ICCJ. Decizia nr. 3642/2008. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3642/2008
Dosar nr. 9083/1/200.
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 37.015/3/2007 a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor I.M., I.I.N., R.F., E.N. şi E.M.V.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 673 din 5 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală:
1. Inculpatul I.M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
2. Inculpatul I.I.N. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
3. Inculpatul R.F. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64.
Inculpatul R.F. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi prin revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei de 4 ani închisoare, în temeiul art. 864 raportat la art. 83 C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr. 1849 din 25 octombrie 2001 a Judecătoriei sector 3.
4. Inculpatul E.N. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi prin revocarea pedepsei de 1 an închisoare, în temeiul art. 83 C. pen., aplicate prin sentinţa penală nr. 1083 din 15 mai 2006 a Judecătoriei sector 3.
5. Inculpatul E.M.V. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În fapt s-a stabilit că: inculpatul I.M. ,în perioada mai-iunie 2007, împreună cu alte persoane a constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. în cadrul acestei grupări, în cadrul aceleiaşi rezoluţii infracţionale inculpatul a desfăşurat activităţi ilicite cu droguri de mare risc, respectiv a comercializat şi transportat droguri de mare risc.
Inculpatul I.I.N., în perioada februarie-aprilie 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a desfăşurat activităţi ilicite cu droguri de mare risc, iar la data de 16 februarie 2007 a vândut colaboratorului cu nume de cod „C.C." cantitatea de 0,26 grame heroină cu suma de 240 lei.
Inculpatul R.F., în perioada martie-iunie 2007, împreună cu alte persoane, a constituit şi a coordonat un grup organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc; acesta a desfăşurat activităţi ilicite cu droguri de mare risc, respectiv a comercializat şi a pus în vânzare heroină, iar în data de 31 martie 2007 a vândut colaboratorului cu nume de cod „M.A.", cantitatea de 0,62 grame heroină cu suma de 200 lei.
Inculpatul E.N., în perioada martie-mai 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a desfăşurat activităţi ilicite cu droguri, în modalitatea vânzării şi deţinerii de droguri de mare risc în vederea comercializării, iar la data de 22 martie 2007 a vândut colaboratorului cu nume de cod „C.C." cantitatea de 0,54 grame heroină cu suma de 250 lei.
Inculpatul E.M.V., în perioada martie-mai 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a desfăşurat activităţi ilicite cu droguri în modalitatea comercializării ; de asemenea în data de 2 martie 2007, împreună cu alt inculpat a vândut colaboratorului cu nume de cod „C.C." cantitatea de 0,12 grame heroină cu suma de 240 lei, iar în data de 6 martie 2007 a vândut colaboratorului cu nume de cod G.M. cantitatea de 0,03 grame heroină cu suma de 60 lei.
Instanţa de control judiciar sesizată cu apelurile inculpaţilor împotriva hotărârii de condamnare a apreciat că se impune continuarea privării stării de libertate, deoarece nu au dispărut temeiurile avute în vedere la arestarea acestora şi nu au intervenit elemente noi care să impună punerea în libertate a inculpaţilor.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii I.M., I.I.N., R.F., E.N. şi E.M.V., care, prin apărătorul desemnat din oficiu, au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate şi judecarea lor în stare de libertate.
Conform dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160 alin. (3) din acelaşi cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că: - arestarea inculpatului I.M. s-a dispus în baza art. 148 lit. d) şi f) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen. constând în aceea că în perioada mai-iunie 2007, împreună cu alte persoane a constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. În cadrul acestei grupări ,în cadrul aceleiaşi rezoluţii infracţionale inculpatul a desfăşurat activităţi ilicite cu droguri de mare risc, respectiv a comercializat şi transportat droguri de mare risc.
- arestarea inculpatului I.I.N. s-a dispus în baza art. 148 lit. d) şi f) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) constând în aceea că, în perioada februarie-aprilie 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a desfăşurat activităţi ilicite cu droguri de mare risc, iar la data de 16 februarie 2007 a vândut colaboratorului cu nume de cod „C.C." cantitatea de 0,26 grame heroină cu suma de 240 lei.
- arestarea inculpatului R.F. s-a dispus în baza art. 148 lit. d) şi f) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art.2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. constând în aceea că, în perioada martie-iunie 2007, împreună cu alte persoane, a constituit şi a coordonat un grup organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc; acesta a desfăşurat activităţi ilicite cu droguri de mare risc, respectiv a comercializat şi a pus în vânzare heroină, iar în data de 31 martie 2007 a vândut colaboratorului cu nume de cod „M.A.", cantitatea de 0,62 grame heroină cu suma de 200 lei.
- arestarea inculpatului E.N. s-a dispus în baza art. 148 lit. d) şi f) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) constând în aceea că, în perioada martie-mai 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a desfăşurat activităţi ilicite cu droguri, în modalitatea vânzării şi deţinerii de droguri de mare risc în vederea comercializării, iar la data de 22 martie 2007 a vândut colaboratorului cu nume de cod „C.C." cantitatea de 0,54 grame heroină cu suma de 250 lei.
- arestarea inculpatului E.M.V. s-a dispus în baza art. 148 lit. d) şi f) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) constând în aceea că, în perioada martie-mai 2007, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a desfăşurat activităţi ilicite cu droguri în modalitatea comercializării; de asemenea în data de 2 martie 2007, împreună cu alt inculpat a vândut colaboratorului cu nume de cod „C.C." cantitatea de 0,12 grame heroină cu suma de 240 lei, iar în data de 6 martie 2007 a vândut colaboratorului cu nume de cod G.M. cantitatea de 0,03 grame heroină cu suma de 60 lei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, prin sentinţa susmenţionată, având în vedere probele de vinovăţie administrate a dispus condamnarea inculpatului I.M. la pedeapsa rezultantă privativă de libertate de 12 ani închisoare, a inculpatului I.I.N. la pedeapsa rezultantă privativă de libertate de 12 ani închisoare , a inculpatului R.F. la pedeapsa rezultantă privativă de libertate de 16 ani închisoare, a inculpatului E.N. la pedeapsa rezultantă privativă de libertate de 13 ani închisoare şi a inculpatului E.M.V. la pedeapsa rezultantă privativă de libertate de 11 ani închisoare.
Ţinând seama de actele dosarului, Curtea constată că în mod corect s-a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. d) şi f) C. proc. pen., respectiv inculpaţii a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune, pedeapsa prevăzută pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică şi că acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor I.M., I.I.N., R.F., E.N. şi E.M.V.
Faţă de considerentele arătate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarat de inculpaţii I.M., I.I.N., R.F., E.N. şi E.M.V.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.M., I.I.N., R.F., E.N. şi E.M.V. împotriva încheierii din 23 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie în dosarul nr. 37.015/3/2007.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publica 10 noiembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3617/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3717/2008. Penal → |
---|