ICCJ. Decizia nr. 3010/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3010/2008
Dosar nr. 122/42/2008
Şedinţa publică din 26 septembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 74 pronunţată în şedinţa publică din data de 23 mai 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., de petentul D.C.A., a desfiinţat Ordonanţa nr. 101/II/2/2007 din 17 ianuarie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, precum şi Ordonanţa nr. 51/P/2005 din 17 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru ca această unitate să dispună redeschiderea urmăririi penale faţă de toate persoanele raportate la care persoana vătămată a formulat plângere şi pentru toate infracţiunile presupus a fi fost săvârşite de acestea.
Instanţa a recomandat efectuarea unor confruntări între persoana vătămată D.C.A. şi învinuiţii care au fost deja ascultaţi (respectiv, numiţii R.A.M., P.I.I., F.O., A.R.M. şi S.M.V.) în conformitate cu art. 87 şi 88 C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele considerente:
Prin Ordonanţa nr. 51/P/2005 din data de 17 decembrie 2007 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor: M.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, R.A.M., subcomisar de poliţie în cadrul I.P.J. Dâmboviţa, în prezent ofiţer în cadrul D.G.A. - S.T.A Ploieşti – B.A. pentru judeţul Dâmboviţa, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 249 alin. (l) C. pen., întrucât în cauză lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, atât în ceea ce priveşte latura obiectivă cât şi cea subiectivă, precum şi neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen., faţă de făptuitorii: M.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, C.G., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, N.G., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, C.I., fost judecător la Judecătoria Pucioasa în prezent judecător la Judecătoria Târgovişte, R.A.M., subcomisar de poliţie în cadrul I.P.J. Dâmboviţa, în prezent ofiţer în cadrul D.G.A - S.T.A Ploieşti – B.A. pentru judeţul Dâmboviţa, P.I.I., comisar şef de poliţie, în prezent şeful Secţiei de Poliţie nr. 22 Bucureşti, F.O., comisar şef de poliţie, în prezent pensionat, A.R.M., inspector principal de poliţie în cadrul I.P.J. Dâmboviţa, S.M.V., inspector principal de poliţie în cadrul I.P.J. Dâmboviţa, întrucât în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că faptele reclamate nu există.
Pentru luarea acestei soluţii organul de parchet a constatat următoarele: la data de 04 martie 2005, persoana vătămată D.C.A., aflat în Penitenciarul Mărgineni, judeţul Dâmboviţa, a formulat plângere penală prin care a solicitat să se facă cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu în dauna intereselor personale prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi favorizarea infractorului prevăzută de arrt.264 C. pen., faţă de comisarul P.I.I., comisarul şef F.O., inspector S.M.V., inspector A.R.M. şi subcomisar R.A.M., toţi din cadrai I.P.J. Dâmboviţa, faţă de procurorul M.C., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi procurorii C.G. şi N.G. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa.
Se susţine că sus-numiţii cu ocazia instrumentării unor dosare penale în care D.C.A. a avut calitatea de persoană vătămată sau de învinuit, cu ştiinţă şi-au exercitat, în mod defectuos îndatoririle de serviciu, cauzându-i o vătămare intereselor legale şi că au favorizat astfel în acest mod alte persoane.
În urma efectuării de acte premergătoare, cauza a fost soluţionată, la data de 30 mai 2005, prin rezoluţia nr. 51/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. S-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele cercetate, concluzionându-se că faptele nu există.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere persoana vătămată D.C.A., iar prin sentinţa penală nr. 65 din 18 septembrie 2006, pronunţată în dosarul penal nr. 6726/2005, Curtea de Apel Ploieşti a admis plângerea persoanei vătămate, a desfiinţat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi a trimis cauza la procuror pentru „a se dispune în legătură cu începerea sau neînceperea urmăririi penale faţă de toate persoanele vizate în plângerea penală, inclusiv faţă de procurorul G.N.".
După trimiterea cauzei la procuror, cercetările au fost reluate şi prin rezoluţiile nr. 51/P/2005 din 07 decembrie 2006 şi respectiv 12 decembrie 2006 s-a dispus începere „urmăririi penale faţă de învinuiţii M.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi R.A.M., subcomisar de poliţie la I.P.J. Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut în sarcina celor doi învinuiţi, că la data de 14 ianuarie 2004, cu ocazia soluţionării dosarului penal nr. 967/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, din culpă şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin nerespectarea dispoziţiilor art. 139 alin. (2) C. proc. pen. (în vigoare la acea dată), în sensul că, nu au dispus revocarea din oficiu a măsurii preventive a reţinerii, luată faţă de învinuitul D.C.A., în condiţiile în care în cauză la aceeaşi dată prin ordonanţa nr. 967/P/2003 se dispusese de către procuror, cu privire la acelaşi învinuit, măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile.
Avându-se în vedere şi celelalte aspecte din plângerea persoanei vătămate, prin rezoluţia nr. 51/P/2005 din 18 decembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 249 combinat cu art. ll pct. l lit. b) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor M.C. şi R.A.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 249 alin. (l) C. pen., precum şi neînceperea urmăririi penale, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., faţă de P.I.I., F.O., A.R.M., S.M.V., R.A.M., toţi din cadrul I.P.J. Dâmboviţa şi M.C., C.G., N.G. şi C.I., toţi magistraţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
Totodată, s-a disjuns cauza faţă de executorul bancar G.M. şi s-a declinat noul dosar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa pentru a se efectua cercetări fată de acesta pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
Soluţia i-a fost comunicată numitului D.C.A. care, mai întâi, a recuzat pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, apoi în termen legal a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 51/P/2005 din 18 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin care a criticat-o pentru următoarele motive:
- nu a fost audiat în cauză pentru a avea posibilitatea să susţină acuzaţiile;
- nu s-au efectuat niciun fel de cercetări faţă de comisarul P.I.I. - persistându-se în eroarea primei rezoluţii (cea din 30 mai 2005) în privinţa locului de muncă al acestuia (afirmă că acesta de doi ani lucrează la Secţia 20 Poliţie Bucureşti şi nu la I.P.J. Dâmboviţa);
- nu s-au efectuat cercetări faţă de procurorul M.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), legat de soluţionarea dosarului nr. 476/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, care a fost reînregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa cu nr. 952/P/2003, dosar în care aceasta a dispus soluţia în aceeaşi zi în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa „se pregătea să transfere cauza şi care nu i-a comunicat soluţia";
- nu s-au efectuat cercetări faţă de inspectorul A.R.M., care în noaptea de 13 ianuarie 2004 i-a prezentat inspectorului R.A.M. „o situaţie inversă decât cea reală" care a condus la reţinerea sa;
- nu s-au efectuat cercetări faţă de ex-comisarul şef al I.P.J. Dâmboviţa, F.O. care a exercitat presiuni asupra subalternilor săi P.I.I., A.R.M. şi R.A.M. şi care i-a determinat „să nu dea curs unor dosare penale";
- nu s-au efectuat cercetări faţă de judecătorul C.I., pentru că acesta lucrează în prezent la Judecătoria Târgovişte şi nu la Pucioasa cum s-a reţinut în rezoluţia din 18 decembrie 2006;
- nu s-au efectuat cercetări faţă de comisarul şef S.M.V., care în calitate de şef al Poliţiei Pucioasa „a blocat cercetările" în unele dosare penale şi a înregistrat plângeri penale cu indicativul „diverse";
- nu s-au făcut cercetări faţă de procurorul N.G. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, pentru că l-a favorizat pe numitul M.G., omiţând să-i comunice soluţia în dosarele nr. 647/P/2002, nr. 774/P/2003 şi nr. 780/P/2003, de asemenea nu s-au făcut cercetări faţă de C.G., care „a validat cu ochii închişi soluţiile dispuse de procurorul N.G., în dosarele nr. 774/P/2003 şi nr. 780/P/2003, emiţând ordonanţele nr. 411/II/2/2006 şi nr. 419/II/2/2006;
- nu s-au efectuat cercetări faţă de subcomisarul R.A.M. care a favorizat pe numitul S.C., cu ocazia întocmirii referatului de terminare a urmăririi penale în dosarul nr. 352/P/2005.
S-a menţionat că soluţia nu a fost criticată şi sub aspectul scoaterii de sub urmărire penală a procurorului M.C. şi comisar R.A.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Faţă de criticile formulate de D.C.A. s-a apreciat că rezoluţia nr. 51/P/2005, din 18 decembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nu a răspuns tuturor aspectelor sesizate de petiţionar astfel că prin ordonanţa nr. 189/11/6/2007 din 15 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în temeiul dispoziţiilor art. 275 – art. 278 C. proc. pen., art. 273 C. proc. pen., art. 220 C. proc. pen. si art. 288 alin. ultim., s-a dispus redeschiderea urmăririi penale precum şi infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Urmare a acestui fapt s-au reluat cercetările în cauză pentru a se dispune o soluţie care să vizeze fiecare persoană reclamată şi toate infracţiunile pretins săvârşite de acestea.
Astfel, în cauză a fost audiată persoana vătămată D.C.A., au fost reaudiaţi învinuitul R.A.M., făptuitorii P.I.I., F.O., S.M.V., A.R.M., i-a fost luată notă de relaţii învinuitei M.C., au fost solicitate acte privind soluţiile dispuse în dosarele penale, nominalizate în plângere de partea vătămată, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Judecătoria Târgovişte şi Tribunalul Dâmboviţa.
Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 249 alin. (l) C. pen., pretins săvârşită de învinuita M.C. şi R.A.M., lipsind atât latura subiectivă cât şi latura obiectivă.
În acest sens s-au avut în vedere următoarele considerente:
Organul de poliţie a dispus măsura reţinerii învinuitului D.C.A. în dosarul nr. 967/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, cu respectarea prevederilor art. 143 C. proc. pen., precum şi a dispoziţiilor art. 148 C. proc. pen., atâta timp cât existau probe sau indicii temeinice că învinuitul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală fiind întrunite cumulativ şi prevederile art. 148 lit. c), f) şi h) C. proc. pen.
Împrejurarea că procurorul, prin ordonanţa nr. 967/P/2003, a respins propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestarea preventivă, luând faţă de învinuit o măsură preventivă mai blândă, nu era de natură să schimbe sau să înlăture temeiurile care justificau menţinerea măsurii reţinerii până la expirarea termenului prevăzut de lege.
Examinând legalitatea şi temeinicia menţinerii măsurii reţinerii, în condiţiile în care procurorul dispusese faţă de învinuit o altă măsură preventivă s-a apreciat că, în cauza de faţă prevederile art. 139 C. proc. pen., erau inaplicabile.
Astfel, în art. 139 alin. (2) C. proc. pen., se arată că, atunci când nu mai există vreun temei care să justifice măsura preventivă aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, iar în alin. (1) se prevede că măsura preventivă luată se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive.
Dacă temeiurile s-au schimbat, este justificată înlocuirea măsurii preventive, dar revocarea este ilegală, deoarece, condiţia impusă de textul de lege este ca să nu mai existe nici un temei care a impus măsura reţinerii, nefiind suficient ca acestea să fie doar schimbate; dacă temeiurile nu mai există atunci înlocuirea măsurii este nelegală, deoarece nu se putea dispune obligarea de a nu părăsi localitatea, care este o măsură preventivă, fără a mai exista vreun temei care să o justifice,
Ori, faţă de cele mai sus expuse atât procurorul cât şi organul de poliţie, au fost în imposibilitatea de a aplica în cauză prevederile art. 139 C. proc. pen., atâta timp cât, temeiurile care au justificat luarea şi menţinerea măsurii preventive a reţinerii au subzistat şi după emiterea ordonanţei nr. 967/P/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Mai mult decât atât înlocuirea măsurii preventive a reţinerii nu poate fi dispusă, fără ca învinuitul să formuleze o atare cerere, atâta timp cât art. 139 C. proc. pen., prevede expres că numai revocarea poate fi dispusă din oficiu.
De asemenea, este de remarcat faptul că, prin reţinerea învinuitului până la expirarea termenului de 24 de ore, nu a fost cauzată o vătămare importantă a intereselor legale ale acestuia, deoarece, această stare de fapt s-a justificat prin activităţile întreprinse de organul de poliţie, în sensul identificării tuturor dosarelor în care învinuitul era cercetat, conexarea acestora şi nu în ultimul rând audierea învinuitului sub aspectul tuturor infracţiunilor pe care le comisese
Cu privire la celelalte aspecte sesizate în plângere, la care se adaugă şi completările ulterioare, precum, şi declaraţia lui D.C.A., dată la procuror se constată că nu poate fi începută urmărirea penală faţă de niciuna dintre persoanele precizate în sesizare pentru infracţiunile reclamate, întrucât sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că faptele nu există.
Verificându-se dosarele penale la care se referă D.C.A., s-a constatat că, probele administrate sunt pertinente, concludente şi utile, acestea nu au fost denaturate, iar urmărirea penală a fost completă. Soluţiile dispuse în toate dosarele în care D.C.A., a avut calitatea de învinuit, inculpat sau parte vătămată sunt apreciate ca legale şi temeinice, acestea fiind în concordanţă cu probele administrate.
Nu există probe sau indicii că în vreuna din cauze, prin fapte intenţionate ale făptuitorilor ar fi fost nedreptăţit D.C.A. şi ar fi fost favorizate alte persoane cum ar fi B.M.E., B.M., S.C., D.A. sau Şt.I.
Prin urmare, faptele reclamate de D.C.A., împotriva lucrătorilor de poliţie nu există. Aceştia îşi justifică activitatea desfăşurată în dosare, invocând confirmarea pe grade de jurisdicţie a actelor efectuate, respectiv - poliţie - parchete - instanţe.
Urmând „schema" relatării faptelor în declaraţia dată în faţa procurorului de către D.C.A., precum şi criticile reţinute în ordonanţa de redeschidere şi infirmarea rezoluţiei din 18 decembrie 2006, se arată:
- În ceea ce îl priveşte pe făptuitorul P.I.I. acuzaţiile nu s-au probat.
Astfel, acesta a lucrat ca ofiţer operativ în cadrul I.P.J. Dâmboviţa – S.I.F. până în anul 2003, când a fost transferat în calitate de şef al Secţiei nr. 22 Poliţie Bucureşti. În anul 2002, în baza rezoluţiei inspectorului şef a primit spre soluţionare o plângere penală formulată de numitul P.N., administrator al A.F. P., împotriva lui D.C.A., coasociat şi administrator la SC M.C. SRL, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Ofiţerul a efectuat acte premergătoare, în acea cauză a început urmărirea penală împotriva lui D.C.A., după care, imediat după începerea urmăririi penale dosarul a fost preluat de S.C.P. al I.P.J. Dâmboviţa, respectiv de către inspectorul E.N.
Acesta din urmă, în baza probatoriului, a formulat propunere de arestare preventivă a lui D.C.A., procurorul a emis în cauză mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile.
A rezultat din acte, că D.C.A. nu a solicitat ofiţerului P.I.I. efectuarea vreunei expertize pe timpul cât au fost efectuate acte premergătoare. Expertiza în cauză putea fi cerută eventual ofiţerului de cercetări penale, care a preluat dosarul, după începerea urmăririi penale.
Nu este adevărată nici acuzaţia conform căreia P.I.I., nu ar fi dat curs vreunei plângeri penale formulate de un anume D.A. Acesta nu avea în atribuţiune să primească plângeri penale de la petiţionari, plângerile fiind înregistrate prin secretariatul unităţii, urmând a fi rezoluţionate de inspectorul şef şi nu de un ofiţer operativ.
În dosarul în cauză înregistrat sub nr. 797/2002, ofiţerul de cercetare penală a întocmit referat de terminare a urmăririi penale, iar la data de 30 februarie 2002, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, a dispus trimiterea în judecată a lui D.C.A., fiind condamnat de către Judecătoria Pucioasa la 4 ani închisoare, cu executarea pedepsei la locul de muncă, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (l) şi (3) C. pen., întrucât D.C.A. nu s-a supus măsurilor de supraveghere, măsura s-a revocat şi s-a dispus executarea pedepsei cu privare de libertate.
În declaraţia sa, făptuitorul P.I.I. arată, că a mai primit spre cercetare o plângere formulată de SC P.S. SA Bucureşti, împotriva lui D.C.A., însă în urma efectuării actelor premergătoare, în cauză a propus neînceperea urmăririi penale, fapt ce dovedeşte că nu a dat dovadă de rea-credinţă cu privire la persoana lui D.C.A., nu a influenţat în nici un fel cu privire la soluţiile dispuse de niciun coleg sau superior şi nici de alte persoane din afara instituţiei.
Faptul că P.I.I. şi-a îndeplinit atribuţiile în conformitate cu legea este demonstrat şi de faptul că pe tot parcursul cercetărilor, respectiv audierea numitului D.C.A., acesta a fost asistat de apărător, prin urmare avocatul ar fi putut interveni şi sesiza eventualele încălcări ale procedurii penale de către ofiţer sau lipsei administrării vreunei probe.
Referitor la acuzaţiile formulate de către D.C.A., împotriva lui S.M.V., acestea nu se confirmă. A rezultat că, în perioada 1994 – 2006, S.M.V., a îndeplinit funcţia de şef al Poliţiei oraşului Pucioasa, judeţul Dâmboviţa şi în această calitate a rezoluţionat sesizările formulate de către D.C.A., în funcţie de obiectul acestora, respectiv de caracterul penal sau de petiţie al acestor sesizări, fără a favoriza vreo persoană. A repartizat lucrările ofiţerilor din subordine fără să intervină în vreun fel asupra soluţiilor ce urmau a fi propuse către parchet.
Aşa cum rezultă din procesul-verbal din 09 februarie 2006, încheiat de un colectiv de control din cadrul I.G.P.R., activitatea desfăşurată de S.M.V., cu privire la compartimentul „petiţii" a fost apreciat ca fiind corespunzător, toate sesizările fiind înregistrate în mod corect şi soluţionate conform legii.
Cu privire la aspectul privind reţinerea lui D.C.A. într-o cauză penală, s-a constatat că S.M.V. nu are legătură cu luarea acestei măsuri, întrucât a fost dispusă de către un ofiţer din cadrul I.P.J. Dâmboviţa. S-a menţionat că, sus-numitul era urmărit general prin ordin al I.G.P.R., iar în ziua de 13 ianuarie 2004, o echipă de poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa l-a depistat şi l-a condus la organele de cercetare penală pe urmărit, aceasta fiind o atribuţie legală, dat fiind faptul că urmăritul avea domiciliu pe raza de competenţă a poliţiei oraşului Pucioasa. În concluzie, acuzaţiile sunt nefondate.
Nici acuzaţiile formulate de către D.C.A. împotriva numitului F.O. nu s-au confirmat. Acesta a deţinut funcţia de inspector şed adjunct la I.P.J. Dâmboviţa, (în prezent este pensionat) şi în această calitate, conform fişei postului coordona activitatea poliţiei de C.C.E.F., fără a avea atribuţii de coordonare a S.C.P. din cadrul instituţiei. Aşadar, nu a existat posibilitatea legală ca acesta să fi blocat cercetările în cauzele penale ce îl privea pe D.C.A.
De asemenea, în urma examinării dosarului penal nr. 352/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, a rezultat că nu F.O. a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui D.C.A. Măsura a fost dispusă de ofiţerul de caz şi confirmată de procuror. Din declaraţia lui F.O., rezultă că acesta nu a purtat niciodată vreo discuţie cu persoana vătămată şi prin urmare nu avea cu ce prilej să îi profereze injurii aşa cum a fost acuzat.
Persoana vătămată a formulat, de asemenea, plângere împotriva lui R.A.M. şi pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, constând în aceea că, în calitate de ofiţer de cercetare penală, nu a analizat în profunzime actele aflate la dosarele nr. 967/P/2003 şi nr. 352/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, că a soluţionat acele dosare lăsându-se influenţat de „demersurile" colegului său A.R.M., fapt ce a dus la inculparea persoanei vătămate, deşi în opinia acesteia, vinovaţi de săvârşirea faptei de înşelăciune erau alte persoane, care au fost favorizate.
Atât din actele aflate în dosarele nr. 967/P/2003 şi nr. 352/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa cât şi din declaraţia lui R.A.M.), a rezultat că actele de urmărire penală din cele două dosare, au fost efectuate cu respectarea strictă a legii. Soluţiile propuse de ofiţer au fost însuşite de procuror, instanţele au validat actele de urmărire penală, astfel, se poate concluziona că R.A.M. nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi nu a favorizat vreo persoană cu prilejul cercetărilor. S-a constatat că numita Ştefan Ioana, nu a fost favorizată nici de R.A.M. şi nici de A.R.M., atâta timp cât ea a fost învinuită pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 161/2003 şi ulterior procurorul a dispus trimiterea sa în judecată prin rechizitoriul nr. 967/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, iar făptuitorul R.A.M. a explicat în declaraţia sa pentru care motiv nu a fost în niciun fel favorizat numitul S.C.
Nu există probe din care să rezulte faptul că s-ar fi exercitat asupra lui R.A.M., vreo presiune politică sau pe linie de subordonare din partea superiorilor săi, referitor la cercetările efectuate faţă de D.C.A.
S-a apreciat că plângerile repetate împotriva ofiţerilor, îmbracă forma unor hărţuiri, întrucât aspectele semnalate nu au corespondent în realitate.
Aşa cum s-a mai arătat, persoana vătămată a formulat plângere şi împotriva magistraţilor C.G. şi N.G., ambii procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, C.I. fost judecător la Judecătoria Pucioasa.
Procurorul C.G. nu a comis nicio faptă prin care să fi încercat să favorizeze alte persoane în dosarele penale aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa şi nu a făcut niciun fel de intervenţii în legătură cu atribuţiile sale de serviciu sau în afara acestor atribuţii, bazându-se pe autoritatea funcţiei sale. A verificat soluţiile date de procurorii din subordine.
De asemenea, procurorul G.N. a soluţionat dosarele nr. 647/P/2002, nr. 774/P/2003, nr. 780/P/2003 şi nr. 621/P/2005, iar soluţiile dispuse s-au considerat că au fost temeinice şi legale.
Plângerile împotriva soluţiilor dispuse, au fost respinse, ca neîntemeiate, de prim procurorul unităţii.
Astfel, împotriva soluţiei dispusă în dosarul nr. 647/P/2002 nu a fost formulată plângere. Soluţiile dispuse în dosarele nr. 774/P/2003 şi nr. 780/P/2003 au fost atacate prin plângerile lui D.C.A., primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa a respins aceste plângeri, iar instanţa urmând procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., a admis plângerile şi a trimis cauza ce face obiectul dosarului nr. 774/P/2003 la procuror pentru continuarea cercetărilor, iar cu privire la dosarul nr. 780/P/2003 cauza se află pe rolul instanţelor în stare de rejudecare. Aşadar, în aceste două dosare, nu există soluţii definitive care să fie imputabile procurorului. În ceea ce priveşte dosarul nr. 62l/P/2005 plângerile împotriva soluţiei au fost respinse ca neîntemeiate, atât la nivelul parchetului, precum şi de către instanţele de judecată.
Judecătorul C.I., în calitate de preşedinte al completului de judecată, ce a judecat dosarul nr. 2133/2002 al Judecătoriei Pucioasa, nu a comis nici o faptă prin care să fi fost lezate interesele lui D.C.A. În calitate de judecător a fost obiectiv şi a pronunţat în baza legii şi a propriilor convingeri sentinţa penală nr. 449 din 11 aprilie 2002, care a fost apreciată ca legală şi temeinică de toate instanţele superioare cu prilejul judecării căilor de atac. S-a mai menţionat că, nu l-a prejudiciat pe D.C.A. şi nu a favorizat alte persoane, cu ocazia soluţionării dosarelor la care face referire persoana vătămată.
În prezent C.I. este judecător la Judecătoria Târgovişte,
Şi procurorul M.C. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, a fost acuzată de către persoana vătămată pentru abuz în serviciu şi favorizarea infractorilor, apreciindu-se că a instrumentat în mod tendenţios şi neprofesional dosarele nr. 952/P/2003 şi nr. 967/p/2003 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Faptele nu se confirmă, întrucât aşa cum am arătat mai sus, în dosarul nr. 967/P/2003 M.C., a dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a lui D.C.A. şi Ş.I. respectând procedura legală. Cu privire la dosarul nr. 952/P/2003 s-a arătat că D.C.A. are calitatea de persoană vătămată, în cauză a fost cercetat M.V., dosarul a fost instrumentat de Poliţia oraşului Pucioasa, iar prin rezoluţia cu acelaşi număr din 23 august 2003, procurorul M.C., a dispus neînceperea urmăririi penale.
Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, la 11 august 2003, aşa cum rezultă din evidenţa grefei. Dosarul a fost soluţionat de către procurorul M.C. la data de 21 august 2003, la 10 zile după ce a fost repartizat de către primul procuror, deci nu anterior şi nici în aceeaşi zi a repartizării, aşa cum a afirmat persoana vătămată.
Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere persoana vătămată D.C.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi învederând, în esenţă, că procurorul care a dat soluţia respectivă nu a verificat concret fiecare dintre învinuirile aduse fiecărei persoane arătate în plângerea iniţială neadministrând probele pe care le-a solicitat, în principal confruntarea sa cu persoanele reclamate.
Prin Ordonanţa nr. 101/II/2/2007 din 17 ianuarie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a respins ca neîntemeiată plângerea respectivă.
S-a reţinut că soluţia dată de procuror este legală şi temeinică, întrucât deşi nu i-a audiat pe C.I., G.N. şi G.C., procurorul care a dispus soluţia din 17 decembrie 2007 s-a conformat dispoziţiilor ordonanţei de redeschidere nr. 189/11/2/2007 de a se efectua cercetări faţă de aceştia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În raport de concluziile la care a ajuns în urma efectuării urmăririi penale şi, ca urmare a examinării înscrisurilor aflate la dosar, procurorul a apreciat că nu se mai impune efectuarea vreunei confruntări.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 modificată şi republicată, în soluţiile dispuse procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege, iar intervenţia procurorului ierarhic, în orice formă în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei poate fi contestată la C.S.M.
În dosarul nr. 5l/P/2005, persoana vătămată D.C.A. nu a fost asistat de niciun apărător ales sau desemnat din oficiu, situaţie în raport de care nu poate invoca încălcarea dispoziţiilor art. 173 alin. (l) C. proc. pen., de către procurorul care a dispus soluţia la 17 decembrie 2007.
Abia la 20 decembrie 2007, adică după ce se dispusese la 17 decembrie 2007 soluţia în cauză, V.P. apărător ales al numitului D.C.A. a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împuternicirea avocaţială nr. 265609 şi cererea prin care solicită să i se comunice stadiul cercetărilor.
Şi împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere la instanţă persoana vătămată D.C.A., apreciind-o, de asemenea, necorespunzătoare materialului probator administrat în cauză, reafirmând şi cu această ocazie toate menţiunile din plângere la conducătorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti ce vizau în principal neaudierea tuturor persoanelor faţă de care a formulat plângerea penală şi neadministrarea tuturor probelor pe care le-a solicitat, mai ales a confruntării cu persoanele făptuitorilor.
Instanţa de fond, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut că, sunt neîntemeiate criticile formulate de partea vătămată în ce priveşte împrejurarea că organele de parchet nu ar fi răspuns punctual cu privire la fiecare persoană vizată şi la fiecare faptă pentru care s-a plâns, întrucât ordonanţa nr. 51/P/2005 din 17 decembrie 2007 se conformează acestei exigenţe.
Curtea a apreciat că această ordonanţă este nelegală şi netemeinică pentru două aspecte, unul de formă şi altul de fond.
Referitor la aspectul de formă, instanţa a apreciat că procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor M.C. şi R.A.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. şi neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen., faţă de făptuitorii M.C., C.G., N.G., C.I., R.A.M., P.I.I., F.O., A.R.M. şi S.M.V., în condiţiile în care, prin ordonanţa nr. 189/II/2/2007 din 15 februarie 2007 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus redeschiderea urmăririi penale şi infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de persoanele vizate.
Instanţa de fond a reţinut că, din moment ce s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de toate cele nouă persoane enumerate, indiferent de infracţiunile pentru care s-au efectuat cercetări, procurorul nu mai putea da o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, ci numai, eventual tot de scoatere de sub urmărire penală, dacă aprecia acest lucru.
În ceea ce priveşte aspectul de fond, instanţa a apreciat că nu s-a dispus efectuarea unor confruntări, având în vedere că există contraziceri între declaraţiile persoanelor audiate în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi intimaţii M.G.C., R.A.M., A.R.M. şi C.G.
În dezvoltarea motivelor de recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti consideră că sentinţa este greşită, deoarece instanţa a apreciat, în mod eronat, că prin ordonanţa de infirmare a soluţiei adoptate în dosarul nr. 51/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de toate cele nouă persoane implicate în cauză, în realitate, fiind vorba numai de două persoane, învinuiţii M.C. şi R.A.M.
S-a concluzionat că, în mod legal faţă de celelalte persoane, în urma reluării cercetărilor, procurorul, prin ordonanţa din 17 decembrie 2007 (fără a începe urmărirea penală), a dispus din nou neînceperea urmăririi penale, apreciind că din actele premergătoare a rezultat că faptele reclamate nu există.
De asemenea, este criticată sentinţa şi sub aspectul considerentului că în cauză, este necesară efectuarea unei confruntări, apreciindu-se că art. 87 C. proc. pen., nu este aplicabil în cauză, deoarece părţile audiate au relatat aspecte şi împrejurări diferite.
Recurenţii A.R.M., G.C. şi R.A.M. formulează aceleaşi critici.
Recurenta M.G.C. consideră hotărârea pronunţată netemeinică şi nelegală.
Referitor la aspectul de formă reţinut de instanţă, recurenta a susţinut că, deşi prin ordonanţa nr. 189/II/6/2007 din 15 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus redeschiderea urmăririi penale şi infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, aşa cum rezultă din plângerea persoanei vătămate, aceasta a formulat alte critici decât cele soluţionate prin ordonanţa nr. 51/P/2005 din 17 decembrie 2006.
Recurenta apreciază că numai cu referire la aceste noi critici s-a dispus redeschiderea urmăririi penale şi infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale ceea ce rezultă implicit din conţinutul ordonanţei.
Se susţine că instanţa a interpretat greşit ordonanţa de infirmare.
În ceea ce priveşte aspectul de fond, în acord cu ceilalţi recurenţi, se arată că nu se impune efectuarea de confruntări în cauză.
Argumentând acest punct de vedere, recurenta M.G.C. arată că infracţiunile reclamate sunt infracţiuni care pot fi analizate mai mult în baza actelor din dosar şi nu în baza percepţiilor proprii ale persoanelor audiate.
Examinând cauza, atât din punct de vedere al motivelor de recurs formulate, cât şi sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursurile declarate în cauză sunt fondate pentru considerentele ce succed.
Prin Ordonanţa nr. 189/II/2/2007 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus admiterea plângerii formulată de D.C.A. împotriva soluţiei adoptate în dosarul nr. 51/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, redeschiderea urmăririi penale, precum şi infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, urmând ca procurorul de caz să efectueze urmărirea penală în cauză, până la data de 1 mai 2007.
Reluarea urmăririi penale este instituţia cu ajutorul căreia se asigură desfăşurarea procesului penal prin reactivarea cursului urmăririi penale.
Redeschiderea urmăririi penale este un caz de reluare a urmăririi penale prevăzută de art. 270 C. proc. pen.
Reluarea urmăririi penale prin redeschiderea acesteia presupune o prealabilă soluţiei de neurmărire. Instituţia redeschiderii îndeplineşte o funcţie preventivă faţă de încălcările dispoziţiilor legale în faza de urmărire penală.
Sub aspect general între instituţia redeschiderii urmăririi penale şi infirmarea unor acte procesuale, deşi există multe asemănări, distincţiile rămân precumpănitoare.
Redeschiderea se referă la o sferă mai restrânsă de acte procesuale (numai ordonanţele de neurmărire).
Din actele dosarului rezultă că numai faţă de învinuiţii M.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi R.A.M., subcomisar de poliţie la I.P.J. Dâmboviţa, procurorul a dispus prin rezoluţiile din 7 decembrie 2006 şi 12 decembrie 2006 începerea urmării penale faţă de aceştia pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Este evident că prin Ordonanţa de infirmare a soluţiei nr. 51/P/2005 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de două persoane pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi nu faţă de toate cele nouă persoane împotriva cărora s-a plâns petentul, aşa cum greşit a apreciat instanţa de fond.
În consecinţă, faţă de celelalte persoane, neîncepând urmărirea penală, organul de urmărire penală putea întreprinde acte premergătoare până la limita necesităţilor impuse de începerea urmăririi penale.
Neexistând acel minim de date în baza cărora poate fi începută urmărirea penală în mod corect procurorul, prin ordonanţa din 17 decembrie 2007, a dispus, neînceperea urmăririi penale, apreciind că în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că faptele reclamate nu există.
În mod corect recurenţii susţin că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 87 C. proc. pen., pentru a fi efectuate confruntări.
O condiţie esenţială pentru admiterea acestui mijloc de probă este contradicţia evidentă între declaraţiile părţilor implicate.
În cauză, nu se regăseşte această situaţie, părţile audiate relatând aspecte diferite şi împrejurări diferite, nefiind contradicţii asupra aceleiaşi situaţii de fapt.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., vor fi admite recursurile, casată sentinţa şi, pe fond, respingerea plângerii formulată de petent.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de intimaţii M.G.C., R.A.M., A.R.M. şi C.G. împotriva sentinţei penale nr. 74 din 23 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa atacată şi rejudecând, respinge, ca nefondată, plângerea intimatului petent D.C.A. împotriva ordonanţei nr. 51/P/2005 din 17 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pe care o menţine.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2959/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3121/2008. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
