ICCJ. Decizia nr. 2024/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2024/2008
Dosar nr. 93/118/200.
Şedinţa publică din 5 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nr. 490/P/2000 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor D.M., D.I.M. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 şi art. 31 alin. (2) raportat la art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. b) C. pen., C.E.M. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 şi art. 31 alin. (2) raportat la art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. b) C. pen., prin aceea că inculpaţii (primii doi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în două rânduri) l-au determinat pe martorul R.C. să prezinte la autoritatea vamală acte false privind vămuirea unui container cu pahare de sticlă, respectiv a unei container cu îmbrăcăminte uzată, în fapt fiind ţigări, în scopul obţinerii de foloase materiale.
Prin sentinţa penală nr. 269 de la 14 iunie 2001 pronunţată în dosarul nr. 1681/2001, Tribunalul Constanţa a dispus condamnarea inculpaţilor D.M. şi D.I.M. la câte o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi a inculpatului C.E.M. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, schimbându-se încadrarea juridică, în temeiul art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 178 în art. 177 din Legea nr. 141/1997.
Prin Decizia penală nr. 380/P de la 24 octombrie 2001, pronunţată în dosarul nr. 744/P/2001, Curtea de Apel Constanţa a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpaţi, a desfiinţat sentinţa penală nr. 269 de la 14 iunie 2001 şi a trimis cauza spre rejudecare, Tribunalului Constanţa, cu respectarea dispoziţiilor legale privind citarea tuturor părţilor şi a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor.
Totodată, s-a arătat, ca la rejudecare, să se procedeze la audierea martorilor HGJ., confruntarea acestuia cu inculpaţii şi cu martorul R.C. pentru a se stabili situaţia de fapt corectă şi vinovăţia inculpaţilor.
Constatând că disjungerea cauzei dispusă prin rechizitoriu, faţă de HGJ., importatorul celor două containere, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 din Legea nr. 141/1997, art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. face imposibilă respectarea dispoziţiilor obligatorii ale rejudecării, cu toate că instanţa a depus toate diligentele în vederea aducerii la audiere a acestuia, prin sentinţa penală nr. 70 de la 9 februarie 2004, Tribunalul Constanţa a dispus în baza art. 300 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., art. 33 alin. (1) C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror pentru stabilirea încadrării juridice corecte a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, a vinovăţiei şi limitelor răspunderii penale, apreciind că materialul probator nu este complet, fiind insuficient pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt, a respectării limitelor rejudecării, cu privire la audierea martorului HGJ. şi confruntarea acestuia cu martorul R.C.
După restituire, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nr. 70/P/2005 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor D.M., D.I.M. şi C.E.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 şi art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. b) C. pen. (cauza a fost înaintată Tribunalului Constanţa unde a fost înregistrată sub nr. 93/118/2005).
Trimiterea în judecată a inculpaţilor s-a realizat pentru aceleaşi infracţiuni ca şi în primul act de sesizare, cu toate că instanţa dispusese în primul ciclu procesual schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de participaţie improprie la folosirea de documente vamale comerciale, de transport falsificate, în infracţiunea de participaţie improprie la folosirea la autoritatea vamală de documente vamale, de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri, folosire de acte nereale.
S-a dispus citarea în cauză în calitate de parte civilă a Ministerului Finanţelor Publice prin A.N.A.F. Bucureşti.
Prin adresa nr. 21039 de la 12 decembrie 2005, Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin D.G.F.P. Constanţa a precizat că D.G.F.P. Constanţa nu are calitate de parte civilă şi nu se poate constitui parte civilă pentru suma reprezentând drepturile vamale.
La termenul din 2 februarie 2006, apărătorul inculpaţilor a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale cum s-a dispus prin sentinţa penală nr. 70/2004 a Tribunalului Constanţa.
Prin încheierea din 15 martie 2006, instanţa a respins cererea de restituire şi a motivat-o, iar ulterior la termenele din 11 mai 2006 a fost reaudiat martorul R.C., martor audiat şi în celelalte cicluri procesuale.
La termenul din 22 iunie 2006, au fost audiaţi martorii M.D., C.F.V., iar la şedinţa din 5 octombrie 2006, martorii D.C., B.L. şi F.M.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 602 din data de 19 decembrie 2006 pronunţată în dosarul penal nr. 1189/2005 (nr. unic 93/118/2005), Tribunalul Constanţa, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică pentru inculpaţii D.M. şi D.I.M., pentru fiecare, din infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997, iar pentru inculpatul C.E.M. din infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 215 alin. (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997 şi art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.
În baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpaţii D.M., şi D.I.M., la pedepse de câte 3 luni închisoare fiecare.
A fost făcută aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (3) C. pen.
În baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) raportat la art. 76 lit. a) C. pen. au fost condamnaţi inculpaţii D.M. şi D.I.M. la pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare şi la pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate fiecărui inculpat în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În final, fiecare inculpat execută pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a interzis fiecărui inculpat exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate celor doi inculpaţi pe durata a câte unui termen de încercare de 5 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate fiecărui inculpat la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani, termen calculat în condiţiile art. 86 2 C. pen.
În baza art. 86 3 C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare fiecare inculpat să respecte următoarele măsuri:
a)să se prezinte la datele fixate la organul desemnat cu supravegherea sa;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu precum şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
c) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
d) d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
e) A fost fixat ca organ se supraveghere Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, căruia i s-au comunicat datele de la lit. a)-d).
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra nerespectării dispoziţiilor art. 864 C. pen. în referire la art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus ca pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere să se suspende şi executarea pedepselor accesorii.
Tot prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) raportat la art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.E.M., la pedeapsa de 3 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (3) C. pen.
În baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.E.M. la pedeapsa de 1 an, 1 lună şi 19 zile închisoare.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoare aplicate în pedeapsa cea mai grea, astfel că inculpatul execută pedeapsa de 1 an, 1 lună şi 19 zile închisoare.
S-a constatat pedeapsa executată de la data de 2 septembrie 2000 la data de 21 octombrie 2001.
În baza art. 348 C. proc. pen. raportat la art. 170 C. proc. pen. s-a dispus restituirea cantităţii de 7892 pahare sticlă către SC V.S. SRL Bucureşti, depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa cu dovada seria Enr. 30021.
În baza art. 165 lit. f) din Legea nr. 141/1997 s-a constatat stinsă datoria vamală.
Au fost respinse ca nefondate pretenţiile formulate de Direcţia Regională Vamală Constanţa prin Autoritatea Naţională a Vămilor.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a cantităţii de 341.000 pachete ţigări marca RED BÂND, indisponibilizate prin ord. nr. 8690/2000 a IPJ Constanţa, Serviciul Cercetări Penale (ţigări preluate de către societăţile custode şi distruse în baza proceselor-verbal nr. 3033 din 22 mai 2001, nr. 3069 din 23 mai 2001, nr. 3095 din 24 mai 2001 în conformitate cu OG nr. 27/2000 ).
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte unei sume de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a stabilit ca situaţie de fapt următoarele:
În cadrul activităţilor de comerţ cu cherestea, inculpatul D.M. l-a cunoscut pe cetăţeanul irakian HGJ., care l-a rugat să-i găsească pe raza judeţului Constanţa şi Tulcea spaţii de depozitare a unor mărfuri aduse din import.
Ca urmare, inculpatul D.M. l-a contactat pe directorul Complexului A. Tulcea cu care s-a înţeles să pună la dispoziţie două depozite aflate în localităţile Cataloi şi Baia, înţelegere materializată în contractul de închiriere nr. 1254 din22 august 2000 încheiat între SC S.M. SA şi SC V.S. SRL Bucureşti, al cărui patron era H.J.
În urma unui comision, inculpatul D.M. se ocupa de distribuirea mărfurilor depozitate, având cunoştinţă de mărfurile ce urmau a fi depozitate şi caracterul lor ilicit.
Pentru realizarea hotărârii infracţionale, inculpatul D.M. l-a contactat pe martorul R.C., despre care cunoştea că lucrase în vamă şi l-a întrebat dacă-l poate ajuta să vămuiască un container de pahare. Precizând martorul R.C. că-i este necesară o împuternicire autentică din partea firmei importatoare, inculpatul i-a comunicat telefonic să se întâlnească a doua zi, respectiv 30 august 2000, cu fratele său inculpatul D.I.M. şi reprezentantul firmei importatoare.
În ziua de 30 august 2000, inculpatul D.I.M., însoţit de H.J. s-au întâlnit cu martorul R.C. şi s-au deplasat la notar pentru a-i fi autentificată împuternicirea nr. 1496, după care toţi trei s-au deplasat la sediul firmei M. pentru întocmirea formalităţilor de eliberare a containerului nr. MAEU 778689.
Firma „V.S." SRL Bucureşti având o datorie neachitată de 3048 dolari SUA, tânărul scund, tuns scurt, identificat în persoana inculpatului D.M. a făcut plata acesteia, necesară pentru eliberarea containerului, cetăţeanul străin fiind doar un simplu spectator (a se vedea declaraţia martorului S.M ). Acest fapt a rezultat şi din declaraţia martorului R.C. care a arătat că s-au deplasat împreună la firma M., unde inculpatul D.I.M. a scos un teanc de valută pe care l-a dat cetăţeanului irakian care, la rândul lui l-a predat la ghişeu. Tot inculpatul D.M. a fost şi cel care a achitat şi suma de 7.000.000 lei, respectiv taxele de magazinaj şi manipulare a containerului.
Cei trei s-au deplasat împreună la Banca Turco Română unde D.M. a scos dintr-o sacoşă suma de 60.000.000 lei pe care cetăţeanul irakian i-a introdus în contul firmei V.S. SRL pentru achitarea taxelor vamale.
Numai după efectuarea tuturor acestor operaţiuni, cei trei s-au despărţit, iar inculpatul D.I.M. şi R.C. s-au deplasat în port.
Până să ajungă la sediul SC E.R. SRL, inculpatul D.I.M. i-a înmânat lui R.C. toate documentele necesare pentru întocmirea formalităţilor de vămuire (Invoice nr. 0019 din 5 august 2000, specificaţia nr. 0015 din 5 august 2000, certificatul de înmatriculare şi codul fiscal al S.C. V.S. SRL, conosamentul şi liberul de import al firmei M.).
Cu această ocazie, împuternicitul a constatat că toate documentele sunt corecte, urmând să se vămuiască un container cu pahare din sticlă.
Ajungând la sediul SC E.R. SRL, martorul R.C. a intrat singur în biroul funcţionarei F.M. care a observat că factura comercială externă nu conţinea condiţia de livrare şi specificaţia nu conţinea greutatea netă a mărfii, motiv pentru care i-a solicitat să completeze actele. R.C. i-a comunicat inculpatului D.I.M. cele constatate, iar acesta din urmă l-a sunat pe fratele său D.M. după care a plecat cu documentele. Peste o oră s-a întâlnit din nou cu R.C., căruia D.I.M. i-a dat toate actele completate, de data aceasta corect.
Lucrătoarea vamală F.M. a întocmit declaraţia vamală de import nr. I 19823 din 30 august 2000 înregistrată la Biroul Vamal Constanţa cu nr. 5172 din 30 august 2000.
Cei doi s-au deplasat ulterior pentru efectuarea controlului fizic al containerului, ce s-a efectuat prin sondaj, ocazie cu care vameşul D.C. a găsit în coletele desfăcute pahare din sticlă, astfel că a validat declaraţia vamală şi a înmânat-o lui R.C.
După ce acesta din urmă a achitat câteva sute de mii de lei, primiţi de la inculpatul D.I.M., reprezentând diferenţa la taxele vamale, s-a dat liberul de vamă.
Containerul a fost încărcat pe autotrenul pus la dispoziţie de societatea M. cu destinaţia comuna Baia, judeţul Tulcea, după care, inculpatul D.I.M. a plecat. Când au ieşti din port, R.C. i-a înmânat şoferului C.S. declaraţia vamală şi cheile de la lacătul cu care era asigurat containerul, spunându-i că în oraşul Ovidiu - Baza 13 - va fi contactat de o altă persoană, fostul lucrător vamal plecând apoi la domiciliul său.
Ajuns la Ovidiu, şoferul s-a întâlnit cu inculpatul D.M. care i-a spus că-l va aştepta în comuna Baia, judeţul Tulcea, iar în acest timp, D.M. a angajat manipulanţi contra sumei de 100.000 lei ROL de persoană, care au descărcat containerul la depozitul din comuna Baia. După terminarea acestei operaţiuni, inculpatul a asigurat uşile de la magazie cu un lacăt. La solicitarea şoferului, a refuzat, să semneze şi să ştampileze scrisoarea de transport, motivând că nu are ştampila, cu toate că nimic nu-l împiedica să semneze.
În ziua de 2 septembrie 2000, cu ocazia controlului efectuat în acest depozit, organele de poliţie au găsit 57 cutii cu pahare din sticlă şi 121 cutii în care se găseau câte 2 baxuri de ţigări marca RED BÂND. Toată marfa a fost ridicată şi indisponibilizată.
2) în ziua de 31 august 200, inculpatul C.E.M. a fost contactat telefonic de inculpatul D.M. care i-a spus să se deplaseze la gara CFR Constanţa să se întâlnească cu un cetăţean irakian.
Inculpatul C.E.M. s-a întâlnit în locul stabilit cu un cetăţean care i-a înmânat o sacoşă cu documente despre care i-a spus că trebuie să le predea aceluiaşi R.C.
După ce a primit actele de la inculpatul C.E.M., R.C. a constatat că urmează să facă demersuri în vederea vămuirii unui container cu articole de îmbrăcăminte second-hand. Cei doi s-au deplasat în Portul Constanţa unde i s-a spus împuternicitului că în cargomanifest sunt erori şi trebuie modificat. Deoarece se făcuse târziu, s-a stabilit să se întâlnească a doua zi, lucru care s-a şi întâmplat.
Martorul S.G.N. - lucrător vamal a întocmit declaraţia vamală de import nr. I 19882 din 1 septembrie 2000, iar martorul A.S. a verificat documentele constatând că sigiliul de la container este acelaşi cu cel menţionat în conosament.
După validarea declaraţiei vamale s-a dat liberul de vamă, R.C. a achitat taxele vamale în sumă de 28.472.929 lei, bani pe care i-a primit de la inculpatul C.E.M.
Ulterior containerul a fost încărcat în autotrenul condus de M.D. căruia R.C. i-a spus că trebuie să se deplaseze în comuna Baia, judeţul Tulcea, aşa cum i-a comunicat inculpatul.
Inculpatul C.E.M. s-a întâlnit cu inculpaţii D.M. şi D.I.M. şi au plecat cu autovehiculul marca Cielo cu nr. spre comuna Baia. Înainte de a pleca, inculpatul D.M. i-a rugat pe numiţii P.D. şi G.G. să meargă cu el să ajute să descarce un container cu marfă în comuna Cataloi, judeţul Tulcea.
În timp ce se deplasa spre comuna Baia, conducătorul auto M.D. a fost oprit de ocupanţii autovehiculului marca Cielo, iar inculpatul C.E.M. i-a comunicat că punctul de destinaţie s-a schimbat, urmând să meargă la Cataloi, şi nu la Baia, cum i se spusese iniţial.
Ajungând cu toţii la silozul de la Cataloi, martorii G.G. şi P.D. au început descărcarea containerului. Şoferul autotrenului împreună cu M.D. nu au asistat însă la această operaţiune, deoarece au plecat la Tulcea pentru a servi masa.
Cu ocazia descărcării, cei doi inculpaţi rămaşi au putut vedea cu uşurinţă că în container nu se afla marfă second-hand, ci ţigări inscripţionate „RED BÂND KING SIZE - FILTER CIGARETTES".
Mai mult decât atât, la un momente dat numitul G.G. l-a întrebat pe inculpatul C.E.M. dacă poate să ia nişte ţigări şi deoarece a primit răspunsul afirmativ, a luat 5 cartoane cu ţigări pe care Ie-a pus în portbagajul maşinii sale marca Dacia.
După finalizarea operaţiunii de depozitare, inculpatul D.M. a asigurat depozitul cu 2 lacăte şi i-a dat numitului M.D. pentru transport suma de 200 dolari SUA şi 600.000 lei.
În drum spre Constanţa, organele de poliţie au oprit pentru control autovehiculele marca Dacia în care se aflau numiţii G.G. şi P.D. şi marca Cielo, în care se aflau cei trei inculpaţi. în portbagajul acestor maşini s-au găsit 5 respectiv 6 cartoane de ţigări marca RED BÂND. Despre cele 5, s-a precizat că au fost luate cu consimţământul inculpatului C.E.M.
Prin activitatea lor infracţională, inculpaţii au prejudiciat statul român reprezentat de Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală a Vămilor prin Direcţia Regională Vamală cu suma de 2.037.090.888 lei, reprezentând drepturi vamale neachitate, calculate conform adresei nr. 11182 din 5 septembrie 2000.
S-a constatat că datoria vamală s-a stins prin confiscarea definitivă a bunurilor, iar ca urmare a confiscării speciale pretenţiile părţii civile Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală a Vămilor prin Direcţia Regională Vamală au fost considerate nefondate.
Pentru restabilirea situaţiei anterioare, cantitatea de pahare din sticlă s-a restituit către S.C. V.S.SRL Bucureşti pentru care s-a achitat taxa vamală.
Împotriva hotărârii, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpaţii D.M., D.I.M., C.E.M. au declarat apel.
În susţinere apelului ( cu ocazia dezbaterilor din 30 octombrie 2007 şi 24 ianuarie 2008 ) procurorul a arătat:
- cu privire la motivele de apel formulate în scris că nu înţelege să susţină primul motiv de apel care vizează schimbarea încadrării juridice din art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) în art. 215 alin. (5) C. pen., întrucât nu şi-l însuşeşte, însă înţelege să mai formuleze două motive de apel respectiv: pentru doi dintre inculpaţi D.M. şi D.I.M. instanţa nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), în sensul că nu a reţinut perioadele de arest preventiv de la data de 2 martie 2001 până la data de 24 octombrie 2001, iar pe de altă parte, cu privire la motivul care vizează individualizarea pedepsei aplicate a precizat că, pentru cei trei inculpaţi, în mod greşit instanţa, faţă de împrejurările concrete ale comiterii faptei a reţinut circumstanţe atenuante pentru cei trei inculpaţi;
-soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală pentru încălcări vizând aspecte de ordin procedural, cât şi de ordin material. În cel de-al doilea ciclu procesual nu s-au avut în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptelor şi încadrările juridice pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi care au rezultat din mijloacele de probe administrate - depoziţiile martorilor audiaţi. Nu s-au pus în discuţia părţilor noile încadrări juridice rezultate din desfăşurarea procesului penal. În aceste condiţii, dintr-un anumit punct de vedere s-a încălcat principiul nemijlocirii, însă este o nulitate relativă ce poate fi remediată de instanţa de apel, sens în care, inculpaţii trebuiau condamnaţi pentru infracţiunea prevăzută e art. 177 C. vamal şi nu pentru cea prevăzută de art. 178 C. vamal: din probele administrate în cauză a rezultat că inculpaţii s-au prezentat la organul vamal cu documente din care nu rezultă realitatea, fapt ce a făcut posibilă înşelarea statului prin declaraţii vamale care nu corespund realităţii, respectiv că în data de 30 august 2000 şi 1 septembrie 2000, au determinat cu intenţie pe martorul R.C. care a acţionat fără vinovăţie, să prezinte autorităţilor vamale documente comerciale cu conţinut nereal, în scopul obţinerii unui folos material pentru sine sau pentru altul prin sustragerea bunurilor de la aplicarea corectă a regulamentelor vamale cauzând astfel un prejudiciu deosebit de mare, la vremea respectivă estimat de Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală a Vămilor, la suma de 7 miliarde;
- că nu-şi însuşeşte motivul de apel care vizează acţiunea civilă şi apreciază că aşa cum este prevăzut în Codul vamal în art. 165, în acest caz, prejudiciul a fost stins prin confiscarea bunurilor care au făcut obiectul activităţii infracţionale;
- inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în condiţiile alin. (2) pentru inculpaţii D.M. şi D.I.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 31 în referire la art. 177 C. Vamal şi art. 215 alin. (2) C. pen., întrucât, din depoziţiile martorilor audiaţi şi cu precădere a lui R.C., că aceştia au cunoscut cu certitudine care este conţinutul containerelor pe care le-au descărcat în cele două puncte de la Baia şi Mihail Kogălniceanu, cunoşteau exact că urmează să săvârşească şi infracţiunea de înşelăciune pentru care au fost trimişi în judecată şi pentru care a apreciat că, încadrarea juridică a faptelor este cea prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen.;
- cu privire la inculpatul C.E.M. în mod corect s-a reţinut încadrarea juridică referitor la acesta, dar în mod greşit circumstanţele atenuante, în condiţiile în care, valoarea prejudiciului produs statului, care ulterior s-a compensat este deosebit de mare, modalitatea în care a conlucrat cu cei doi inculpaţi la săvârşirea ultimei infracţiuni, de unde a rezultat clar că în mod greşit inculpatul a fost condamnat la infracţiune în forma sa continuată în condiţiile în care din probele administrate în cauză nu a rezultat decât că a participat la săvârşirea unei singure fapte, chiar dacă în faza de judecată a rezultat implicit că acesta ar fi participat şi la săvârşirea primelor fapte nefiind dovedită cu certitudine participarea sa la infracţiunea din 30 august 2002; în mod corect trebuiau reţinute fapta de înşelăciune C. pen. şi cea prevăzută de la art. 177 C. vamal;
-Faţă de aceste împrejurări, soluţia instanţei de fond urmează să fie desfiinţată şi, prin reaprecierea întregului material probator, avându-se în vedere faptul că instanţa de fond nu a pus în discuţie schimbarea încadrărilor juridice pentru care inculpaţii au fost condamnaţi, se impune admiterea apelului, desfiinţarea soluţiei instanţei pronunţată de Tribunalul Constanţa şi pe fond, condamnarea celor doi inculpaţi D.M. şi D.I.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 177 C. vamal şi art. 215 alin. (2) C. pen., faţă de modalitatea comiterii faptelor, iar pentru inculpatul C.E.M. să se constate că acesta a săvârşit o singură faptă, întrucât, la prima faptă nu a rezultat că acesta a participat în mod nemijlocit la comiterea ei.
Cu privire la motivul care vizează individualizarea pedepsei a solicitat înlăturarea circumstanţelor atenuante aplicate celor trei inculpaţi avându-se în vedere împrejurările şi modalităţile în care s-au comis faptele şi înlăturarea acestora cu aplicarea unor pedepse în consecinţă.
Apelurile inculpaţilor au vizat următoarele:
-pentru apelantul inculpat D.M. nu s-au respectat dispoziţiile din Decizia de trimitere, de găsire a cetăţeanului irakian H.J., confruntare cu acesta, cu ceilalţi martori şi între inculpaţi; în speţă, există concurs între o lege generală - Codul penal, art. 215 alin. (2) sau 5 şi situaţia prevăzută expres în Codul vamal - art. 177 dacă Codul vamal este lege specială există incompatibilitate absolută între infracţiunea de drept comun de înşelăciune art. 215 alin. (2) şi chiar cu alin. (5) C. pen. şi art. 177 C. vamal, pentru că, în Codul vamal se arată clar că s-a prezentat cineva la Autoritatea vamală cu documente care conţin elemente străine realităţii şi în această situaţie, această formă specială de înşelăciune care la rândul ei are consecinţe; inculpatul D.M. are o situaţie cel puţin ciudată, pentru că el este condamnat pentru participaţie improprie la infracţiunea prevăzută de art. 177 C. vamal, în sensul că, acesta, cu ştiinţă ar fi determinat pe cineva care din culpă ar fi folosit nişte documente reale la Autoritatea Vamală ori J., a avut un mandatar, pe R., acesta fiind cel care, în baza procurii şi în baza documentelor care erau necesare pentru acest import se prezintă la Autoritatea Vamală şi nu inculpatul D.M., care nici nu a trecut pe acolo, nefiind decât cel care a însoţit un transport, nu a ajuns la Autoritatea Vamală şi niciun fel de act nu a ajuns în mâna lui; în condiţiile în care, în ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale nici J. şi nici R. nu sunt vinovaţi, nu există participaţie improprie; în subsidiar, pentru că nu există niciun element care să-l lege pe inculpatul D.M. de vreo activitate şi oscilaţia cu privire la încadrarea juridică a faptelor a arătat că nu există niciun fel de element pentru a se contura vreo vinovăţie a acestuia şi atunci a solicitat achitarea inculpatului pentru că fapta nu există;
-pentru apelantul inculpat C.E.M. nu s-au respectat dispoziţiile hotărârii de restituire a cauzei; nu poate exista participaţie improprie la cele două infracţiuni reţinute în sarcină fără o formă de vinovăţie de vreme ce procurorul nu s-a pronunţat în rechizitoriu cine este autorul;
-pentru apelantul inculpat D.I.M., pentru a se respecta dispoziţiile anterioare a celor două instanţe, care au apreciat că urmărirea penală trebuie completată cu unele aspecte privind calitatea inculpaţilor în raport cu prevederile art. 177 C. vamal; pe fondul cauzei a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Constanţa şi achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., deoarece în lipsa unui autor al faptei principale nu se poate reţine o participaţie improprie sub aspectul caracterului ilicit şi al urmării faptei.
Prin Decizia penală nr. 7/P de la 29 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 93/118/2005, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpaţii D.M., domiciliat în municipiul Constanţa, D.I.M., domiciliat în municipiul Constanţa, C.E.M., domiciliat în municipiul Constanţa, împotriva sentinţei penale nr. 602 din data de 19 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 1189/2005 (nr. unic 93/118/20005), a desfiinţat hotărârea atacată şi, rejudecând a dispus:
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997 şi art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. pentru cei trei inculpaţi în infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997, pentru inculpaţii D.M. şi D.I.M., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) - art. 76 lit. d) C. pen. au fost condamnaţi inculpaţii D.M. şi D.I.M. la pedeapsa de câte 1 an şi 6 luni închisoare fiecare.
În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepselor aplicate celor 2 inculpaţi.
Conform art. 82 C. pen. a fixat termenul de încercare de câte 3 ani şi 6 luni pentru fiecare.
În baza art. 359 C. pen. s-a atras atenţia inculpaţilor D. cu privire la art. 83 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpaţilor D.M. şi D.I.M. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - teza II şi b) C. pen. şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. ultim C. pen.
În baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 74 lit. a) - art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.E.M. la pedeapsa de 1 an 1 lună 19 zile închisoare.
A fost înlăturată aplicarea pedepselor complementare.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii în măsura în care nu contravin prezentei.
Conform art. 189 C. proc. pen., onorariul în sumă de 150 lei pentru av. A.D. se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa penală nr. 70 de la 9 februarie 2004, Tribunalul Constanţa a dispus, în baza art. 300 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., art. 333 alin. (1) C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale în sensul identificării martorului HGJ. şi confruntării acestuia cu inculpaţii şi martorul R.C.; hotărârea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 258/P/16 aprilie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, respingând recursul procurorului.
Cu ocazia reluării urmăririi penale, organele de urmărire penală au constatat că cetăţeanul irakian HGJ. figurează, în evidenţa Direcţiei Paşapoarte Străini şi Probleme de Migrări, că a intrat în România la data de 12 mai 1999 fără nicio ieşire din ţară, dar nu au reuşit găsirea lui.
Cum, pe de-o parte, din verificarea semnăturii de pe mandatul din 30 august 2000 de împuternicire nu semăna cu modelele de semnături făcute de cetăţeanul irakian pe documentele de constituire a societăţii, iar, pe de altă parte, nu s-a stabilit prin alte probe implicarea acestuia în activitatea infracţională a inculpaţilor, participarea acestora, constând în „determinarea martorului R.C. să săvârşească faptele (fără vinovăţie) şi nu a cetăţeanului irakian", procurorul nu s-a putut conforma hotărârii instanţei din motive obiective, aşa încât motivul de apel de restituire a cauzei la procuror este neîntemeiat; mai mult, în condiţiile art. 332 C. proc. pen. (art. 333 C. proc. pen. a fost abrogat), restituirea cauzei pentru completarea urmăririi penale numai este posibilă.
De asemenea, instanţa de apel a considerat că motivele de apel privind trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă nu sunt fondate, deoarece punerea în discuţie a schimbărilor de încadrare juridică conform art. 334 C. proc. pen. s-a realizat de către instanţa de apel, având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac, părţile nu au suferit vreo vătămare care să nu fi putut fi înlăturată decât prin desfiinţarea sentinţei (opinie însuşită de către parchet prin concluziile procurorului din 30 octombrie 2007 ) şi nu există vreunul din cazurile prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
În acelaşi sens, apelanţii inculpaţi au precizat că punerea în discuţie a schimbării încadrării juridice s-a făcut de către apărare, dispoziţia referitoare la termenul pentru pregătirea apărării îi viza numai pe inculpaţi, aceştia au dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau să solicite un termen pentru pregătirea apărării ori procurorul de şedinţă, prezent la dezbaterile în primă instanţă, a discutat în concluziile formulate pe fondul cauzei cu privire la schimbarea de încadrare juridică a faptelor, fără să ceară acordarea unui termen pentru pregătire împrejurare în care funcţia de acuzare nu a fost afectată şi dacă nimeni nu a cerut ca dosarul să fie repus pe rol şi rediscutat acest aspect nu se justifică trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru aplicarea art. 334 C. proc. pen.
Pe fond, pe baza probelor administrate, a rezultat cu certitudine că la data de 30 august 2000, inculpaţii D.M. şi D.I.M., iar la data de 31 august 2000, împreună şi cu inculpatul C.E.M. l-au angajat pe martorul R.C. să se ocupe de operaţiile vamale pentru două containere cu anumite mărfuri menţionate în înscrisuri şi alte mărfuri în realitate, activitate în cadrul căreia martorul a prezentat autorităţilor vamale ( fără să fie în cunoştinţă ) documente vamale falsificate pe baza cărora s-a dat „liberul de vamă".
Inculpatul D.M. s-a ocupat de închirierea spaţiilor de depozitare a ţigărilor din cele două containere, scoase din port, fără plata taxelor vamale corespunzătoare.
Inculpatul D.M. l-a contactat pe martorul R.C. pentru a se ocupa de vămuirea containerelor.
La cererea inculpatului D.M., inculpatul D.I.M. s-a întâlnit cu martorul R.C., l-a condus la notar care i-a autentificat împuternicirea nr. 1496 pentru întocmirea formalităţilor de eliberare a containerelor.
Inculpatul D.I.M. a dat banii pentru achitarea datoriei (taxe de magazinaj şi manipulare) firmei V.S.SRL Bucureşti, fără de care nu se elibera containerul.
Inculpatul D.I.M. i-a înmânat martorului R.C. toate documentele necesare pentru întocmirea formalităţilor de vămuire (invoice nr. 0019 din 5 august 2000 specificaţia nr. 0015 din 5 august 2000, certificatul de înmatriculare şi codul fiscal al S.C V.S.SRL, conosamentul şi liberul de import al firmei M.).
Constatându-se cu ocazia verificării documentelor o eroare, inculpatul D.I.M. l-a contactat pe inculpatul D.M., apoi a luat toate actele şi a revenit pentru o oră cu ele completate corect.
Inculpatul D.I.M. i-a dat martorului R.C. sumele de bani achitate pentru diferenţa de taxe vamale după care s-a dat liberul de vamă.
Inculpatul D.M. a aşteptat autotrenul cu 121 cutii în care se găseau câte două baxuri de ţigări marca RED BÂND, în Ovidiu şi l-a trimit la depozitul din Baia. De asemenea, inculpatul D.M. a angajat manipulanţi care au procedat la descărcarea containerului cu care ocazie s-a reţinut că erau câteva cutii cu pahare de sticlă ( conform documentelor) şi cutiile cu ţigări marca „RED BÂND".
Inculpatul D.M. a asigurat uşile magaziei cu un lacăt şi a refuzat să semneze şi să ştampileze scrisoarea de transport.
În ziua următoare, 31 august 2000, inculpatul D.M. l-a contactat pe inculpatul C.E.M. pentru a se întâlni cu un cetăţean irakian în zona Gării C.F.R. Constanţa.
Cetăţeanul irakian (rămas neidentificat ) i-a înmânat inculpatului C.E.M. o sacoşă cu documente pe care a predat-o martorului R.C. care a constatat că trebuiau folosite la vămuirea unui alt container cu articole de îmbrăcăminte second-hand.
În continuare, inculpatul C.E.M. şi martorul R.C. s-au deplasat în port unde s-a amânat operaţiunea de vămuire din cauza unor erori în cargomanifest.
Astfel, în ziua de 1 septembrie 2000, după validarea declaraţiei vamale, s-a dat liberul de vamă.
Inculpatul C.E.M. i-a dat martorului R.C. banii pentru plat taxelor vamale aferente mărfurilor menţionate în documente.
Containerul a fost încărcat în autotrenul condus de martorul D.M.
Inculpatul C.E.M. s-a întâlnit cu inculpaţii D.I.M. şi D.M. şi pe traseu i-a comunicat martorului M.D. că punctul de destinaţie este Calaoi, nu Baia.
Ajungând cu toţii la silozul din Calaoi, la rugămintea inculpatului D.M., martorii G.G. şi P.D. au procedat la descărcarea mărfii, constatând că în container erau ţigări şi nu articole de îmbrăcăminte.
La sfârşit, inculpatul D.M. a asigurat depozitul şi i-a achitat martorului M.D. contravaloarea transportului.
Pe drumul de întoarcere, cele două autoturisme în care se aflau martorii G.G. şi P.D., respectiv cei trei inculpaţi D.I.M., D.M. şi C.E.M. au fost oprite de poliţie care au găsit cartoanele cu ţigări provenite din containerul descărcat la Calaloi.
Aceste elemente certe au condus la concluzia că inculpatul D.I.M. şi D.M., fraţi au iniţiat şi organizat activitatea infracţională de introducere în ţară a ţigărilor cu eludarea taxelor vamale ( prin prezentarea autorităţilor vamale de documente falsificate ) pe care urmau să le valorifice în interes propriu, iar în această operaţiune a fost antrenat la data de 31 august 2000 şi inculpatul C.E.M.
Apărarea inculpaţilor a fost înlăturată de declaraţiile martorilor R.C., care a arătat că inculpatul D.M. l-a contactat pentru efectuarea operaţiilor vamale la cele două containere, inculpatul D.I.M. i-a dat banii pentru plata taxelor vamale, după vămuire, inculpatul D.M. se ocupa de preluarea containerelor, cei doi inculpaţi D. s-au comportat ca şi când făceau parte din firma importatoare, că nu a remarcat alte persoane care să se fi ocupat de acele bunuri importate, M.D., care a precizat că inculpaţii D.M. şi C.E. au însoţit transportul din 2 septembrie 2000, i s-a adus la cunoştinţă că era altceva în container decât marfa din documentele vamale, coroborate cu procesele-verbale de constatare întocmite de lucrătorii de poliţie la 1-2 septembrie 2000 cu ocazia controalelor efectuate la cele două depozite, respectiv a autoturismului Cielo şi a autoturismului Dacia în care se aflau inculpaţii D.M., D.I.M., C.E.M., găsindu-se cartoanele cu ţigări provenite din cele două containere pentru care documentele vamale evidenţiau cutii cu pahare de sticlă şi obiecte de îmbrăcăminte second-hand, în niciun caz ţigări.
Împrejurarea că, în cauză, nu s-a dovedit implicarea unuia sau mai multor cetăţeni irakieni - presupuşi reprezentanţi ai firmei importatoare nu are relevanţă, deoarece acţiunile celor trei inculpaţi îi acuză fără dubiu: ei s-au ocupat îndeaproape de aceste activităţi de la găsirea spaţiului de depozitare, de contactul cu persoanele îndreptăţite, de însoţirea cetăţeanului irakian la încheierea contractului de închiriere, la notar, - la găsirea persoanei care să ajute la întocmirea formalităţilor vamale, au achitat cheltuielile de transport, au asigurat descărcarea, găsirea şi plata manipulanţilor, asigurarea sub cheie a mărfurilor depozitate, au făcut demersuri pentru clarificarea neconcordanţelor din actele vamale fără a mai contacta pe importator, fiind clară implicarea inculpaţilor şi folosirea societăţii importatoare în desfăşurarea activităţii infracţionale; suma de 3000 dolari către A.A.B. , deşi reprezenta datoria societăţii importatoare S.C. „V.S.„ SRL şi în mod normal ar fi trebuit achitată de această societate, a fost achitată tocmai de inculpaţii D. pentru ca cele două importuri să fie vămuite şi depozitate în siguranţă, iar dacă fraţii D. ar fi avut sarcina doar de găsire a depozitului, nu s-ar mai fi simţit datori să presteze toate aceste activităţi fără a primi în schimb nicio recunoaştere, fapt ce nu a confirmat susţinerea inculpatului D.M. privind primirea unui comision. Totodată, concluzia că inculpaţii cunoşteau de introducerea în ţară a ţigărilor, că în containere se găsesc alte mărfuri decât cele declarate (pentru inculpatul C.E.M. numai cu privire la cel de-al II-lea transport), se desprinde şi din faptul că, deşi era prezent în Constanţa ( potrivit propriilor declaraţii ), presupusul reprezentant al firmei importatoare nu s-a prezentat în port pentru vămuire, inculpaţii împuternicindu-l pe R.C., această împrejurare întăreşte şi dubiile asupra autenticităţii cetăţeanului irakian H.J. ca reprezentant al societăţii de import. Toate aceste elemente au demonstrat activitatea infracţională pusă la punct minuţios de inculpaţii D.M., D.I.M., la cel de-al doilea container şi cu participaţia inculpatului C.E.M., indiferent de participaţia cu sau fără vinovăţie a altor făptuitori ( imposibilitatea tragerii acestora la răspundere penală, neîmpiedicând sancţionarea celor trei inculpaţi în condiţiile în care răspunderea penală este personală ).
Sub aspectul încadrării juridice, fapta inculpaţilor D.M., D.I.M., C.E.M. care, cunoscând adevăratul conţinut al containerelor ce urmau a fi vămuite, l-au determinat pe martorul R.C. la prezentarea în vederea vămuirii a unor documente nereale cu privire la alte mărfuri decât cele supuse vămuirii, acesta acţionând fără vinovăţie, constituie infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 177 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru primii doi inculpaţi, aceştia acţionând în două rânduri.
Codul penal asigură cadrul general al faptelor incriminate ca infracţiuni.
Alături de acesta, fapte penale pot fi prevăzute şi prin legi care conţin dispoziţii cu caracter penal, derogatorii de la dreptul comun, privind situaţii care necesită o reglementare specială.
Activitatea de „introducere sau scoatere din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror altor bunuri" a fost reglementată prin Codul vamal - Legea nr. 141/1997, în vigoare în august-septembrie 2000.
Pe lângă normele privind activitatea de vămuire a bunurilor, Legea nr. 141/1997 conţine şi norme cu caracter penal, incriminând separat fapte de nerespectare a unor dispoziţii legale cu ocazia introducerii sau scoaterii din ţară a bunurilor de către persoane fizice sau persoane juridice.
Potrivit art. 177 din Legea nr. 141/1997, fapta de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale, care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă constituie infracţiunea de „folosire de acte nereale".
În aceste condiţii, deşi sfera de aplicare a art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) este cuprinzătoare - orice prezentare falsă a realităţii, urmată de producerea unei daune fiind o înşelăciune, faţă de caracterul special, art. 177 din Legea nr. 141/1997 are prioritate, în raport cu norma C. pen., impunându-se schimbarea încadrării juridice pentru toţi cei trei inculpaţi.
Deşi s-a susţinut de către inculpaţi că responsabilitatea folosirii documentelor comerciale şi de transport, precum şi a corespondenţei dintre documente cu bunurile prezentate în vamă, revine mandatarului împuternicitului care a acţionat în baza împuternicirii s-a constatat că împuternicitul a acţionat fără vinovăţie, în baza unor documente prezentate de inculpaţi, documente despre care nu avea cunoştinţă că atestă date nereale, încărcătura containerelor fiind alta. Deci, există astfel autor, martorul R.C. care a acţionat fără vinovăţie.
Or, conform art. 31 alin. (2) C. pen. este pedepsită „determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie."
Prin urmare, pentru considerentele arătate, apelurile au fost considerate ca fondate, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise şi, desfiinţând hotărârea atacată, s-a schimbat încadrarea juridică, conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunile prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997 şi art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. pentru cei trei inculpaţi în infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997, pentru inculpaţii D.M. şi D.I.M. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor.
În raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printre care şi pericolul social concret al faptelor dat de modul minuţios de comitere al faptelor, pregătirea activităţii infracţionale, antrenarea unor persoane care au săvârşit fapte penale fără vinovăţie, valoarea ridicată a taxelor eludate, chiar dacă prejudiciul s-a recuperat integral, s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa închisorii. La stabilirea cuantumului pedepselor, s-a avut în vedere contribuţia efectivă a fiecărui inculpat la săvârşirea faptelor, respectiv caracterul de repetabilitate pentru inculpaţii D.M. şi D.I.M., implicarea accentuată a inculpatului D.M., care i-a implicat şi pe inculpaţii D.I.M. şi C.E.M., dar şi pe martorul R.C., precum şi de circumstanţele atenuante evidenţiate şi aplicate de către instanţa de fond conform art. 74, art. 76 C. pen.
Circumstanţele personale ale inculpaţilor D.M. şi D.I.M., tineri, cu familii întemeiate, nivelul de instruire şcolară, au un loc de muncă care le asigură existenţa, creează convingerea că scopurile pedepsei pot fi realizate fără executare, prin suspendarea condiţionată conform art. 81 C. pen.; în baza art. 82 C. pen. s-a fixat termenul de încercare de câte 3 ani şi 6 luni pentru fiecare din cei doi inculpaţi şi, în baza art. 359 C. pen., li s-a atras atenţia cu privire la art. 83 C. pen. referitor la revocarea suspendării.
Având în vedere caracterul de exemplaritate şi exigenţele pe care Ie-a impus alegerea în autorităţile publice sau ocuparea unor funcţii elective publice, incompatibile cu situaţia de condamnat pentru fapte de fraudare a statului, în baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpaţilor D.M. şi D.I.M., exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. cu suspendarea executării şi acestei pedepse accesorii potrivit art. 71 alin. ultim C. pen.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.E.M., faţă de participarea efectivă a acestuia la săvârşirea infracţiunii, de faptul că a fost o lungă perioadă de timp în detenţie pentru această faptă, pedeapsa a fost aplicată într-un cuantum proporţional cu durata arestului preventiv care a făcut ca asigurarea prevenţiei şi reeducarea inculpatului să se fi realizat deja, în condiţiile art. 74 - art. 76 C. pen., circumstanţe aplicate în mod justificat de către instanţa de fond şi pentru acest inculpat.
S-a înlăturat aplicarea pedepselor complementare, pedepsele principale fiind sub minimul legal prevăzut de art. 65 C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii în măsura în care nu contravin prezentei.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri inculpaţii D.M., M.I.D. şi C.E.M., fără a arăta motivele de recurs formulate în scris.
La termenul de judecată de la 24 aprilie 2008, în recurs, Înalta Curte apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat C.E.M., pentru a i se da posibilitatea acestuia să-şi angajeze apărător, asistenţa juridică fiind obligatorie în raport de dispoziţiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 6 din CEDO, precum şi faţă de lipsa de procedură cu recurenţii inculpaţi D.M. şi D.I.M. a căror citare se impune a fi efectuată prin afişare la Consiliul Local Constanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen. a amânat cauza la 5 iunie 2008, dispunând menţinerea delegaţiei apărătorului desemnat din oficiu, aşa cum rezultă din consemnările din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la filele 33-34 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de astăzi, apărătorul recurentului inculpat C.E.M. a învederat că inculpatul munceşte în străinătate, însă cunoaşte termenul, întrucât a semnat împuternicirea avocaţială şi depune motivele de recurs formulate în scris pentru inculpat.
Apărătorul recurenţilor inculpaţi D.M. şi M.I.D. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursurilor declarate de inculpaţi, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în rejudecare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpaţilor arătând că din probe nu rezultă cu certitudine forma de participaţie la săvârşirea infracţiunilor.
Apărătorul recurentului inculpat C.E.M. a susţinut oral motivele scrise de recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, arătând că nu s-a stabilit corect situaţia de fapt, nu a fost audiat importatorul, nu au fost efectuate confruntări aşa încât nu s-a dovedit în mod cert participaţia improprie a inculpatului, referitor la care nu există nicio motivare, apreciind că se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la recursurile declarate a arătat că acestea ar fi admisibile, în temeiul art. 3859 pct. 5 C. proc. pen., referitor la lipsa procurorului la judecarea cauzei, sub acest aspect, susţinând că nu s-a dat cuvântul procurorului asupra schimbării încadrării juridice nici la fond, nici în apel, ceea ce duce la nulitatea absolută a celor două hotărâri.
În subsidiar, în măsura aprecierii ca neîntemeiat al acestui prim motiv, a solicitat, respingerea, ca nefondate, a recursurilor inculpaţilor, întrucât probatoriul face pe deplin dovada vinovăţiei acestora.
Apărătorul recurenţilor inculpaţi D.M. şi M.I.D., având cuvântul cu privire la motivul de casare invocat de procuror, a solicitat respingerea acestuia, întrucât este o nulitate relativă, nefiind produsă nicio vătămare a inculpaţilor.
Apărătorul recurentului inculpat C.E.M. a învederat că la judecata în fond s-a pus în discuţia procurorului şi părţilor schimbarea încadrării juridice, iar procurorul de şedinţă chiar şi-a exprimat opinia că nu este de acord cu aceasta. în apel a fost repusă pe rol cauza tocmai pentru a se pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice.
În motivele de recurs formulate în scris de apărătorul recurentului inculpat C.E.M., aflate la filele 53-56 dosarul Înaltei Curţi, s-au făcut referiri la rechizitoriul nr. 70/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin care inculpaţii au fost trimişi în judecată, arătându-se că după restituirea cauzei la procuror, urmărirea penală nu a fost completată în vederea aflării adevărului şi a cunoaşterii împrejurărilor necesare soluţionării procesului, iar mijloacele anexate sunt copii ale unor declaraţii şi înscrisuri din dosarul nr. 490/P/2000, care au fost avute în vedere de instanţe la pronunţarea hotărârii de restituire a dosarului în vederea completării urmăririi penale.
De asemenea, s-a menţionat sentinţa penală nr. 60 de la 19 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi soluţia dispusă, apreciindu-se că soluţia instanţei a fost motivată prin preluarea selectivă a considerentelor rechizitoriului, cu concluzia că inculpaţii aveau cunoştinţă de conţinutul containerelor, iar C.E., după intervenţia organelor de poliţia, s-a gândit că această intervenţie poate avea legătură cu ţigările depozitate.
S-a făcut referire şi la Decizia penală nr. 7 din 29 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Apărătorul recurentului inculpat a invocat ca motive de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen. şi în temeiul art. 38515 pct. 2 C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei, a sentinţei pronunţate şi, în rejudecare să se dispună, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatului C.E.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997.
Condamnarea inculpatului este consecinţa faptului că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor probe administrate esenţiale şi a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea greşită a hotărârii de condamnare.
Prin sentinţa penală nr. 70 din 9 februarie 2004, pronunţată în prima fază a procesului rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 258/P din 16 aprilie 2004 a Curţii de Apel Constanţa s-a dispus, în temeiul art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt, a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, a vinovăţiei şi a limitelor răspunderii penale.
Se menţionează că organul de urmărire penală, care, în conformitate cu art. 272 C. proc. pen. avea obligaţia să completeze urmărirea penală nu s-a conformat acestei dispoziţii, sesizând instanţa cu rechizitoriul din 7 iunie 2005, cu preluarea faptelor şi a încadrării juridice din rechizitoriul precedent, cu motivarea că H.J. nu poate fi identificat în vederea audierii şi a confruntării sale cu R.C. şi cu cei trei inculpaţi.
Această motivare se consideră, de către apărarea recurentului inculpat, că nu poate fi admisă din moment ce rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa din 11 noiembrie 2002, s-a confirmat propunerea de a nu se începe urmărirea penală faţă de HGJ. pentru infracţiunile care formează obiectul prezentei cauze, fără să se constate identitatea acestuia ca reprezentant al S.C. V.S.SRL, societate care a prezentat la autoritatea vamală actele comerciale şi de transport pentru toate operaţiunile de vămuire a celor două containere.
împuternicirea dată de H.J., ca reprezentant al S.C. V.S.SRL autentificată de notar, pentru ca R.C. să reprezinte societatea la organele vamale în vederea operaţiunilor de import, este act autentic care, potrivit art. 1173 alin. (1) C. civ., face dovada până la înscrierea în fals, cu privire la data autentificării, identitatea părţilor, luarea consimţământului şi semnarea înscrisului.
Martorul R.C., audiat la data de 11 mai 2006, a recunoscut că fotografia lui HGJ. de pe paşaportul prezentat de instanţă este a persoanei care l-a împuternicit ca reprezentant al S.C. V.S.S.R.L să facă vămuirea containerelor, respectiv H.J.
Identitatea lui H.J. a fost confirmată de Inspectoratul General de Poliţie, care, verificând evidenţele traficului de frontieră, a comunicat că acesta a intrat în România la data de 12 mai 1999 şi nu figurează ca ieşit din ţară.
Contractul de închiriere încheiat cu SC S.M. a fost semnat şi ştampilat de S.C. V.S.SRL, prin reprezentant asociat H.J.
Actele de prezentare la autoritatea vamală sunt ale societăţii V.S. SRL, reprezentată de H.J., a căror autenticitate şi realitate nu a fost contestată, astfel că versiunea rechizitoriului, neargumentată probator şi echivoc formulată, că această persoană nu va putea fi identificată, nu poate fi reţinută ca argument care să justifice nerespectarea hotărârii instanţei în vederea completării urmăririi penale.
Camera de Comerţ Bucureşti a confirmat că H.J. este înregistrat ca asociat unic la S.C. „V.S." SRL societatea care a efectuate importul.
Prin Decizia de casare nr. 280/P din 24 octombrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa şi prin sentinţa penală nr. 70 din 9 februarie 2004 a Tribunalului Constanţa s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că pentru soluţionarea pe fond a cauzei este necesară audierea martorului H.J. şi confruntarea acestuia cu R.C. şi, eventual, cu inculpaţii, fără de care nu se poate stabili corect situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptelor, vinovăţia inculpaţilor şi răspunderea penală a acestora.
După restituirea cauzei la procuror, aceste dispoziţii nu au fost aduse la îndeplinire în vederea completării urmăririi penale, iar copiile xerox depuse din dosarul nr. 966/P/2001 sunt irelevante, mai ales că se află şi în dosarul iniţial al instanţei şi au fost avute în vedere la pronunţarea sentinţei penale nr. 70 din 9 februarie 2004.
Prin urmare, instanţa nu a putut stabili o situaţie corectă de fapt, încadrarea juridică a faptelor, vinovăţia şi răspunderea penală a inculpatului, mai ales că rechizitoriul nr. 70/P/2005 nu a rezolvat problema autorului infracţiunilor, fără vinovăţie, pentru a exista participaţia improprie a inculpatului C.E.
Apărătorul recurentului inculpat a apreciat că această situaţie se justifică şi pentru omisiunea rechizitoriului cu privire la stabilirea în concret a faptelor pentru fiecare inculpat, în limitele investirii instanţei, fără de care instanţa nu poate judeca cauza.
Totodată s-a criticat că instanţa nu a analizat fapta reţinută în sarcina inculpatului şi s-a limitat la aprecieri de ordin general, fără suport probator, iar învinuirea a fost motivată cu aprecieri subiective cu preluarea în exclusivitate declaraţiei lui R.C. implicat nemijlocit în operaţiunea de vămuire, în calitate de împuternicit al importatorului.
Instanţa nu a analizat documentele comerciale şi de transport prezentate organului vamal, nu a făcut nicio referire la titularul operaţiunii de import, la declarantul vamal şi comisionarul în vamă, preocupându-se de aspecte care exced cerinţelor în aprecierea elementelor constitutive ale pretinsei fapte penale reţinută în sarcina inculpatului.
Documentele prezentate autorităţii vamale de către împuternicitul SC V.S. sunt nealterate, apreciate ca atare de autoritatea vamală şi au fost aduse de H.J. şi predate lui R.C. în scopul folosirii lor la autoritatea vamală.
Toate persoanele care au participat la operaţiunile de vămuire au declarat că documentele comerciale şi de transport prezentate de importatorul SC V.S. prin împuternicit R.C., sunt nealterate.
Bunurile au fost plasate în regim de import, importator fiind SC V.S. SRL cu asociat H.J., declarant vamal este SC E.B., iar documentele au fost prezentate de R.C., ca mandatar al importatorului şi au fost verificate de autoritatea vamală, care a dat liber de vamă.
Disjungerea faţă de H.J., omisiunea urmăririi penale pentru audierea acestuia şi confruntarea lui R.C. şi, eventual, cu inculpaţii, face imposibilă stabilirea corectă a situaţiei de fapt, a încadrării juridice a faptelor, a vinovăţiei şi a răspunderii penale a persoanelor implicate sau nu în activitatea materială, ca cerinţă a laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 177 din Lege nr. 141/1977.
În lipsa autorului infracţiunii prevăzută de art. 177 din Lege nr. 141/1997 nu se poate analiza şi eventual reţine participaţia improprie la această faptă.
Din nicio probă a dosarului nu rezultă că inculpatul a avut reprezentarea documentelor de transport sau comerciale, care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă.
Pentru cel de-al doilea import, actele au fost prezentate de R.C., iar controlul şi operaţiunile vamale au fost efectuate de S.N. şi A.S., care au declarat că nu îl cunosc pe inculpat, că acesta nu a fost în zona autorităţii vamale, iar controlul containerului nu s-a efectuat fizic, din ordinul superiorului.
Martorii au declarat că întreaga operaţiune de vămuire a fost supravegheată de persoane care se aflau într-u autoturism AUDI cu nr. de înmatriculare de Bucureşti, împrejurare confirmată de M.D., care a transportat containerul la depozitul din comuna Cataloi, sub supravegherea aceluiaşi autoturism.
M.D. s-a referit şi la alte împrejurări care, însă, nu au fost elucidate, în sensul că au fost înlocuite sigiliile, fără verificare, de către o persoană care nu purta uniformă de vameş, că persoanele care se deplasau cu autoturismul înmatriculat cu nr. de Bucureşti au aplicat lacătele pe container, că i-au ordonat traseul, iar actele - declaraţia vamală şi de transport, s-au aflat la martor.
Prin urmare, apărătorul recurentului inculpat solicită a se constata că nu există probaţiune pentru participaţia improprie a lui C.E.M. la fapta din 1 septembrie 2000.
în lipsa autorului nu se poate reţine o participaţie improprie sub aspectul reprezentării caracterului ilicit şi al urmării faptei, cooperarea externă şi efectivă a făptuitorilor, mai ales că nu rezultă consecinţa, mijloacele folosite pentru inducerea în eroare, rezultatul păgubitor, etc. astfel că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi dată cu aplicarea greşită a legii, considerente pentru care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate de recurenţii inculpaţi D.M., M.I.D. şi C.E.M. împotriva deciziei instanţei de apel, atât în raport cu motivul invocat din oficiu, în apelurile inculpaţilor de către reprezentantul Ministerului Public, cât şi cu motivele invocate de către recurenţi prin apărători, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 5, 10, 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursurile inculpaţilor ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că la termenul de judecată de la 16 noiembrie 2006 la Tribunalul Constanţa, secţia penală, în dosarul nr. 1189/2005 a participat domnul procuror G.M., aşa cum s-a consemnat în partea introductivă a încheierii de dezbateri de la acea dată, fiind amânată succesiv pronunţarea la 23 noiembrie 2006, la 30 noiembrie 2006, la 4 decembrie 2006, la 12 decembrie 2006 şi la 19 decembrie 2006, încheiere, aflată la filele 253-258 dosarul tribunalului.
Totodată, din ampla încheiere mai sus menţionată a rezultat că apărătorul inculpaţilor a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice, în sensul eliminării alin. (5) de la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), faţă de participaţia improprie, având în vedere suplimentul la raportul de expertiză aflat la dosarul cauzei, urmând a rămâne doar dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. pen., precizând că nu mai are alte cereri, excepţii de formulat.
Instanţa a pus în discuţie cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată de inculpaţi, prin apărătorul ales.
„Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că se opune cererii de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpaţi prin apărătorul ales, întrucât din probele administrate rezultă participaţia inculpaţilor la săvârşirea tuturor infracţiunilor reţinute prin actul de inculpare, sens în care solicită a se reţine dispoziţiile art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. Totodată arată că nu mai are alte cereri, excepţii de formulat." (fila 253 verso dosarul tribunalului).
S-a consemnat faptul că instanţa a menţionat că se va pronunţa asupra cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţi prin apărătorul ales, odată cu fondul cauzei şi a constatat terminată cercetarea judecătorească în baza art. 339 C. proc. pen. şi a acordat cuvântul pe fondul cauzei în baza art. 340 C. proc. pen., fiind redate în detaliu concluziile părţilor.
În concluziile susţinute oral, apărătorul celor trei inculpaţi, a apreciat că nu se poate reţine infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, dezvoltând argumentele şi cum faptele nu pot fi încadrare în acele prevederi, pot fi analizate sub încadrarea prevăzută de art. 177 din aceeaşi lege, evidenţiind în concret ce trebuia stabilit la urmărire penală., concluzionând că în mod greşit fapta a fost încadrată la art. 178 din Legea nr. 141/1997, iar pentru încadrarea prevăzută la art. 177 din Legea nr. 141/1997 nu există probaţiune pentru participaţia improprie a inculpaţilor D.M. şi D.I.M. pentru operaţiunile de vămuire din 30 august 2000 şi 1 septembrie 2000 şi nici pentru C.E.M. pentru care s-a reţinut participaţiunea la fapta din 1 septembrie 2000, aceasta fiind greşit încadrată şi în referire la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), rechizitoriul reţinând o singură faptă.
Totodată, în concluziile din dezbateri, în primă instanţă, acelaşi apărător al inculpaţilor a dezvoltat argumentele în ceea ce priveşte participaţia improprie la infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., în referire la art. 215 alin. (2), (5) C. pen., în modalitatea concursului ideal prevăzut de art. 33 lit. b) C. pen., arătând că rechizitoriul nu expune fapta pentru încadrarea în art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), nu rezultă persoana vătămată, autorul faptei, suma reţinută ca prejudiciu şi cooperarea inculpaţilor în modalităţile prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen., iar în ceea cel priveşte pe inculpatul C.E. susţine că în mod greşit s-a reţinut art. 41 alin. (2) şi alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), întrucât nu există elemente care să caracterizeze concursul ideal, respectiv acţiunea sau inacţiunea care întruneşte elementele mai multor infracţiuni, datorită împrejurărilor şi urmărilor pe care Ie-a produs fără vinovăţie şi modalitatea în care au acţionat în condiţiile prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen.
În aceeaşi încheiere de dezbateri, în primă instanţă, se consemnează cuvântul procurorului, în sensul că „reprezentantul parchetului arată încă odată că se opune cererii de schimbare a încadrării juridice pusă în discuţie de inculpaţi prin apărătorul ales, încadrarea reţinută prin actul de inculpare fiind cea corectă." ( fila 257 dosarul tribunalului ).
La termenul de judecată de la 30 octombrie 2007 de la instanţa de apel a participat din partea Ministerului Public, doamna procuror M.T., la care a fost acordat cuvântul părţilor asupra apelurilor declarate în cauză, în dezbateri, fiind consemnate în mod detaliat concluziile acestora, fiind amânată pronunţarea succesiv la 7 noiembrie 2007, la 12 noiembrie 2007, la 19 noiembrie 2007, la 26 noiembrie 2007, la 28 noiembrie 2007, termen la care s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se pune în discuţia părţilor, conform art. 334 C. proc. pen., eventuala schimbare a încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 177 din Legea nr. 141/1997 şi art. 215 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 177 din Legea nr. 141/1997, fixându-se termen de judecată la data de 11 decembrie 2007 pentru când se citează părţile, aşa cum rezultă din încheierile menţionate aflate la filele 142-148 dosarul nr. 93/118/2005 al Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În concluziile ample puse în dezbateri la termenul de la 30 octombrie 2007, părţile au făcut referiri şi la încadrarea juridică a faptelor reţinute în încadrarea juridică din rechizitoriu, atât reprezentantul Ministerului Public, cât şi apărătorii inculpaţilor.
Apărătorul apelantului inculpat şi intimate D.M. cu privire la primul motiv de apel, în sensul că nu s-a procedat corect nepunându-se în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice din art. 178 C. vamal în art. 177 C. vamal, a arătat că punerea în discuţie a schimbării încadrării juridice s-a făcut de către apărătorii celor trei inculpaţi, astfel încât, dispoziţia referitoare la termenul pentru pregătirea apărării vizează numai pe inculpaţi, aceştia au dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau să solicite un termen pentru pregătirea apărării. S-a menţionat că procurorul de şedinţă, prezent a discutat în concluziile formulate pe fondul cauzei cu privire la schimbarea de încadrarea juridică a faptelor, fără să ceară acordarea unui termen pentru pregătire. în această împrejurare a arătat că nu a înţeles exact în ce modalitate funcţia de acuzare ar fi fost afectată prin punerea în discuţie a schimbării încadrării juridice cu ocazia dezbaterii în fond, pentru că celelalte dispoziţii vizează numai cursul judecăţii şi dacă nimeni nu a cerut ca dosarul să fie repus pe rol şi rediscutat acest aspect în aceste condiţii considerând că primul motiv de apel nu priveşte situaţia în cauză.
Totodată, în susţinerile sale, apărătorul apelantului inculpat şi intimat C.E.M. a arătat că procurorul nu a făcut nicio referire cu privire la rechizitoriu, care în niciun caz nu descrie faptele pentru care inculpaţii sunt trimişi în judecată, iar în privinţa încadrării juridice a faptelor aceasta lasă de dorit. Cu privire la motivul că instanţa nu a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a arătat că, în încheierea din data de 5 octombrie 2006 s-a consemnat că a solicitat instanţei să se pună în discuţie schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută e art. 31 alin. (2) raportat la art. 178 C. vamal, în art. 31 alin. (2) raportat la art. 177 C. vamal şi a solicitat, de asemenea să fie înlăturate dispoziţiile prevăzute de art. 41 alin. (2) în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.E.M., iar procurorul de şedinţă şi-a spus poziţia, că inculpaţii sunt trimişi în judecată cu reţinerea dispoziţiilor art. 31 alin. (2) C. pen. participaţie improprie la cele două infracţiuni reţinute în sarcină, ori aceasta nu poate exista fără o formă de vinovăţie.
De asemenea, în concluziile formulate, apărătorul apelantului inculpat şi intimat D.I.M. a solicitat a se respecta dispoziţiile anterioare a celor două instanţe, care au apreciat că urmărirea penală trebuie completată cu unele aspecte privind calitatea inculpaţilor în raport de prevederile art. 177 C. vamal.
În aceeaşi încheiere de dezbateri au fost consemnate şi concluziile reprezentantului Ministerului Public nu numai asupra apelului declarat de parchet, referindu-se la încadrarea juridică a faptelor din actul de sesizare, dar şi asupra apelurilor apelanţilor intimaţi inculpaţi, arătând că „dacă, instanţa de fond, şi-ar fi îndeplinit obligaţiile legale şi ar fi dat dovadă că respectă cele trei principii ale procesului penal, respectiv al nemijlocirii, al oficialităţii şi că schimbarea încadrării juridice trebuie pusă în discuţia părţilor altele ar fi fost discuţiile la acest moment. Cu privire la faptul că este imposibil ca infracţiunea de înşelăciune să subziste prevăzută în Codul penal cu cea prevăzută în art. 177 C. vamal, literatura şi practica instanţelor este constantă cu privire la aceste aspecte. în momentul în care există documente care atestă o situaţie nereală în scopul evitării taxelor vamale se reţine pe lângă legea specială şi legea generală. Dacă instanţa de fond ar fi pus în discuţie această situaţie nu s-ar fi ajuns la acest moment să se discute încadrarea juridică a faptelor. Apreciază la acest moment că încadrarea juridică a faptelor este cea prevăzută de art. 31 alin. (2) în referire la art. 177 C. vamal şi art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen. pentru fraţii D. Pentru inculpatul C.E.M. a constatat că în mod greşit la un moment dat s-au reţinut dispoziţiile art. 41 C. pen. Apreciază că din acest punct de vedere nu se pune în niciun fel problema dacă subzistă sau nu pe lângă infracţiunea prevăzută în legea specială împreună cu cea prevăzută în legea generală, practica fiind constantă în acest sens...".
După repunerea cauzei pe rol în condiţiile mai sus menţionate, la termenul de judecată de la 24 ianuarie 2008 la instanţa de apel au fost consemnate amplele concluzii ale părţilor, incluzând şi încadrarea juridică indicată în mod expres în încheierea prin care cauza a fost repusă pe rol. (filele 180-183 dosarul curţii de apel).
Astfel, acelaşi reprezentant al Ministerului Public, doamna procuror M.T. a arătat în mod expres că "achiesând la punctul de vedere din motivele de apel în sensul că instanţa de fond a dispus condamnarea pentru o faptă pentru care nu dispusese schimbarea încadrării juridice dar în dispozitiv şi considerente s-au făcut precizări cu privire la faptul că aceasta ar fi încadrarea juridică corectă respectiv cea prevăzută de Codul vamal, apreciază că, a schimba încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 177 din Legea nr. 141/1997 şi art. 215 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 177 din Legea nr. 141/1997, ar goli de conţinut faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi judecaţi de instanţa de fond. Infracţiunea la legea specială art. 177 C. vamal incriminează numai activitatea de prezentare la autoritatea vamală de documente vamale false, dar această infracţiune nu acoperă întreaga activitate infracţională a inculpaţilor în sensul că, aceasta a fost mijlocul prin care ei au eludat plata taxelor vamale şi au înţeles să înşele statul cu această activitate. Activitatea de înşelăciune nu este cuprinsă în conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 177 din Legea nr. 141/1997 motiv pentru care, apreciază că în cauză trebuie să se reţină şi considerentele scopului pentru care au prezentat la autoritatea vamală documentele false şi au eludat taxele vamale în scopul introducerii în ţară de bunuri cu taxe vamale mult mai ridicate decât cele pe care le-au introdus. Apreciază că în mod corect s-a dispus trimiterea în judecată pentru fapte săvârşite în concurs a celor două infracţiuni, avându-se în vedere faptul că ele se regăsesc şi în fapt şi în drept. Precizează că există în practică cauze în care activitatea infracţională a fost similară, unde s-a reţinut în concurs infracţiunea de la Codul vamal cu infracţiunea de la legea generală, respectiv cea de înşelăciune. Infracţiunea prevăzută de art. 177 din Legea nr. 141/1997 nu acoperă întreaga activitate infracţională. Aceste dispoziţii reglementează şi califică numai infracţiunea de prezentare de documente false, fiind asimilată infracţiunii de înşelăciune în modalitatea specială când se reţine înşelăciunea în alin. (2) în concurs cu infracţiunea de fals. Este o modalitate de fals specială astfel încât, în mod corect s-a reţinut în concurs cele două infracţiuni..." ( fila 180 verso-181 dosarul curţii de apel).
În raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat, din oficiu, de către reprezentatul Ministerului Public în recursurile inculpaţilor, referitor la neparticiparea procurorului la judecarea cauzei, atât la prima instanţă, cât şi la instanţa de apel, sub aspectul că nu i s-a dat cuvântul asupra schimbării încadrării juridice invocat de către apărarea inculpaţilor, ceea ce ar conduce la nulitatea absolută a celor două hotărâri, este nefondat, deoarece la ambele instanţe procurorii menţionaţi au formulat concluzii concrete la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărarea inculpaţilor, fiind expuse în amănunt argumentele susţinute, aşa încât a fost respectat principiul egalităţii armelor şi asigurat un proces echitabil, în condiţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica formulată de recurentul inculpat C.E.M., prin apărător cu privire la nepronunţarea instanţei de apel asupra unor probe administrate esenţiale, învederând că organul de urmărire penală nu s-a conformat hotărârii instanţei cu privire la identificarea şi audierea martorului H.J. şi confruntarea acestuia cu martorul R.C. şi eventual şi cu inculpaţii, ceea ar fi condus la imposibilitatea stabilirii de către instanţă a unei corecte situaţii de fapt, încadrarea juridică a faptelor, vinovăţia şi răspunderea penală a inculpatului, că a făcut doar afirmaţii generale, nu au fost analizate documentele comerciale şi de transport, întrucât ambele instanţe, pe de-o parte s-au pronunţat în mod concret asupra cererii de restituire formulată de apărarea inculpatului, prima constatând şi regularitatea actului act de sesizare, fie au examinat în mod concret mijloacele de probă administrate cu respectarea prevederilor legale, pe care le-au coroborat judicios, în raport cu limitele investirii prin actul de sesizare.
Astfel, la termenul de judecată de la 3 noiembrie 2005, apărătorul inculpatului D.I. a solicitat în conformitate cu dispoziţiile art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror, deoarece anterior cu ocazia restituirii s-a dispus această măsură pentru completarea urmării penale dar în dosar nu s-a făcut nimic, s-a copiat rechizitoriul cuvânt cu cuvânt, s-au ataşat nişte înscrisuri în copie xerox, neobservându-se că instanţa a schimbat încadrarea juridică, dispoziţiile art. 272 C. proc. pen. sunt nişte norme imperative, că urmărirea se reia pe baza hotărârii prin care instanţa a dispus restituirea, depunând la dosar copia sentinţei penale nr. S.P.1/MF din 24 ianuarie 2002 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi Decizia penală nr. 6/MF din 30 aprilie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, ca practică judiciară, fiind consemnate concluziile reprezentantului Ministerului Public şi cuvântul în replică al apărătorului.
Prima instanţă s-a pronunţat motivat asupra cererii formulate, în sensul „cu privire la cererea de restituire a cauzei la procuror conform art. 333 C. proc. pen. pentru completarea urmăririi penale, constată că în acest moment nu s-au administrat probe care să ducă la concluzia că se impune restituirea cauzei, aşa cum cere textul. Instanţa a dispus restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penal, identificarea martorului HGJ. şi confruntarea acestuia cu inculpaţii şi cu martorul R.C. După restituire s-au efectuat cercetări pentru a identifica şi audia pe numitul H.J. fără rezultat. Această imposibilitate obiectivă de administrare a unor probe nu poate conduce la blocarea procesului penal în ce-i priveşte pe cei trei inculpaţi. în rechizitoriu, procurorul a apreciat că sunt suficiente probatorii care să dovedească acţiunea penală pornită împotriva inculpaţilor, urmând ca instanţa să analizeze aceste probe şi să pronunţe o hotărâre. Inculpaţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, orice dubiu le profită şi au posibilitatea de a combate prin orice mijloc de probă acuzaţiile care li se aduc. Conform art. 317 C. proc. pen. se mărgineşte la fapta şi persoane arătată în actul de sesizare. Deci, în acest dosar nu se impune identificarea numitului H.J. pentru a fi tras la răspundere penală.
Urmărirea penală nu înseamnă audierea unei persoane ci înseamnă stabilirea faptelor incriminate şi a făptuitorilor prin diferite mijloace de probă. Imposibilitatea administrării unei probe, poate fi complinită de existenţa altora, acest aspect urmând a fi evaluat de instanţă la soluţionarea cauzei. Pentru aceste motive instanţa apreciază că cererea de restituire a cauzei la procuror este nefondată, urmând a o respinge."
La acelaşi termen de judecată arătat, prima instanţă a pus în discuţia părţilor regularitatea actului de sesizare a instanţei, conform art. 300 C. proc. pen., fiind de asemenea consemnate concluziile părţilor asupra celor invocate, după care instanţa „în conformitate cu dispoziţiile art. 300 C. proc. pen. apreciază că a fost legal sesizată cu rechizitoriu, ce cuprinde toate elementele de fond şi formă", măsuri procesuale ce rezultă din încheierea de şedinţă de la acel termen aflată la filele 47 - 48 dosarul nr. 1189/2005 al Tribunalului Constanţa, secţia penală.
La termenul de judecată de la 2 februarie 2006, în primă instanţă apărătorul inculpaţilor a reiterat cererea privind restituirea cauzei la parchet, în conformitate cu dispoziţiile art. 333 C. proc. pen., fiind consemnate concluziile reprezentantului ministerului Public şi poziţiile personale ale inculpaţilor D.M. şi D.I.M., instanţa amânând pronunţarea succesiv la 8 februarie 2006, la 15 februarie 2006, la 22 februarie 2006, la 1 martie 2006 şi la 15 martie 2006, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la termenul menţionat, aflată la filele 106-107 dosarul tribunalului.
La termenul de judecată de la 15 martie 2006, prima instanţă a respins cererea de restituire formulată de inculpaţii D.M., D.I.M. şi C.E.M., ca nefondată, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă aflată la fila 108 dosarul tribunalului.
În considerentele încheierii, prima instanţă a reţinut că „deşi potrivit limitelor casării s-a dispus audierea martorului H.J., acesta nu a putut fi identificat de parchet, astfel încât instanţa va analiza materialul probator existent la dosarul cauzei, urmând ca în cursul judecăţii să se mărginească potrivit dispoziţiilor legale la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare, iar imposibilitatea administrării probei testimoniale cu martorul H.J. şi confruntarea cu martorul R. va fi complinită de existenţa altora, aspect ce va fi avut în vedere pe parcursul cercetării judecătoreşti. Cât priveşte nulitatea absolută a rechizitoriului, prin încălcarea dispoziţiilor art. 263 C. proc. pen., instanţa apreciază că deşi încadrarea juridică cuprinsă în rechizitoriu nu cuprinde într-adevăr conţinutul faptei, cu arătarea împrejurărilor săvârşirii acestora pe parcursul rechizitoriului, se enunţă faptele pentru care are loc trimiterea în judecată, enunţarea acestora chir sub forma relatării situaţiei de fapt este suficientă pentru legala investire a instanţei, chiar dacă nu se arată conţinutul în cadrul încadrărilor juridice. Este necesar, însă ca fapta să fie înfăţişată în toate elementele ce prezintă relevanţă penală pentru a înlătura orice îndoială privitor la obiectul judecăţii. Ori, în cauza de faţă, deşi sumar, procurorul în relatarea situaţiei de fapt ne conduce spre conţinutul faptei ce prezintă încadrarea juridică, astfel încât nu poate fi reţinută nulitatea absolută a actului de sesizare, iar cererea de restituire formulată de inculpaţi, prin apărător urmează a fi respinsă ca nefondată..".
De asemenea în considerentele sentinţei pronunţată de prima instanţă, acesta a făcut referire la solicitările de restituire formulate în cauză (fila 262 dosarul tribunalului).
La termenul de judecată de la 18 septembrie 2007, la instanţa de apel, apărătorul apelantului inculpat intimat D.M. a solicitat relaţii de la Autoritatea pentru Străini, pentru ca instanţa să se convingă de faptul că H.J. este sau nu în România pentru că nu s-au identificat, astfel cum arată de către Poliţia de Frontieră, elemente din care să rezulte că acesta a părăsit România. Menţionează că acesta nu face parte din categoria persoanelor care pot să circule liber în Uniunea Europeană, astfel, încât nu putea să iasă din ţară decât, cu îndeplinirea tuturor formalităţilor de înregistrare la frontieră, fiind consemnate şi concluziile celorlalte părţi cu privire la această solicitare, după care curtea de apel, deliberând a respins proba solicitată de apelantul inculpat şi intimat C.E.M., privind comunicarea de relaţii de la Autoritatea pentru Străini, întrucât nu este utilă cauzei, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acel termen aflată la filele 78-79 dosarul curţii de apel.
De asemenea, în considerentele deciziei atacate, instanţa de apel a făcut referiri exprese la sentinţa penală nr. 70 de la 9 februarie 2004 a Tribunalului Constanţa prin care s-a dispus restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 258/P de la 16 aprilie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, la constatările organului de urmărire penală cu ocazia reluării urmăririi penale, evidenţiind că din verificarea semnăturii de pe mandatul din 30 august 2000 de împuternicire nu semăna cu modelele de semnături făcute de cetăţeanul irakian pe documentele de constituire a societăţii, că nu s-a stabilit prin alte probe implicarea acestuia în activitatea infracţională a inculpaţilor, participarea acestora constând în "determinarea martorului R.C. să săvârşească faptele (fără vinovăţie) şi nu a cetăţeanului irakian", procurorul neputându-se conforma hotărârii instanţei din motive obiective, aşa încât motivul de apel de restituire a cauzei la procuror este neîntemeiat şi mai mult, în condiţiile art. 332 C. proc. pen. ( art. 333 C. proc. pen. a fost abrogat), restituirea cauzei pentru completarea urmăririi penale numai este posibilă.
Totodată, din considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel rezultă că aceasta a făcut un examen propriu asupra mijloacelor de probă administrate în cauză şi pe care Ie-a indicat în concret, în raport cu motivele invocate de apărare, stabilind vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor a căror încadrare juridică a stabilit-o în mod judicios, procesul de evaluare asupra materialului probator fundamentându-se pe analiza şi sinteza efectivă a acestuia, ceea ce a condus la infirmarea susţinerilor apărării.
Astfel, Înalta Curte consideră că pe de-o parte, ambele instanţe s-au pronunţat motivat asupra cererii de restituire a cauzei la procuror, constatând imposibilitatea obiectivă a identificării martorului HGJ., precum şi a efectuării unor confruntări între acesta şi martorul R.C., precum şi între martor şi inculpaţi, iar pe de altă parte, în considerentele deciziei pronunţate instanţa de apel a evaluat în mod concret materialul probator ce a fost administrat în cauză şi la care a făcut referiri concret, combătând argumentele apărării şi prin raportare la documentele comerciale şi de transport, aşa cum de altfel s-a şi expus, aşa încât instanţele s-au pronunţat pe cereri esenţiale formulate de apărare, ia instanţa de apel şi asupra probelor administrate, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici motivul de recurs referitor la existenţa unei erori grave de fapt asupra materialului probator administrat şi care ar avea drept consecinţă achitarea celor trei inculpaţi, deoarece între percepţia materialului probator administrat de către judecătorii instanţei de apel şi soluţia pronunţată nu există vădite şi esenţiale neconcordanţe, nefiind aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Astfel, în procesul propriu de evaluare a materialului probator administrat, instanţa de apel a înlăturat punctual şi motivat apărările inculpaţilor, prin coroborarea declaraţiilor martorilor R.C. şi M.D., cu procesele-verbale de constatare întocmite de lucrătorii de poliţie la 1-2 septembrie 2000 cu ocazia controalelor efectuate la cele două depozite, respectiv a autoturismului Cielo şi a autoturismului Dacia în care se aflau cei trei inculpaţi, găsindu-se cartoanele cu ţigări provenite din cele două containere pentru care documentele vamale evidenţiau cutii cu pahare de sticlă şi obiecte de îmbrăcăminte second-hand şi nicidecum ţigări, chiar şi cu declaraţiile inculpatului C.E.M. cu privire la cel de-al doilea transport, precum şi cu documentele comerciale şi de transport, constatând că martorul R.C. în calitatea de autor, ca împuternicit, a acţionat fără vinovăţie, în baza unor documente prezentate de inculpaţi, documente despre care nu avea cunoştinţă că atestă date nereale, faţă de încărcătura containerelor, aşa încât activitatea inculpaţilor se circumscrie participaţiei improprii prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportată la art. 177 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii D.M. şi D.I.M. şi respectiv art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 177 din Legea nr. 141/1997 privind pe inculpatul C.E.M.
Înalta Curte, la rândul său, examinând materialul probator administrat, prin prisma criticii formulate de către recurenţii inculpaţi, constată că aceasta este nefondată.
Astfel, instanţa de recurs îşi însuşeşte, în integralitate, argumentele instanţei de apel care a examinat în mod efectiv conţinutul mijloacelor de probă pe care Ie-a indicat şi coroborat în mod convingător şi pe care, de altfel, Ie-a şi evidenţiat în considerentele prezentei decizii, apreciind că nu se mai impune o reluare a acestora, constatând că în cauză a fost dovedită vinovăţia inculpaţilor D.M., D.I.M. şi C.E.M. în săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor, prin schimbarea încadrării juridice în condiţiile arătate.
Înalta Curte consideră că aspectele mai sus menţionate sunt suficiente să îndeplinească exigenţele unei motivări ale deciziei instanţei de recurs, în raport cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene ( Boldea contra României din 15 februarie 2007, Helle contra Finlanda din 19 decembrie 1997 ), cu privire la posibilitatea însuşirii argumentelor unei instanţe, ce pot face parte din hotărârea instanţei de control, numai în condiţiile în care aceasta a făcut o analiză temeinică asupra chestiunilor de fapt şi de drept, ceea ce s-a realizat şi în contextul cauzei de faţă.
În raport cu cele menţionate, Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi D.M., M.I.D. şi C.E.M. împotriva deciziei penale nr. 7/P din 29 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penală cu minori şi de familie.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se vor obliga recurenţii inculpaţi D.M. şi M.I.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi pe recurentul inculpat C.E.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi D.M., D.I.M. şi C.E.M. împotriva deciziei penale nr. 7/P din 29 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penală cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii inculpaţi D.M. şi M.I.D. la plata sumei de câte 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi pe recurentul inculpat C.E.M. la plata sumei de câte 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2020/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2027/2008. Penal → |
|---|
