ICCJ. Decizia nr. 3710/2008. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3710/2008

Dosar nr. 11444/3/200.

Şedinţa publică din 17 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

Prin sentinţa penală nr. 770 din 4 iulie 2008,Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus următoarele:

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul S.P. la 4 ani închisoare şi a făcut aplicarea art. 71 -64 lit. a) teza finală şi lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza finală şi lit. b) C. pen., pe o durată de 7 ani.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv de la 25 februarie 2008 la zi.

În baza art. 17 din Legea nr. 143 /2000 a dispus confiscarea a 0,55 g heroină, cantitate rămasă în urma analizelor de laborator (dovada seria D nr. 00378).

De asemenea, a dispus restituirea către inculpat a sumei de 1489 lei, consemnată în recipisa CEC seria AAB 5258177.

Totodată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei , cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 21 februarie 2008, numitul B.C.V. a formulat în baza art. 19 din Legea nr. 682/2002, un denunţ faţă de „P.T." care vindea heroină pe stradă sau din autoturismul pe care îl conducea, cu suma de 50 RON/doză, în sector 2.

S-a reţinut că martorul D.C.V. a fost de acord să colaboreze, în baza art. 15 din Legea nr. 143/2000, în vederea realizării acţiunii de prindere în flagrant a celui denunţat, iar în data de 25 februarie 2008, organele de poliţie, acţionând în baza ordonanţei dispuse de procuror, au procedat, în prezenţa martorului asistent M.T.R., la consemnarea seriilor bancnotelor ce formează suma de 150 RON, sumă ce urma a fi înmânată martorului D.C.V., în vederea cumpărării sub supravegherea organelor de poliţie a unei cantităţi de droguri de la „P.T.", care a fost identificat în persoana inculpatului S.P.

După efectuarea acestor activităţi, organele de poliţie împreună cu martorul asistent M.T.R. şi martorul denunţător D.C.V., s-au deplasat în zona sector 5 unde martorului D.C.V. i s-a efectuat o percheziţie corporală, în prezenţa aceluiaşi martor asistent, (asupra sa având doar telefonul mobil cu numărul de apel), nefiind găsite alte bunuri, valori ori substanţe stupefiante sau psihotrope supuse controlului şi i s-a înmânat suma de 150 RON înseriată.

S-a reţinut că în jurul orei 17.50, în prezenţa lucrătorilor de poliţie şi a martorului asistent, martorul denunţător D.C.V. l-a apelat de la numărul la numărul pe inculpatul S.P., stabilind să se întâlnească în circa 10 minute în faţa magazinului din sector 5.

Martorul D.C.V. s-a deplasat la locaţia stabilită, sub atenta supraveghere a organelor de poliţie şi, după circa 10 minute, s-a întâlnit cu inculpatul S.P., care se afla la volanul autoturismului marca Supernova de culoare roşie cu nr. de înmatriculare, în locul din faţă dreapta aflându-se numita S.L., iar în spate stânga, martora G.E.R.

S-a mai relevat că inculpatul S.P. a deschis portiera dreaptă spate a autoturismului şi a făcut semn martorului D.C.V. să urce, acesta s-a conformat şi i-a înmânat suma de 150 RON înseriată, iar inculpatul i-a remis 3 punguţe de plastic ce conţineau heroină.

După încheierea tranzacţiei, martorul denunţător D.C. a coborât din autoturismul respectiv şi s-a deplasat către organele de poliţie care se aflau în apropiere, predând acestora cele 3 doze cumpărate, care au fost introduse într-un plic M.A.I. şi sigilat cu sigiliul M.l. nr. 29034, în vederea expertizării, iar după predarea drogurilor martorul a fost din nou percheziţionat, asupra acestuia negăsindu-se bani, bunuri sau substanţe interzise de lege la deţinere.

S-a mai reţinut că organele de poliţie, după ce denunţătorul Ie-a predat cele 3 doze de heroină, au procedat la imobilizarea inculpatului S.P., care se afla în autoturismul sus-menţionat şi a martorului S.M., ocupantul autoturismului Dacia Super Nova de culoare galbenă cu numărul de înmatriculare B-01-FYN, care a oprit lângă maşina inculpatului imediat după ce martorul D.C.V. a cumpărat dozele de heroină de la inculpatul S.P. şi a părăsit locul de întâlnire.

La sediul organelor de poliţie a fost efectuată o percheziţie asupra autoturismului Dacia Super Nova de culoare roşie cu nr., între scaunele din faţă fiind găsită o folie de pachet de ţigări ce conţinea 5 punguţe din material plastic în care se afla o substanţă pulverulentă, ce s-a dovedit a fi heroină, iar în cotiera dintre scaune s-a găsit suma de 150 RON înseriată şi, de asemenea pe bordul autoturismului a fost găsit un telefon mobil marca Nokia seria 359395009162950, apelabil la numărul.

Asupra inculpatului S.P. au fost găsite suma de 1269 RON (în buzunarul din stânga al bluzei de trening cu care era îmbrăcat) şi suma de 220 RON (în portofelul din geantă), sumă care a fost depusă la CEC Unitatea Minai Bravu recipisă 1999701/1/ din 28 februarie 2008.

S-a constatat că inculpatul a recunoscut în mod constant săvârşirea acestei fapte, precizând că el cumpără droguri, unele dintre ele remiţându-le şi martorului D.C. pentru consum propriu, astfel cum s-a întâmplat şi la momentul flagrantului.

Prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului, care în data de 25 februarie 2008 a remis martorului D.C.V. 3 doze de heroină primind în schimb 150 RON şi care mai deţinea în vederea vânzării alte 5 doze, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, iar la individualizarea pedepsei aplicate, a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, rezonanţa socială negativă a acesteia, atitudinea cooperantă a inculpatului şi faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, aspecte valorificate ca circumstanţe atenuante.

S-a mai constatat, în ceea ce priveşte cea de-a două faptă săvârşită în data de 30 iulie 2006, respectiv art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, constând în deţinerea fără drept a 8 unităţi de heroină lichidă într-o seringă pentru consum propriu, Tribunalul Bucureşti a dispus achitarea.

Organele de poliţie l-au depistat pe inculpat la data sus menţionată la volanul unui autoturism Dacia break cu numărul, iar lângă portieră au descoperit o seringă hipodermică ce conţinea 8 unităţi de lichid, în care s-a pus în evidenţă heroină, reţinându-se că inculpatul a precizat că seringa nu-i aparţine, dar că înainte se drogase.

S-a reţinut că deşi există o posibilitate rezonabilă ca seringa să fie a inculpatului, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a subliniat lipsa de profesionalism cu care s-a acţionat în acest caz, organele de urmărire penală neprocedând la decelarea eventualelor amprente de pe această seringă şi au trimis-o direct la expertizare pentru identificarea heroinei, procedeul fiind unul distructiv.

S-a conchis că, în cauză, nemaiexistând vreun alt element de probă în afara găsirii seringii în apropierea inculpatului, urmează a se face aplicarea principiului in dubio pro reo şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus achitarea inculpatului S.P., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.P., pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Parchetul, în dezvoltarea motivelor scrise de apel, a arătat, că instanţa de fond a dispus în mod greşit achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 - faptă din data de 30 iulie 2006, în condiţiile în care, din probele administrate, a rezultat că la această dată, lângă portiera dreapta faţă a autoturismului inculpatului, a fost găsită o seringă de 100 unităţi, în care se aflau 8 unităţi de lichid brun maroniu, ce ulterior s-a stabilit ca fiind heroină.

S-a susţinut de către reprezentantul parchetului că deşi inculpatul a declarat că seringa găsită lângă autoturism nu îi aparţine, din probele administrate rezultă contrariul, având în vedere comportamentul suspect al inculpatului la apariţia organelor de poliţie, acesta urcând imediat în autoturismul lângă care a fost găsită seringa.

S-a apreciat că nu trebuie omis nici faptul că inculpatul era consumator de heroină injectabilă de 5 ani, iar seringa cu heroină menţionată a fost găsită lângă autoturismul său, la scurt timp după ce inculpatul a declarat că se drogase.

Al doilea motiv de apel formulat de parchet a vizat greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului S.P. pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, sub aspectul reţinerii netemeinice a incidenţei circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. Astfel, s-a susţinut că, instanţa trebuia să aibă în vedere gradul ridicat de pericol social al infracţiunii de trafic de droguri, chiar dacă inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei şi nu a mai săvârşit alte infracţiuni, deoarece fapta reţinută în sarcina sa, pune în pericol viaţa şi sănătatea cetăţenilor, inculpatul fiind un vânzător constant de droguri.

În şedinţa publică din data de15 septembrie 2008, reprezentantul parchetului a extins motivele de apel şi cu privire la greşita încadrare juridică a faptelor din data de 25 februarie 2008, în sensul că faptele inculpatului S.P. de a vinde trei doze de heroină şi de a deţine alte cinci doze pentru consum propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., iar nu ale unei infracţiuni unice prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Apelantul inculpat a solicitat redozarea pedepsei, întrucât instanţa nu a ţinut cont de circumstanţele reale ale cauzei, de cantitatea mică de droguri ce a făcut obiectul tranzacţiei, de atitudinea sa sinceră pe parcursul procesului penal şi de împrejurarea că şi-a asigurat mijloacele necesare traiului în mod licit.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 213/A din 29 septembrie 2008, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.P. împotriva sentinţei penale nr. 770 din 04 iulie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 11444/3/2008, a desfiinţat în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, în fond:

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public şi în baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.P. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu (faptă din data de 25 februarie 2008).

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa de 1 an închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în cauză, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

De asemenea, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A redus cuantumul pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. de la 7 ani la 2 ani.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacată.

Prin aceeaşi decizie, instanţa de prim control judiciar a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului S.P. şi a dedus prevenţia de la 25 februarie 2008 la zi, stabilindu-se să rămână în sarcina statului, cheltuielile judiciare.

Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că ambele apeluri sunt fondate, însă în limitele ce vor fi relevate, apreciind că urmează a se acorda prioritate examinării obiectului judecăţii, astfel cum este definit el în dispoziţiile art. 317 C. proc. pen. şi a măsurii în care, instanţa de fond, soluţionând cauza, s-a pronunţat asupra tuturor faptelor descrise în actul de sesizare şi cu a căror judecare a fost astfel învestită.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constatat că, prin rechizitoriul nr. 272 D/P/2008, inculpatul S.P. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; reţinându-se că, la data de 25 februarie 2008, a vândut martorului D.C.V. 3 doze conţinând 0,30 grame heroină şi a deţinut, fără drept, pentru consum propriu, alte 5 doze de heroină conţinând 0,40 grame, iar la data de 30 iulie 2006 a deţinut, fără drept, heroină pusă în evidenţă în 8 unităţi de lichid dintr-o seringă.

S-a constatat că situaţia de fapt descrisă în detaliu în actul de sesizare relevă reţinerea, în sarcina inculpatului S.P., a unei infracţiuni de trafic de droguri de mare risc, săvârşită la data de 25 februarie 2008 şi a două infracţiuni de deţinere de droguri de mare risc în concurs real, săvârşite la datele de 25 februarie 2008 şi respectiv, 30 iulie 2006, concluzie ce a rezultat din examinarea încadrării juridice reţinute de procuror la capitolul "în drept" al rechizitoriului, cât şi în dispozitivul actului de sesizare, în ambele cazuri făcându-se referire la două infracţiuni de deţinere de droguri pentru consum propriu în concurs real, distinct de pluralitatea pe care aceste două infracţiuni o alcătuiesc împreună cu cea de trafic de droguri.

S-a mai relevat că deşi rechizitoriul întocmit în cauză cuprinde dispoziţii clare şi neechivoce sub aspectul numărului de infracţiuni prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, reţinute în sarcina inculpatului, instanţa de prim control judiciar a constatat totodată că, această împrejurare rezultă şi din actele procesuale întocmite anterior finalizării urmăririi penale. Astfel, pentru faptele săvârşite la data de 25 februarie 2008, urmărirea penală a fost începută şi, respectiv acţiunea penală a fost pusă în mişcare, atât pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cât şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (proces-verbal din data de 25 februarie 2008 şi, respectiv, ordonanţă emisă la data de 26 februarie 2008 - filele 64, 72 d.u.p.).

S-a apreciat că nu a avut nicio relevanţă asupra acestei încadrări juridice conexarea ulterioară a dosarului având ca obiect fapta din data de 30 iulie 2006, prin ordonanţa nr. 1334/D/2006 din data de 17.03.2008 procurorul dispunând, subsecvent conexării, şi schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi două infracţiuni prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, toate în concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen.

În acest context, instanţa de prim control judiciar a constatat că obiectul judecăţii în primă instanţă nu a fost limitat la o singură infracţiune, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, ci la două astfel de infracţiuni, instanţa de fond omiţând, însă să se pronunţe sub aspectul faptei de deţinere de droguri pentru consum propriu din data de 25 februarie 2008. S-a apreciat că o atare împrejurare nu reclama, aşa cum s-a susţinut de către procuror, schimbarea încadrării juridice (corect reţinută, de altfel, prin rechizitoriu), ci echivala cu o nerezolvare sub toate aspectele a fondului cauzei, justificând desfiinţarea parţială a hotărârii instanţei de fond.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a reţinut, din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, că la data de 25 februarie 2008, inculpatul S.P. a vândut martorului D.C.V. 3 doze de 0,30 grame substanţă conţinând heroină şi a deţinut, fără drept, alte 5 doze de 0,40 grame substanţă conţinând heroină pentru consum propriu. Atât operaţiunea de vânzare a drogurilor, cât şi cea de deţinere de astfel de substanţe pentru consum propriu a rezultat din procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesele verbale de percheziţie corporală, procesul verbal de percheziţie a autoturismului, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 856509 din 27 februarie 2008 şi declaraţiile martorului D.C.V.

S-a reţinut că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive atât ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (încadrare corect reţinută de instanţa de fond), cât şi ale infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, sub acest din urmă aspect, instanţa de fond omiţând să dispună însă o soluţie, aşa cum s-a argumentat anterior.

O atare omisiune s-a apreciat că nu justifică trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, aşa cum s-a susţinut de către reprezentantul Ministerului Public, instanţa de prim control judiciar considerând că se poate pronunţa asupra faptei de deţinere de droguri din data de 25 februarie 2008 direct în apel, fără a aduce vreo vătămare intereselor legitime ale inculpatului.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a reţinut că fapta menţionată a făcut obiectul urmăririi penale, inculpatul S.P. beneficiind în mod efectiv de dreptul de a cunoaşte acuzaţiile aduse şi de posibilitatea reală de a formula apărări sub acest aspect.

Totodată, s-a mai apreciat că deţinerea de droguri pentru consum propriu din data de 25 februarie 2008 a fost antamată de către inculpat şi cu ocazia ascultării sale în cursul cercetării judecătoreşti, când inculpatul şi-a menţinut poziţia de recunoaştere a faptelor, descriind împrejurările în care a deţinut cele 5 doze de heroină destinate consumului propriu.

Reţinând astfel vinovăţia inculpatului cu privire la faptele din data de 25 februarie 2008, instanţa de prim control judiciar a constatat că, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate pentru infracţiunea asupra căreia s-a pronunţat, instanţa de fond a făcut o justă aplicare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, împrejurările şi modalitatea concretă de comitere a faptei de trafic de droguri (respectiv vânzarea de către inculpatul consumator către o persoană aflată în relaţii de prietenie, la rândul său consumatoare), cantitatea mică de droguri ce a făcut obiectul tranzacţiei, Ie-a apreciat ca fiind elemente ce nuanţează gradul de pericol social al faptei săvârşite şi care au relevat, în concret, o periculozitate moderată a acesteia, în pofida limitelor mari de pedeapsă stabilite de legiuitor.

S-a apreciat ca neîntemeiată critica parchetului vizând reinidividualizarea pedepsei aplicată inculpatului, întrucât pe de o parte, atitudinea sinceră şi cooperantă a inculpatului, lipsa antecedentelor penale şi împrejurarea că acesta a depus eforturi, anterior încarcerării, pentru a presta activităţi lucrative, s-au apreciat ca fiind elemente favorabile, ce se subsumează circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi cărora instanţa de fond Ie-a dat, în mod corect, eficienţă prin aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de lege, în cuantum de 4 ani închisoare.

De asemenea, s-a constatat că nici împrejurarea că inculpatul ar fi un vânzător constant de droguri nu justifică înlăturarea circumstanţelor atenuante, având în vedere că o atare obişnuinţă nu poate fi prezumată şi că, totodată nu a fost demonstrată pe baza probelor administrate, (S.P. fiind trimis în judecată pentru o singură astfel de infracţiune).

S-a conchis în sensul că nici critica inculpatului S.P. vizând acordarea unei mai largi eficiente circumstanţelor atenuante nu este fondată, apreciindu-se că pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, este singura aptă să asigure constrângerea, dar şi reeducarea inculpatului şi formarea unei noi atitudini a acestuia faţă de ordinea de drept.

Sub aspectul infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu din data de 25 februarie 2008, instanţa de prim control judiciar a avut în vedere, la stabilirea pedepsei, toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, natura şi împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social moderat al acesteia, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, astfel cum au fost reţinute, inclusiv cu privire la incidenţa circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.

Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că o pedeapsă de 1 an închisoare reflectă periculozitatea socială a faptei şi persoanei inculpatului şi permite realizarea funcţiilor sale preventiv-educative, urmând a dispune condamnarea inculpatului S.P. şi aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., privind contopirea pedepselor în caz de infracţiuni concurente.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 - faptă din data de 30 iulie 2006, instanţa de prim control a apreciat ca fiind legală şi temeinică soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond şi neîntemeiată, sub acest aspect, critica parchetului.

Astfel, reţinerea infracţiunii menţionate a avut la bază un singur mijloc probă, respectiv procesul - verbal de constatare întocmit de către organele poliţie la data de 30 iulie 2006, din care rezultă că, observând comportamentul suspect al inculpatului, organele de poliţie au procedat la legitimarea acestuia din urmă, constatând prezenţa unei seringi ce conţinea un lichid brun maroniu, lângă portiera stânga faţă a autoturismului inculpatului.

Acest mijloc de probă, coroborat exclusiv cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din care rezultă că în lichidul menţionat s-a pus în evidenţa heroină, nu este suficient pentru a se concluziona, fără echivoc, în sensul că inculpatul a deţinut seringa menţionată, în absenţa altor probe certe care să conducă la o atare concluzie. Comportamentul suspect al inculpatului poate fi justificat prin prisma faptului că acesta consumase droguri anterior, fără a proba, prin el însuşi, şi faptul deţinerii seringii găsite ulterior de către organele de poliţie, ca modalitate alternativă a elementului material al infracţiunii analizate.

Declaraţiile inculpatului S.P. în sensul că, anterior depistării sale din data de 30 iulie 2006, se drogase cu heroină injectabilă nu relevă nici ele vinovăţia acestuia sub aspectul faptei de deţinere de droguri, reţinută în sarcina sa. Aceasta deoarece, s-a considerat că admiţând faptul că inculpatul a consumat droguri injectabile, era ilogică rămânerea aproape integrală a drogului în seringă, aşa cum a rezultat din procesul verbal de constatare menţionat.

Or, susţinerile inculpatului în sensul că şi-a injectat o doză de heroină în scara unui bloc, iar seringa găsită lângă autoturismul său nu îi aparţine, s-a constatat de către instanţa de prim control judiciar, că nu au fost infirmate de niciun alt mijloc de probă concludent, care să releve în mod cert identitatea între seringa găsită la faţa locului şi cea folosită de inculpat pentru injectarea drogului. S-a apreciat că, în absenţa prelevării unor urme papilare de pe seringa corp delict, o atare identitate nu poate fi prezumată din simpla identificare a seringii lângă autoturismul inculpatului, această împrejurare echivocă având valoarea unei probe indirecte, ce nu poate răsturna, nici prin ea însăşi şi nici coroborată cu celelalte probe indirecte, prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul conform art. 5² şi art. 66 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a apreciat că instanţa de fond a dat în mod corect eficienţă principiului in dubio pro reo, soluţia de achitare fiind just întemeiată pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, instanţa de prim control judiciar a constatat că deşi conţinutul pedepsei complementare aplicate inculpatului pentru infracţiunea de trafic de droguri a fost legal stabilit, durata acestei pedepse este excesiv de mare, impunându-se reducerea sa.

S-a apreciat că limitarea duratei pedepsei complementare la 2 ani este suficientă pentru complinirea funcţiilor pedepsei principale, astfel că, apreciind fondat apelul inculpatului sub acest aspect şi, având în vedere şi dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen., a redus cuantumul pedepsei complementare prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., de la 7 ani la 2 ani.

Împotriva deciziei penale mai sus-menţionată, în termen legal, inculpatul S.P. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Astfel, în esenţă, recurentul inculpat a invocat, prin apărător, cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ punctele 18 şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunţate şi, pe fond, în rejudecare, în principal, să se constate că ambele instanţe au comis o eroare gravă de fapt atunci când au dispus condamnarea acestuia pentru o faptă care nu există.

Pe cale de consecinţă, a solicitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. să se dispună achitarea inculpatului, întrucât fapta reţinută în sarcina sa nu există.

În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei rezultante sub limita aplicată anterior, prin acordarea unei mai largi eficiente a circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea acestora cu aplicarea art. 81 sau art. 86¹ C. pen.

Recursul formulat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385⁶ alin. (1) şi art. 385⁷ alin. (1) C. proc. pen., constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Deşi inculpatul a recunoscut în faza de urmărire penală faptele săvârşite, afirmând că este consumator de droguri, ulterior acesta şi-a nuanţat poziţia în faza cercetării judecătoreşti, susţinând că fapta de deţinere de droguri pentru consum de droguri (fapta din 25 februarie 2008) nu există.

Înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reţinută de instanţa de prim control judiciar, relevând , în mod justificat, că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise în actul de inculpare, întrunesc elementele constitutive atât ale infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (încadrare corect reţinută de instanţa de fond-faptă săvârşită la 25 februarie 2008), cât şi a două infracţiuni de deţinere de droguri de mare risc, prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs real, săvârşite la datele de 30 iulie 2006 şi respectiv 25 februarie 2008.

Se mai constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când, observând că instanţa de fond a omis să dispună o soluţie cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000( faptă din 25 februarie 2008 vizând identificarea a 5 doze de heroină în autoturismul pe care-l conducea inculpatul) deşi fusese descrisă în actul de inculpare şi reieşea cu certitudine din probatoriul administrat, a apreciat că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, aşa cum s-a susţinut de către reprezentantul Ministerului Public.

Prin urmare, instanţa de prim control judiciar în mod corect a considerat că se poate pronunţa asupra faptei de deţinere de droguri de mare risc săvârşită în data de 25 februarie 2008 direct în apel, fără a aduce vreo vătămare intereselor legitime ale inculpatului, procedând în consecinţă.

De asemenea, justificat s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea săvârşită la data de 30 iulie 2006, pentru care acesta a fost cercetat şi dedus judecăţii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când a apreciat că, chiar în condiţiile reţinerii incidenţei circumstanţelor atenuante, se justifică şi reducerea cuantumului pedepsei complementare de la 7 ani la doi ani, considerând-o, justificat ca excesivă, în raport cu natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina acestuia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului

Totuşi, Înalta Curte constată că nu poate fi primită solicitarea de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât din probatoriul administrat în cauză ( declaraţiile de recunoaştere a inculpatului date în faza de urmărire penală, dar şi în faza cercetării judecătoreşti - în care a descris împrejurările în care a deţinut cele 5 doze de heroină, care se coroborează cu procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, cu procesele verbale de percheziţie corporală şi cu declaraţiile martorului D.C.V.) a rezultat că la data de 25 februarie 2008, după ce inculpatul a vândut martorului denunţător D.C.V. 3 doze a câte 0,30 grame heroină (infracţiune flagrantă) s-a efectuat o percheziţie şi în autoturismul inculpatului, Dacia Super Nova roşie cu nr. de înmatriculare, în urma căreia s-au depistat alte 5 punguţe de plastic ce conţineau heroină în scopul consumului propriu.

Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când, a valorificat principiul in dubio pro reo şi a menţinut soluţia de achitare a inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta săvârşită la 30 iulie 2006) , însă, întrucât vinovăţia acestuia a fost pe deplin dovedită, corect a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (faptă săvârşită la 25 februarie 2008, aflată în concurs real cu cea săvârşită la 30 iulie 2006)

În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de inculpatul S.P., vizând dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată, că de asemenea, nu poate fi primit, fiind nefondat.

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Înalta Curte apreciază că instanţa de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci când a constatat că pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată acestui inculpat, cu modalitatea de executare în regim de privare de libertate, stabilită de prima instanţă este suficientă şi corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind aptă să atingă scopul preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.

Raportat la modalitatea concretă în care s-a acţionat (întrucât inculpatul a traficat cantităţi reduse de drog, fiind la rândul său consumator de droguri), faţă de gradul de pericol moderat concret al infracţiunilor reţinute în sarcina sa, generat tocmai de cantităţile infime de drog ce au fost tranzacţionate, dar raportat şi la conduita corespunzătoare a inculpatului atât anterior săvârşirii faptei (care avea de fapt o sursă licită de venit), dar şi pe parcursul desfăşurării procesului penal, corect instanţa de prim control judiciar a acordat eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului şi a apreciat că pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie şi cuantumul pedepsei complementare, diminuat semnificativ de la 7 ani la 2 ani, reflectă atât periculozitatea moderată a faptelor, cât şi intervalul de timp necesar pentru atingerea scopului pedepsei şi pentru reeducarea inculpatului, nejustificându-se schimbarea modalităţii de executare acesteia.

În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.

Fată de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.P. împotriva deciziei penale nr. 213/A din 29 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 385¹⁷ C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S.P., durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 februarie 2008 la 17 noiembrie 2008.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.P. împotriva deciziei penale nr. 213/A din 29 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 februarie 2008 la 17 noiembrie 2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 3703/2008. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3720/2008. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3687/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 3703/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 3720/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 3723/2008. Penal