ICCJ. Decizia nr. 3720/2008. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3720/200.
Dosar nr. 867/36/200.
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 94/P din 10 iulie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petiţionara SC N. SA, prin administrator, împotriva măsurii sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa din 15 februarie 2008 (dosar nr. 29/P/2005) a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie. Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că această ordonanţă nu poate fi atacată în instanţă, cauza fiind în curs de urmărire penală
Împotriva sentinţei, petiţionara a declarat prezentul recurs.
Recursul nu este fondat.
Măsura sechestrului a fost luată prin ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15 februarie 2008, cauza aflându-se în cursul urmăririi penale (fil. 11-15 şi fil.16-17), plângerea împotriva măsurii fiind soluţionată - prin respingerea acesteia - conform rezoluţiei nr. 29/P/2005 din 14 aprilie 2008 a procurorului şef al Secţiei de combaterea infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul D.N.A. (fil. 14-17, dosar instanţă).
În cauză este incidenţă Decizia nr. LXXI (71) din 15 octombrie 2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizie prin care s-a soluţionat recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 539/2008), potrivit căreia competenţa soluţionării plângerii formulată în temeiul art. 168 C. proc. pen. aparţine procurorului în cursul urmăririi penale şi, respectiv, instanţei în cursul judecăţii.
Potrivit art. 414/2 alin. (3) C. proc. pen., dezlegarea dată problemelor de drept judecate cu ocazia soluţionării recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanţe.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul petiţionarului pe care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC N. SA Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 94/P din 10 iulie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3710/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3723/2008. Penal → |
---|