ICCJ. Decizia nr. 3803/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3803/2008
Dosar nr. 4528/85/200.
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35 din 13 februarie 2008, Tribunalul Sibiu a dispus următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.I.V. din două infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., în două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpat la 2 pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare fiecare, pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de înşelăciune.
În baza art. 33-34 C. pen. a contopit cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare sporită la 2 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani închisoare pe o durată de 4 ani, care constituie termen de încercare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei închisorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate prevăzute de art. 83 C. pen.
A obligat inculpatul să plătească numitului A.S. suma de 1.600 Euro cu titlu de despăgubiri.
A obligat inculpatul să plătească suma de 400 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 462/P/2007 din 23 ianuarie 2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a pus în mişcare acţiunea penală şi a fost trimis în judecată, în stare libertate, inculpatul M.I.V. pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., în concurs real. Din actul de sesizare rezultă că inculpatul i-a promis martorului A.S. că va interveni la un comisar de poliţie să obţină o soluţie de netrimitere în judecată pentru infracţiunea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, pretinzându-i şi primind, în două rânduri, sume de bani, în total suma de 1.600 Euro.
În cauză a fost ascultat inculpatul, au fost audiaţi martorii A.S., A.R.M., P.G., H.M., M.I.P., M.I.B. La dosar a fost depus autodenunţul numitului A.S., procesele verbale de redare a interceptărilor telefonice efectuate în baza autorizaţiei nr. 4 din 9 martie 2007, dată de Curtea de Apel Alba Iulia, copia sentinţei penale nr. 736/2006 a Judecătoriei Sibiu, copii ale unor încheieri, alte înscrisuri.
Din analiza probelor dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Ca urmare a unui accident de circulaţie în care a fost implicat la începutul lunii noiembrie 2005, numitul A.S., s-a constatat că acesta condusese pe drumurile publice autoturismul având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 2,35 gr%o. Ulterior, prin sentinţa penală nr. 736 din 16 iunie 2006 a Judecătoriei Sibiu, A.S. a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru infracţiunea prevăzută de art. 79 alin. (1) din OUG nr. 195/2002. în timpul urmăririi penale însă, în ideea de a scăpa de răspundere penală, numitul A.S. l-a contactat pe inculpatul M.I.V., cerându-i să-l ajute. Acesta i-a promis că va interveni la un comisar de poliţie, cu care este vecin, pretinzându-i în schimb suma de 1.000 Euro, sumă pe care martorul i-a înmânat-o. Ulterior, cercetările având un curs normal, A.S. a cerut inculpatului lămuriri, acesta i-a mai pretins încă 600 Euro, bani care i-au fost daţi. în cele din urmă, A.S. a fost trimis în judecată şi condamnat, după cum menţionat anterior.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor, dar nu a negat împrejurarea că a discutat cu martorul şi că l-a pus în legătură cu martorul P.G., care, într-adevăr, este comisar de poliţie. Din declaraţiile celui din urmă reiese că, într-adevăr, a fost contactat de către inculpat, care l-a rugat să-i prezinte numitului A.S. un avocat, ceea ce a şi făcut. Tot acest martor mai relatează că A.S. l-a contactat ulterior, spunându-i că i-a dat bani inculpatului în scopul arătat, la care martorul l-a sunat pe inculpat, la chemat la el şi i-a spus să-şi rezolve problemele cu A.S.
În opinia instanţei de fond, încadrarea juridică a faptelor este greşită deoarece, conform art. 257 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de trafic de influenţă primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Cu alte cuvinte, funcţionarul asupra căruia inculpatul pretinde că are influenţă trebuie să aibă competenţa de a face actul care interesează pe cumpărătorul de influenţă.
Or, în cazul de faţă o asemenea condiţie nu este îndeplinită. Martorul P.G. este, într-adevăr, comisar şef de poliţie, dar nu are nici o legătură cu compartimentul de poliţie rutieră, el lucrând, aşa cum reiese într-una din declaraţiile aflate în dosarul de urmărire penală, ca ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Biroului de Investigaţii criminale de la Poliţia municipiului Sibiu.
Pe de altă parte, inculpatul pretinzând că poate să-l ajute pe A.S., prin intermediul lucrătorului de poliţie, nu a făcut altceva decât să-l inducă în eroare, prezentându-i ca adevărată o faptă mincinoasă, întrucât acesta nu avea atribuţii de serviciu în domeniul care îl interesa pe susnumitul, ceea ce realizează conţinutul infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. Pentru a fi realizat conţinutul acestei infracţiuni se mai cere şi condiţia să se fi pricinuit o pagubă, ceea ce s-a şi întâmplat prin faptul că, în două rânduri, numitul A.S. i-a dat inculpatului sumele de 1.000 şi, respectiv, 600 Euro, împrejurări care sunt dovedite cu autodenunţul acestuia, coroborat cu declaraţiile martorilor P.G., A.R.M. şi conţinutul înregistrărilor telefonice.
La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, că este tânăr, reţinându-se şi modul concret de comitere şi poziţia procesuală a acestuia.
Deoarece numitul A.S. a cerut să fie despăgubit, încă din momentul formulării autodenunţului, în temeiul art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., instanţa de fond a obligat inculpatul să-i plătească acestuia suma de 1.600 Euro cu titlu de despăgubiri.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpatul M.I.V.
Prin apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării cauzei, condamnarea inculpatului pentru săvârşirea în concurs real a două infracţiuni de trafic de influentă, cu consecinţa confiscării sumei de 1600 EURO. In esenţă, în motivarea apelului declarat de procuror sunt aduse critici de netemeinicie şi nelegalitate hotărârii atacate sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Astfel, se susţine că esenţial pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este ca făptuitorul să aibă influenţă asupra unui funcţionar. Din probele administrate a rezultat că inculpatul s-a cunoscut cu poliţistul, că sunt vecini, că s-au întâlnit şi au mers împreună cu martorul A.S. la poliţie şi la parchet, de unde s-au deplasat la un cabinet de avocatură.
În consecinţă, s-a susţinut că pentru existenţa cerinţei ca făptuitorul să invoce influenţa pe care o are asupra unui funcţionar este suficientă indicarea funcţiei şi autorităţii.
Prin apelul declarat, inculpatul a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării cauzei a solicitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, faptele nefiind dovedite.
Prin Decizia penală nr. 65/A din 27 iunie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus următoarele:
a) a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, a desfiinţat sentinţa atacată, a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul M.I.V. din două infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., în două infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.
În urma schimbării încadrării juridice a stabilit 2 pedepse a câte 2 ani închisoare fiecare, pentru cele 2 infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
A înlăturat dispoziţia privind obligarea inculpatului la plata sumei de 1600 Euro către numitul A.S. cu titlu de despăgubiri iar în baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpat, în favoarea statului, suma de 1600 Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii.
A menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi accesorii.
b) a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, fiind obligat să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În baza probelor administrate în cauză, declaraţiile martorilor P.G.C., A.R.M., A.S., procesele verbale de interceptare şi redare a convorbirilor telefonice autorizate conform art. 91/8 şi urm. C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut o corectă situaţie de fapt, vinovăţia inculpatului fiind pe deplin dovedită.
Sub aspectul încadrării juridice dată faptelor deduse judecăţii însă, în mod greşit instanţa de fond a schimbat-o din infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută, de art. 257 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., motivând, în esenţă, că martorul P.G. este, într-adevăr, comisar de poliţie, dar că nu are nici o legătură cu compartimentul de poliţie rutieră, el lucrând ca ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Biroului de Investigaţii criminale de la Poliţia municipiului Sibiu.
S-a apreciat că împrejurarea potrivit căreia martorul P.G., comisar de poliţie, îşi desfăşoară activitatea ca ofiţer de poliţie judiciară, şi nu ca ofiţer în cadrul compartimentului poliţiei rutiere, nu are relevanţă pentru existenţa cerinţei ca făptuitorul să invoce influenţa pe care o are asupra unui funcţionar, fiind suficientă indicarea funcţiei şi autorităţii (în speţă, comisar de poliţie), poliţia având, în general, atribuţii privind prevenirea şi descoperirea infracţiunilor.
Împotriva deciziei inculpatul a declarat prezentul recurs.
Deşi la primul termen de judecată a solicitat amânarea cauzei pentru pregătirea apărării şi angajarea unui apărător, inculpatul nu s-a prezentat la instanţa de recurs, nu şi-a angajat apărător şi nu depus motive scrise de recurs.
În aceste condiţii, instanţa de recurs nu a avut posibilitatea ascultării inculpatului iar motivele de recurs au fost susţinute verbal, cu ocazia dezbaterilor, acestea fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.
Recursul nu este fondat.
Conform art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.
Inculpatul a fost ascultat în cursul urmăririi penale (fil. 75-78) şi al judecăţii în fond şi în apel (fil. 16 şi fil. 24), susţinând că nu a pretins şi nu a primit sume de bani de la A.S., ci doar l-a îndrumat pe acesta către cabinetul unui avocat, după ce l-a consultat şi pe numitul P.G.
Apărarea inculpatului este categoric infirmată de declaraţiile martorilor P.G., A.S., A.R.M., coroborate cu înscrisurile referitoare la dosarul penal în care a fost cercetat şi judecat numitul A.S., şi cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi ambientale (fil. 22-61 dosar urmărire penală, relevante fiind, mai ales, cele de la fil. 50 verso, fil. 55-56, fil. 58-59, fil. 60-61).
Este neîntemeiată şi critica referitoare la încadrarea juridică a faptei (caz de casare invocat, art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen.).
În primul rând, aşa cum corect a menţionat instanţa de apel, pentru încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 257 alin. (1) C. pen., nu este obligatoriu ca inculpatul să indice concret funcţionarul pe lângă care îşi va trafica influenţa.
În al doilea rând, inculpatul a menţionat denunţătorului că va apela la „cunoştinţe la poliţie", afirmând chiar că „ştie un comisar", iar ulterior, a desfăşurat activităţi care să facă credibilă influenţa pe care a pretins că o are asupra acestui comisar (l-a apelat în prezenţa martorului, după primirea banilor s-au deplasat împreună la sediul poliţiei, unde a intrat numai inculpatul, confirmând apoi că „se va rezolva").
Împrejurarea că numitul P.G., comisar de poliţie, nu lucra la compartimentul poliţiei rutiere, ci la compartimentul poliţiei judiciare, nu este de natură să justifice concluzia apărării că traficul de influenţă s-a realizat pe lângă un funcţionar necompetent, potrivit atribuţiilor de serviciu, să facă sau să nu facă actul dorit de numitul A.S., fiind suficient că inculpatul a invocat influenţa pe care o are asupra unui funcţionar, prin indicarea gradului şi autorităţii publice (comisar de poliţie), acesta fiind autoritatea cu atribuţii privind prevenirea şi descoperirea infracţiunilor.
Neîntemeiată este şi critica referitoare la individualizarea pedepsei (caz de casare, art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.).
În conformitate cu dispoziţiile art.385/9 pct.14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat este sancţionată cu închisoare de la 2 la 10 ani.
În condiţiile în care, pe de o parte, inculpatul a manifestat nesinceritate în faţa organelor judiciare, instanţa a aplicat acestuia pedepse de 2 ani închisoare, egale cu minimul special al textului incriminator, iar pe de altă parte, nu a sporit, potrivit dispoziţiilor art. 34 C. pen., pedeapsa rezultantă ca urmare a concursului de infracţiuni, în final, aplicând pedeapsa de 2 ani, cu suspendarea condiţionată a executării, se constată că acesta răspunde criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi este de natură să realizeze scopul prevăzut de art. 52 C. pen., fiind şi în acord cu principiul proporţionalităţii în raport cu gradul concret de pericol social al infracţiunilor şi cu persoana inculpatului (studii, stare civilă, situaţie familială, lipsa antecedentelor penale).
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.V. împotriva deciziei penale nr. 65/A din 27 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3775/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3820/2008. Penal → |
|---|
