ICCJ. Decizia nr. 3717/2008. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3717/2008

Dosar nr. 367/45/200.

Şedinţa publică din 17 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele.

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel laşi, secţia penală, sub nr. 367/45/2008, după ce Curtea de Apel Suceava a scos cauza de pe rol, urmare admiterii cererii de strămutare, (prin încheierea nr. 870 din 9 mai 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), petiţionara L.V. a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., admiterea plângerii iniţiale şi desfiinţarea rezoluţiilor nr. 42/P/2007 din 30 noiembrie 2007 şi nr. 25/II/2/2008 din 4 februarie 2008, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, şi pe fond, tragerea la răspundere penală a intimaţilor C.S. - fost prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc - şi S.C., - procuror în cadrul aceleiaşi unităţi de parchet - pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Curtea de Apel laşi, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 90 din 11 septembrie 2008, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionară, obligând-o totodată, la plata sumei de 150 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că petiţionara L.V. a formulat plângere penală, prin care a solicitat să se efectueze cercetări penale împotriva procurorilor C.S. şi S.C. pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fiind nemulţumită de modul în care sus-menţionaţii magistraţi procurori au soluţionat o plângere anterior formulată de aceeaşi petiţionară împotriva intimatului S.G.C. (primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc) şi a intimatului R.I. (referent la aceeaşi instituţie publică de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

Prin rezoluţia nr. 42/P/2007 din 30 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în baza art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii C.S. şi S.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se că faptele reclamate de petiţionară nu există.

Pentru a pronunţa această soluţie, parchetul a reţinut că în fapt, la 24 ianuarie 2006, L.V. s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc cu o plângere penală prin care a solicitat cercetarea numiţilor S.G.C., primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc şi R.I., referent la aceeaşi instituţie publică, pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi abuz în serviciu în dauna intereselor persoanelor, arătând că, în luna noiembrie 2005, i-au forţat încuietorile de la sediul SC C.R.F. SA Câmpulung Moldovenesc, al cărei administrator era şi au înlocuit lacătele, blocându-i accesul în sediul societăţii.

S-a constatat că plângerea penală a fost înregistrată sub nr. 81/P/2006, iar cercetările au fost efectuate de Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc.

Prin rezoluţia din 29 mai 2006, dată în dosarul nr. 81/P/2006 procurorul S.C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.G.C. şi R.I., pentru infracţiunile de distrugere şi abuz în serviciu, constatându-se inexistenţa faptelor reclamate de aceeaşi petiţionară L.V.

S-a mai relevat că, prin rezoluţia nr. 926/ll/2 din 11 septembrie 2006 C.S., fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a dispus respingerea plângerii formulate de L.V., în baza art. 275-278 C. proc. pen., împotriva soluţiei dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în dosarul nr. 81/P/2006.

Prin sentinţa penală nr. 502 din 8 decembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 945/206/2006, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de L.V. în baza art. 2781 C. proc. pen., împotriva actelor şi măsurilor procurorului din şi în legătură cu dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc nr. 81/P/2006.

Tribunalul Suceava, prin Decizia penală nr. 116 din 23 februarie 2007, a respins ca nefondat recursul declarat de L.V. împotriva sentinţei penale nr. 502/2006 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, iar prin Decizia nr. 12 din 1 iunie 2007, pronunţată în dosarul nr. 1320/86/2007, Tribunalul Suceava a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de L.V. împotriva deciziei nr. 116/2007 pronunţată de Tribunalul Suceava. De asemenea, prin Decizia penală nr. 396 din 10 septembrie 2007, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat recursul declarat de L.V. împotriva deciziei nr. 12/2007a Tribunalului Suceava.

S-a constatat că legalitatea şi temeinicia soluţiilor date de procurorul S.C. şi de fostul prim procuror C.S. în dosarul nr. 81/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, nu mai pot fi puse în discuţie, fiind cenzurate şi confirmate şi de instanţele de control judiciar, apreciindu-se că faptele reclamate de petiţionara L.V. ca fiind săvârşite de sus-numiţii magistraţi, nu există, situaţie faţă de care, corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.

Prin rezoluţia nr. 25/II/2/2008 din 4 februarie 2008 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionara L.V. împotriva rezoluţiei nr. 42/P/2007 din 30 noiembrie 2007, reţinându-se că soluţia de neîncepere a urmăririi penale luată faţă de intimaţi a fost legală şi temeinică, fiind ulterior cenzurată şi confirmată prin hotărâre definitivă de către Tribunalul Suceava, care a pronunţat Decizia penală nr. 116 din 23 februarie 2007 în dosarul nr. 1320/86/2007.

S-a reţinut că petiţionara nu a arătat concret, care sunt faptele presupuse a fi săvârşite de procurori, exprimându-şi, de fapt, nemulţumirea faţă de modul „părtinitor" în care a fost soluţionat dosarul penal nr. 81/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Prima instanţă a mai constatat că toate aceste critici privind modul de instrumentare a cauzei penale nr. 81/P/2006 au fost analizate sau puteau constitui obiect de analiză în plângerea formulată împotriva acelor rezoluţii.

S-a mai apreciat că prin criticile formulate în prezenta plângere, petiţionara vizează temeinicia şi oportunitatea efectuării unor acte de cercetare precum şi modul de aplicare a legii penale în cauza penală ce a format obiectul dosarului nr. 81/P/2006, iar aspectele vizate se constituie în obiect al competenţei materiale a procurorului şi nu pot îmbrăca forma ilicitului penal, or, în speţă, s-a considerat că petiţionara a vizat tocmai activitatea jurisdicţională a procurorilor în instrumentarea cauzei penale respective, care a şi fost verificată prin hotărârile penale definitive.

S-a conchis în sensul că soluţia pronunţată în acea cauză, precum şi modul de instrumentare a dosarului nr. 81/P/2006 s-au desfăşurat conform dispoziţiilor procedurale penale şi în limita competenţelor dispuse de lege, iar faptele, presupuse a fi săvârşite de intimaţii C.S. şi S.C., nu există.

Împotriva sentinţei penale nr. 90 din 12 septembrie 2008, în termen legal, petiţionara a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi neiegalitate, reiterând într-un memoriu depus la dosar, motivele arătate în faţa primei instanţe.

Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 367/45/2008.

La termenul din 17 noiembrie 2008, recurenta petiţionară s-a prezentat şi a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat, casarea sentinţei penale atacate şi, pe fond, infirmarea rezoluţiei dată de procuror, admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimaţilor, sub aspectul infracţiunii menţionată în plângerea iniţială, făcând trimitere şi la memoriul depus în dosar.

Examinând recursul declarat de petiţionară, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38515 C. proc. pen. şi prin raportare la dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal.

Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionară, reţinând în mod corect situaţia de fapt şi apreciind ca fiind legală şi temeinică rezoluţia nr. 42/P/2007 din 30 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimaţilor-magistraţi procurori C.S. şi S.C., pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

De asemenea, Înalta Curte constată că prin rezoluţia nr. 25/II/2/2008 din 4 februarie 2008, dată în dosarul nr. 42/P/2007, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, verificând actele premergătoare efectuate în cauză, a confirmat soluţia dispusă de procuror faţă de numiţii C.S. şi S.C., cercetaţi sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), apreciindu-se, în mod corect, că fapta, presupusă a fi săvârşită de intimaţi în calitate de procurori, cu ocazia soluţionării plângerii penale formulată de aceeaşi petiţionară, ce a constituit obiectul dosarului penal nr. 81/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, nu există în însăşi materialitatea ei.

Totodată, Înalta Curte mai constată că, din niciun act existent la dosarul cauzei nu reiese că s-ar fi încălcat dispoziţiile legale ce reglementează procedura de urmat, de către intimaţi, în cazul investirii lor cu o plângere penală, formulată în baza art. 275-278 C. proc. pen., iar în ceea ce priveşte rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimat/intimaţi, aceasta, în mod evident, reprezintă expresia libertăţii procurorului de a prezenta concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de materialul probator analizat.

Prin urmare, pe de o parte, nu se poate reţine că intimaţii, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ocazia efectuării actelor specifice activităţii de cercetare penală, nu ar fi îndeplinit un act sau l-ar fi îndeplinit în mod defectuos, cu intenţie sau din culpă, cu consecinţa vătămării intereselor legale ale petiţionarei, astfel încât, în mod corect, s-a reţinut în cauză că fapta reclamată de către aceasta nu există, iar soluţia pronunţată prin rezoluţiile atacate este legală şi temeinică.

Pe de altă parte, Înalta Curte mai apreciază că instanţele judecătoreşti sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt investite cât şi textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunţarea unor soluţii de către procurori, în urma efectuării activităţilor specifice de cercetare penală şi potrivit convingerii proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reţinerea unei infracţiuni de abuz în serviciu.

De altfel, verificarea şi stabilirea legalităţii şi temeiniciei unei hotărâri judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a instanţelor superioare de control judiciar şi nu pot fi cenzurate de organul de urmărire penală, neputând constitui obiect de cercetare penală.

Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara L.V. împotriva sentinţei penale nr. 90 din 12 septembrie 2008 a Curţii de Apel laşi, secţia penală.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara L.V. împotriva sentinţei penale nr. 90 din 12 septembrie 2008 a Curţii de Apel laşi, secţia penală.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3717/2008. Penal