ICCJ. Decizia nr. 2040/2008. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2040/2008
Dosar nr. 506/88/200.
Şedinţa publică din 5 iunie 2008
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 182 din data de 26 septembrie 2007 pronunţată în dosarul penal cu nr. unic 506/88/2006, Tribunalul Tulcea, în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. a condamnat pe inculpatul F.S., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executare pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani, calculat în condiţiile art. 110 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 180 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.V., la pedeapsa de 1 lună închisoare.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1112/2001 a Judecătoriei Tulcea, care se va alătura pedepsei din prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să exercite pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 1 lună.
În baza art. 221 alin. (1) C. pen. raportat la art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.
S-a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1112/2001 a Judecătoriei Tulcea, care se va alătura pedepsei din prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de 2 ani şi 1 lună şi 2 ani şi 3 luni, în cea mai grea de 2 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului C.V. pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă B.D.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul F.S. şi C.V., în solidar la plata către partea civilă a sumei de 330 lei, reprezentând despăgubiri materiale.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul F.S. la plata sumei de 450 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
A fost obligat inculpatul C.V. la plata sumei de 240 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariu apărător oficiu în sumă de 150 lei s-a decontat din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Tulcea, pentru avocat G.S. (faza de urmărire penală ).
Onorariu apărător oficiu în sumă de 100 lei fiecare s-a decontat din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Tulcea pentru avocat D.G. şi M.L. (faza de judecată ).
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt.
Prin rechizitoriul nr. 1367/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor C.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicare art. 75 lit. c) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 83 C. pen. şi respectiv F.S. pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2) 1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
S-a reţinut prin actul de sesizare al instanţei că, în noaptea de 22/23 aprilie 2005, după terminarea programului la barul SC B. SRL Nalbant, cei doi inculpaţi au ieşit din local, consumând băuturi alcoolice pe scările barului, moment în care, partea vătămată B.D. l-a înjurat pe inculpatul C.V., fapt pentru care acesta din urmă a lovit partea vătămată cu pumnul în faţă, determinând căderea la sol.
Procurorul a mai reţinut că prin rechizitoriu că, în timp ce se afla la sol, partea vătămată a fost buzunărită şi lovită de către inculpatul F.S., care înainte de a ieşi din bar, s-a înţeles cu inculpatul C. să tâlhărească victima, sustrăgând suma de 800 lei care ulterior a fost împărţită între mai multe persoane.
La termenul din 30 noiembrie 2006, tribunalul i-a audiat pe cei doi inculpaţi, care au recunoscut parţial faptele reţinute prin rechizitoriu, precum şi partea vătămată B.D.
În cursul judecăţii, au fost audiaţi martorii C.C., C.V., B.S., G.G., B.T.V., C.I., B.I.
Tribunalul a constatat imposibilitatea reaudierii martorului A.I., iar martorul B.N. a decedat.
La data de 19 decembrie 2006, ca urmare, solicitării instanţei, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea a depus la dosar referatul de evaluare al inculpatului F.S.
Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv declaraţiile inculpaţilor, ale martorilor sus-amintiţi şi a părţii vătămate, tribunalul a apreciat că situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută de procuror, nu se confirmă în sensul existenţei infracţiunii de tâlhărie.
Astfel, în faţa instanţei, cei doi inculpaţi au negat categoric că ar fi convenit în prealabil să exercite violenţe asupra părţii vătămate pentru a-i sustrage suma de 800 lei, arătând că incidentul a avut două părţi distincte, în sensul că urmare a injuriilor adresare de B.D., inculpatul C.V. a împins partea vătămată, după care a plecat de la faţa locului, iar ulterior inculpatul F.S. a precizat că a luat suma de bani care era căzută de la partea vătămată.
Martorii C.C., C.V., B.S., G.G., T.V., C.I., B.I. au confirmat că a existat un incident în faţa barului, în sensul că inculpatul C.V. a împins partea vătămată pe gardul viu din apropierea localului, după care toţi cei prezenţi la faţa locului au mers la locuinţa lui B.N., cu excepţia inculpatului F.S., care a venit mai târziu, având asupra sa o sumă de bani pe care a împărţit-o cu martorii şi inculpatul C.V.
În această situaţia, tribunalul a reţinut că la data de 22 aprilie 2005, partea vătămată B.D. s-a deplasat în municipiul Tulcea, unde a vândut un hectar de teren contra sumei de 8.500.00 lei ROL, iar în jurul orelor 19,00 s-a oprit în localitatea Nalbant, intrând în barul SC B. SRL unde a început să consume băuturi alcoolice.
Partea vătămată a venit la un moment dat la masa inculpatului C.V. cântând şi a făcut cinste în mai multe rânduri celor prezenţi, respectiv inculpaţilor şi martorilor, până în jurul orelor 24, când s-a încheiat programul, iar consumatorii au ieşit în faţa barului.
La un moment dat, partea vătămată i-a adresat injurii inculpatului C.V. după care, acesta din urmă, l-a împins pe B.D., care a căzut în boscheţii de lângă local.
După aceea, cu excepţia inculpatului F.S. şi a părţii vătămate B.D., toate persoanele prezente la incident s-au deplasat pe rând la locuinţa lui B.N., iar după circa 20 de minute a apărut şi F.S., care avea o sumă de bani, fiind împărţită astfel: F.S., 55 lei; C.V., 70 lei; C.C., 120 lei; C.I., 35 lei, A.I., 35 lei; B.S., 50 lei; B.V., 15 lei, B.I., 35 lei.
Deşi partea vătămată a declarat că a fost atacată în faţa barului de 8-9 persoane care i-au sustras 800 lei, fără a preciza persoana care i-a subtilizat efectiv banii, tribunalul a constatat că acest lucru nu este confirmat de probele administrate în cauză, iar prin rechizitoriul nr. 1367/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-au făcut cercetări faţă de C.V., A.I., C.I., C.C., B.I., B.S., B.V. şi G.G., doar pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 221 C. pen., pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, fiind aplicată câte o amendă administrativă de 100 lei fiecare.
Tribunalul a constatat că, deşi, atât inculpaţii, cât şi martorii au dat declaraţii lineare la parchet, în sensul că imediat după ce inculpatul C.V. a lovit partea vătămată, care a căzut, iar inculpatul F.S. a sustras banii, în faţa instanţei declaraţiile au fost de altă manieră, în sensul diferenţierii celor două incidente, fără a se putea demonstra existenţa unei înţelegeri între cei doi inculpaţi în sensul lovirii părţii vătămate pentru a i se sustrage banii.
Atât inculpaţii, cât şi martorii au relatat că au dat declaraţiile de la poliţie sub presiunea organelor de cercetare penală.
Pentru aceste motive, la termenul din 17 iuie 2007, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul C.V. din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 83 C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen. şi respectiv art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
La acelaşi termen, s-a dispus schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatului F.S. din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2)2 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
La termenul din 11 septembrie 2007, ca urmare a schimbării încadrării juridice, partea vătămată B.D. a precizat că înţelege să formuleze plângere penală prealabilă împotriva inculpatului C.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.
Referitor la inculpatul F.S., tribunalul a reţinut că în sarcina acestuia subzistă infracţiunea de furt calificat din loc public şi pe timp de noapte, întrucât, după plecarea martorilor, acesta a rămas singur cu partea vătămată, sustrăgând suma de bani, care era căzută lângă B.D.
Împotriva sentinţei penale nr. 182 din data de 26 septembrie 2007 a Tribunalului Tulcea a declarat apel inculpatul C.V., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Prin motivele de apel s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale şi rejudecând să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., întrucât infracţiunile pe care Ie-a comis, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Prin Decizia penală nr. 6/MP de la 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penală cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 506/88/2006, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.V., domiciliat în municipiul Tulcea, judeţul Tulcea şi com. Nalbant, judeţul Tulcea, împotriva sentinţei penale nr. 182 din data de 26 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal cu nr. unic 506/88/2006 (nr. vechi 3698/P/2006 ).
A fost obligat apelantul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, onorariu avocat oficiu B.A. se va deconta din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, inculpatul apelant a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2)1 lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen., reţinându-se că, în seara zilei de 22/23 aprilie 2005, inculpatul împreună cu coinculpatului minor F.S., prin folosirea violenţei, au deposedat-o pe partea vătămată B.D. de suma de 800 RON, în timp ce se afla în faţa barului „B." din localitatea Nalbant, judeţul Tulcea.
Prin încheierea de şedinţă de judecată din data de 17 iulie 2007, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunile prevăzute de art. 180 alin. (1) şi art. 221 alin. (1), cu art. 37 lit. a) C. pen.
Faptele inculpatului prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni, în raport cu natura şi gravitatea acestora, cu faptul că acesta Ie-a săvârşit întru-un termen de încercare privind suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1112/2001 a Judecătoriei Tulcea.
Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul apelant a fost obligat la 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei, reprezintă onorariu avocat oficiu B.A. (pentru intimat inculpat), sumă ce se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul C.V., fără a arăta iniţial în scris motivele de recurs.
La termenul de judecată de la 10 aprilie 2008, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat pentru a i se da posibilitatea acestuia să-şi angajeze apărător a amânat cauza la 22 mai 2008 şi a menţinut delegaţia apărătorului desemnat din oficiu, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la fila 12 din dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 22 mai 2008, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului inculpat pentru a i se da posibilitatea acestuia să pregătească apărarea a amânat cauza la 5 iunie 2008, pentru când recurentul inculpat are termen în cunoştinţă, iar intimata parte civilă va fi citată ca în precedent, potrivit consemnărilor din încheierea de şedinţă de la data arătată, aflată la fila 15 dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 17110 la 30 mai 2008, motivele de recurs formulate în scris de apărătorul ales al recurentului inculpat C.V., aflate la filele 20-22 dosarul Înaltei Curţi.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat prin apărător a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub mai multe motive şi anume, în primul rând că instanţa de judecată nu a fost sesizată legal, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., fiind sancţionată cu nulitatea absolută sesizarea primei instanţe, ca în cauza de faţă, cu un rechizitoriu neconfirmat de prim-procurorul parchetului.
S-a menţionat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen. privind confirmarea rechizitoriului de către prim-procurorul parchetului, aşa încât urmează a se constata că sesizarea instanţei de judecată nu a fost făcută conform legii.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38516 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 380 C. proc. pen. şi art. 332 alin. (2) C. proc. pen. solicită a fi casate hotărârile atacate şi a se dispune restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale, invocând în acest sens şi Decizia nr. 9 de la 18 februarie 2008 a Î.C.C.J, Secţiile Unite, prin care a fost admis recursul în interesul legii în sensul celor învederate mai sus.
Un al doilea motiv de recurs vizează faptul că în mod greşit a fost considerată tăinuirea o formă a participatiei penale, având drept consecinţă obligarea în solidar cu celălalt inculpat la plata către partea civilă a sumei de 330 lei, reprezentând despăgubiri civile, motiv de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Tăinuirea, nefiind o formă a participaţiei, tăinuitorul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor, solidar cu autorul infracţiunii, decât în raport cu valoarea bunurilor ce fac obiectul tăinuirii, iar nu în solidar la acoperirea întregului prejudiciu cauzat prin infracţiune.
Un al treilea motiv de recurs se referă la greşita încadrare juridică a faptei săvârşite de recurentul C.V., în aceea de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Apărătorul ales al recurentului inculpat a precizat că instanţa fondului reţine că „după aceea, cu excepţia inculpatului F.S. şi a părţii vătămate B.D., toate persoanele prezente la incident s-au deplasat pe rând la locuinţa lui B.N., iar după 20 de minute a apărut şi F.S. care avea o sumă de bani."
Infracţiunea de tăinuire se caracterizează sub aspectul laturii subiective, prin intenţie directă.
Conform art. 19 alin. (2) pct. 1 lit. a) C. pen. aceasta înseamnă că inculpatul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte producerea lui prin săvârşirea faptei. Pentru existenţa intenţiei, în speţă este necesar ca inculpatul să fi cunoscut că bunurile provin din furt. Această situaţie trebuie dovedită şi nu prezumată. Nu se poate admite prezumţia că inculpatul putea să conştientizeze că banii aduşi de inculpatul F.S. provin din furt. într-o atare situaţie ar însemna să admitem o prezumţie de vinovăţie şi o încadrare a dispoziţiilor art. 66 C. proc. pen.
Din probatoriul administrat a reieşit că inculpatul F.S. a susţinut că banii pe care i-a adus, i-a găsit. Astfel, toţi martorii audiaţi de instanţa fondului au declarat aceeaşi împrejurare privitoare la afirmaţia acestui inculpat: a) B.I. ( fila 86 dosar de fond ) „Din cele povestite de inculpatul F. banii s-au găsit în locul unde căzuse partea vătămată"; b) C.I. ( fila 59 dosar de fond ) „La întrebarea lui B.V. de unde provin banii, inculpatul F. i-a sus că i-a găsit jos fără a preciza locul"; c) B.S. (fila 46 dosar de fond ) „Ştiu că inculpatul F. a relatat că a găsit banii"; d) C.V. (fila 45 dosar de fond ) „De la F.S. am aflat că a găsit o sumă de bani..."; e) C.C. (fila 44 dosar de fond ) „după circa un sfert de oră a sosit şi inculpatul F. care avea asupra lui 4.500.000 lei vechi despre care ne-a relatat că i-a găsit în locul în care căzuse partea vătămată"; f) inculpatul F.S. „am ieşit din local la circa 10 minute unde am găsit o sumă de 6-7 milioane lei".
Cum în speţă, nu s-a făcut dovada că inculpatul a cunoscut că banii provin din furt, apărătorul recurentului inculpat consideră că se impune admiterea acestui motiv de recurs şi în rejudecare a se dispune achitarea sa, în raport cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
La termenul de astăzi, s-au prezent recurentul inculpat C.V., aflat în stare de libertate şi asistat de apărător ales, avocat I.I.I. şi intimata parte civilă B.D., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Înalta Curte a apreciat că se imune ascultarea recurentului inculpat, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene, deoarece nu a fost ascultat de către instanţa de apel şi indiferent de motivele de recurs, aducând, totodată, la cunoştinţa inculpatului prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că are dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.
Recurentul inculpat a arătat că nu doreşte să dea declaraţie în această fază procesuală, uzând de dreptul la tăcere.
Apărătorul recurentului inculpat, în dezbateri a susţinut oral motivele scrise de recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2 şi 17 C. proc. pen., arătând că în ceea ce priveşte primul temei de casare în cauză hotărârile pronunţate sunt lovite de nulitate absolută, instanţele, nefiind legal sesizate, întrucât rechizitoriul procurorului nu a fost confirmat de prim-procurorul parchetului, conform dispoziţiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen., aşa încât solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor şi restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale, invocând Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin care a fost admis recursul în interesul legii, în acest sens. Cu privire la al doilea temei de casare, acelaşi apărător a susţinut că în mod greşit s-a considerat tăinuirea ca o formă de participaţie penală, având consecinţa obligării inculpatului în solidar cu ceilalţi inculpaţi, la plata despăgubirilor, deoarece tăinuitorul nu poate fi obligat decât în raport cu valoarea bunurilor ce fac obiectul tăinuirii, apreciind ca fiind greşită încadrarea juridică a faptei de tăinuire, întrucât trebuia dovedit faptul că inculpaţii cunoşteau că banii au fost sustraşi. În caz contrar, nu se putea admite prezumţia că inculpaţii ar fi ştiut că provin din furt, fapt neconfirmat cert de probe şi drept urmare a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi în rejudecare achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Concluziile intimatului parte civilă B.D., ale reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de recurentul inculpat C.V. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 2 şi 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Dispoziţiile art. 209 alin. (3) şi (5) C. proc. pen. anterioare modificării intervenite prin Legea nr. 356/2006, act normativ intrat în vigoare la 7 septembrie 2006, precum şi OUG nr. 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, intrată în vigoare la aceeaşi dată, în sensul modificării primului alineat invocat şi respectiv abrogării lor, în cazul celui de-al doilea alineat menţionat, aveau următorul conţinut:
„(3) Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 155-173, art. 174-177, 179, art. 189 alin. (3)-(5), art. 190, art. 191, art. 211 alin. (4), art. 212, art. 236, art. 236-239, art. 2391, art. 250, art. 252, art. 254, art. 255, art. 257, art. 265, art. 266, art. 267, art. 2671, art. 268, art. 273-276, art. 279-280, art. 2801, art. 3022, art. 317 şi art. 356-361 C. pen., în cazul infracţiunilor arătate la art. 26 pct. 2 lit. a), art. 27 pct. 1 lit. b) - e), art. 28 1 pct. 1 lit. b) şi c), şi pct. 5, art. 282 pct. 1 lit. b) şi art. 29 pct. 1 din prezentul cod, în cazul infracţiunilor împotriva protecţiei muncii, precum şi în cazul altor infracţiuni date prin lege în competenţa sa."
„(5) Atunci când urmărirea penală este efectuată de procuror, rechizitoriul este supus confirmării prim-procurorului parchetului, iar când urmărirea este făcută de acesta, confirmarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penale este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, rechizitoriul este supus confirmării procurorului-şef de secţie, iar când urmărirea penală este efectuată de acesta, confirmarea se face de către procurorul general al acestui parchet."
Dispoziţiile art. 264 alin. (2) - (4) C. proc. pen. anterioare modificărilor intervenite prin acelaşi act normativ, precum şi ordonanţei menţionate, în sensul abrogării lor aveau următorul conţinut:
„(2) Rechizitoriul dat de procurorul de la parchetul ierarhic inferior celui corespunzător instanţei competente să judece cauza în fond este supus confirmării procurorului de la parchetul corespunzător acestei instanţe.
(3) Sesizarea instanţei de judecată se face de către procurorul care a dat sau, după caz, a confirmat rechizitoriul potrivit alineatului precedent.
(4) În termen de 24 de ore de la darea sau, după caz, confirmarea rechizitoriului, procurorul înaintează instanţei competente dosarul împreună cu numărul necesar de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere."
În art. III din Legea nr. 356 din 21 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală publicat în M. Of. nr. 677 din 7 august 2006 se menţionează la alin. (1) că „Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar prevederile privind persoana juridică, la data intrării în vigoare a normelor corespunzătoare C. pen.", iar situaţiile tranzitorii sunt expres şi în mod explicit prevăzute, aşa încât dispoziţiile legii mai sus menţionate au intrat în vigoare sub aspectul primei teze a alineatului arătat, la data de 7 septembrie 2006.
Prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006 au fost, fie modificate, fie abrogate normele procedurale mai sus invocate.
Ordonanţa de urgenţă nr. 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi a fost publicată în M. Of. nr. 764 din 7 septembrie 2006.
În contextul cauzei, rezultă că prin rechizitoriul întocmit la 18 august 2006 în dosarul nr. 1367/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor C.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 83 C. pen. şi F.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
Prin acelaşi act de sesizare s-a mai dispus şi scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ (amendă 100 RON fiecare), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 221 alin. (1) C. pen. faţă de învinuiţii C.V., A.I., C.I., C.C., B.I., B.S., B.V., G.G.
În conformitate cu dispoziţiile art. 264 C. proc. pen., dosarul s-a trimis spre competentă soluţionare la Tribunalul Tul cea.
De asemenea, din dosarul de urmărire mai sus arătat rezultă că prin procesul-verbal de la 1 ianuarie 2005, organul de cercetare, Poliţia Municipiului Tulcea a dispus începerea urmăririi penale privind pe C.V. pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen. şi privind pe F.S., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 208; art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen. (fila 10 dosarul parchetului).
Prin rezoluţia de la 7 noiembrie 2005 dată de procuror în dosarul nr. 1292/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 1292/P/2005, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (3)1 C. proc. pen. a fost confirmat procesul-verbal prin care s-a dispus începerea urmăririi penale de organele din cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea la data de 1 noiembrie 2005 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. şi F.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208-209 lit. g C. pen. şi în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen. a dispus începerea urmăririi penale faţă de C.V., C.I., C.C., B.I., A.I., B.S. şi B.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 221 C. pen. (fila 9 din dosarul parchetului).
Prin ordonanţa din 28 decembrie 2005 dată de procurorul şef secţie urmărire penală al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1367/P/2005 a dispus în temeiul art. 238 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei comise de învinuitul C.V. din infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. în art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen.; de învinuitul F.S. din art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen. în art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen.; învinuitul A.I. din infracţiunea prevăzută de art. 221 C. pen. în art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen.; de învinuiţii C.V., C.I., C.C., B.I., B.S. şi B.V. din infracţiunea prevăzută de art. 221 C. pen.
În art. 26, art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. ( fila 7 dosarul parchetului mai sus menţionat).
În considerentele ordonanţei date, procurorul şef secţie urmărire penală a constatat că prin procesul-verbal din data de 1 noiembrie 2005 organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea au dispus începerea urmăririi penale faţă de numitul C.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. şi faţă de numitul F.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., fapte constând în aceea că în noaptea de 22 aprilie 2004, în jurul orelor 24,00, primul a lovit-o cu pumnul în zona feţei pe partea vătămată B.D., iar cel de-al doilea a sustras din posesia acesteia suma de 6.400.000 lei în timp ce era căzută la sol.
Prin rezoluţia nr. 1292/P/2005 din 7 noiembrie 2005 a fost confirmat procesul-verbal de începere a urmăririi penale, dispunându-se totodată şi începerea urmăririi penale faţă de C.V. şi alţii, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 221 C. pen., întrucât au primit diverse sume de bani cunoscând că provin din furtul comis de către F.S. în dauna părţii vătămate B.D.
Prin referatul nr. 1292 din 9 decembrie 2005 organele de cercetare penală au propus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina tuturor învinuiţilor din infracţiunile prevăzute de art. 180 alin. (1), art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen. şi art. 221 C. pen. în art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen., faţă de C.V., F.S. şi A.I. şi art. 26-211 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen. faţă de C.V., C.I., C.C., B.I., B.S. şi B.V.
Dosarul cauzei a fost declinat spre competenţă soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea prin ordonanţa nr. 1291/P/2005 din 20 decembrie 2005.
Examinând actele premergătoare şi de urmărire penală a rezultat într-adevăr faptul că în noaptea de 22 aprilie 2005 în timp ce învinuiţii se aflau în localul SC B. SRL Nalbant, a intrat partea vătămată B.D. care a făcut cinste mai multor persoane, printre care se aflau şi unii dintre autori, prilej cu care aceştia au observat o sumă mare de bani asupra părţii vătămate. înainte de terminarea programului toţi învinuiţii au ieşit în faţa localului, unde au aşteptat-o pe partea vătămată care a ieşit ultima. La ieşire victima a fost lovită de învinuitul C.V. şi apoi de învinuitul A.I., ambii aplicându-i mai multe lovituri cu piciorul în zona capului, ceea ce a determinat căderea victimei la sol. Imediat învinuitul F.S. a sustras din posesia părţii vătămate suma de aproximativ 6.400.000 lei, pe care iniţial i-a dat învinuitului C.I., iar ulterior învinuitului C.V., acesta din urmă împărţind banii la toţi participanţii.
Apreciind situaţia de fapt expusă coroborată cu finalitatea acţiunilor tuturor învinuiţilor, procurorul şef secţie urmărire penală a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice şi în temeiul de drept invocat a dispus în consecinţă.
La data de 12 iunie 2006 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea, Serviciul Cercetări Penale a întocmit referatul de terminare a urmăririi penale în dosarul nr. 1367/P/2005, prin care a propus punerea în mişcare a acţiunii penale, întocmirea rechizitoriului şi sesizarea instanţei competente să soluţioneze cauza privind pe C.V., învinuit pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.; F.S., învinuit pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.; C.V., învinuit pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.; A.I., învinuit pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2) 1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; C.I., învinuit pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.; C.C., învinuit pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.; B.I., învinuit pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; B.S., învinuit pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; B.V., învinuit pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.; G.G., învinuit pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (filele 1-2 din dosarul parchetului menţionat).
În raport cu cele mai sus menţionate, în contextul cauzei şi în raport cu dispoziţiile legale evidenţiate, Înalta Curte consideră că nu poate fi reţinută critica formulată de recurentul inculpat, prin apărător referitoare la nulitatea absolută a sesizării primei instanţe, ca urmare a unui rechizitoriu neconfirmat de prim-procurorul parchetului, întrucât urmărirea penală în cauză pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 83 C. pen., nu a fost efectuată de procuror, ci de organul de cercetare competent şi anume organul de poliţie competent, infracţiunea menţionată neatrăgând competenţa urmăririi penale a procurorului, acesta, exercitând doar supravegherea, aşa încât nu erau incidente dispoziţiile art. 209 alin. (5) cu referire la art. 209 alin. (3) şi art. 264 C. proc. pen. anterior modificării prin Legea nr. 356/2006, respectiv confirmarea rechizitoriului de către prim-procurorului parchetului competent.
Altfel spus, dispoziţiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen. aşa cum au fost modificate prin OUG nr. 60/2006, intrată în vigoare la 7 septembrie 2006, referitoare la verificarea legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului de către prim-procurorul parchetului nu sunt incidente în cauză, având în vedere faptul că urmărirea penală a fost finalizată în cauză anterior modificării arătate, respectiv rechizitoriul a fost emis la 18 august 2006, iar prima instanţă a înregistrat cauza la 22 august 2006.
De altfel, nici în condiţiile anterioare modificărilor survenite prin Legea nr. 356/2006, nu era necesară confirmarea rechizitoriului de către prim-procurorul parchetului, în condiţiile art. 209 alin. (5) C. proc. pen., întrucât urmărirea penală pentru infracţiunea reţinută nu era efectuată de către procuror, potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen., ci de către organul de cercetare al poliţiei, procurorul, exercitând doar supravegherea.
De asemenea, în cauză nu este incidenţă nici Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin care dispoziţiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen. au fost interpretate în sensul că, rechizitoriul trebuie să conţină menţiunea „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei", iar lipsa acestei menţiuni atrage neregularitatea actului de sesizare, în condiţiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop, deoarece aceasta se referă la dispoziţiile modificate prin noile reglementări, care în cauză nu au aplicabilitate faţă de data întocmirii rechizitoriului şi anume 18 august 2006, aşa cum s-a mai menţionat.
Aşadar, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a fost legal sesizată la data de 18 august 2006 prin rechizitoriul emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1367/P/2005 privind şi pe inculpatul C.V., prin care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi trimis în judecată inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 83 C. pen., a cărei urmărire penală desfăşurată în perioada 2005 - 18 august 2006, în raport cu succesiunea măsurilor procesuale evidenţiate, în mod concret, nu era de competenţa procurorului, în condiţiile art. 209 alin. 3 C. proc. pen. şi în consecinţă nu impunea confirmarea rechizitoriului de către prim-procurorul parchetului competent, potrivit art. 209 alin. (5) C. proc. pen. anterioare modificărilor survenite prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006.
Mai mult, în cursul cercetării judecătoreşti, prima instanţă, respectiv Tribunalul Tulcea, secţia penală, prin încheierea de şedinţă de la 17 iulie 2007 dată în dosarul nr. 506/88/2006 (format vechi 3698/2006), în temeiul art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul C.V. din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., într-o infracţiune revăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. şi o infracţiune prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar pentru inculpatul F.S. din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicare arat. 99 şi urm. C. pen. într-o infracţiune prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., (fila 88 dosarul tribunalului ), iar prin încheierea de la 11 septembrie 2007, aceeaşi instanţă a luat act că partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatului C.V. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 C. pen. ( fila 99 dosarul tribunalului ), pentru ca prin sentinţa penală nr. 182 de la 26 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia penală, să îl condamne pe inculpatul C.V. pentru cele două infracţiuni mai sus menţionate, aşa cum s-a arătat, în considerentele prezentei decizii.
Aşadar, critica apărării cu privire la nelegala sesizare prin rechizitoriu şi solicitarea restituirii cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale nu poate fi reţinută, pentru că prima instanţă a verificat legalitatea şi temeinicia urmăririi penale şi inclusiv a legalei sesizări pentru infracţiunea iniţial al cărui regim sancţionator este mai aspru şi sub aspectul procesual este guvernată de principiul oficialităţii, efectuând cercetarea judecătorească şi constatând, în baza probatoriului administrat, o altă încadrare juridică a faptei iniţiale, în două infracţiuni al căror regim sancţionator prevăzut de lege este mai blând, iar sub aspectul procesual una din cele două infracţiuni este la plângerea prealabilă a părţii vătămate, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 2 C. proc. pen.
Din examinarea ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la vinovăţia inculpatului C.V. în săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. şi de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., raportat la art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 83 C. pen. şi art. 33 lit. a) din acelaşi cod, aşa cum a fost schimbată încadrarea juridică a faptei iniţiale pentru care a fost trimis în judecată prin încheierea de şedinţă de la 17 iulie 2007, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în mod efectiv contribuţia inculpatului C.V., în sensul că acesta în data de 22 aprilie 2005 a împins partea vătămată B.D., care a căzut în boscheţii de lângă local, iar ulterior în timp ce se afla la locuinţa lui B.N., la sosirea inculpatului F.S. ce avea asupra sa o sumă de bani pe care au împărţit-o astfel: F.S., 55 lei, C.V., 70 lei, C.C., 120 lei, C.I., 35 lei, A.I., 35 lei, B.S., 50 lei, B.V., 15 lei, B.I., 35 lei, inculpatul C.V. şi-a însuşit suma de bani, cunoscând că aceasta a fost sustrasă de inculpatul F.S. de la partea vătămată B.D.
Astfel, din coroborarea declaraţiilor părţii civile B.D. (filele 12-15 dosarul parchetului şi fila 43 dosarul tribunalului, cu declaraţiile inculpatului F.S., date în cursul urmăririi penale (filele 26-29 dosarul parchetului) cu declaraţiile date în aceeaşi fază procesuală a urmăririi penale de către martorii A.I. (filele 30-31 dosarul parchetului ), C.V. (filele 32-33 dosarul parchetului ), C.I. (filele 34-35 dosarul parchetului), C.C. (filele 36-37 dosarul parchetului ), B.I. (filele 38-40 dosarul parchetului ), B.V. ( fila 46 dosarul parchetului ), G.G. ( filele 47-48 dosarul parchetului ), precum şi cu declaraţiile depuse la dosarul primei instanţe de către parchet, declaraţii date de învinuiţii C.V., C.I., B.V.T., cercetaţi pentru dispoziţiile art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) mărturie mincinoasă (filele 72-75 dosarul tribunalului), a rezultat că inculpatul C.V. cunoştea provenienţa banilor, respectiv din sustragerea comisă de către inculpatul F.S. a unei sume de bani de la partea vătămată B.D., sumă care a fost împărţită între persoanele care se aflau la locuinţa lui B.N.
Partea civilă B.D. în declaraţia dată la urmărirea penală (filele 14-15 dosarul parchetului) a arătat că „...La ieşirea din bar am fost lovit cu pumnul în zona capului de către o altă persoană de sex masculin pe care nu o cunosc, fără să ştiu motivul După lovitura primită eu am căzut jos şi la puţin timp s-a apropiat de mine o persoană pe care nu o cunosc şi m-a căutat prin buzunare, iar din buzunarul de la spate al pantalonilor, mi-a sustras toţi banii pe care îi aveam din vânzarea pământului. Precizez că de acasă am plecat cu suma de 700.000 lei, iar la barul din comuna Nalbant am cheltuit aproximativ 400.000 lei, După cel incident am anunţat organele de poliţie, care au reuşit să recupereze suma de 4.500.000 lei de la mai mulţi tineri şi mi-a restituit şi totodată am aflat că persoana care mi-a sustras banii, i-a împărţit la mai mulţi tineri pentru a nu spune nimic de cele întâmplate. Deoarece nu mi-am recuperat toţi banii, mă constitui ca parte civilă... pentru recuperarea sumei de 3.300.000 lei ( 330 RON ) şi totodată solicit ca aceştia să-mi plătească suma de 300 RON de fiecare, ca daune morale şi cheltuieli de transport şi zile de muncă pierdute în această perioadă."
Partea civilă B.D. în declaraţia dată în primă instanţă ( fila 43 dosarul tribunalului ) a menţionat că „...Atunci când am ieşit în faţa barului la 5-6 metri, am fost încercuit de circa 8-9 persoane care au năvălit peste mine m-au doborât la pământ într-o baltă de apă mi-au provocat rău la faţă, curgându-mi sânge şi mi-au sustras toţi banii pe care îi aveam asupra mea. Mi-au fost luaţi 800 lei RON, bani rezultaţi în urma vânzării pământului, întrucât băutura ce o consumasem o achitasem din suma de 500.000 lei vechi pe care o aveam dinainte asupra mea. Din grupul agresorilor l-am recunoscut pe inculpatul C. cu care vorbisem anterior. Aceştia au fugit apoi de la faţa locului şi eu am aşteptat toate noaptea în faţa sediului poliţiei până dimineaţă când am făcut plângere penală. Aşa cum am precizat şi la urmărire penală, solicit să fiu despăgubit cu suma de 330 lei RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat. Arăt că a 2 a zi după săvârşirea infracţiunii mi s-au restituit o parte din bani nu mai ştiu sigur cât. Arăt că eu nu am înjurat persoanele din bar şi nu am dat cu pumnul în masă. Nu-mi explic de ce la urmărirea penală am declarat că am fost lovit cu pumnul de o persoană, iar o alta mi-a sustras banii din buzunar. Precizez încă o dată că nu cunosc identitatea persoanei care m-a buzunărit. Nu cunosc identitatea acesteia."
În declaraţia dată, inculpatul F.S. ( fila 29 verso dosarul parchetului ) a arătat că „...La un moment dat cetăţeanul respectiv a plecat spre boscheţi, împrejurare în care C.V. l-a ajuns şi i-a dat cu pumnul în faţă, bănuiesc cu scopul de a-i lua banii. Eu l-am buzunărit pe om şi i-am lut banii şi i-am dat lui C.V....Ulterior, la locuinţa lui B.N. ne-am dus numiţii C.I., C.V., A.I., C.V., C.C. şi numiţii B.I., Ş., V., B.S. înnoptează de obicei la familia B.N.. Scopul nostru a fost acela de a împărţi banii sustraşi prin violenţă...".
Martorul A.I. în declaraţia dată ( fila 31 verso dosarul parchetului ) a menţionat că „...La un moment dat F.S. ne-a împărţit tuturor nişte bani, mie revenindu-mi suma de 350.000 lei, cu scopul de a nu spune despre faptă. S-a discutat că banii respectivi provin de la cetăţeanul căzut la sol. A doua zi am predat la postul de poliţie suma care mi-a revenit în urma buzunăririi cetăţeanului respectiv...".
Martorul C.V. în declaraţia dată (fila 33 verso dosarul parchetului ) a precizat că „...Ne-am aşezat p scările barului care s-a închis şi la un moment dat a venit cetăţeanul care ne-a făcut cinste şi care nu s-a recomandat şi ne-a adresat injurii. în această împrejurare numitul V. i-a tras o palmă peste faţă. Cetăţeanul respectiv a căzut în boschetii din fata barului. în afară de F.S. toţi am mers la locuinţa noastră să facem grătarul şi după 15 minute la locuinţa mea a venit şi numitul F.S. care ne-a spus că i-a luat cetăţeanului respectiv suma de 5-6 milioane lei din buzunarul pantalonilor. F. a împărţit banii cu noi toţi, mie revenindu-mi suma de 500 mii lei. Revin şi arăt că la locuinţa mea când ne-am propus să facem grătarul se aflau numiţii C.V., A.I., C.I., C.C., B.I., B.S. şi B.V. şi numitul G.G. Nu cunosc cât au luat ceilalţi, dar ştiu că toţi am luat câte o sumă de bani. în momentul în care ne-a dat S. banii ne-a spus tuturor că nu vorbim de cele întâmplate. Nu ne-am înţeles ca să-l buzunărim pe cetăţeanul respectiv. Aceasta este declaraţia pe care o susţin şi semnez, în prezenţa d-lui avocat D.R....".
Martorul C.I. în declaraţia dată ( fila 35 verso dosarul parchetului ) a arătat că „...Am perceput momentul în care F.S. I-a buzunărit pe cetăţeanul respectiv în timp ce acesta se afla pe sol. Revin şi arăt că şi G.G. a fost pe scările barului, dar a plecat apoi acasă. De la F.S. am aflat că i-a luat banii cetăţeanului, împrejurare în care mie mi-a dat suma de 350.000 lei, în bancnote de 50 mii şi 100 mii lei. Declaraţia dată la data de 23 aprilie 2005 corespunde adevărului. Banii ne-au fost împărţiţi de S. pe şosea. A doua zi organele de poliţie m-au invitat la post şi am dat declaraţie în legătură cu cele întâmplate. Am predat şi banii părţii vătămate...".
Martorul C.C. în declaraţia dată (fila 37 verso dosarul parchetului ) a arătat că "...Când m-am întors de la toaletă, am aflat de la F.S. că i-a sustras bătrânului banii şi că V.C. l-ar fi lovit. Mi mi-a revenit suma de 500.000 lei, despre care ştiam că provin din buzunărirea bătrânului. Fiecare dintre noi a luat o sumă de bani. A doua zi, ne-am prezentat la post toţi am restituit banii părţii vătămate şi am dat declaraţii care corespund adevărului...".
Martorul B.I. în declaraţia dată ( fila 40 verso dosarul parchetului ) a menţionat că „...în urma unor discuţii contradictorii între cetăţeanul din H şi C.V., acesta din urmă i-a aplicat o lovitură în faţă, împrejurare în care bătrânul a căzut peste gardul viu. Nu am văzut dacă vreo altă persoană i-ar fi aplicat lovituri bătrânului respectiv... De la F.S. am aflat că acesta I-a buzunărit pe moş, în timp ce acesta se afla la sol. Atunci C.V. i-a luat banii, rezultând suma de 13-14 milioane lei, mie revenindu-mi suma de 800.000 lei. Am ştiut de adevărata provenienţă a banilor. V. ne-a zis că ne dă banii ca să fim şi noi complici cu el. A doua zi am predat banii...".
Martorul B.V. în declaraţia dată (fila 46 verso dosarul parchetului ) a precizat că „...Pentru că a fost înjurat de acel om, C.V. i-a dat o palmă peste faţă. Eu am văzut când cetăţeanul respectiv ne-a arătat suma de 300.000 lei. Lovitura de palmă i-a fost aplicată pe şosea. Noi ne aflam la o distanţă de 20 m de cele întâmplate, având posibilitatea să vedem pentru că locul era luminat de un bec. Am văzut că F.S. l-a bătut pe cetăţeanul respectiv în boscheţi şi l-a buzunărit singur. După 10 minute S. a venit şi ne-a spus că a luat de la cetăţeanul respectiv suma de 4,5 milioane lei. Această sumă a împărţit-o cu toţii, mie revenindu-mi suma de 150 mii lei. Ştiam că banii respectiv provin din tâlhărirea cetăţeanului. S. a fost cel care ne-a dat tuturor banii...".
Martorul G.G. în declaraţia dată ( fila 48 verso dosarul parchetului) a arătat că „...M-am întors de la toaletă şi ceilalţi băieţi mi-au spus că V.C. iar fi tras un pumn în faţă omului respectiv pentru că l-a înjurat. L-am văzut pe bătrân aflându-se la sol l-am văzut pe C.V. şi F.S. când l-au buzunărit pe bătrân în timp ce acesta era la sol, după ce V. l-a lovit cu pumnul în faţă...F.S. a împărţit banii sustraşi de la bătrân, mie revenindu-mi suma de 500.000 lei. Ştiam că banii proveneau din buzunărirea bătrânului. A doua zi am fost invitaţi la postul de poliţie unde am dat declaraţie fiecare dintre noi şi totodată am restituit banii...".
Învinuitul C.V., cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), mărturie mincinoasă în dosarul nr. 146/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, potrivit adresei parchetului de la fila 72 dosarul primei instanţe, în declaraţia dată la parchet la 8 iunie 2007 (fila 73 dosarul tribunalului ) a arătat că „Referitor la declaraţia dată de mine în faţa procurorului la data de 17 mai 2006, în dosarul în care erau cercetaţi F.S. şi C.V., arăt că, C.V. l-a împins pe bătrânul respectiv cu palma, împrejurare în care acel bătrân care era străin de localitatea NALBANT a căzut în boscheţii din faţa barului „B.". Toate acestea s-au întâmplat în faţa mea, de faţă fiind şi F.S.. Ulterior, după ce ne-am deplasat la locuinţa mea, F.S. a venit având asupra suma de 5-6 milioane lei şi mi-a spus că banii proveneau de la moş. Mi mi-a revenit suma de 500.000 lei. Totodată F.S. ne-a spus să nu-l dăm pe mâna poliţiei şi de cele întâmplate să nu afle nimeni. Nu este adevărat că a doua zi a şi predat suma de 500.000 lei organelor de poliţie, aşa după cum am declarat în faţa judecătorului la data de 30 noiembrie 2006 în dosarul Tribunalului Tulcea nr. 506/88/2006..."
Învinuitul C.I., cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), mărturie mincinoasă în dosarul nr. 146/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, potrivit adresei parchetului de la fila 72 dosarul primei instanţe, în declaraţia dată la parchet la 8 iunie 2007 ( fila 74 dosarul tribunalului ) a menţionat că „în legătură cu declaraţia dată de mine în faţa procurorului la data de 17 mai 2006, în dosarul în care erau cercetaţi pentru tâlhărie C.V. şi F.S., arăt că cele declarate corespund adevărului şi anume că am văzut când C.V. l-a împins în piept pe bătrânul acela străin de localitatea Nalbant, eu fiind de faţă. Eu mă aflam la locuinţa lui B.N., împreună cu C.V., C.V., B.V.. La un moment dat, a venit şi F.S., de la care am primit suma de 350.000 lei, motivând că banii respectivi i-ar fi găsit pe jos. Tot F. ne-a spus tuturor, celor care am primit banii să nu declarăm nimic în legătură cu provenienţa acestora şi anume de a nu fi prinşi de organele de poliţie. Am declarat de altă manieră în faţa judecătorului, întrucât într-o seară ne-am întâlnit cu C.V. şi ne-a spus să dăm toţi aceeaşi declaraţie în favoarea lui, pentru ca el şi S., respectiv F., să scape, situaţie în care noi toţi, respectiv, eu, B.V., G.G. am fost de acord. Atât declar, susţin şi semnez."
Învinuitul B.V.T., cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), mărturie mincinoasă în dosarul nr. 146/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, potrivit adresei parchetului de la fila 72 dosarul primei instanţe, în declaraţia dată la parchet la 8 iunie 2007 (fila 75 dosarul tribunalului) a precizat că „Referitor la dosarul privind pe C.V. şi F.S., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi în care eu am fost audiat ca martor, declar că îmi menţin declaraţia dată la data de 17 mai 2006 în faţa procurorului, ocazie cu care am declarat adevărul. Am declarat de altă manieră în faţa judecătorului, motivat de împrejurarea că într-una din seri, înaintea Paştelui, m-am întâlnit cu C.V. care mi-a spus să-mi schimb declaraţia dată iniţial, deoarece mă va ajuta să-mi găsesc de muncă în Bucureşti, la aceeaşi societate unde lucra şi el. Ştiu că şi ceilalţi martori audiaţi în dosar au fost de acord cu acest lucru, fiind interesaţi de spusele lui V. Astăzi arăt că cele declarate la 17 mai 2006, corespund adevărului, care a căzut în gardul viu, iar F.S. l-a buzunărit şi i-a luat banii, în jur de 4 milioane. Mie mi-a revenit suma de 250.000 lei, bani pe care i-am primit când mă aflam la locuinţa lui B.N. Atât declar, susţin şi semnez."
În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte constată că vinovăţia inculpatului C.V. în comiterea celor două infracţiuni, respectiv de lovire sau alte violenţe şi tăinuire, a fost dovedită potrivit conţinutului mijloacelor de probă mai sus arătate, urmând a fi înlăturate declaraţiile martorilor B.I., C.I., B.S., C.V., C.C., precum şi a inculpatului F.S., date în cursul cercetării judecătoreşti, în care au arătată că suma de bani a fost găsită jos, unde căzuse partea vătămată, deoarece acestea au fost date în încercarea de a înlătura tragerea la răspundere penală a inculpatului C.V. cu privire la infracţiunea de tăinuire, declaraţiile având caracter subiectiv, aşa cum rezultă, de altfel şi din declaraţiile învinuiţilor, cercetaţi pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, aşa încât forţa lor probantă este afectată.
Astfel, infracţiunea de tăinuire a fost comisă de inculpatul C.V., acesta primind o sumă de bani de la coinculpatul F.S., autorul sustragerii sumei de bani ce aparţinea părţii civile B.D., cunoscând că aceasta provine din furt şi a împărţit-o şi la persoanele care se aflau în locuinţa lui B.N., în scopul de a nu spune ce s-a întâmplat, având reprezentarea rezultatului faptei comise şi pe care l-a urmărit a fi produs, intenţia fiind directă, aspecte confirmate prin declaraţiile martorilor mai sus arătate, fiind întrunite, atât obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire, iar apărările formulate nu sunt fondate, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine nici critica formulată de recurentul inculpat prin apărător referitoare la faptul că în mod greşit s-a reţinut că tăinuirea este o formă a participaţiei penale şi a avut drept consecinţă obligarea în solidar cu celălalt inculpat la plata către partea civilă a sumei de 330 lei, reprezentând despăgubiri civile, întrucât în contextul cauzei a fost dovedită vinovăţia ambilor inculpaţi în săvârşirea unor infracţiuni distincte şi anume aceea de furt calificat de către inculpatul F.S. şi respectiv de lovire şi alte violenţe, în concurs real cu aceea de tăinuire, de către inculpatul C.V., iar prin faptele lor a fost produs un prejudiciu, ce a fost acoperit doar parţial, prin restituirea unei sume de bani, partea vătămată B.D. constituindu-se parte civilă pentru suma de 330 lei despăgubiri materiale, aşa încât, în planul răspunderii civile delictuale, autorii infracţiunilor comise şi a căror răspundere penală a fost stabilită şi dovedită, urmează a răspunde solidar pentru acoperirea prejudiciului produs, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Înalte Curte constată că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele.
De asemenea, instanţa de recurs verificând hotărârea atacată nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.V. împotriva deciziei penale nr. 6/MP din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.V. împotriva deciziei penale nr. 6/MP din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2035/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2052/2008. Penal → |
---|