ICCJ. Decizia nr. 3820/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3820/2008
Dosar nr.1070/36/200.
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr.104/P din 4 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenta SC V.S.N. SA împotriva rezoluţiei nr. 325/P/2007 din 4 martie 2008 şi a rezoluţiei nr. 201/ll/2/2008 pronunţate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligată petenta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că petenta a solicitat începerea urmăririi penale faţă de intimata P.E. - avocat, deoarece a folosit un înscris falsificat la instanţa de judecată, într-o acţiune civilă având ca obiect o somaţie de plată pentru obţinerea onorariului, faptă prevăzută de art. 290 C. pen.
Petenta a susţinut în fapt că în cursul anului 2003, societatea a fost controlată de Garda Financiară - Secţia Tulcea, în urma căreia s-a constat că managerul general P.F., a săvârşit contravenţia prevăzută de art. 56 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 52/2002, aplicându-i o amendă de 3.323.009.829 ROL.
Conducerea societăţii a apelat la serviciile avocatului P.E. de la Baroul Tulcea, pentru acordarea asistenţei juridice, în vederea contestării procesului verbal de contravenţie.
Contractul de asistenţă juridică prin care s-a fixat onorariul de asistenţă juridică ce urma să fie achitat în rate, a fost întocmit în două exemplare.
În urma unei discuţii avută cu avocata la finalul contractului s-a înscris şi clauza - în cazul în care procesul-verbal va fi anulat se va achita 10% din litigiu diferenţa până la 300.000.000 lei contravaloarea despăgubirilor şi 100.000.000 lei din amendă - menţiune ce se găseşte numai pe exemplarul 2 al contractului aflat la SC V.S.N. SA Tulcea.
Judecătoria Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 126 din 17 aprilie 2003 a respins ca nefondată plângerea reclamantei.
Pentru exercitarea căii de atac al recursului s-a apelat tot la intimată în calitate de avocat.
Prin Decizia civilă nr. 589 din 19 septembrie 2003 au fost admise recursurile ca fondate şi s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenţie încheiat de Garda Financiară Tulcea.
Onorariile de avocat stabilite prin contractele de asistenţă juridică nr. ll şi 24 din 2003 au fost achitate intimatei la data de 19 februarie şi 28 februarie şi respectiv 12 septembrie 2003.
După aproximativ 2 ani, intimata P.E., a solicitat printr-o acţiune introdusă la Judecătoria Tulcea, în baza OG nr. 5/2001, privind procedura somaţiei de plată, să o someze pe debitoarea SC V.S.N. SA să-i plătească suma de 350.000.000 lei conform contractului de asistenţă juridică nr. ll din 11 februarie 2003 prin care debitoarea s-a obligat să-i achite 10% din valoarea litigiului câştigat.
Deoarece societatea, după primirea citaţi ei i-a comunicat intimatei că în copia de pe contractul de asistenţă juridică, ce-l au asupra lor nu figurează această clauză, la data de 1 noiembrie 2005, înainte de primul termen de judecată, a depus la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură o cerere prin care a renunţat la acţiunea formulată.
Prin sentinţa civilă nr. 3469 din 9 decembrie 2005, în conformitate cu art. 247 C. proc. civ., a fost respinsă cererea formulată de reclamant.
Pe data de 13 decembrie 2005 S.C. " V.S.N. " S.A. a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea împotriva avocatei P.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 şi art. 291 C. pen.
Prin rechizitoriul nr. 663A/111/1 /lI/2/2006 din 23 noiembrie 2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea respinge ca neîntemeiată plângerea petentei.
Recursul declarat de petentă a fost admis ca fondat de Tribunalul Tulcea prin Decizia penală nr. 155 din 27 septembrie 2007, a fost casată în parte hotărârea atacată şi s-a dispus rejudecarea cauzei pe fond.
Având în vedere modificarea normelor procedurale referitoare la competenţă după calitatea persoanei prin Legea nr. 79/2007, dosarul cauzei a fost declinat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta.
Prin rezoluţia din data de 14 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimată, soluţie confirmată prin respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petentă împotriva rezoluţiei de mai sus, de către procurorul general prin rezoluţia din 16 mai 2008.
În plângerea adresată instanţei împotriva ambelor rezoluţii de către petentă se invocă contradicţiile inserate pe cele două copii ale contractului de asistenţă juridică încheiat de avocat P.E.
Se susţine că, fapta intimatei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1), art. 290 şi art. 291 C. pen., deoarece adăugările la contractul nr. 11 din 18 februarie 2003 au fost inserate fără ştiinţa numitei P.F., în scopul majorării sumei cuvenite.
Intimata susţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 1182 C. civ., contractele sub semnătură privată capătă dată certă în momentul prezentării lui unei autorităţi publice, ori cum instanţele din Tulcea solicitau foarte des prezentarea contractului angajament, pentru a verifica întinderea mandatului (redactare, asistenţă sau reprezentare etc.) exista această posibilitate şi în speţa respectivă, petenta P.F. lipsind de la proces, fiind plecată din judeţ, acesta a fost momentul şi motivul pentru care a completat exemplarul său cu menţiunile incriminate; toate aceste menţiuni foloseau numai petentelor S.C. " V.S.N. " şi F.P. şi că niciodată nu ar fi putut obţine onorariul de succes, deoarece i se opunea exemplarul aflat în posesia petentei. Pentru ea, completarea contractului nr. 11/2003 cu acea clauză de succes era lipsită de orice consecinţă juridică, cerinţă a art. 288 alin. (1) C. pen., pentru ca, adăugarea respectivă să constituie infracţiune (art. 1185 C. civ. - registrele, cărţile - în sensul de contracte - sau hârtiile domestice - în prezent şi memoria calculatorului - nu fac credinţa în favoarea celui care Ie-a scris, dar au putere în contra lui).
În consecinţă, nu-i beneficia în nici un fel adăugirile incriminate ca false, neputând niciodată să pună în executare clauza respectivă, pentru a produce consecinţe clauza onorariului de succes, a încheiat în aceeaşi cauză, contractul nr. 74 din 9 septembrie 2003, dar din eroare, a cerut emiterea somaţiei pentru celălalt contract.
S-a apreciat de către instanţa de fond că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză este întemeiată, deoarece sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., nu sunt realizate elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată cuprinde două acţiuni, una de falsificare şi alta de folosire a înscrisului sub semnătură privată.
Cele două acţiuni cumulative constituie unitatea elementului obiectiv al infracţiunii ceea ce exclude concursul dintre infracţiuni prevăzute de art. 290 şi art. 291 C. pen.
Din întregul material probator administrat rezultă că, intimata a recunoscut că a înscris pe unul din exemplarele contractului de asistenţă juridică, clauza unui onorariu de succes la cererea expresă a directoarei F.P.
Toate menţiunile foloseau petentelor, iar intimata nu ar fi putut obţine onorariul de succes deoarece, i se putea opune exemplarul aflat în posesia petentei, aşa se explică că, înainte de primul termen de judecată, petenta şi-a retras acţiunea, înainte de primul termen de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta SC V.S.N. SA, susţinând în esenţă prin motivele scrise de recurs că rezoluţia dată de procuror după primirea dosarului în vederea începerii urmăririi penale este netemeinică şi nelegală, întrucât nu a ţinut cont de dispoziţia instanţei de recurs, dată în primul ciclu procesual, organul de urmărire penală refăcând cercetarea şi dând aceeaşi soluţie, pe aceleaşi considerente în principal, dar conturate şi exprimate într-o altă manieră. De asemenea, se mai susţine că latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a realizat tocmai în momentul la care intimata a promovat cererea de chemare în judecată în scopul obţinerii sumelor menţionate în înscrisul falsificat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Petenta SC V.S.N. SA a formulat la data de 13 decembrie 2005 plângere penală împotriva intimatei P.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., constând în aceea că în calitate de avocat al petentei, a falsificat contractul de asistenţă juridică nr. 11 din 18 februarie 2003, prin adăugarea în exemplarul său a unui onorariu de succes, iar ulterior, a folosit acest înscris într-un proces civil intentat petentei, pentru a i se achita acest onorariu.
Deşi iniţial, prin rezoluţia nr. 3708/P/2005 din 4 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, menţinută implicit prin rezoluţia prim-procurorului adjunct nr. 663/VIII/1/ll/2/ 2005 din 23 noiembrie 2006 şi prin sentinţa penală nr. 528 din 3 mai 2007 a Judecătoriei Tulcea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., ulterior, ca urmare a admiterii recursului petentei împotriva sentinţei sus-menţionate, soluţia a fost desfiinţată în totalitate, iar cauza a fost trimisă procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimată.
Cu toate acestea, prin rezoluţia nr. 325/P/2007 din 14 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa (devenit competent să efectueze cercetarea după modificarea art. 28/1 C. proc. pen. prin Legea nr. 79/2007), s-a dispus din nou neînceperea urmăririi penale, soluţie menţinută ulterior prin rezoluţia nr. 201/ll/2/2008 din 16 mai 2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi, mai apoi, prin sentinţa penală atacată în prezenta cauză.
Curtea reţine că potrivit art. 273 alin. (1/1) C. proc. pen., în cazul în care instanţa, potrivit art. 278/1, a admis plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, acesta dispune începerii urmăririi „în condiţiile prevăzute de lege".
Această sintagmă finală are în vedere fără îndoială condiţiile în care se dispune începerea urmăririi penale, ce se regăsesc în esenţă în art. 228 alin. (1) C. proc. pen.
Raportând această dispoziţie legală la raţiunea de a fi a procedurii înscrise în art. 278/1 C. proc. pen. ,respectiv aceea de a supune cenzurii soluţiile date de procuror prin care acesta a decis neînceperea urmăririi penale sau netrimiterea în judecată(ca urmare a incidenţei unuia dintre cazurile prev. de art. 10 C. proc. pen.), rezultă că în situaţia în care instanţa admite plângerea împotriva unei asemenea soluţii şi trimite cauza la procuror, considerând că nu subzistă cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale avut în vedere iniţial de către acesta, procurorul nu poate da o nouă soluţie de neîncepere a urmăririi penale întemeiată pe acelaşi caz de împiedicare, căci aceasta ar însemna, nu doar nesocotirea unei hotărâri judecătoreşti definitivezi şi lipsirea de efecte a întregii proceduri instituite de art. 278/1 C. proc. pen.
Cu alte cuvinte, admiţând plângerea conform art. 278/1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. şi trimiţând cauza procurorului, acesta este obligat să dispună începerea urmăririi penale, căci prin ipoteză instanţa a constatat că nu există niciunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, nici cel iniţial avut în vedere de procuror şi nici vreun altul dintre cele enumerate în art. 10 C. proc. pen. (întrucât în caz contrar în această din urmă situaţie, ar fi admis plângerea şi ar fi schimbat doar temeiul soluţiei date de procuror). Singura ipoteză în care ar fi admisibilă o nouă soluţie de neîncepere a urmăririi penale ar fi aceea prev. de art. 273alin. (1/1) teza a ll-a rap. la art. 270 alin. (2) C. proc. pen., în care începerea urmăririi penale nu ar putea fi dispusă datorită faptului că între momentul rămânerii definitive a hotărârii instanţei şi investirea propriu-zisă a procurorului a intervenit vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen.
Desigur că, ulterior începerii urmăririi penale şi completării cercetărilor(respectându-se astfel dispoziţiile obligatorii ale instanţei),procurorul este liber să dispună oricare din soluţiile prev. de art. 262alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. pen.
Numai în aceste condiţii se poate ajunge ca procurorul să dea efecte aceluiaşi caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale (avut iniţial în vedere ca temei al neînceperii urmăririi penale), aşadar, numai dacă se confirmă, suplimentându-se cercetările prin administrarea de probe, că temeiul iniţial subzistă.
Într-o asemenea ipoteză însă, procurorul va dispune, după caz, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, iar nu neînceperea urmăririi penale.
Acest mod de rezolvare respectă litera şi spiritul reglementării înscrise în art. 278/1 C. proc. pen. şi dintr-o altă perspectivă, căci numai astfel instanţa investită cu o nouă plângere va putea adopta oricare dintre soluţiile prev. la alin. (8) al aceluiaşi articol, cenzurând eficient ordonanţa emisă (de această dată) de procuror, prin care acesta ar dispune, sub acelaşi temei avut în vedere iniţial, scoaterea sau încetarea urmăririi penale.
Aceasta, deoarece instanţa, constatând (din nou) că temeiul propus de procuror nu subzistă, va putea să reţină cauza spre judecare (urmare a desfiinţării ordonanţei) conform art. 278/1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., lucru care nu ar fi posibil în cazul unei noi soluţii de neîncepere a urmăririi penale (a se vedea Decizia nr. XLVIII din 4 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite).
În speţă, Curtea constată că după ce soluţia iniţială de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost desfiinţată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar cauza a fost trimisă procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimată, Parchetul a dispus o soluţie identică, întemeiată pe acelaşi caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, respectiv cel prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen., înfrângând astfel dispoziţia obligatorie a instanţei.
S-a apreciat de către procuror că faptei reclamate de către petentă îi lipseşte intenţia, ca element al laturii subiective întrucât activităţile desfăşurate de către intimată cu ocazia încheierii celor două contracte de asistenţă juridică cu petenta (corespunzătoare celor două faze pe care cauza respectivă Ie-a parcurs, fond şi recurs) nu s-au realizat cu intenţia frauduloasă de a obţine un profit de la societate fără ştiinţa acesteia. În condiţiile în care contractul încheiat pentru faza recursului a prevăzut clauza privind onorariul de succes.
Această concluzie nu îşi găseşte însă suport în actele existente până la acest moment la dosarul cauzei.
Astfel, potrivit modificărilor operate de intimată pe contractul nr. 11 din 18 februarie 2003,petenta urma să-i mai achite suma de 350.000.000 lei, reprezentând „10% din litigiu", înţeles ca amenda aplicată prin procesul-verbal de sancţionare a contravenţiei (1.000.000.000) şi sumă confiscată prin acelaşi proces-verbal (3.323.009.829).
Contractul nr. 74 din 9 septembrie 2003 cuprindea, ca şi clauză de succes, menţiunea „majorării cu până la 10% din valoarea sumei confiscate", în cazul în care soluţia din recurs ar fi fost favorabilă petentei.
În fine, din copia sentinţei civile nr. 3469 din 9 decembrie 2005 a Judecătoriei Tulcea, rezultă că intimata a solicitat plata sumei înscrise în contractul nr. 11,respectiv 350.000.000 lei, făcând referire la clauza de succes adăugată în cuprinsul acelui contract şi la o sumă totală datorată de 432.000.000 lei, din care petenta ar fi achitat doar o parte(60.000.000 lei, adică onorariile cumulate, încasate în baza ambelor contracte de asistenţă juridică).
Concluzia la care a ajuns procurorul, în sensul că „există fără nici un dubiu înţelegerea dintre părţi referitoare la clauza onorariului de succes", nu este decât în parte susţinută de înscrisurile aflate la dosar, fiind valabilă doar pentru cel de-al doilea contract, ce nu a făcut însă obiectul cererii de chemare în judecată formulată de intimată.
Mai mult, ca urmare a invocării clauzei de succes reale din contractul nr. 74, suma ce putea fi obţinută era evident mai mică decât în cazul în care se invoca clauza adăugată de intimată în contractul nr. 11, având în vedere modul diferit de formulare a acesteia şi de calculare a sumei datorate cu acest titlu.
Pe de altă parte, pentru existenţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu este suficientă falsificarea unui asemenea înscris, ci şi folosirea sau încredinţarea acestuia spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
Or, folosirea efectivă a înscrisului falsificat de către intimată trebuia verificată prin ataşarea dosarului civil în care s-a pronunţat sentinţa civilă sus-menţionată, în condiţiile în care în considerentele acesteia se face vorbire de acest înscris, însă doar ca invocare de către intimată, iar nu şi ca existenţă fizică a sa la dosar.
Toate aceste considerente conduc la concluzia că noua rezoluţie emisă de procuror este netemeinică şi nelegală, urmând ca aceasta să fie desfiinţată, iar cauza trimisă(din nou) procurorului pentru a se începe urmărirea penală în cauză.
Ulterior, procurorul va dispune reaudierea, potrivit însă calităţilor prevăzute în Codul de procedură penală, a tuturor persoanelor care au dat declaraţii în cauză pentru a se lămuri cu exactitate condiţiile în care au fost încheiate cele două contracte, dacă a existat o înţelegere referitoare la o clauză de succes şi ,în caz afirmativ, când s-a încheiat aceasta (în ce stadiu procesual), dacă înscrisul falsificat a fost folosit efectiv de către intimată.
În funcţie de aceste probatorii şi de oricare altele, considerate pertinente, concludente şi utile, urmează ca procurorul să dispună în final una dintre soluţiile prevăzute de art. 262 C. proc. pen.
În consecinţă, recursul petentei va fi admis, sentinţa va fi desfiinţată, urmând ca pe fond să se admită plângerea petentei şi în baza art. 278/1alin. (8) lit. b) C. proc. pen. să se desfiinţeze noua rezoluţie emisă de procuror, trimiţându-se cauza acestuia pentru începerea urmăririi penale faţă de intimată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 290 C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionara SC V.S.N. SA împotriva sentinţei penale nr. 104/P din 4 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Casează sentinţa atacată şi rejudecând:
Admite plângerea formulată de recurenta petiţionară SC V.S.N. SA.
Desfiinţează rezoluţia nr. 325/P/2007 din 14 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. de către intimata P.E.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3803/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3821/2008. Penal → |
|---|
