ICCJ. Decizia nr. 2056/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2056/200.
Dosar nr. 244/42/2008
Şedinţa publică din 6 iunie 2008
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele
Prin sentinţa penală nr. 51 din 28 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul C.V. împotriva rezoluţiilor dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 345/P/2007, rezoluţii pe care Ie-a menţinut ca fiind legale şi temeinice.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub numărul 244/42/2008, petiţionarul C.V. a solicitat în temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., desfiinţarea rezoluţiilor dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 345/P/2007, privind pe intimatul P.D., avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa.
În motivarea plângerii petiţionarul a arătat că, intimatul, în calitate de avocat al părţii adverse a formulat o întâmpinare în dosarul nr. 5383/2006 al Tribunalului Dâmboviţa, în care a făcut o serie de afirmaţii mincinoase, care au determinat instanţa de fond să pronunţe o soluţie defavorabilă petiţionarului.
Astfel, prin rezoluţia din 11 ianuarie 2008 în dosarul nr. 345/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.D., cercetat sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) În plângerea iniţială petiţionarul a solicitat efectuarea de cercetări faţă de avocatul P.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 291, art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu motivarea că aceasta, în întâmpinarea pe care a formulat-o în numele clienţilor săi, numiţii P.C. şi P.E., într-un dosar civil a făcut afirmaţii neconforme cu realitatea, pretinzând că aceştia deţin acte şi autorizaţii, pe care în realitate nu le aveau, afirmaţii care au determinat instanţele să pronunţe soluţii favorabile pentru aceştia în detrimentul petiţionarului.
Verificând aspectele sesizate s-a constatat, fără echivoc, inexistenţa unor temeiuri de fapt ori de drept care ar determina reţinerea unor fapte penale în sarcina intimatului. Cele afirmate în întâmpinare au fost verificate sub aspectul veridicităţii lor, de către instanţa de judecată, hotărârile fiind pronunţate în baza probelor administrate, întâmpinarea formulată de pârâţi, prin apărătorul lor nefiind de natură a produce consecinţe juridice în sensul prevăzut de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
În afara susţinerilor petiţionarului nu au rezultat indicii temeinice din care să rezulte comiterea faptei de către avocatul P.D.
Având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, din care nu rezultă indicii temeinice care să atragă răspunderea penală a intimatului s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta.
Plângerea formulată de petiţionarul C.V., în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva modului de soluţionare a dosarului penal nr. 345/P/2007, a fost respinsă ca nefondată, prin rezoluţia din 18 februarie 2008, dispusă în dosarul nr. 225/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Astfel, s-a reţinut că actele prealabile efectuate în cauză nu au confirmat săvârşirea infracţiunilor sesizate, fiind reţinut că susţinerile făcute de părţi trebuie dovedite cu probe, instanţele pronunţând hotărârile exclusiv în baza probelor administrate în cauză.
În termenul prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul C.V. a formulat plângere împotriva rezoluţiilor procurorului, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.
Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut că în situaţia în care apărările făcute în întâmpinare sunt lipsite de suport probator sunt înlăturate de instanţă, fiind astfel sancţionate de aceasta. Totodată, s-a constatat că, în raport şi de prevederile Legii nr. 51/1995, nu se poate reţine în sarcina intimatului încălcarea vreunei obligaţii din cele impuse avocatului în exercitarea profesiei.
Verificând actele dosarului sub aspectul celor învederate de petiţionar, instanţa a constatat că nu există indicii cu privire la săvârşirea de către intimat a infracţiunilor sesizate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs petiţionarul C.V., criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi admiterea plângerii astfel cum a fost formulată.
Concluziile petiţionarului în susţinerea recursului, ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, în conformitate cu art. 3856 C. proc. pen. constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele care urmează:
Înalta Curte reţine că, în cauza supusă analizei instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionarul C.V., apreciind ca fiind legală şi temeinică rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimatul P.D., constatându-se că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Din examinarea actelor premergătoare, instanţa de fond a reţinut corect întreaga situaţie de fapt potrivit căreia petiţionarul a relatat despre comiterea faptei de către avocatul P.D., fapte pretins a fi săvârşite în calitate de apărător ales al pârâţilor P.C. şi P.E., respectiv prin inserarea unor aspecte neconforme cu realitatea în cuprinsul întâmpinării formulate în apărarea clienţilor săi.
În speţă, Înalta Curte reţine că nemulţumirile petiţionarului au ca fundament modalitatea în care au fost admise, administrate şi apreciate probele de către instanţe, această modalitate constituind în opinia acestuia o încălcare a drepturilor sale procesuale, însă simpla împrejurare că soluţia dată în dosarul civil nr. 5383/2006 al Tribunalului Dâmboviţa, a fost nefavorabilă petiţionarului, nu este un argument solid şi serios pentru a putea declanşa cercetarea penală a intimatului, constatându-se că intimatul, avocat în cadrul baroului Dâmboviţa nu a făcut altceva decât să slujească actul de justiţie cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Activitatea exercitată de intimat, în calitate de avocat, s-a circumscris îndatoririlor impuse acestuia de către Legea nr. 51/1995 de exercitare a profesiei de avocat, susţinerile sale din cuprinsul întâmpinării, la care s-a făcut referire în plângerea petiţionarului, fiind verificate de instanţa cu ocazia soluţionării cauzei, hotărârea fiind pronunţată în baza probatoriului administrat în cauză şi nu a susţinerilor din cadrul întâmpinării.
Totodată, astfel, cum corect s-a reţinut de către instanţa de fond, întâmpinarea în modalitatea în care este reglementată de dispoziţiile codului de procedură civilă nu poate constitui declaraţie în sensul art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) În cauză, constându-se inexistenta infracţiunilor sesizate, în mod întemeiat instanţa de fond a dispus în sensul respingerii plângerii formulate de petiţionar.
Prin urmare, fată de considerentele enunţate Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul petiţionar C.V. împotriva sentinţei penale nr. 51 din 28 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar C.V. împotriva sentinţei penale nr. 51 din 28 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul petiţionar sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2052/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2068/2008. Penal → |
|---|
