ICCJ. Decizia nr. 3920/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3920/2008

Dosar nr. 1168/54/2008

Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 155 din 2 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara SC D. SRL. Săuleşti împotriva ordonanţei din 15 aprilie 2008 dispusă în dosarul nr.137/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. S-au reţinut, în esenţă, următoarele :

Prin plângerea formulată de asociatul unic M.C. al SC D. SRL. Săuleşti la procuror, s-a solicitat efectuarea de cercetări împotriva procurorilor T.R. şi I.L., a ofiţerilor de poliţie C.M., F.C.P., T.C. din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Gorj, a comandantului I.P.J. Gorj N.C. şi a agenţilor de poliţie P.I., N.N. şi M.I., pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 249 şi art. 264 C. pen., susţinând că aceştia au instrumentat în mod nelegal 3 dosare penale, în care şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, au falsificat cercetările şi l-au favorizat pe numitul C.C.

Prin ordonanţa din 15 aprilie 2008, dată în dosarul nr. 137/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de presupuşii făptuitori pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 249 şi art. 264 C. pen.

În urma actelor premergătoare, s-a reţinut, în esenţă, că intimaţii nu au săvârşit nicio faptă de natură penală cu ocazia cercetărilor efectuate şi a soluţiilor dispuse în dosarele penale, îndeplinindu-şi în mod corespunzător atribuţiile de serviciu.

Prin rezoluţia din 12 mai 2008, dată în dosarul nr. 879/ll/2/2008 a procurorului general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.

Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petiţionara a formulat plângere la instanţă.

Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarei şi a menţinut soluţiile procurorului, reţinând că în mod corect, pe baza actelor premergătoare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, întrucât intimaţii şi-au îndeplinit în mod corect atribuţiile de serviciu.

Împotriva sentinţei petiţionara a declarat recurs.

Recursul declarat nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulată de petiţionar, ca nefondată.

Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor reclamate în sarcina procurorilor şi lucrătorilor de poliţie, aceştia îndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile legale.

De altfel, activitatea de cercetare penală a lucrătorilor de poliţie este supusă verificării procurorului, care poate confirma sau infirma propunerile organului de cercetare penală, iar soluţia dispusă de procuror este supusă verificării procurorului ierarhic superior şi, ulterior, cenzurii instanţei.

În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC D. SRL. Sauleşti, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară SC D. SRL. Sauleşti împotriva sentinţei penale nr. 155 din 2 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3920/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs