ICCJ. Decizia nr. 2709/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2709/2008
Dosar nr. 6855/1/2008
Şedinţa publică din 9 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Inculpatul I.D., aflat în stare de arest, a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2583 din 19 decembrie2007 a Judecătoriei Ploieşti la 7 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2/1) lit. a) C. pen. cu executare în regim de penitenciar.
Prin Decizia penală nr. 92 din 9 aprilie 2008, Tribunalul Prahova, Secţia penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului şi a menţinut starea de arest a acestuia.
În prezent, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală, se află în curs de soluţionare recursul declarat de inculpatul I.D. împotriva deciziei penale nr. 92 din 09 aprilie 2008 a Tribunalului Prahova.
Prin încheierea din 18 august 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, a respins ca inadmisibilă cererea recurentului-inculpat, formulată prin apărătorul ales, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate a art. 148, art. 160b alin. (3) şi art. 3002 C. proc. pen.
În esenţă, apărătorul a motivat excepţia prin aceea că arestarea preventivă încalcă dreptul la apărare prin neluarea în calcul a tuturor mijloacelor de probă, încalcă dreptul la libertate, nepermiţând o apărare corectă şi legală, şi că instanţa, la adoptarea hotărârii măsurii preventive, nu verifică situaţia de fapt şi mijloacele de probă.
Pentru a dispune în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Analiza sistematică a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, impune concluzia că în competenţa de jurisdicţie a Curţii Constituţionale sunt date spre soluţionare excepţii ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti vizând neconstituţionalitatea textelor de lege aplicabile în litigiul pendinte şi care, în reglementarea adoptată de Parlament sau, după caz, prin ordonanţă de către Guvernul României, ar încălca dispoziţiile sau principiile Constituţiei.
Obiectul prezentei cauze îl formează recursul declarat de inculpatul I.D. împotriva deciziei penale nr. 92 din 9 aprilie 2008 a Tribunalului Prahova, prin care, respingându-se apelul exercitat de acesta, s-a confirmat sentinţa penală nr. 2583 din 19 decembrie 2008 a Judecătoriei Ploieşti privind condamnarea la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen.
Recurentul a fost cercetat şi trimis în judecată în stare de arest preventiv, măsură dispusă prin încheierea dată în Camera de consiliu din 6 aprilie 2007 în dosarul nr. 5360/281/2007, constatându-se că se află în situaţia prevăzută de art. 148 lit. f) şi a1) C. proc. pen.
Legalitatea şi temeinicia arestării preventive, precum şi prelungirea şi menţinerea acesteia au fost verificate în gradele de jurisdicţie anterioare, precum şi după sesizarea instanţei de recurs, cu respectarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de art. 155, art. 3001, art. 3002 şi art. 160b C. proc. pen., ultima durată de 60 de zile expirând la 1 octombrie 2008.
După acordarea a două termene de judecată în vederea pregătirii apărării de către avocaţii aleşi, în şedinţa publică din 18 august 2008, în scris şi prin avocatul ales, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 "Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului", art. 160b alin. (3) "Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive" şi art. 3002 "Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii" din Codul de procedură penală.
Punându-se în vedere obligativitatea indicării dispoziţiilor şi principiilor constituţionale încălcate prin textele menţionate şi motivarea excepţiei ridicate, luându-se cauza la a treia strigare, apărătorul ales, cât şi inculpatul, în ultimul cuvânt, au susţinut că art. 148, art. 160b alin. (3) şi art. 3002 C. proc. pen. sunt neconstituţionale întrucât contravin dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României şi art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la libertate şi siguranţă; art. 23 pct. 6 ce protejează dreptul la libertate individuală, art. 6 pct. 2 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului precum şi art. 11 pct. l din Declaraţia Europeană a Drepturilor Omului ce prevăd dreptul la libertate şi siguranţă, la libera justiţie şi prezumţia de nevinovăţie.
În esenţă, s-a susţinut că neconstituţionalitatea prevederilor procedurale penale citate ar rezulta din soluţiile adoptate de către organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti la instrumentarea cauzei, constând în neluarea în calcul a tuturor mijloacelor de probă cu ocazia arestării preventive a inculpatului şi menţinerii acesteia în cursul procesului, inexistenţa unor dovezi certe privind indicii temeinice pentru înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie şi reţinerea acestora fără a se verifica situaţia de fapt şi mijloacele de probă administrate. De asemenea, menţinerea măsurii arestării preventive s-a dispus contrar dispoziţiilor constituţionale, deoarece în prezent durata acesteia ar fi egală cu durata pedepsei prevăzută pentru infracţiunea de tâlhărie.
În opinia Curţii de Apel Ploieşti, examinându-se susţinerile autorului excepţiei, pe larg expuse în partea introductivă a încheierii de şedinţă, rezultă cu certitudine că aspectele înfăţişate nu vizează constituţionalitatea dispoziţiilor art. 148, art. 160b alin. (3) şi art. 3002 C. proc. pen. criticate, ci situaţia de fapt din dosarul cauzei în care s-au adoptat hotărârile judecătoreşti recurate, inclusiv dispoziţiile referitoare la legalitatea şi temeinicia luării, prelungirii şi menţinerii măsurii arestării preventive.
În aceste condiţii, constatându-se că excepţia ridicată de recurentul inculpatul I.D. este contrară dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, conform art. 29 alin. (6), cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva încheierii, inculpatul a declarat prezentul recurs.
Potrivit dovezii de la fil. 11, recurentul-inculpat a luat la cunoştinţă despre judecarea recursului declarat împotriva încheierii, la data de 29 august 2008.
La judecarea prezentului recurs, apărătorul ales al inculpatului nu s-a prezentat, asistenţa juridică fiind asigurată prin apărător desemnat din oficiu (fil. 10).
Cu ocazia dezbaterilor, nici apărătorul, şi nici inculpatul personal, nu au menţionat motivele pentru care apreciază că încheierea este nelegală sau netemeinică, rezumându-se la solicitarea casării hotărârii atacate şi trimiterea dosarului la Curtea Constituţională.
În aceste condiţii, examinând hotărârea recurată din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) şi art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că aceasta este legală şi temeinică.
Sesizarea Curţii Constituţionale este posibilă numai atunci când sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Din examinarea considerentelor încheierii atacate, se constată că instanţa de recurs a făcut o corectă delimitare între criticile apărării vizând legalitatea şi temeinicia sentinţei şi deciziei, modul de interpretare şi aplicare jurisprudenţială a unor texte din Codul de procedură penală, inclusiv a celor privind arestarea preventivă, aspecte care, potrivit legii, intră în competenţa instanţei de recurs, şi, respectiv, criticile ce pot viza contrarietatea textelor aplicabile cu legea fundamentală ori cu tratate, convenţii sau pacte internaţionale ratificate de România, acestea din urmă fiind, în condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, de competenţa Curţii Constituţionale.
Faţă de cele constatate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.D. împotriva încheierii din 18 august 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 6383/281/2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2708/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2710/2008. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
