ICCJ. Decizia nr. 3954/2008. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3954/2008
Dosar nr. 1517/54/200.
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 161 din 6 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul T.I. împotriva Rezoluţiei nr. 241/P/2008 din 12 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin Rezoluţia nr. 1257/11/2/2008 a procurorului general al aceluiaşi parchet, privind pe intimaţii D.S. şi S.D., judecători la Tribunalul Dolj.
Instanţa a reţinut că în mod justificat s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva magistraţilor intimaţi, prin rezoluţiile atacate, întrucât din examinarea probelor administrate în cauză a rezultat că intimaţii şi-au îndeplinit în mod corect atribuţiile de serviciu, iar eventualele critici formulate de petenţi pot fi rezolvate numai prin exercitarea căilor ordinare şi extraordinare de atac.
Împotriva acestei sentinţe, petentul a declarat recurs solicitând anularea deciziei nr. 147/2007 şi menţinerea deciziei nr. 148/2007 emisă de SC A. SRL Craiova, susţinând că nu se afla la dosar nici cererea sa prin care solicita încetarea contractului de muncă (motive pentru care a chemat în judecată penală pe intimaţii judecători care au soluţionat litigiul său de muncă).
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că recursul petentului este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 la procurorul ierarhic superior împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, partea vătămată poate face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Petentul T.I. s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, considerând că intimaţii judecători care au soluţionat litigiul său de muncă ( D.S. şi S.D. de la Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale) au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât prin sentinţa nr. 2415 din 11 aprilie 2008 i-au respins cererea sa privind acordarea daunelor morale de către pârâta SC A. SRL Craiova, hotărâre menţinută de instanţa de recurs Curtea de Apel Craiova.
Prin Rezoluţia nr. 241/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva judecătorilor intimaţi, reţinând că doar instanţa de control judiciar poate examina legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de procurorul general al aceluiaşi Parchet prin Rezoluţia nr. 1257/11/2/2008 din 30 iunie 2008.
Prin sentinţa nr. 161 din 6 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova a respins, ca neîntemeiată plângerea petentului T.I., reţinând că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
Examinând recursul declarat de petent împotriva sentinţei menţionate, Înalta Curte constată, de asemenea, că soluţia de neîncepere a urmăririi penale, menţinută de prima instanţă este conformă legii şi probelor dosarului.
Modalitatea de soluţionare a cauzei de către judecători este supusă doar controlului judiciar al instanţelor ierarhic superioare, potrivit legii, ea neputând fi cenzurată de Parchet, sens în care s-au şi motivat cele două rezoluţii atacate.
Potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege.
Or, printre aceste căi legale de atac nu se află şi plângerea penală împotriva judecătorilor care au pronunţat hotărârile. Numai în condiţiile săvârşirii unor fapte penale de către judecători, cu prilejul soluţionării cauzei, a existenţei unor probe în acest sens, organele de cercetare penale pot declanşa urmărirea penală.
În speţă, doar pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti, cu privire la care petentul şi-a exercitat căile legale de atac, nu este de natură a dovedi existenţa unor fapte penale de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Dimpotrivă, soluţionarea unei cauze întră în atribuţiile de serviciu a unui judecător. Doar neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos, cu ştiinţă, a unei atribuţii de serviciu şi vătămarea prin aceasta a intereselor legale ale unei persoane, constituie infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Aceste fapte penale nu există în cauză şi în mod legal Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii judecători, iar instanţa a menţinut soluţia adoptată de acesta.
Totodată, Înalta Curte observă că petentul nu s-a prezentat Ia termenul de judecată pentru a-şi susţine recursul, pe care nici nu l-a motivat.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de petent, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.I. împotriva sentinţei penale nr. 161 din 6 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 noiembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3923/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3989/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
---|