. (filele 66-67 vol. III), Ţ.M.D. (fila 3, vol. XI), Ţ.A.C. (filele 4-5, vol. XI), T.L.I. (fila 21 vol. XI), F.D.D. (fila 22 vol. XI); D.T. (filele 20-21 vol. XII), N.V. (fila 15, vol. XXII), M.M.C. (fila 16, vol. XXII) şi N.F. (fila 17, vol. XXII), prin declaraţiile învinuiţilor: C.R.T. (filele 6-7 vol. III, filele 1-4 vol. XXIV), C.M.G. (fila 23 vol. III, filele 9-13 vol. XXIV), C.H.T. (fila 16 vol. III filele 17-21 vol. XXIV), Ţ.H.D. (filele 25-28 vol. XXIV), F.A.F. (fila 9, vol. XI, filele 32-34 vol. XXIV), D.V.C. (fila 8 vol. III, filele 38-40 vol. XXIV), P.A.F. (filele 22-23 vol. II, filele 1-3 vol. XXV), T.D. (fila 9 vol. II, filele 8-12 vol. XXV), P.T.F. (filele 5-6 vol. II, filele 25-27 vol. XXV), F.M.D. (filele 17-20 vol. III, filele 32-34 vol. XXV), D.R. (fila 10 vol. III, filele 38-40 vol. XXV), C.D.A. (filele 12-15 vol. II, fila 35 vol. XII, filele 17-21 vol. XXV), K.P.I., filele 30-31 vol. XXVI, filele 97-98 vol. XXVII), K.A. (filele 25-26 vol. XXVI, filele 95-96 vol. XXVII), B.I.M. (filele 75-77, 82-83 vol. XXVII) prin declaraţiile inculpaţilor (vol. II filele 37, 56, 75, vol. XII, filele 24-28, 36) şi prin procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice (vol. IV, filele 2-70, vol. V. filele 1-98, vol. VI., filele 1-45, vol. VII filele 1-59, vol. VIII, filele 1-51, vol. IX, filele 1-71, vol. X filele 1-156, vol. XIII, filele 1-109, vol. XIV, filele 1-29, vol. XV, filele 1-58, vol. XVI, filele 1-73, vol. XVII, filele 1-115, vol. XVIII, filele 1-87, vol. XIX, filele 1-140, vol. XX filele 1-32, vol. XXI, filele1-31).
Faţă de învinuiţii D.V.C., D.R., Ţ.H.D., C.M.G., P.A.F., C.R.T., C.H.T., F.M.D., F.A.F., T.D. şi P.T.F. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Pentru toţi inculpaţii, avocaţii aleşi au prezentat un punct comun de vedere sub aspectul apărărilor formulate şi anume a se dispune achitarea tuturor inculpaţilor de sub învinuirea comiterii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, pe considerentul că inculpaţii nu au conceput întâlnirile lor pe un temei infracţional, toţi au fost colegi de şcoală, rămânând prieteni în continuare, scopuri specifice vârstei îi aduceau împreună, mergând în diferite formaţii în cluburi, pe terase, în discoteci, acolo procedând la consumul de substanţe interzise, adică a drogurilor. În subsidiar au formulat, în apărările lor, raportat la această infracţiune, şi solicitarea de stabilire a unei modalităţi de executare neprivativă de libertate a posibilelor pedepse pentru această faptă. Au solicitat, de asemenea, şi reţinerea prevederilor art. 9 din Legea nr. 39/2003, pentru reducerea la jumătate a cuantumului pedepselor. Pentru inculpatul O.V., s-a solicitat reţinerea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, având în vedere scriptul depus de către Parchet la fila 119 dosar instanţă, de unde rezultă faptul că în Dosarul nr. 20/D/P/2008 se desfăşoară cercetări sub aspectul desfăşurării infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ca urmare a denunţului formulat de către acest inculpat.
Analizând şi coroborând întreg probatoriul administrat în cauză, în faza de urmărire penală şi cea de cercetare judecătorească, instanţa a ajuns la concluzia că doar ultima solicitare menţionată mai sus va fi admisă; concret în sarcina inculpatului O.V. va fi reţinut art. 16 din Legea nr. 143/2000, ca urmare a autodenunţului indicat. Nici o probă de la dosar nu justifică şi nu conduce spre soluţia achitării inculpaţilor de sub învinuirea comiterii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional; de asemenea, toţi au comis infracţiunile de trafic de droguri de risc şi mare risc, precum şi de deţinere de astfel de substanţe interzise prin lege.
Astfel, în sarcina inculpaţilor T.A.N., I.Ş., O.V. şi T.S.A. vor fi reţinute ca săvârşite de către ei, a următoarelor infracţiuni: constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, trafic de droguri de mare risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), trafic de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu art. 33 lit. a) C. pen. Faţă de inculpaţii T.A.N., I.Ş. şi O.V., încadrarea juridică menţionată mai sus va fi completată şi cu prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Procedând la individualizarea pedepselor, instanţa va ţine seama de criteriile generale de individualizare, indicate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu referire la limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social concret al faptelor, de împrejurarea că suntem în prezenţa unor infracţiuni de pericol şi nu de rezultat (aici se impune a face remarca că acele cantităţi deosebit de mari de droguri despre care face referire actul de sesizare a instanţei nu s-au descoperit şi nu au putut fi dovedite cu probe certe). Nu trebuie minimalizat aspectul referitor la gravitatea faptelor comise, având în vedere eforturile societăţii pentru a stăvili acest flagel, care este consumul de droguri, tinerii fiind aceia care au de suferit, însă nu conştientizează gravitatea acestor lucruri. Aceste aspecte trebuie privite în contextul de ansamblu al întregului dosar, cu toate elementele de individualizare, inclusiv cele legate de persoana inculpaţilor. Aici trebuie precizat şi subliniat faptul că toţi sunt tineri, unii dintre ei încă pe băncile şcolii, iar faptele comise au fost cu siguranţă „dictate" de impetuozitatea şi imaturitatea vârstei, a anturajului, a dorinţei de a fi „teribili" în grupul de prieteni, fără a conştientiza urmările şi implicaţiile sociale. Perioada de arest preventiv în care s-au aflat toţi inculpaţii va constitui pentru fiecare dintre ei un „memento" grav, cu conotaţii negative, cu învăţăminte de tras pentru viitor.
Toţi inculpaţii sunt la vârsta posibilităţii reinserţiei sociale, pot fi recuperaţi pentru ei însuşi şi pentru mediul social din care provin, având în vedere şi familiile care i-au susţinut şi le-au oferit sprijinul necesar recuperării. În aceste condiţii, instanţa, ţinând seama că fiecare dintre inculpaţi se află la prima confruntare cu legea penală, au colaborat cu organele judiciare, precum şi de considerentele inserate mai sus, va reţine pentru fiecare inculpat în parte circumstanţe atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. cu consecinţele indicate de art. 76 C. pen.
Astfel, pentru atingerea scopurilor art. 52 C. pen., vor fi aplicate următoarele pedepse: faţă de inculpaţii T.A.N., I.Ş. şi O.V. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, pedeapsa de câte 1 an şi 6 luni închisoare fiecăruia; pentru trafic de droguri de mare risc, pedeapsa de câte 1 an şi 8 luni închisoare fiecărui inculpat; pentru trafic de droguri de risc, pedeapsa de câte 1 an şi 2 luni închisoare fiecăruia; pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, pedeapsa de câte 2 luni închisoare şi pentru deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, pedeapsa de câte 6 luni închisoare fiecărui inculpat.
Faţă de inculpaţii T.A.N. şi I.Ş., în temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., se va dispune contopirea pedepselor aplicate, pentru ca ei să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 8 luni închisoare, sporită cu 8 luni pentru fiecare, astfel încât pedeapsa finală să fie cea de 2 ani şi 4 luni închisoare.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul O.V., în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., se va dispune contopirea pedepselor aplicate, pentru ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 8 luni închisoare, sporită cu 10 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Inculpatului T.S.A. îi vor fi aplicate următoarele pedepse: de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat; de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc; de 1 an şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri; de 3 luni închisoare pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu şi de 8 luni închisoare pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu. În urma aplicării prevederilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va avea de executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
II. Împotriva acestei sentinţei penale au declarat apel în termenul legal de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj şi inculpaţii O.V., T.A.N., T.S.A. şi I.Ş.
În motivarea apelului D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj se arată că, hotărârea primei instanţe este nelegală în ceea ce priveşte dispoziţiile de confiscare de la inculpaţi a sumelor de bani obţinute din valorificarea drogurilor precum şi a cantităţilor de droguri rămase neconsumate în urma analizelor de laborator. Astfel prima instanţă ar fi trebuit să procedeze la confiscarea specială a unor sume de bani mult mai mari de la inculpaţi precum şi la confiscarea altor cantităţi de droguri rămase neconsumate în urma analizelor de laborator, în conformitate cu propunerea formulată de către D.I.I.C.O.T. pe calea concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei.
De asemenea, pedepsele aplicate inculpaţilor nu reflectă în mod real pericolul social al faptelor raportat la activitatea infracţională derulată de către aceştia impunându-se majorarea cuantumului pedepselor aplicate, iar ca modalitate de executare cea în regim de detenţie.
Ca atare, se solicită admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe, solicitând pronunţarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpaţilor T.S.A., T.A.N., I.Ş. şi O.V. la pedepse cu închisoarea, majorate, cu executare în regim de detenţie, precum şi confiscarea specială a sumelor de bani şi a cantităţilor de droguri conform propunerii depusă la dosar.
În motivarea apelului inculpatului T.A. se arată că s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare în primul rând datorită nemotivării soluţiei date de prima instanţă. Astfel, în cuprinsul motivării sentinţei penale atacate judecătorul instanţei de fond s-a limitat la a redacta o singură frază în vederea respingerii solicitărilor inculpatului şi a celorlalţi inculpaţi. S-a solicitat audierea unui număr de 50 de martori, iar instanţa de fond a audiat doar 8 martori încălcându-se dispoziţiile privind oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea şedinţei de judecată. Sunt incidente şi dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece întreaga judecată la instanţa de fond s-a făcut în şedinţă publică şi la termenul de judecată din 18 noiembrie 2008 s-a acordat părţilor cuvântul în dezbateri judiciare, amânându-se pronunţarea pentru data de 19 noiembrie 2008, în practicaua sentinţei este menţionată şedinţă nepublică, iar în dispozitiv s-a trecut şedinţă publică, astfel că s-a încălcat inculpatului judecarea cauzei sale în mod public conform art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. Pe de altă parte, din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă că personal nici măcar nu i-a cunoscut pe toţi ceilalţi coinculpaţi, nu a cunoscut activităţile pe care aceştia le desfăşurau în concret, respectiv că erau consumatori sau se ocupau cu traficul de droguri. Pentru a se reţine existenţa unui grup infracţional, sub aspect subiectiv, membrii grupului trebuie să se cunoască între ei, să cunoască faptul că fac parte dintr-o grupare creată tocmai pentru comiterea de infracţiuni grave, rolul şi atribuţiile pe care le vor avea în cadrul grupului precum şi faptul că urmează să comită una dintre infracţiunile descrise de art. 2 din Legea nr. 39/2003. Referitor la activitatea infracţională a inculpatului, Parchetul nu a dus nici un argument sau nu şi-a justificat în nici un fel afirmaţia conform căreia se impune majorarea pedepselor şi executarea în regim de detenţie, considerându-se că scopurile pedepsei, de a constrânge şi reeduca făptuitorul sunt pe deplin realizate prin aplicarea unei pedepse, chiar şi cu suspendarea acesteia sub supraveghere.
Ca atare se solicită, în principal admiterea apelului în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării să se pronunţe o nouă hotărâre prin care să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
În subsidiar se solicită să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul prevederilor de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003. De asemenea, se solicită achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. pen.
În motivarea apelului inculpatului T.S.A. se arată, în esenţă, că acesta nu a fost în acel grup de trei inculpaţi, considerând că nici una din cele trei condiţii ale infracţiunii de constituire de grup organizat nu sunt îndeplinite, respectiv - să participe la constituirea acestui grup minim 3 persoane, să nu aibă caracter ocazional şi să existe latura subiectivă, iar inculpaţii erau prieteni şi nu s-a creat un grup organizat pentru trafic de stupefiante.
Ca atare, se solicită admiterea apelului şi, în consecinţă, achitarea inculpatului în ceea ce priveşte infracţiunea de constituire de grup organizat, iar în cazul în care se va pronunţa o condamnare privind această infracţiune, solicită instanţei suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi, de asemenea, se solicită achitarea inculpatului pentru lipsa pericolului social, cantitatea maximă este de 7 pastile, cantitate care reiese din declaraţia lui C. Inculpatul nu a avut nici un beneficiu în urma traficului, cumpărând droguri pentru consum propriu.
În motivarea apelului inculpatului I.Ş. se arată că sarcina organelor de urmărire penală era să prevadă cantităţile de droguri, iar având în vedere principiul contradictorialităţii şi s-ar fi impus ca aceste cantităţi să fie clarificate. În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire de grup organizat, aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni, având în vedere faptul că inculpaţii erau prieteni, iar asocierea lor trebuie avută în vedere în acest context. Raportul de colaborare dintre I. şi O. nu trebuie interpretat altfel decât ca o relaţie de prietenie, O. având o influenţă psihică asupra lui I. Împrejurarea că Iacob primea droguri spre păstrare trebuie avută în vedere ca o comoditate, obişnuinţă, ca o relaţie de subconştient. Raportat la persoana inculpatului trebuie avut în vedere faptul că este student şi provine dintr-o familie organizată.
Ca atare, se solicită achitarea inculpatului în ceea ce priveşte infracţiunea de constituire de grup organizat, iar în ceea ce priveşte celelalte infracţiuni se solicită aplicarea unei pedepse sub minimul special, reţinerea circumstanţelor atenuante şi aplicarea unei pedepse cu suspendare condiţionată.
În motivarea apelului inculpatului O.V. se arată că activitatea inculpatului s-a axat pe consumul şi mai puţin pe vânzarea de droguri de mare risc. Activitatea inculpatului a început în primăvara anului 2007, când a consumat droguri şi dorea să procure astfel de droguri, astfel că inculpaţii l-au contactat pe M. şi au comandat cantităţi reduse, din declaraţii rezultă că au comandat 10 grame şi au crescut la 20 de grame, ultima cantitate fiind de 100 de grame, cantitate care nu are legătură cu inculpatul O. Se solicită instanţei reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante, având în vedere că inculpatul are o vârstă tânără şi a avut o conduită bună. Pe de altă parte, investigatorul sub acoperire a desfăşurat activitatea în jur de 3 luni, s-a reuşit confiscarea de la inculpat a unei cantităţi reduse de cannabis, acest fapt reflectând realitatea, respectiv faptul că a fost vorba despre un trafic redus, reţinându-se confiscarea unei cantităţi de 1,7 grame de cannabis.
Ca atare, se solicită condamnarea inculpatului pentru infracţiunea săvârşită, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi reţinerea circumstanţelor atenuante. În ceea ce priveşte infracţiunea de deţinere de droguri de risc se solicită aplicarea unei pedepse cu suspendare condiţionată, având în vedere faptul că rezultă din declaraţii că a dorit doar să consume droguri, iar în ceea ce priveşte infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, se impune achitarea inculpatului, fiindcă nu există latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii, inculpaţii erau de mulţi ani prieteni, cu preocupări specifice vârstei.
Examinând probele dosarului, Curtea a constatat că apelurile declarate de către inculpaţi sunt nefondate, iar cel declarat de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj este fondat.
Instanţa de fond ca urmare, a administrării unor probe utile, pertinente şi concludente, respectiv procesele-verbale întocmite ca urmare a cumpărărilor autorizate, efectuate de investigatorul acoperit (filele 10, 26, 35, 44, 51, 97 vol. I), rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice întocmite în cauză şi care certifică faptul că substanţele provenite de la inculpaţi sunt droguri de risc şi de mare risc (filele 13-17, 22-25, 36-39, 46-50, 53-56, 75-78, 79-82, vol. I, f. 2-27, 116-119 vol. III, filele 19-22 vol. XXII), procesele-verbal de prindere in flagrant (vol. II, filele 24-26, filele 13-14 vol. XXII), procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare (vol. II, filele 43-45, 62-64, 81), declaraţiile martorilor: M.A.C. (filele 66-67 vol. III), Ţ.M.D. (fila 3, vol. XI), Ţ.A.C. (filele 4-5, vol. XI), T.L.I. (fila 21 vol. XI), F.D.D. (fila 22 vol. XI); D.T. (filele 20-21 vol. XII), N.V. (fila 15, vol. XXII), M.M.C. (fila 16, vol. XXII) şi N.F. (fila 17, vol. XXII), prin declaraţiile învinuiţilor: C.R.T. (filele 6-7 vol. III, filele 1-4 vol. XXIV), C.M.G. (fila 23 vol. III, filele 9-13 vol. XXIV), C.H.T. (fila 16 vol. III filele 17-21 vol. XXIV), Ţ.H.D. (filele 25-28 vol. XXIV), F.A.F. (fila 9, vol. XI, filele 32-34 vol. XXIV), D.V.C. (fila 8 vol. III, filele 38-40 vol. XXIV), P.A.F. (filele 22-23 vol. II, filele 1-3 vol. XXV), T.D. (fila 9 vol. II, filele 8-12 vol. XXV), P.T.F. (filele 5-6 vol. II, filele 25-27 vol. XXV), F.M.D. (filele 17-20 vol. III, filele 32-34 vol. XXV), D.R. (fila 10 vol. III, filele 38-40 vol. XXV), C.D.A. (filele 12-15 vol. II, fila 35 vol. XII, filele 17-21 vol. XXV), K.P.I. (filele 30-31 vol. XXVI, filele 97-98 vol. XXVII), K.A. (filele 25-26 vol. XXVI, filele 95-96 vol. XXVII), B.I.M. (filele 75-77, 82-83 vol. XXVII) declaraţiile inculpaţilor (vol. II filele 37, 56, 75, vol. XII, filele 24-28, 36) şi procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice (vol. IV, filele 2-70, vol. V. filele 1-98, vol. VI, filele 1-45, vol. VII filele 1-59, vol. VIII, filele 1-51, vol. IX, filele 1-71, vol. X filele 1-156, vol. XIII, filele 1-109, vol. XIV, filele 1-29, vol. XV, filele 1-58, vol. XVI, filele 1-73, vol. XVII, filele 1-115, vol. XVIII, filele 1-87, vol. XIX, filele 1-140, vol. XX, filele1-32, vol. XXI, filele 1-31) a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, iar încadrările juridice ale faptelor se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, trafic de droguri de mare risc prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) cu art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), trafic de droguri de risc prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) cu art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) cu art. 16 din Legea nr. 143 /2000, cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (2) cu art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru inculpaţii T.A.N., I.Ş. şi O.V. şi a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, trafic de droguri de mare risc prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), trafic de droguri de risc prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru inculpatul T.S.A.
Cu ocazia judecării apelurilor declarate au mai fost audiaţi investigatorii sub acoperire cu numele de cod - M.L. şi P.C. (fila 133 - declaraţiile pe suport magnetic precum şi transcrierea înregistrărilor fiind depuse în plic sigilat la prim-grefierul instanţei dosar instanţă de apel), precum şi martorii M.A.C. (fila 88), F.D.D. (fila 90), T.L.I. (fila 91), D.T. (filele 164-165), T.I.A. (fila 192), C.C.M. (filele 197-198), G.R.I. (fila 253), C.M.G. (fila 256), N.I.M. (fila 259), P.A.F. (filele 268-269), F.A.F. (fila 264), M.M.C. (fila 136), N.F. (fila 137), N.V. (fila 138), T.A.C. (fila 139) C.I. (fila 265), M.M.A. (fila 199), K.P.I. (filele 270-271), K.A. (filele 266-267), B.I.M. (filele 272-273), P.S.R. (fila 292), P.A.N. (fila 294), A.C.C. (fila 257), T.C.C. (fila 258), F.M.D. (filele 194-196), C.H.T. (fila 255), D.V.C. (filele 190-191), C.D.A., R.L.C. (fila 193), T.D. (filele 200-201), P.B.R., P.T.F., L.S.B. (fila 263), A.A.M. (fila 262), M.C.R. (fila 261), M.A.M. (fila 260), P.I.O. (fila 254), P.A.N. (fila 294).
Martorii Ţ.M.D., A.E., M.A.D., P.C., R.L.O. şi A.E. nu au putut fi depistaţi pentru a fi audiaţi, (filele 247, 144, 135, 249, 290, 289), iar martora T.O.I. este plecată în străinătate de mai mult timp (fila 248), însă instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. şi a dat citire declaraţiilor acestor martori din faza de urmărire penală la termenul de judecată din data de 12 mai 2010.
Au fost întocmite de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj şi referate de evaluare pentru toţi cei patru inculpaţi, astfel perspectivele de integrare în societate ale inculpatului T.A. (filele 119-122) ar fi susţinute printr-un program de consiliere, motivaţia inculpatului O.V. (filele 123-126) de a nu mai săvârşi infracţiuni ar fi eficientă pe termen scurt şi mediu, pentru inculpatul T.S. (filele 127-129) ar fi util să beneficieze de sprijin de specialitate pe dimensiunea asumării propriilor fapte şi a consecinţelor ce decurg din acestea, iar pentru inculpatul I.Ş. (filele 130-132) ar fi important frecventarea unui anturaj cu preocupări constructive şi includerea într-un program specializat de consiliere.
Probele administrate relevă în esenţă că, în cursul anului 2007, inculpatul O.V. împreună cu inculpaţii T.L., M.A., T.A.N., T.S.A. şi I.Ş. a iniţiat şi a constituit un grup infracţional organizat în vederea comercializării de droguri de risc şi de mare risc în municipiul Cluj-Napoca.
Astfel, inculpatul O.V. a fost liderul grupului infracţional organizat care coordona şi controla activitatea celorlalţi membri. Pe lângă aceste activităţi, în cadrul grupului, inculpatul O.V. era cel care cumpăra sau intermedia procurarea drogurilor care ulterior erau vândute în municipiul Cluj-Napoca şi, de asemenea, a luat legătura cu inculpatul M.A. pentru a cumpăra droguri din Spania şi de a le trimite în România.
Grupul infracţional a primit începând cu luna ianuarie 2007, de două ori pe lună din Spania, de la inculpatul M.A., în pachete trimise prin intermediul curselor de transport persoane, cocaină, comprimatele de ecstasy, rezina de cannabis (haşiş) şi cannabis.
Pachetele cu droguri din Spania erau expediate pe numele inculpatului I.Ş., iar din dispoziţia inculpatului O.V. drogurile, indiferent de provenienţa lor, erau depozitate la reşedinţa inculpatului I.Ş.
În aceeaşi perioadă, inculpatul O.V. a mai procurat (în vederea revânzării drogurilor în municipiul Cluj-Napoca prin intermediul membrilor grupului organizat) comprimatele de ecstasy, rezină de cannabis (haşiş) şi cannabis din Ungaria şi din municipiul Turda.
Ulterior, drogurile erau vândute de membrii grupului infracţional în municipiul Cluj-Napoca, inculpatul O.V. fiind cel care stabilea preţul de vânzare al drogurilor.
Inculpaţii T.A.N. şi T.S. aveau în cadrul grupului rolul de a găsi persoanele interesate de a cumpăra droguri.
Cumpărătorii care luau legătura direct cu O.V. stabileau cu acesta preţul şi cantitatea, iar ulterior primeau drogurile de la inculpatul I.Ş. Banii obţinuţi de membrii grupului din vânzarea drogurilor erau gestionaţi în mod exclusiv de inculpatul O.V.
Inculpaţii T.A.N. şi T.S. vindeau drogurile primite de la inculpatul O.V., iar banii obţinuţi erau înmânaţi acestuia. De asemenea, cei doi inculpaţi strângeau bani de la persoanele care doreau să cumpere droguri şi prin intermediul inculpatului O.V. erau achiziţionare droguri din ţară sau străinătate.
Inculpatul T.S. a cerut de la învinuiţii C.C.M. şi T.I.A. bani împrumut pentru a finanţa operaţiunea de cumpărare a drogurilor de către grupul infracţional.
Rolul inculpatul T.L. în cadrul grupului organizat era de a furniza comprimatele de ecstasy, care ulterior erau vândute în municipiul Cluj-Napoca. Inculpatul aducea drogurile din Mediaş şi le punea la dispoziţia inculpatului O.V., cunoscând faptul că acesta le comercializa în municipiul Cluj-Napoca prin intermediul inculpaţilor I.Ş., T.A.N. şi T.S. Inculpatul T.L. primea banii pentru droguri numai după ce acestea erau vândute în municipiul Cluj-Napoca.
Inculpaţii T.A.N., T.S., I.Ş. şi T.L. şi-au continuat activitatea infracţională şi după arestarea în Austria la data de 8 decembrie 2007 a inculpatul O.V. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilegal de migranţi de persoane (Dosar nr. 521HV 79707 Tribunalul Regional Korneuburg).
Inculpatul O.V. a coordonat activitatea infracţională a grupului şi în timp ce se afla în detenţie în Austria, aşa cum rezultă din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate (vol. III, filele 120-126, vol. XII, filele 51-53).
În data de 22 decembrie 2007, inculpatul I.Ş. a fost surprins în flagrant în timp ce ridica un colet trimis din Spania de inculpatul M.A., care conţinea cantitatea de 97,9 grame cannabis (vol. II, filele 24-26). Drogurile urmau să fie comercializate în municipiul Cluj-Napoca, prin intermediul inculpaţilor I.Ş., T.A.N. şi T.S. banii obţinuţi urmând să fie puşi la dispoziţia inculpatului O.V.
La percheziţiile efectuate la domiciliile inculpaţilor T.A.N. şi I.Ş. au fost găsite şi ridicate comprimate ecstasy (MDMA), cocaină şi rezină de cannabis (haşiş).
De asemenea, la domiciliul inculpatului I.Ş. au fost găsite şi trei comprimate de culoare crem cumpărate anterior de la inculpatul T.L.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică proba în litigiu conţine ca substanţă activă 3,4 methylenedioxymetamfetamine (MDMA).
Inculpatul T.L. a oferit şi comercializat personal droguri (ecstasy, cocaină, rezină de cannabis şi cannabis) în municipiul Cluj-Napoca, la mai multe persoane, printre care şi D.R., A.E. şi F.A.F.
În cauză a fost autorizată, începând cu data de 12 februarie 2008, folosirea unui investigator sub acoperire, în vederea completării probatoriului sub aspectul existenţei infracţiunilor şi identificării tuturor persoanelor faţă de care există indicii temeinice că le-au săvârşit, precum şi procurarea/cumpărarea de către investigator a 10 grame cocaină, 200 grame rezină de cannabis, 100 comprimate ecstasy - MDMA şi 1 kilogram de cannabis de la numitul M.A., precum şi de la alte persoane din cercul de suspecţi.
În data de 16 februarie 2008, investigatorul acoperit a primit un colet, trimis din Spania prin intermediul SC R.T. SRL de la inculpatul M.A. care conţinea 42,7 grame cannabis.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, membrii grupului infracţional organizat au comercializat sau oferit spre consum (în modalitatea menţionată anterior) în cursul anului 2007 cocaină, rezină de cannabis, comprimate de ecstasy (MDMA) şi cannabis mai multor persoane după cum urmează: C.I., M.M.A., K.P.I., K.A., B.I.M., N.I.M., P.S.R., P.A.N., A.C.C., T.C.C., C.M.G., F.M.D., C.H.T., Ţ.H.D., A.E., D.R., F.A.F., D.V.C., C.R.T., P.A.F., P.C., G.R.I., M.A.D., C.D.A., R.L.C., T.D., P.B.R., P.T.F., L.S.B., T.O.I., A.A.M., M.C.R., M.A.M., R.L.O., P.I.O., R.D.V., B.M. şi C.D.A.
Din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă deci fără echivoc existenţa unei structuri organizate, care a acţionat coordonat pe o perioadă de timp, după reguli bine stabilite, iniţiată sau constituită de către inculpaţi şi în cadrul căreia fiecare inculpat a avut un rol prestabilit în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de droguri pentru a obţine un beneficiu financiar ori un alt beneficiu material.
În acest context, o soluţie de achitare a inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 - în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sau în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., în sensul că fapta nu există este exclusă, iar apelul inculpaţilor este nefondat sub acest aspect.
Totodată inculpaţii T.S.A., T.A.N., I.Ş. şi O.V. au deţinut şi consumat prin acte materiale repetate, începând cu anul 2007, cannabis, rezină de cannabis, comprimate de ecstasy (MDMA) şi cocaină, aspecte pe care aceştia nu le-au contestat.
Faţă de inculpaţii T.L. şi M.A. prin rechizitoriul din 29 aprilie 2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj s-a dispus disjungerea cauzei în vederea completării urmăririi penale.
Nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru nemotivarea soluţiei aşa cum a solicitat apărătorul inculpatului T.A., deoarece instanţa de fond în virtutea art. 356 C. proc. pen. a expus în esenţă starea de fapt care a fost confirmată de probele de la dosar.
Având în vedere că au fost audiaţi atât martorii, cât şi cei doi investigatori sub acoperire de către instanţa de apel nu se impune trimiterea cauzei pentru completarea probaţiunii la instanţa de fond.
Este superfluă şi solicitarea de a se constata că sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la publicitatea şedinţei de judecată din moment ce în cuprinsul încheierii de amânare a pronunţării din data de 18 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj este specificat clar că şedinţa de judecată a fost publică, aspect care nu a fost contestat - această încheiere care cuprinde mersul dezbaterilor, deci inclusiv cu privire la publicitatea şedinţei de judecată făcând parte integrantă din hotărâre aşa cum rezultă din practicaua sentinţei apelate - iar doar practicaua sentinţei din data de 19 noiembrie 2008 cuprinde menţiunea că şedinţa este nepublică, fiind evident o simplă eroare materială, iar în dispozitivul sentinţei este menţionat din nou că pronunţarea hotărârii s-a făcut în şedinţă publică.
Cu ocazia individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), adică gradul de pericol social al faptelor, modul concret de comitere al acestora, precum şi persoana inculpaţilor care sunt tineri, că au comis faptele pe fondul teribilismului specific vârstei, însă instanţa de fond nu a procedat la o justă dozare a pedepselor aplicate inculpaţilor şi nici o apreciere oportună cu privire la modalitatea de executare a pedepselor.
Astfel, inculpaţii au constituit un grup infracţional organizat în vederea comercializării de droguri de risc şi de mare risc în municipiul Cluj-Napoca şi au angrenat în activitatea infracţională un număr mare de persoane ceea ce denotă un pericol social sporit, neputându-se face abstracţie că faptele au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni şi în formă continuată şi au apelat la inculpatul M.A. pentru a le procura drogurile din Spania, impunându-se deci majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor.
Reţinerea circumstanţelor atenuante constituie o facultate pentru instanţă în procesul de individualizare a pedepsei, astfel că numai absenţa antecedentelor penale ale inculpaţilor, cu excepţia inculpatului O. - care are antecedente penale, nu justifică automat reţinerea unor asemenea circumstanţe şi în consecinţă reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special, aşa cum au solicitat inculpaţii I., O. şi T.
Conduita procesuală adoptată de către inculpatul T.S., care s-a prezentat la termenele de judecată şi a recunoscut că a consumat droguri şi nu are antecedente penale determină reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Inculpaţii au continuat activitatea infracţională chiar şi după ce inculpatul O.V. a fost arestat în Austria, aşa cum rezultă din conţinutul convorbirilor telefonice, deci nu au acţionat în virtutea teribilismului specific vârstei aşa cum a reţinut instanţa de fond, ci în deplină cunoştinţă de cauză.
Reintegrarea socială a inculpaţilor poate fi realizată numai prin privare de libertate raportat la natura şi gravitatea faptelor comise în formă continuată şi în condiţiile concursului real de infracţiuni, astfel că executarea pedepselor în regim de detenţie este oportună, nefiind îndeplinite condiţiile reglementate de art. 81 C. pen. sau ale art. 861 C. pen., nici sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate şi nici cu privire la faptul că scopul pedepselor ar fi atinse şi fără privare de libertate pentru a fi incidente suspendarea condiţionată sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor.
Nu se poate face abstracţie nici de faptul că instanţa de fond a omis confiscarea tuturor sumelor de bani, precum şi a drogurilor de la inculpaţi în concordanţă cu probele de la dosar, astfel că şi sub acest aspect apelul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj este fondat.
În contextul celor expuse mai sus, Curtea în baza art. 379 pct. 2 lit. a)) C. proc. pen., va admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj - împotriva sentinţei penale nr. 596 din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, pe care o va desfiinţa referitor la soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei.
Judecând sub aceste aspecte, va dispune condamnarea inculpaţilor:
1. O.V.
- în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 pentru comiterea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat la pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu la o pedeapsă de 1 an închisoare;
- în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., va dispune contopirea pedepselor aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) va deduce timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului din pedeapsa aplicată începând cu data de 10 aprilie 2008 până la data de 19 noiembrie 2008.
2. T.A.N.
- în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 pentru comiterea infracţiunii de constituire şi de aderare la un grup infracţional organizat la pedeapsa de 4 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu la o pedeapsă de 1 an închisoare;
- în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. va dispune contopirea pedepselor aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) va deduce timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului din pedeapsa aplicată începând cu data de 22 decembrie 2007 până la data de 16 aprilie 2008
3. I.Ş.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) va deduce timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului din pedeapsa aplicată începând cu data de 22 decembrie 2007 până la data de 16 aprilie 2008.
4. T.S.A.
- în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de constituire şi de aderare la un grup infracţional organizat la o pedeapsă de 4 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu la o pedeapsă de 4 luni închisoare; - în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu la o pedeapsă de 1 ani şi 10 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. va dispune contopirea pedepselor aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) va deduce timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului din pedeapsa aplicată începând cu data de 22 decembrie 2007 până la data de 16 aprilie 2008.
S-a înlăturat din sentinţa tribunalului dispoziţiile art. 861 - 863 C. pen. privind suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor.
Potrivit art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunilor prevăzute de art. 2-10 din aceeaşi lege se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă de asemenea banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri prevăzute la alin. (1).
Aşa cum s-a menţionat mai sus, instanţa de fond a omis să dispună confiscarea tuturor sumelor de bani precum şi a cantităţilor de droguri de la inculpaţi.
În baza art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 va dispune confiscarea de la inculpatul O.V. a cantităţii de 1,3 grame cannnabis rămasă din cantitatea de 1,7 grame cannnabis cumpărată prin colaborator autorizat în data de 29 noiembrie 2007 (vol. I filele 79-80), precum şi a următoarelor sume de bani:
- 200 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 1,7 grame cannnabis achiziţionată de la inculpat prin intermediul unui colaborator autorizat în data de 29 noiembrie 2007;
- 180 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 3 grame cannnabis vândută de inculpatul O.V. inculpatului T.A. în cursul lunii septembrie 2007 (vol. I fila 58);
- 10.000 de euro sau echivalentul acestei sume în lei la data efectuării plăţii, reprezentând contravaloarea cantităţii de 100 grame cocaină vândută de inculpatul O.V. inculpatului T.A. în perioada septembrie - noiembrie 2007 (vol. I fila 58);
- 2.450 de lei reprezentând contravaloarea a 35 de comprimate de ecstasy vândute de inculpatul O.V. inculpatului T.A. în perioada septembrie - noiembrie 2007 (vol. I fila 58);
- 350 de lei reprezentând contravaloarea a 2 grame pulbere MDMA vândută de inculpatul O.V. inculpatului T.A. în perioada septembrie - noiembrie 2007 (vol. I fila 58);
- 700 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 10 grame rezină de cannabis vândută de inculpatul O.V. martorului C.D. în anul 2007 (vol. XXV fila 18);
- 500 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii 10 grame rezină de cannabis vândută de inculpatul O.V. martorului K.A. în anul 2007 (vol. XXVII fila 95);
- 1.000 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 20 grame rezină de cannabis vândută de inculpatul O.V. martorului K.P. în anul 2007 (vol. XXVII fila 97);
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 dispune confiscarea de la inculpatul T.S.A. a următoarelor sume de bani:
- 420 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 6 grame rezină de cannabis vândută de inculpatul T.S.A. martorului C.D.A. în decembrie 2006 (vol. II fila 12);
- 480 de lei reprezentând contravaloarea a 8 comprimate de ecstasy vândute de inculpatul T.S.A. martorului C.R. în vara anului 2007(vol. XI fila 6);
- 70 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 1 gram rezină de cannabis vândută de inculpatul T.S.A. martorului C.D.A. în decembrie 2006 (vol. XXV fila 18);
În baza art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 va dispune confiscarea de la inculpatul T.A. a următoarelor cantităţi de droguri şi sume de bani:
- 3 grame de rezină de cannabis reprezentând cantitatea de droguri rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator aferente constatării tehnico-ştiinţifice asupra 3,6 grame rezină de cannabis cumpărată de la inculpatul T.A. prin intermediul unui colaborator autorizat în data de 07 octombrie 2007 (vol. III, filele 9-10);
- 2,7 grame de rezină de cannabis reprezentând cantitatea de droguri rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator aferente constatării tehnico-ştiinţifice asupra 3,5 grame rezină de cannabis cumpărată de la inculpatul T.A. prin intermediul unui colaborator autorizat în data de 17 octombrie 2007 (vol. III, filele 9-10);
- 0,3 grame cocaină reprezentând cantitatea de drog rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator aferente constatării tehnico-ştiinţifice asupra cantităţii de 0,7 grame cocaină cumpărată de la inculpatul T.A. prin intermediul unui colaborator autorizat în data de 17 octombrie 2007 (vol. III, filele 9-10);
- 0,4 grame MDMA reprezentând cantitatea de drog rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator aferente constatării tehnico-ştiinţifice asupra cantităţii de 0,9 grame MDMA găsită la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului T.A. (vol. III, filele 9-10);
- 0,5 grame cocaină reprezentând cantitatea de drog rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator aferente constatării tehnico-ştiinţifice asupra cantităţii de 0,7 grame cocaină descoperită la domiciliul inculpatului T.A. cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare;
- 3 grame MDMA reprezentând cantitatea de drog rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator aferente constatării tehnico-ştiinţifice asupra cantităţii de 14 comprimate MDMA găsită la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului T.A.;
- 3,2 grame rezină de cannnabis reprezentând cantitatea de drog rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator aferente constatării tehnico-ştiinţifice asupra cantităţii de 3,9 grame de rezină de cannabis cumpărată de inculpatul T.A. prin intermediul unui colaborator autorizat - vol. I fila 51;
- 500 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 10 grame rezină de cannabis vândută martorului K.A. în anul 2007 (vol. XXVII fila 95);
- 1.000 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 20 grame rezină de cannabis vândută martorului K.P. în anul 2007 (vol. XXVII fila 97);
- 300 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 3,6 grame rezină de cannabis cumpărată de către colaboratorul autorizat de la inculpatul T. la data de 07 octombrie 2007;
- 300 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 3,9 grame rezină de cannabis cumpărată de către colaboratorul autorizat de la inculpatul T. conform procesului-verbal de la fila 51 vol. I;
În baza art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 va dispune confiscarea de la inculpatul I.Ş. a următoarelor cantităţi de droguri şi sume de bani:
- 90 de grame cannabis rămasă din cantitatea de 97,9 grame cannabis descoperită asupra acestuia cu ocazia prinderii în flagrant delict la data de 22 decembrie 2007;
- 0,5 grame MDMA rămasă din cantitatea de 3 comprimate MDMA descoperite la percheziţia domiciliară efectuată acestuia (vol. III fila 4);
- 150 de lei reprezentând contravaloarea unei cantităţi de rezină de cannabis vândută martorei Ţ.O. (vol. II fila 3);
- 40.000 lei reprezentând contravaloarea a 800 grame de cannabis recunoscută ca fiind vândută de către inculpat (vol. II fila 77);
- 10.000 de lei reprezentând contravaloarea a 200 grame de haşiş recunoscută ca fiind vândută de către inculpat (vol. II fila 77);
- 600 de lei reprezentând contravaloarea a 10 grame de cannabis vândută de către inculpat martorului D.V. (vol.XI fila 8);
- 200 de lei reprezentând contravaloarea a 4 grame de rezină de cannabis vândută de către inculpat martorului D.V. (vol. XXIV fila 39);
- 50 de lei reprezentând contravaloarea unui 1 gram de rezină de cannabis vândută de către inculpat martorului K.A. (vol. XXVII fila 95);
- 500 de lei reprezentând contravaloarea a 10 grame de rezină de cannabis vândută de către inculpat martorului K.P. (vol.XXVII fila 97);
În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 va dispune distrugerea cantităţilor de droguri rămase în urma efectuării analizelor de laborator.
În baza art. 7 din Legea nr. 76 din 08 aprilie 2008 va dispune prelevarea probelor biologice de la cei patru inculpaţi la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aceştia fiind trimişi în judecată şi condamnaţi pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate vor fi menţinute.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondate apelurile declarate de către inculpaţii O.V., T.A., I.Ş. şi T.S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe pentru considerentele expuse mai sus.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 66/A/2010 din data de 25 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj - împotriva sentinţei penale nr. 596 din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, care a fost desfiinţată referitor la soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei şi judecând sub aceste aspecte:
I. Au fost condamnaţi inculpaţii:
1. O.V., fiul lui J. şi A., cu antecedente penale:
- în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 pentru comiterea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat la pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu la o pedeapsă de 1 an închisoare;
- în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului din pedeapsa aplicată începând cu data de 10 aprilie 2008 până la data de 19 noiembrie 2008.
2. T.A.N., fiul lui N. şi F., fără antecedente penale:
- în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 pentru comiterea infracţiunii de constituire şi de aderare la un grup infracţional organizat la pedeapsa de 4 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu la o pedeapsă de 1 an închisoare;
- în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului din pedeapsa aplicată începând cu data de 22 decembrie 2007 până la data de 16 aprilie 2008.
3. I.Ş., fiul lui Ş. şi M., fără antecedente penale:

4. T.S.A., fiul lui M. şi D., fără antecedente penale:
- în baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat art. 76 lit. b) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de constituire şi de aderare la un grup infracţional organizat la o pedeapsă de 4 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu la o pedeapsă de 4 luni închisoare;
- în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu la o pedeapsă de 1 ani şi 10 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului din pedeapsa aplicată începând cu data de 22 decembrie 2007 până la data de 16 aprilie 2008.
S-au înlăturat din sentinţa tribunalului dispoziţiile art. 861 - art. 863 C. pen. privind suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor.
II. În baza art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul O.V. a cantităţii de 1,3 grame cannnabis rămasă din cantitatea de 1,7 grame cannnabis cumpărată prin colaborator autorizat în data de 29 noiembrie 2007, precum şi a următoarelor sume de bani:
- 200 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 1,7 grame cannnabis achiziţionată de la inculpat prin intermediul unui colaborator autorizat în data de 29 noiembrie 2007;
- 180 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 3 grame cannnabis vândută de inculpatul O.V. inculpatului T.A. în cursul lunii septembrie 2007;
- 10.000 de euro sau echivalentul acestei sume în lei la data efectuării plăţii, reprezentând contravaloarea cantităţii de 100 grame cocaină vândută de inculpatul O.V. inculpatului T.A. în perioada septembrie - noiembrie 2007;
- 2.450 de lei reprezentând contravaloarea a 35 de comprimate de ecstasy vândute de inculpatul O.V. inculpatului T.A. în perioada septembrie - noiembrie 2007;
- 350 de lei reprezentând contravaloarea a 2 grame pulbere MDMA vândută de inculpatul O.V. inculpatului T.A. în perioada septembrie - noiembrie 2007;
- 700 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 10 grame rezină de cannabis vândută de inculpatul O.V. martorului C.D. în anul 2007;
- 500 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii 10 grame rezină de cannabis vândută de inculpatul O.V. martorului K.A. în anul 2007;
- 1.000 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 20 grame rezină de cannabis vândută de inculpatul O.V. martorului K.P. în anul 2007;
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpatul T.S.A. a următoarelor sume de bani:
- 420 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 6 grame rezină de cannabis vândută de inculpatul T.S.A. martorului C.D.A. în decembrie 2006;
- 480 de lei reprezentând contravaloarea a 8 comprimate de ecstasy vândute de inculpatul T.S.A. martorului C.R. în vara anului 2007;
- 70 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 1 gram rezină de cannabis vândută de inculpatul T.S.A. martorului C.D.A. în decembrie 2006;
În baza art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul T.A. a următoarelor cantităţi de droguri şi sume de bani:
- 3 grame de rezină de cannabis reprezentând cantitatea de droguri rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator aferente constatării tehnico-ştiinţifice asupra 3,6 grame rezină de cannabis cumpărată de la inculpatul T.A. prin intermediul unui colaborator autorizat în data de 07 octombrie 2007;
- 2,7 grame de rezină de cannabis reprezentând cantitatea de droguri rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator aferente constatării tehnico-ştiinţifice asupra 3,5 grame rezină de cannabis cumpărată de la inculpatul T.A. prin intermediul unui colaborator autorizat în data de 17 octombrie 2007;
- 0,3 grame cocaină reprezentând cantitatea de drog rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator aferente constatării tehnico-ştiinţifice asupra cantităţii de 0,7 grame cocaină cumpărată de la inculpatul T.A. prin intermediul unui colaborator autorizat în data de 17 octombrie 2007;
- 0,4 grame MDMA reprezentând cantitatea de drog rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator aferente constatării tehnico-ştiinţifice asupra cantităţii de 0,9 grame MDMA găsită la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului T.A.;
- 0,5 grame cocaină reprezentând cantitatea de drog rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator aferente constatării tehnico-ştiinţifice asupra cantităţii de 0,7 grame cocaină descoperită la domiciliul inculpatului T.A. cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare;
- 3 grame MDMA reprezentând cantitatea de drog rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator aferente constatării tehnico-ştiinţifice asupra cantităţii de 14 comprimate MDMA găsită la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului T.A.;
- 3,2 grame rezină de cannnabis reprezentând cantitatea de drog rămasă neconsumată în urma analizelor de laborator aferente constatării tehnico-ştiinţifice asupra cantităţii de 3,9 grame de rezină de cannabis cumpărată de inculpatul T.A. prin intermediul unui colaborator autorizat - vol. I pag. 51;
- 500 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 10 grame rezină de cannabis vândută martorului K.A. în anul 2007;
-1.000 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 20 grame rezină de cannabis vândută martorului K.P. în anul 2007;
- 300 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 3,6 grame rezină de cannabis cumpărată de către colaboratorul autorizat de la inculpatul T. la data de 07 octombrie 2007;
- 300 de lei reprezentând contravaloarea cantităţii de 3,9 grame rezină de cannabis cumpărată de către colaboratorul autorizat de la inculpatul Toma conform procesului-verbal de la fila 51 vol. I;
În baza art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul I.Ş. a următoarelor cantităţi de droguri şi sume de bani:
- 90 de grame cannabis rămasă din cantitatea de 97,9 grame cannabis descoperită asupra acestuia cu ocazia prinderii în flagrant delict la dat de 22 decembrie 2007;
- 0,5 grame MDMA rămasă din cantitatea de 3 comprimate MDMA descoperite la percheziţia domiciliară efectuată acestuia;
- 150 de lei reprezentând contravaloarea unei cantităţi de rezină de cannabis vândută martorei Ţ.O.;
- 40.000 lei reprezentând contravaloarea a 800 grame de cannabis recunoscută ca fiind vândută de către inculpat;
- 10.000 de lei reprezentând contravaloarea a 200 grame de haşiş recunoscută ca fiind vândută de către inculpat;
- 600 de lei reprezentând contravaloarea a 10 grame de cannabis vândută de către inculpat martorului D.V.;
- 200 de lei reprezentând contravaloarea a 4 grame de rezină de cannabis vândută de către inculpat martorului D.V.;
- 50 de lei reprezentând contravaloarea unui 1 gram de rezină de cannabis vândută de către inculpat martorului K.A.;
- 500 de lei reprezentând contravaloarea a 10 grame de rezină de cannabis vândută de către inculpat martorului K.P.
În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea cantităţilor de droguri rămase în urma efectuării analizelor de laborator.
În baza art. 7 din Legea nr. 76 din 08 aprilie 2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la cei patru inculpaţi la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aceştia fiind trimişi în judecată şi condamnaţi pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpaţii O.V., T.A., I.Ş. şi T.S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 3.000 de lei.
III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpaţii O.V., T.A.N., T.S.A. şi I.Ş.
La termenul de judecată de astăzi, 27 aprilie 2011, s-au depus documente ce fac proba împrejurării că recurentul-inculpat O.V. a fost condamnat şi se află încarcerat într-un penitenciar din Insulele Cayman, sens în care, în temeiul dispoziţiilor art. 38 teza I C. proc. pen. combinat cu art. 33 lit. a) C. proc. pen. - având în vedere că la săvârşirea infracţiunilor imputate au participat mai multe persoane, Înalta Curte a dispus disjungerea soluţionării recursului declarat de acest inculpat, acordându-se termen la 22 iunie 2011.
Toţi cei trei inculpaţi-recurenţi T.A.N., T.S.A. şi I.Ş. au invocat, cu titlu de critică de nelegalitate, soluţia de condamnare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, sens în care se solicită, în baza cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., achitarea acestora, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Cu titlu de critică de netemeinicie, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., se solicită menţinerea sentinţei instanţei de fond cu privire atât la reţinerea circumstanţelor atenuante, cât şi la modalitatea de executare a pedepselor stabilite.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Decizia recurată, în raport de motivele de critică invocate şi de cazurile de casare sus indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursurile declarate de inculpaţii T.A.N., T.S.A. şi I.Ş. se privesc ca nefondate şi vor fi respinse în consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
a) Cu privire la primul motiv de critică prin care se tinde la achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 cu privire la combaterea criminalităţii organizate, se are în vedere nepertinenţa acestuia, întrucât instanţa de fond, prin sentinţa menţinută parţial de instanţa de prim control judiciar, a reţinut corect situaţia de fapt imputată ca urmare a administrării următoarelor mijloace de probă, respectiv procesele-verbale întocmite ca urmare a cumpărărilor autorizate, efectuate de investigatorul acoperit (filele 10, 26, 35, 44, 51, 97 vol. I), rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice întocmite în cauză şi care certifică faptul că substanţele provenite de la inculpaţi sunt droguri de risc şi de mare risc (filele 13-17, 22-25, 36-39, 46-50, 53-56, 75-78, 79-82, vol. I, f. 2-27, 116-119 vol. III, filele 19-22 vol. XXII), procesele-verbal de prindere in flagrant (vol. II, filele 24-26, filele 13-14 vol. XXII), procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare (vol. II, filele 43-45, 62-64, 81), declaraţiile martorilor: M.A.C. (filele 66-67 vol. III), Ţ.M.D. (fila 3, vol. XI), Ţ.A.C. (filele 4-5, vol. XI), T.L.I. (fila 21 vol. XI), F.D.D. (fila 22 vol. XI); D.T. (filele 20-21 vol. XII), N.V. (fila 15, vol. XXII), M.M.C. (fila 16, vol. XXII) şi N.F. (fila 17, vol. XXII), prin declaraţiile învinuiţilor: C.R.T. (filele 6-7 vol. III, filele 1-4 vol. XXIV), C.M.G. (fila 23 vol. III, filele 9-13 vol. XXIV), C.H.T. (fila 16 vol. III filele 17-21 vol. XXIV), Ţ.H.D. (filele 25-28 vol. XXIV), F.A.F. (fila 9, vol. XI, filele 32-34 vol. XXIV), D.V.C. (fila 8 vol. III, filele 38-40 vol. XXIV), P.A.F. (filele 22-23 vol. II, filele 1-3 vol. XXV), T.D. (fila 9 vol. II, filele 8-12 vol. XXV), P.T.F. (filele 5-6 vol. II, filele 25-27 vol. XXV), F.M.D. (filele 17-20 vol. III, filele 32-34 vol. XXV), D.R. (fila 10 vol. III, filele 38-40 vol. XXV), C.D.A. (filele 12-15 vol. II, fila 35 vol. XII, filele 17-21 vol. XXV), K.P.I. (filele 30-31 vol. XXVI, filele 97-98 vol. XXVII), K.A. (filele 25-26 vol. XXVI, filele 95-96 vol. XXVII), B.I.M. (filele 75-77, 82-83 vol. XXVII) declaraţiile inculpaţilor (vol. II filele 37, 56, 75, vol. XII, filele 24-28, 36) şi procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice (vol. IV, filele 2-70, vol. V, filele 1-98, vol. VI, filele 1-45, vol. VII filele 1-59, vol. VIII, filele 1-51, vol. IX, filele 1-71, vol. X filele 1-156, vol. XIII, filele 1-109, vol. XIV, filele 1-29, vol. XV, filele 1-58, vol. XVI, filele 1-73, vol. XVII, filele 1-115, vol. XVIII, filele 1-87, vol. XIX, filele 1-140, vol. XX, filele1-32, vol. XXI, filele 1-31), coroborate cu depoziţiile investigatorilor sub acoperire cu numele de cod - M.L. şi P.C. (fila 133 - declaraţiile pe suport magnetic precum şi transcrierea înregistrărilor fiind depuse în plic sigilat la prim-grefierul instanţei dosar instanţă de apel), precum şi martorii M.A.C. (fila 88), F.D.D. (fila 90), T.L.I. (fila 91), D.T. (filele 164-165), T.I.A. (fila 192), C.C.M. (filele 197-198), G.R.I. (fila 253), C.M.G. (fila 256), N.I.M. (fila 259), P.A.F. (filele 268-269), F.A.F. (fila 264), M.M.C. (fila 136), N.F. (fila 137), N.V. (fila 138), T.A.C. (fila 139) C.I. (fila 265), M.M.A. (fila 199), K.P.I. (filele 270-271), K.A. (filele 266-267), B.I.M. (filele 272-273), P.S.R. (fila 292), P.A.N. (fila 294), A.C.C. (fila 257), T.C.C. (fila 258), F.M.D. (filele 194-196), C.H.T. (fila 255), D.V.C. (filele 190-191), C.D.A., R.L.C. (fila 193), T.D. (filele 200-201), P.B.R., P.T.F., L.S.B. (fila 263), A.A.M. (fila 262), M.C.R. (fila 261), M.A.M. (fila 260), P.I.O. (fila 254), P.A.N. (fila 294).
Astfel, probele administrate relevă în esenţă că, în cursul anului 2007, inculpatul O.V. împreună cu inculpaţii T.L., M.A., T.A.N., T.S.A. şi I.Ş. a iniţiat şi a constituit un grup infracţional organizat în vederea comercializării de droguri de risc şi de mare risc în municipiul Cluj-Napoca.
Astfel, inculpatul O.V. a fost liderul grupului infracţional organizat care coordona şi controla activitatea celorlalţi membri. Pe lângă aceste activităţi, în cadrul grupului, inculpatul O.V. era cel care cumpăra sau intermedia procurarea drogurilor care ulterior erau vândute în municipiul Cluj-Napoca şi, de asemenea, a luat legătura cu inculpatul M.A. pentru a cumpăra droguri din Spania şi de a le trimite în România.
Grupul infracţional a primit începând cu luna ianuarie 2007, de două ori pe lună din Spania, de la inculpatul M.A., în pachete trimise prin intermediul curselor de transport persoane, cocaină, comprimatele de ecstasy, rezina de cannabis (haşiş) şi cannabis.
Pachetele cu droguri din Spania erau expediate pe numele inculpatului I.Ş., iar din dispoziţia inculpatului O.V. drogurile, indiferent de provenienţa lor, erau depozitate la reşedinţa inculpatului I.Ş.
În aceeaşi perioadă, inculpatul O.V. a mai procurat (în vederea revânzării drogurilor în municipiul Cluj-Napoca prin intermediul membrilor grupului organizat) comprimatele de ecstasy, rezină de cannabis (haşiş) şi cannabis din Ungaria şi din municipiul Turda.
Ulterior, drogurile erau vândute de membrii grupului infracţional în municipiul Cluj-Napoca, inculpatul O.V. fiind cel care stabilea preţul de vânzare al drogurilor.
Inculpaţii T.A.N. şi T.S. aveau în cadrul grupului rolul de a găsi persoanele interesate de a cumpăra droguri.
Cumpărătorii care luau legătura direct cu O.V. stabileau cu acesta preţul şi cantitatea, iar ulterior primeau drogurile de la inculpatul I.Ş. Banii obţinuţi de membrii grupului din vânzarea drogurilor erau gestionaţi în mod exclusiv de inculpatul O.V.
Inculpaţii T.A.N. şi T.S. vindeau drogurile primite de la inculpatul O.V., iar banii obţinuţi erau înmânaţi acestuia. De asemenea, cei doi inculpaţi strângeau bani de la persoanele care doreau să cumpere droguri şi prin intermediul inculpatului O.V. erau achiziţionare droguri din ţară sau străinătate.
Inculpatul T.S. a cerut de la învinuiţii C.C.M. şi T.I.A. bani împrumut pentru a finanţa operaţiunea de cumpărare a drogurilor de către grupul infracţional.
Rolul inculpatul T.L. în cadrul grupului organizat era de a furniza comprimatele de ecstasy, care ulterior erau vândute în municipiul Cluj-Napoca. Inculpatul aducea drogurile din Mediaş şi le punea la dispoziţia inculpatului O.V., cunoscând faptul că acesta le comercializa în municipiul Cluj-Napoca prin intermediul inculpaţilor I.Ş., T.A.N. şi T.S. Inculpatul T.L. primea banii pentru droguri numai după ce acestea erau vândute în municipiul Cluj-Napoca.
Inculpaţii T.A.N., T.S., I.Ş. şi T.L. şi-au continuat activitatea infracţională şi după arestarea în Austria la data de 8 decembrie 2007 a inculpatul O.V. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilegal de migranţi de persoane (Dosar nr. 521HV 79707 Tribunalul Regional Korneuburg).
Inculpatul O.V. a coordonat activitatea infracţională a grupului şi în timp ce se afla în detenţie în Austria, aşa cum rezultă din conţinutul convorbirilor telefonice interceptate (vol. III, filele 120-126, vol. XII, filele 51-53).
În data de 22 decembrie 2007, inculpatul I.Ş. a fost surprins în flagrant în timp ce ridica un colet trimis din Spania de inculpatul M.A., care conţinea cantitatea de 97,9 grame cannabis (vol. II, filele 24-26). Drogurile urmau să fie comercializate în municipiul Cluj-Napoca, prin intermediul inculpaţilor I.Ş., T.A.N. şi T.S. banii obţinuţi urmând să fie puşi la dispoziţia inculpatului O.V.
La percheziţiile efectuate la domiciliile inculpaţilor T.A.N. şi I.Ş. au fost găsite şi ridicate comprimate ecstasy (MDMA), cocaină şi rezină de cannabis (haşiş).
De asemenea, la domiciliul inculpatului I.Ş. au fost găsite şi trei comprimate de culoare crem cumpărate anterior de la inculpatul T.L.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică proba în litigiu conţine ca substanţă activă 3,4 methylenedioxymetamfetamine (MDMA).
Inculpatul T.L. a oferit şi comercializat personal droguri (ecstasy, cocaină, rezină de cannabis şi cannabis) în municipiul Cluj-Napoca, la mai multe persoane, printre care şi D.R., A.E. şi F.A.F.
În cauză a fost autorizată, începând cu data de 12 februarie 2008, folosirea unui investigator sub acoperire, în vederea completării probatoriului sub aspectul existenţei infracţiunilor şi identificării tuturor persoanelor faţă de care există indicii temeinice că le-au săvârşit, precum şi procurarea/cumpărarea de către investigator a 10 grame cocaină, 200 grame rezină de cannabis, 100 comprimate ecstasy - MDMA şi 1 kilogram de cannabis de la numitul M.A., precum şi de la alte persoane din cercul de suspecţi.
În data de 16 februarie 2008, investigatorul acoperit a primit un colet, trimis din Spania prin intermediul SC R.T. SRL de la inculpatul M.A. care conţinea 42,7 grame cannabis.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, membrii grupului infracţional organizat au comercializat sau oferit spre consum (în modalitatea menţionată anterior) în cursul anului 2007 cocaină, rezină de cannabis, comprimate de ecstasy (MDMA) şi cannabis mai multor persoane după cum urmează: C.I., M.M.A., K.P.I., K.A., B.I.M., N.I.M., P.S.R., P.A.N., A.C.C., T.C.C., C.M.G., F.M.D., C.H.T., Ţ.H.D., A.E., D.R., F.A.F., D.V.C., C.R.T., P.A.F., P.C., G.R.I., M.A.D., C.D.A., R.L.C., T.D., P.B.R., P.T.F., L.S.B., T.O.I., A.A.M., M.C.R., M.A.M., R.L.O., P.I.O., R.D.V., B.M. şi C.D.A.
Din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă deci fără echivoc existenţa unei structuri organizate, care a acţionat coordonat pe o perioadă de timp, după reguli bine stabilite, iniţiată sau constituită de către inculpaţi şi în cadrul căreia fiecare inculpat recurent nominalizat a avut un rol prestabilit în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de droguri pentru a obţine un beneficiu financiar ori un alt beneficiu material.
Se conchide astfel că este legală, temeinică şi judicios motivată soluţia de condamnare a recurenţilor-inculpaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.
b) Este nefondată şi critica de netemeinicie comună a celor trei recurenţi-inculpaţi prin care se tinde la casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor stabilite în regim neprivativ de libertate.
Aceasta, întrucât în mod judicios instanţa de prim control judiciar a statuat că instanţa de fond nu a procedat la o justă dozare a pedepselor aplicate inculpaţilor şi, respectiv, la o apreciere oportună cu privire la modalitatea de executare a pedepselor.
Astfel, inculpaţii recurenţi au constituit un grup infracţional organizat în vederea comercializării de droguri de risc şi de mare risc în municipiul Cluj-Napoca şi au angrenat în activitatea infracţională un număr mare de persoane ceea ce denotă un pericol social sporit, neputându-se face abstracţie că faptele au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni şi în formă continuată şi au apelat la inculpatul M.A. pentru a le procura drogurile din Spania, ceea ce a impus majorarea pedepselor aplicate acestora.
Reţinerea circumstanţelor atenuante constituie o facultate pentru instanţă în procesul de individualizare a pedepsei, astfel că numai absenţa antecedentelor penale ale recurenţilor inculpaţi nu justifică automat reţinerea unor asemenea circumstanţe şi în consecinţă reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special, aşa cum au solicitat inculpaţii I., O. şi T.
Pe de altă parte, recurenţii inculpaţi T.A.N., T.S.A. şi I.Ş. au continuat activitatea infracţională chiar şi după ce inculpatul O.V. a fost arestat în Austria, aşa cum rezultă din conţinutul convorbirilor telefonice, acţionând în deplină cunoştinţă de cauză.
Reintegrarea socială a inculpaţilor poate fi realizată numai prin privare de libertate raportat la natura şi gravitatea extremă a faptelor comise în formă continuată şi în condiţiile concursului real de infracţiuni, astfel că executarea pedepselor în regim de detenţie este justificată de datele speţei, nefiind îndeplinite condiţiile reglementate de art. 81 C. pen. sau ale art. 861 C. pen., nici sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate şi nici cu privire la faptul că scopul pedepselor ar fi atins şi fără privare de libertate pentru a fi incidente suspendarea condiţionată sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor.
Se conchide astfel că nu sunt elemente care să justifice menţinerea modalităţilor de executare a pedepselor ce au fost stabilite de instanţa de fond.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.A.N., T.S.A. şi I.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 66/A/2010 din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurenţii inculpaţi T.A.N., T.S.A. şi I.Ş. la plata sumelor de câte 275 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul M.J.
Disjunge judecarea recursului declarat de inculpatul O.V. împotriva aceleiaşi decizii penale şi acordă termen la 22 iunie 2011.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 769/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2299/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
---|