ICCJ. Decizia nr. 3989/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3989/2008
Dosar nr. 333/46/2008
Şedinţa publică din 3 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin rezoluţia nr. 462/P/2007 din 9 ianuarie 2008, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de V.C., M.N., M.I. şi P.E. - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea - pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 247 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat că faptele reclamate nu există.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reţinut următoarele:
La data de 06 septembrie 2007, numitul B.A., din judeţul Vâlcea, a formulat o plângere penală împotriva a 4 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea solicitând ca aceştia să fie judecaţi şi condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 247 C. pen., deoarece ar fi pronunţat soluţii nelegale cu privire la persoana sa întrucât, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în cauza în care a fost cercetat, şi i s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ deşi el se consideră nevinovat.
Prin sentinţa penală nr. 95/F din 28 septembrie 2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti pentru efectuarea urmăririi penale.
Din actele efectuate a rezultat că B.A. a fost cercetat în dosarul nr. 60/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi, prin ordonanţa cu acelaşi număr din 01 februarie 2006, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative în legătură cu săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.
Prin ordonanţa nr. 47/II/2/2006 din 28 februarie 2006, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, M.N., a respins plângerea formulată de petentul B.A.
Ulterior, Judecătoria Horezu, prin sentinţa penală nr. 1320 din 21 decembrie 2006, a dispus desfiinţarea ordonanţei date de către procuror şi trimiterea cauzei în vederea completării urmăririi penale.
În urma probelor administrate, prin ordonanţa nr. 60/P/2006 din 25 aprilie 2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, iar prin ordonanţa nr. 1081/11/2/2007 din 11 iunie 2007 a fost respinsă de către procurorul P.E. plângerea formulată de petent împotriva ordonanţei precizate anterior.
Din declaraţiile procurorilor a rezultat că au adoptat soluţiile legale şi temeinice pe baza probelor administrate, iar dacă petentul se consideră nemulţumit de soluţie se poate adresa instanţei competente în baza dispoziţiilor art. 278/1 C. proc. pen.
A reţinut procurorul că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară întreaga activitate în temeiul legii, prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice în raport de probele administrate, soluţii ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac. Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunţat soluţii judiciare se pot face plângeri penale ar însemna că s-ar institui noi căi de atac neprevăzute de lege ceea ce este inadmisibil (a se vedea Revista Dreptul nr. 6/2005 pag. 141).
Împotriva soluţiei de netrimitere în judecată s-a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.
Prin rezoluţia nr. 145/11/2/2008 din 28 februarie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a respins ca neîntemeiată plângerea petiţionarului. Pentru a dispune în acest sens, s-au reţinut următoarele:
Din examinarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale, s-a constatat că procurorul, având în vedere faptele reclamate, a administrat probele utile şi concludente pentru lămurirea acestora, ajungând în mod corect la concluzia că faptele reclamate nu există.
Prin modul în care au fost efectuate actele de cercetare penală, adoptarea soluţiei de către procuror, potrivit propriei sale convingeri în raport de probele administrate, cum şi rezolvarea plângerii persoanei nemulţumite împotriva actelor şi măsurilor dispuse de procuror, s-a apreciat în mod corect că nu există indicii privind comiterea infracţiunilor de către magistraţii împotriva cărora a fost efectuată plângerea penală.
De altfel, se mai reţine, activitatea procurorului este una de administrare şi interpretare a probelor, urmată de adoptarea unei soluţii care să fie conformă cu materialul probator administrat în cauză şi împotriva căreia partea nemulţumită poate face plângere potrivit dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală. Modul de rezolvare al cauzei, în cazul în care produce nemulţumiri uneia dintre părţi, nu poate conduce la concluzia că au fost încălcate dispoziţiile legale, astfel încât să fie antrenată răspunderea penală.
În temeiul art. 278/1 C. proc. pen., petiţionarul s-a adresat instanţei competente.
Prin sentinţa penală nr. 67/F din 08 iulie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea petiţionarului.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Cei patru procurori care au soluţionat dosarul nr. 60/P/2006, în faze diferite, în care B.A. a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., finalizat cu soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni administrative, şi-au desfăşurat activitatea în limitele impuse de dispoziţiile procedurale privind efectuarea urmăririi penale.
Astfel, s-a reţinut că nu s-a făcut dovada că persoanele reclamate ar fi acţionat altfel decât în conformitate cu dispoziţiile procedurale privind urmărirea penală şi că infracţiunile reclamate (art. 246 şi art. 247 C. pen.) se săvârşesc cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, dedusă din formularea textului, care foloseşte sintagma "cu ştiinţă", formă cu care trebuie să acţioneze funcţionarul public în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, pentru a vătăma interesele legale ale unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă.
De asemenea, s-a menţionat că soluţiile dispuse de procurori sunt supuse controlului judecătoresc, cale de atac, de altfel, uzitată şi de către petiţionar, iar când se apreciază că acestea sunt nelegale şi netemeinice pot fi desfiinţate.
Împotriva sentinţei, petiţionarul a declarat prezentul recurs.
În motivarea recursului, şi în concluziile scrise depuse la dosar, petiţionarul a susţinut că soluţia de aplicare a amenzii administrative este nedreaptă deoarece el este nevinovat, şi că procurorii au dispus soluţii nedrepte, fără să administreze probele necesare.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte reţine, pe de o parte, că - potrivit art. 278/1 C. proc. pen. - obiectul investirii prin prezentul recurs nu permite examinarea soluţiei dispusă cu privire la dosarul penal în care a fost cercetat petiţionarul, şi în care s-a dispus aplicarea unei sancţiuni administrative. Examinarea respectivei soluţii de netrimitere în judecată se realizează, în mod direct, pe căile prevăzute de lege (art. 275 şi urm., respectiv, art. 278/1 C. proc. pen.), nefiind posibilă o examinare, în mod indirect, pe calea prezentei plângeri, respectiv, prezentului recurs.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că procurorul a efectuat, potrivit art. 228 şi art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare necesare şi suficiente pentru clarificarea tuturor faptelor şi împrejurărilor reclamate în plângerea penală cu privire la cei 4 procurori care au îndeplinit, în diferite etape, acte de serviciu. Aceste acte premergătoare nu au relevat existenta unor minime indicii de natură să facă rezonabilă presupunerea că cei 4 procurori şi-ar fi desfăşurat activitatea profesională (activitatea de serviciu) în afara sau cu încălcarea cadrului legal şi procesual-penal.
Susţinerile petiţionarului în sensul că este nevinovat şi că i s-a aplicat, pe nedrept în opinia sa, o sancţiune administrativă, nu poate justifica, în mod singular, concluzia că procurorii se fac vinovaţi de infracţiunile menţionate în plângerea penală, dovedirea vinovăţiei ori a nevinovăţiei unei persoane acuzate în procesul penal făcându-se în acel cadru procesual.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, constatând că rezoluţiile şi sentinţa atacate sunt legale şi temeinice, va respinge - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - ca nefondat recursul petiţionarului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.A. împotriva sentinţei penale nr. 67/F din 8 iulie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3954/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3999/2008. Penal → |
|---|
