ICCJ. Decizia nr. 3775/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3775/2008
Dosar nr. 3545/120/2006
Şedinţa publică din 19 noiembrie 200.
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 429 din 29 octombrie 2007, Tribunalul Dâmboviţa a condamnat pe inculpatul C.M., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu art. 41, art. 42, C. pen. şi art. 74, art. 76 lit. a) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe perioada executării pedepsei, iar în baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-au aplicat pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei aplicate în cauză.
S-a dedus din pedeapsa stabilită durata arestului preventiv de la 29 martie 2006 la 28 aprilie 2006.
În latura civilă, s-au admis în parte cererile părţilor vătămate constituite părţi civile, privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile echivalente cu valoarea mărfurilor livrate şi neachitate.
Inculpatul a fost obligat şi la plata sumei de 640 lei cheltuieli către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut pe baza probelor administrate că inculpatul C.M. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 72/D/P/2005 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Biroul Teritorial Dâmboviţa pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplic. art. 41-42 C. pen., constând în aceea că în perioada noiembrie - decembrie 2003, în calitate de director şi asociat al SC G.C. SRL Pucioasa cu rea-credinţă, a achiziţionat mărfuri de la 106 părţi vătămate, din care 7 societăţi comerciale şi 99 persoane fizice, prin inducerea acestora în eroare cu privire la efectuarea plăţii, emiţând pentru plata acestora bilete la ordin, cunoscând că societatea se află în interdicţie de plată, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 2.581.995,344 RON în scopul obţinerii unui folos material injust.
De asemenea, prin rechizitoriul nr. 127/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Dâmboviţa, care a tăcut obiectul dosarului nr. 2097/120/2007 aflat pe rolul aceleaşi instanţe, inculpatul a fost trimis în judecată tot pentru săvârşirea altor acte materiale de înşelăciune comise perioada noiembrie - decembrie 2003 şi ianuarie 2004, când inculpatul în aceeaşi calitate de director şi asociat al aceleaşi societăţi prin inducere în eroare, cunoscând că în contul societăţii nu există provizia necesară, a achiziţionat de la partea vătămată SC N.B.M. Sfântu Gheorghe mărfuri în valoare de 103.177,046 lei, pentru plata cărora a emis patru bilete la ordin iar la termenul scadent acestea au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil în conturile SC G.C. SRL Pucioasa iar de la partea vătămată C.C. a achiziţionat o bovină în valoare de 638 lei prin inducere în eroare, respectiv i-a eliberat un bon prin care s-a obligat să achite contravaloarea animalului deşi inculpatul cunoştea că nu are resurse financiare pentru plata contravalorii acestuia.
Prin încheierea de şedinţă din data de 22 mai 2007, cauzele sau reunit, conform art. 32 C. proc. pen., actele materiale de înşelăciune fiind săvârşite de acelaşi inculpat, în aceeaşi perioadă, în acelaşi mod şi fiind în aceeaşi fază procesuală.
Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, a declaraţiilor inculpatului care a recunoscut că avea cunoştinţă că societatea pe care o administra nu avea disponibil în cont pentru achitarea contravalorii mărfurilor achiziţionate, a raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, s-a reţinut că la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu părţile vătămate, inculpatul a acţionat cu rea-credinţă, inducându-le în eroare că le achită valoarea acestora la termenele stabilite şi dacă ar fi avut cunoştinţă de situaţia financiară reală a societăţii, acestea nu ar fi livrat mărfurile şi respectiv nu ar fi predat animalele vii pentru a fi sacrificate la abatorul societăţii.
S-a mai reţinut de asemenea că biletele la ordin emise pentru cele 8 societăţi comerciale constituie mijloc fraudulos întrucât inculpatul avea cunoştinţă că societatea pe care o administrează nu avea disponibil în conturile bancare cât şi faptul că nu exista o posibilitate reală a alimentare a conturilor prin încasarea sumelor pretins datorate de debitorii săi cu atât mai mult cu cât inculpatul avea datorii faţă de mai mulţi creditori.
Apărările inculpatului că nu a avut intenţia să inducă în eroare societăţile comerciale şi că nu a obţinut vreun folos material injust au fost înlăturate reţinându-se că, chiar societăţile în cauză au formulat plângeri la organele de cercetare penală şi faptul că a desfăşurat relaţii comerciale cu acestea o perioadă îndelungată nu este de natură a exclude reaua credinţă a inculpatului, intenţia acestuia la săvârşirea faptei, respectiv inducerea în eroarea fost facilitată de încrederea câştigată în lunile anterioare din anul 2003 şi prin neachitarea contravalorii bunurilor cumpărate, inculpatul a obţinut implicit un folos material chiar dacă acesta nu a fost evidenţiat prin bunuri personale.
La individualizarea pedepsei, instanţa a apreciat că deşi fapta comisă prezintă un grad ridicat de pericol social şi au fost prejudiciate un număr mare de părţi vătămate, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut implicit săvârşirea infracţiunii, precizând că a avut cunoştinţă că societate administrată de el nu are mijloace financiare pentru plata mărfurilor achiziţionate şi ţinând seama şi de situaţia sa familială, respectiv de faptul că are în întreţinere doi copii minori, s-au reţinut circumstanţe atenuante, coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut de textul incriminator.
În rezolvarea laturii civile a cauzei, se arată că inculpatul a fost de acord cu plata despăgubirilor civile solicitate de părţile vătămate constituite părţi civile în cauză, mai puţin plata dobânzilor solicitate, obligând inculpatul la plata contravalorii produselor achiziţionate.
Cererile părţilor vătămate privind plata daunelor morale au fost respinse cu motivarea că acestea nu au suferit efectiv nici un prejudiciu moral prin săvârşirea infracţiunii.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul C.M. a declarat apel în termen legal, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Apelantul a susţinut că nu a avut intenţia să inducă în eroare societăţile furnizoare şi că acestea au fost de acord ca plata mărfurilor livrate să se efectueze cu bilete la ordin, însă în anul 2003 a contractat 45 de credite de la Banca C., sucursala Târgovişte, pe care le-a achitat integral iar biletele la ordin semnate şi ştampilate lăsate pentru garantarea creditului nu i s-au restituit, fiind folosite fraudulos de bancă.
Solicită, în principal, efectuarea unei expertize financiar - contabile care să stabilească cauzele care au determinat incapacitatea de plată a SC G.C. SRL Pucioasa, dacă există sau nu prejudicii pentru părţile civile, dacă prin fapta de înşelăciune reţinută în sarcina sa a obţinut vreun folos material, întrucât a fost condamnat pe nedrept deoarece nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune iar dacă se apreciază că această probă nu este necesară, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul a criticat individualizarea pedepsei ca modalitate de executare arătând că executarea pedepsei aplicate în regim de privativ de libertate este excesiv de severă faţă de circumstanţele reale şi personale, solicitând suspendarea condiţionată a executării conform art. 81 şi urm. C. pen.
Prin Decizia penală nr. 85 din 28 mai 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de inculpatul C.M. împotriva sentinţei penale nr. 429 din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Dâmboviţa, pe care a desfiinţat-o în parte, în latura penală, în senul că a înlăturat dispoziţiile art. 64 lit. a) teza I C. pen., ca pedepse accesorii şi complementare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs parte civilă T.G. şi inculpatul C.M.
Prin recursul formulat în scris, partea civilă T.G. solicită achitarea de către inculpat a despăgubirilor băneşti care i se cuvin.
Prin recursul declarat de inculpat şi susţinut oral de apărătorul ales se solicită, în esenţă, trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond pentru efectuarea expertizei financiar-contabile solicitată de inculpat şi necesară soluţionării corecte a cauzei.
Dezbaterile orale ale apărătorului ales sunt cuprinse în partea introductivă a prezentei decizii şi nu se vor relua.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul declarat de partea civilă T.G. este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, deoarece această parte nu a declarat apel în cauză.
Prin urmare, cererea de recurs nu poate fi primită.
Recursul declarat de inculpatul C.M. este nefondat.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au stabilit, în baza probatoriului administrat, că inculpatul este autorul infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen., constând în aceea că, în perioada noiembrie-decembrie 2003 şi ianuarie 2004, în calitatea sa de director şi asociat al SC G.C. SRL Pucioasa, s-a aprovizionat cu mărfuri (carcasă porc, carcasă vită, animale vii) de la opt societăţi comerciale şi o sută de persoane fizice crescători de animale, pentru abatorizare şi prelucrare; pentru plata contravalorii acestora, inculpatul a emis bilete la ordin (pentru persoanele juridice) şi bonuri de plată (pentru persoanele fizice), în care a menţionat greutatea animalului primit, suma de plată şi termenul scadent, în condiţiile în care ştia că nu existau disponibilităţi băneşti pentru valorificarea acestor instrumente de plată.
S-a mai stabilit că prejudiciul creat în acest mod are o valoare de 2.581.995,34 RON şi că inculpatul a acţionat astfel în scopul obţinerii unor foloase materiale necuvenite, dovada în acest sens fiind faptul că, după valorificarea mărfurilor, inculpatul a folosit sumele de bani obţinute pentru achitarea creditelor contractate sau în interes personal, fără a acoperi măcar o parte din contravaloarea mărfurilor cumpărate.
Lipsa intenţiei inculpatului de a-şi onora obligaţiile contractate faţă de furnizori (persoane fizice şi juridice) rezultă şi din faptul că produsele achiziţionate au fost vândute la preţuri mai mici decât cele practicare de obicei, astfel cum declară martorii B.E.G. şi B.R., foşti angajaţi ai societăţii conduse de inculpat.
Este dovedită în cauză intenţia inculpatului de a înşela părţile vătămate prin faptul că, deşi cunoştea starea de incapacitate de plată a societăţii, declanşată de creditele foarte mari contractate în anul 2003 (aspect recunoscut de inculpat în declaraţiile date la urmărirea penală în dosarele nr. 72/D/P/2005, 127/D/P/2006 cât şi la instanţă), inculpatul a emis bilete la ordin pentru a induce în eroare părţile vătămate cu privire la posibilităţile de plată ale societăţii.
De altfel, la data emiterii biletelor la ordin societatea se afla în interdicţie bancară, aşa cum reiese din actele BNR aflate la dosar.
În consecinţă, este certă vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune reţinută în sarcina sa.
Susţinerile apărării inculpatului că nu era necesar ca societatea să aibă disponibil în cont la momentul emiterii biletelor la ordin sau că nu e dovedită obţinerea de către inculpat a foloaselor necuvenite sunt lipsite de temei şi suport probator, fiind contrazise de dovezile administrate şi despre care s-a făcut vorbire.
Cu privire la solicitarea inculpatului de a se efectua o expertiză financiar-contabilă pentru a se stabili cauzele care au determinat intrarea societăţii SC G.C. SRL Pucioasa în incapacitate de plată şi dacă prin fapta sa de înşelăciune părţile vătămate au fost prejudiciate, cât şi dacă a obţinut un folos material injust, Înalta Curte constată că în cauză s-a efectuat o expertiză extrajudiciară (filele 19-37 dosar fond) care conchide că incapacitatea de plată a societăţii inculpatului s-a datorat creditelor contractate cu B.C.R., sucursala Pucioasa, şi B.C.C., sucursala Târgovişte, în anul 2003, comisioanelor achitate pentru obţinerea acestora, dobânzilor calculate, întreruperii creditării de către B.C.C. în momentul descoperirii că inculpatul a obţinut în mod fraudulos creditele, cât şi managementului defectuos al societăţii.
Aşadar, vina aparţine în exclusivitate inculpatului pentru starea societăţii de incapacitate de plată, fiind infirmată susţinerea că s-a creat un blocaj financiar datorat faptului că debitorii societăţii nu au plătit din lipsa unor documente care să evidenţieze situaţia invocată de inculpat.
Prin recursul declarat, inculpatul a invocat şi faptul că a fost audiat de instanţa de apel în condiţiile în care nu a fost îndeplinită procedura de citare cu părţile civile N.M. şi B.E.
Or, această împrejurare putea fi invocată numai de părţile civile şi în măsura în care le erau vătămate interesele.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că vinovăţia inculpatului este dovedită, pedeapsa este just individualizată, cât şi modalitatea de executare a acesteia, nefiind motive de casare a hotărârilor pronunţate în cauză, urmând ca, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă T.G. împotriva deciziei penale nr. 85 din 28 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurenta parte civilă la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 85 din 28 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3760/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3803/2008. Penal → |
|---|
