ICCJ. Decizia nr. 3121/2008. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3121/2008
Dosar nr. 2574/100/2007
Şedinţa publică din 6 octombrie 2008
Asupra recursului penal de faţă:
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 54 din 5 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Maramureş, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului O.N.M., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
Soţii R.I. şi R.C. au fost plecaţi la muncă în Italia încă din anul 2002, ţară unde au obţinut permise de şedere.
La finele anului 2005, cei doi intenţionau să se întoarcă în ţară cu ocazia sărbătorilor de iarnă dar şi pentru reînnoirea paşapoartelor şi înregistrarea copilului născut în Italia.
Pentru că în acea perioadă erau restricţii cu privire la dreptul de liberă circulaţie a cetăţenilor români, măsuri instituite prin OG nr. 28/2005, conform unei înţelegeri prealabile, la data de 17 decembrie 2005, când familia R. a ajuns la frontieră, a pretins 1000 euro şi a primit efectiv 200 euro de la denunţătorul R.I., lăsând să se creadă că are influenţă la un poliţist de frontieră, pe care urma să-l determine să nu reţină paşaportul martorei R.C. a cărei perioadă de şedere în străinătate expirase.
Instanţa de fond a reţinut că în raport de materialul probator administrat a fost greşit apreciată această stare de fapt şi că activitatea materială desfăşurată de inculpat şi dedusă judecăţii nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
S-a mai motivat în considerente că materialul probator nu a răsturnat prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 66 C. proc. pen., iar conform principiului in dubio pro reo îndoielile existente se interpretează în favoarea inculpatului.
Sentinţa primei instanţe a fost atacată cu apel de către procuror, fiind criticată sub aspectul greşitei achitări.
Prin Decizia nr. 66/ A din 15 mai 2008, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul procurorului, reţinând, în esenţă, că în speţa dedusă judecăţii, organele de urmărire penală nu au administrat suficiente probe care să fie apte a răsturna prezumţia de nevinovăţie instituită de lege.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Cluj.
În esenţă, prin motivele scrise, parchetul prin reluarea considerentelor anterioare, a criticat soluţia de achitare pentru nelegalitate, situaţie în care datorită unei grave erori de fapt, inculpatul nu a fost condamnat pentru infracţiunea de trafic de influenţă, conturată de probele administrate în cauză.
Examinând hotărârile atacate, în raport de critica formulată şi de dispoziţiile cazului de casare, prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:
Astfel, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., este necesar ca influenţa reală sau presupusă de care se prevalează o persoană, să se refere la un act ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, iar persoana căreia i se permite intervenţia să aibă un interes real, legitim sau nelegitim, în legătură cu actul ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului.
Pe de altă parte, pentru a dovedi existenţa infracţiunii, identificarea făptuitorului şi stabilirea răspunderii penale a acestuia, atât organele de urmărire penală, conform art. 200, art. 202 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cât şi instanţa de judecată, potrivit art. 257 C. proc. pen., sunt obligate să strângă şi să administreze probele necesare în vederea aflării adevărului, în acest sens şi al formării convingerii intime, pe baza probelor administrate.
Dar, aşa cum s-a stabilit de instanţe, în cauză nu s-au administrat probe de natură a stabili, fără echivoc, elementele constitutive ale infracţiunii dedusă judecăţii şi al gradului de implicare şi vinovăţie al inculpatului în comiterea faptei, iar o parte din aceste probe încalcă principiul legalităţii obţinerii lor.
Este adevărat că în cauză s-a efectuat la 18 martie 2006 un denunţ împotriva inculpatului de către R.I., în condiţii care fac în cauză incidente dispoziţiile art. 68 C. proc. pen.
Afirmaţia are în vedere, împrejurări de necontestat, cum ar fi sesizarea organelor de urmărire penală anterior formulării denunţului, iar obţinerea denunţului a fost consecinţa unor presiuni şi ameninţări repetate de organele de urmărire penală, în sensul că, va fi adus prin I.
Ascultat, după efectuarea denunţului, tot la 18 martie 2006 acestuia i s-a desemnat avocat din oficiu, deşi nu se afla în cazurile prevăzute de lege, privind ascultarea în prezenţa apărătorului din oficiu, situaţie care a contribuit în mod indirect la exercitarea unor presiuni care explică afirmaţia acestuia din faţa instanţei, în sensul că, a înţeles că va scăpa doar dacă declară ce se doreşte.
În ce priveşte conţinutul denunţului sau declaraţiei din 18 martie 2006 dată de martorul R.I. în faţa organului de urmărire penală, acesta este retractat în totalitate în faţa instanţei de judecată, deşi nici chiar prin aceasta, nu se confirmă acuzarea, potrivit căreia, inculpatul i-ar fi spus „ că acest serviciu îl va costa, dar îi va spune la momentul întâlnirii".
Iniţial, martorul arată că s-au întâlnit după ce a trecut de vamă şi abia atunci l-a întrebat „cât mă costă ajutorul „şi tot atunci i-a dat 200 euro.
Ulterior, în faţa instanţei şi-a retractat aceste susţineri, afirmând că au fost rezultatul presiunilor exercitate de organele de urmărire penală.
Osebit de această declaraţie efectuată în condiţiile arătate şi retractată în faţa instanţei, alte probe administrate în cauză nu vin să susţină acuzaţiile nici în privinţa actului solicitat de denunţător şi pretins de traficantul de influenţă funcţionarului în ale cărui atribuţii intră, după cum nici suma pretinsă sau obţinută din traficul de influenţă.
Cât privesc înregistrările convorbirilor telefonice invocate ca probe în susţinerea acuzării de către procuror, acestea la rândul lor nu conturează elemente constitutive ale faptei dedusă judecăţii. Astfel, din notele de redare a convorbirilor telefonice realizate anterior trecerii frontierei, respectiv, la 13 decembrie 2005, dintre inculpat şi martorul denunţător R.I. nu reiese că inculpatul ar fi pretins sume de bani, sau ar fi promis să determine pe poliţistul de frontieră să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile de serviciu ale acestuia.
Este evident că în urma acestor discuţii telefonice, martorul R.I. se interesa de condiţiile intrării în ţară pentru soţia sa al cărui paşaport expirase, iar inculpatul i-a răspuns că nu cunoaşte detalii, dar că se va interesa. În urma consultării cu martorii L.G. şi M.C.M. i-a comunicat telefonic că sunt şanse de 50 % ca problema să fie rezolvată, dar nu a făcut referire la vreo sumă de bani sau la o altămodalitate de recompensare a inculpatului pentru acest serviciu. Mai mult, inculpatul nu a făcut, cu această ocazie, o promisiune martorului, în sensul căva vorbi cu poliţiştii de frontieră să facă un act ce ar intra în atribuţiile lor.
De fapt, singurul ajutor afectiv acordat martorului a fost acela că a înlesnit intrarea în România fără a mai aştepta la rând, pentru că martorul avea un copil în maşină de 8 luni, iar aceasta este o practică obişnuită la frontieră pentru persoanele care călătoresc împreună cu minori, sau persoane aflate în situaţii delicate.
Desigur, în contextul probatorului administrat în cauză şi analizat de instanţe pe parcursul procesului, prin hotărârile pronunţate, cât şi de existenţa unor principii fundamentale care guvernează procesul penal, cum ar fi, acela al strictei legalităţi, la prezumţiei de nevinovăţiei şi al dreptului la tăcere, al aflării adevărului şi al respectării demnităţii umane se impune a se constata că soluţia de achitare dispusă şi menţinută în cauză nu este efectul unei grave erori de fapt, ci rezultatul probelor administrate care nu au dovedit, comiterea infracţiunii de trafic de influenţă ce se impută de procuror inculpatului.
Acestea sunt considerentele de fapt şi de drept în baza cărora hotărârile pronunţate în cauză se vor menţine ca legale şi temeinice, prin respingerea recursului declarat de parchet, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Cluj împotriva deciziei penale nr. 66/ A din 15 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, privind pe inculpatul O.N.M.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3010/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3132/2008. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
