ICCJ. Decizia nr. 3999/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3999/2008
Dosar nr. 3879/83/200.
Şedinţa publică din 4 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 345 din 2 iulie 2007,Tribunalul Satu Mare a hotărât următoarele:
I. În baza art. 38 C. proc. pen. a disjuns soluţionarea cauzei privind pe inculpatul S.R., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 C. pen. cu referire la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 32 lit. a) C. pen.
În baza art. 344 C. proc. pen. a repus cauza pe rol cu privire la acesta, pentru a pune în discuţie în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestuia, din infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 C. pen. cu referire la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de inculpatul S.R. prin încheierea nr. 317 din 13 iunie 2007 a Tribunalului Satu Mare, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 386 din 17 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 3229/P/2005,fixând termen de judecată la data de 10 septembrie 2007, cam. 54, ora 9,00, cu citarea părţilor.
II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul K.I. de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe acelaşi inculpat de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 257 C. pen. cu referire la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpatul K.I. prin încheierea nr. 317 din 13 iunie 2005 a Tribunalului Satu Mare, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 386 din 17 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 3229/P/2005.
În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă în ce priveşte pretenţiile formulate de părţile civile: B.M. şi B.S.C.
În baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 163 şi urm. C. proc. pen., a ridicat sechestrul asigurător luat prin Ordonanţa procurorului din data de 4 noiembrie 2004 din dosar nr. 53/P/2004 a PNA - Biroul Satu Mare, asupra imobilului situat în loc. Orşova, jud. Mehedinţi, compus din 2 camere plus dependinţe, înscris în C.F. nr. 2024/14 a localităţii Orşova, aparţinând inculpatului K.I.
A constatat că în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 6 1 alin. final din Legea nr. 78/2000, actualizată, privind restituirea banilor către denunţătorii C.A., K.S., P.V., O.L.I., C.L., B.M.S. şi M.F.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare efectuate.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 30 septembrie 2004 martorii C.A., K.S. şi P.V. au denunţat organelor de urmărire penală săvârşirea de către inculpaţii K.I. şi S.R. a infracţiunii de trafic de influenţă, constând în aceea că, în perioada aprilie - mai 2004, le-au creat convingerea că au influenţă asupra ambasadorului SUA în România şi le-au pretins sume de bani în scopul de a le obţine vize de intrare pe teritoriul SUA, (în perioada respectivă inculpatul K.I. a pretins şi primit suma totală de 120 milioane lei, iar inculpatul S.R., suma 2100 Euro).
S-a reţinut că, în cursul lunii aprilie 2004, martorul-denunţător C.A., în urma unei discuţii avute cu inculpatul S.R., şi-a exprimat intenţia de a emigra în SUA, unde locuia prietena sa, martora T.I. Aflând acest lucru, inculpatul S.R. s-a oferit să-l ajute pe martorul C.A., în obţinerea vizei SUA. afirmând că este prieten cu inculpatul K.I., reprezentant al Camerei de Comerţ Româno-Americane Portland Oregon care, prin relaţiile şi cunoştinţele pe care le avea în rândul funcţionarilor din Ambasada SUA din România, „poate să obţină viză de afaceri". Inculpatul S.R. a menţionat chiar faptul că inculpatul K.I. îl cunoştea personal pe ambasadorul SUA la Bucureşti, cu care s-ar afla în relaţii de prietenie, precizând, totodată, că preţul unei vize este de 3500 dolari SUA de persoană, bani care ar fi ajuns, prin intermediul lui K.I. la „înalţi funcţionari din cadrul Ambasadei SUA".
S-a mai relevat că urmare acestei discuţii, martorul denunţător C.A. a contactat alţi doi cunoscuţi, martorii denunţători P.V. şi K.S., care erau, de asemenea, interesaţi să obţină o viză SUA, ulterior având loc mai multe discuţii cu inculpatul S.R., care i-a asigurat încă o dată pe martori că obţinerea vizei este certă, prin relaţiile inculpatului K.I. în cadrul Ambasadei SUA,.
De asemenea, la iniţiativa inculpatului S.R., în data de 5 mai 2004, cei trei denunţători s-au întâlnit cu inculpatul K.I. la sediul Asociaţiei „Camera de Comerţ Româno-Americană Portland" Satu Mare, aflat în incinta Camerei de Comerţ şi Industrie Satu Mare şi, în cadrul acestei întâlniri, inculpatul K.I. i-a asigurat că, în decurs de două-trei săptămâni, va obţine pentru ei vizele solicitate, susţinând că are o influenţă reală asupra funcţionarilor din cadrul Ambasadei SUA. Totodată, inculpatul K.I. a precizat că fiecare trebuie să plătească o sumă totală de 3500 dolari SUA, solicitându-le un avans de 1500 dolari SUA. S-a reţinut că martorii denunţători C.A., K.S. şi P.V. au plătit fiecare echivalentul sumei de câte 1000 Euro în lei, în total 120 milioane lei, sumă pentru care inculpatul K.I. Ie-a eliberat facturi nedatate în numele Asociaţiei „Camera de Comerţ Româno - Americană Portland" Satu Mare, fiind de fată la această discuţie şi martora I.T., prietena martorului denunţător C.A., care a confirmat starea de fapt descrisă mai sus.
S-a mai reţinut că sumele încasate de la martorii denunţători nu au fost evidenţiate în contabilitatea Asociaţiei, aşa cum a rezultat din procesul verbal întocmit de D.G.F.P. Satu Mare la data de 23 noiembrie 2004.
Prima instanţă a mai reţinut că cei trei martori denunţători, nemaifiind contactaţi pentru obţinerea vizelor în termenul promis de inculpatul K.I., prin C.A., l-au contactat pe inculpat pentru a-i cere explicaţii, acesta îndrumându-i să îl contacteze pe inculpatul S.R. pentru întocmirea documentaţiei necesară, în vederea susţinerii interviului la Ambasada SUA. Astfel, martorul denunţător C.A. s-a adresat inculpatului S.R. care a fost de acord să le întocmească actele contra sumei de câte 700 Euro de persoană, separat de suma pretinsă de către celălalt inculpat.
De asemenea, s-a relevat că în cursul lunii iulie 2004 martorul C.A. i-a dat inculpatului S.R. suma de aproximativ 2100 Euro, în valută şi în lei, în două zile diferite, iar la predarea sumei de 1400 Euro inculpatului S.R. au asistat şi martorii K.S. şi T.I. Cei trei denunţători i-au înmânat cu aceleaşi ocazii inculpatului S.R. şi copii ale actelor personale şi de studii, fiind asiguraţi că în scurt timp vor putea să meargă la Ambasada SUA. S-a mai menţionat faptul că martorul denunţător C.A. a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală o casetă audio care conţinea înregistrarea a patru convorbiri purtate cu inculpaţii S.R. şi K.I., discuţiile fiind transcrise şi ataşate la dosarul cauzei. Din cuprinsul convorbirilor a reieşit că starea de fapt enunţată era reală, inculpatul K.I. afirmând, explicit, după ce a făcut recomandări martorului denunţător C.A. cu privire la actele din dosarul de viză, că se afla în Bucureşti şi urma să meargă la întâlnire cu noul ambasador al SUA, pe care îl cunoştea.
Ulterior depunerii denunţurilor, prin Ordonanţa din 30 septembrie 2004, respectiv prin încheierea nr. 20 din 1 octombrie 2004, s-a dispus interceptarea şi înregistrarea pe suport tehnic a convorbirilor telefonice şi a evenimentelor ambientale de interes pentru cauză, dintre martori denunţători C.A., K.S. şi P.V., respectiv inculpaţii S.R. şi K.I.. Din convorbirile interceptate a reieşit că inculpatul K.I. Ie-a întărit convingerea martorilor denunţători referitor la influenţa sa asupra unor funcţionari cu rol hotărâtor în procedura de acordare a vizelor pentru SUA, menţionând nume şi date concrete, reţinându-se cu titlu de exemplu că, în cadrul convorbirilor din data de 8 octombrie 2004 dintre inculpatul K.I. şi numitul A. (martorul denunţător C.A.), în contextul discuţiei privind dosarele de vize, inculpatul afirmând că urma să ia masa în seara respectivă cu consulul general al SUA, M.S., la hotelul Mariott din Bucureşti. De asemenea, într-o altă convorbire, purtată între aceleaşi două persoane menţionate mai sus în data de 30 septembrie 2004, orele 12,50, inculpatul K.I. a afirmat: „...deci eu îl mai sun luni pe ambasador, discut cu el, procedez exact cum am procedat data trecută, mă linguşesc, îl duc la cină, una, alta, să discutăm programele ce urmează (...) vă programez pe voi la interviu şi eu voi fi acolo cu voi".
Tribunalul Satu-Mare, secţia penală, a constatat ca fiind deosebit de relevant, în ceea ce priveşte complicitatea inculpatului S.R. la comiterea faptei reţinute în sarcina inculpatului K.I., conţinutul notelor de redare a convorbirilor telefonice şi a discuţiilor ambientale pe care acesta Ie-a avut cu martorii denunţători C.A., K.S. şi P.V.. Astfel, s-a reţinut că în data de 30 septembrie 2004, orele 17,20, inculpatul, fiind întrebat de martorul denunţător K.S. dacă „a adus actele", i-a răspuns „încă nu", recunoscând apoi, explicit, că a primit suma de 1400 Euro, mai apoi afirmând, de asemenea, că „J." (inculpatul K.I.) are „pile la ambasadă" şi „a făcut multe vize".
S-a mai reţinut că după încasarea banilor de la cei trei martori denunţători, atât inculpatul K.I. cât şi coinculpatul S.R. au început să-i evite pe aceştia, astfel că martorii denunţători au depus plângere împotriva acestora.
1.2. În cursul anului 2001, s-a reţinut de către prima instanţă că, martorul denunţător C.D., aflându-se cu o bursă în SUA, l-a cunoscut pe inculpatul K.I., care i s-a prezentat ca fiind „consul onorific al comunităţii româneşti din Portland", iar în anul 2002, revenind în România, martorul C.D. l-a reîntâlnit pe inculpatul K.I., care i-a relatat că a înfiinţat Asociaţia „Camera de Comerţ Româno-Americană Portland" Satu Mare şi că, prin această asociaţie, organiza „misiuni economice". întrucât martorul denunţător şi-a exprimat intenţia de a o trimite şi pe prietena lui, P.L.M. (actuala sa soţie), în SUA în scop turistic, inculpatul K.I. s-a oferit să-l ajute în sensul că, prin intermediul „misiunilor economice" pe care le organiza, putea să-i obţină viză SUA de afaceri. S-a mai reţinut că inculpatul K.I. l-a asigurat pe martorul C.D. că obţinerea vizei nu va fi o problemă, întrucât el îl cunoştea atât pe ambasadorul american J.R., cu care a mai avut întâlniri, cât şi pe consulul general american şi că îşi va folosi influenţa pe care o avea asupra acestora. Aceste afirmaţii ale inculpatului K.I. l-au determinat pe martorul denunţător C.D. să-i dea lui K.I. suma de 1000 dolari SUA în numele actualei lui soţii: „iar banii i-am plătit după ce am căpătat convingerea că problema vizei este uşor de rezolvat prin intermediul relaţiilor pe care K.I. le are". Dovada încasării sumei de 1000 dolari SUA s-a făcut prin înscrisul denumit „receipt" (chitanţă, Ib. engleză) întocmit şi înmânat de inculpat.
Prima instanţă a mai constatat că ulterior plăţii sumei de 1000 dolari SUA către inculpatul K.I., odată cu predarea unor copii ale actelor de identitate, martorului C.D. i s-a solicitat de către numitul D.M. - director al „Camerei de Comerţ Româno-Americane Portland" din Satu Mare - să achite pentru soţia sa, C.L.M., suma de 850 dolari SUA reprezentând „taxă pentru întocmirea dosarului de ambasadă", sumă pe care martorul C.D. a fost de acord s-o achite lui D.M., fără a primi în schimb vreo dovadă scrisă, crezând că aceasta făcea parte din suma totală de 3500 dolari SUA , pretinsă de inculpatul K.I.
S-a mai relevat că de la data plăţii acestor sume de bani, legăturile dintre C.L. şi C.D., pe de o parte, K.I. şi D.M., pe de altă parte, s-au întrerupt, mai mult, inculpatul K.I. începând să-i evite pe cei doi soţi, care nu au obţinut de la acesta decât promisiuni verbale privind restituirea sumei de 1000 dolari SUA , dat fiind faptul că obţinerea vizei nu s-a materializat.
1.3. În iarna anului 2003, martora denunţătoare B.M.S., din loc. Chieşd, jud. Sălaj, intenţionând să meargă la prietenul ei în SUA, a luat legătură cu inculpatul K.I., care acţionând în acelaşi mod, i-a spus martorei denunţătoare că prin intermediul „misiunii economice" îi va obţine viza, reţinându-se, totodată că, martora B.M. nu a avut şi nu avea nici la momentul cercetării judecătoreşti un loc de muncă.
S-a mai reţinut că, în aceste condiţii, inculpatul K.I. a îndrumat-o pe martora B.M. să plătească numitului D.M. suma de 3500 dolari SUA, reprezentând taxa pentru „misiunea economică", lucru pe care martora l-a şi făcut în cursul lunii ianuarie 2003. S-a menţionat că, ulterior, numitul D.M. i-a mai pretins martorei 850 dolari SUA , pentru a-i întocmi dosarul pentru Ambasada SUA, iar după predarea banilor, deoarece nu a mai fost contactată de către inculpatul K.I., nici de către D.M., martora B.M. a cerut inculpatului K.I. restituirea banilor, motivând că a renunţat să mai plece în SUA. Cu această ocazie, inculpatul K.I. a precizat că obţinerea vizei de intrare pe teritoriul SUA era certă, viza urmând a fi obţinută prin intermediul relaţiilor pe care le avea a Ambasada SUA din România.
1.4. În toamna anului 2002, acţionând în acelaşi mod, inculpatul K.I. a pretins de la martorul denunţător M.T.F., din com. Vama, jud. Satu Mare, de profesie conducător auto, suma de 3500 dolari SUA promiţându-i că poate să-i rezolve obţinerea vizei SUA, în baza influenţei pe care o avea asupra consulului de la Ambasada SUA în România. Aceşti bani i-au fost viraţi în cont inculpatului K.I. de către fratele martorului, numitul M.D. - rezident în SUA. De asemenea martorul denunţător M.T.F. i-a mai dat numitului D.M., la indicaţia inculpatului K.I., suma de 800 dolari SUA, pentru ca acesta să-i întocmească dosarul pentru Ambasada SUA.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea actelor existente la dosar, care atestau că M.T.F. era director al unei societăţi de mobilă, acesta a renunţat să mai intre la interviul programat la sediul Ambasadei SUA şi, în aceste condiţii, martorul M.T.F. a solicitat restituirea sumei de 3500 dolari SUA inculpatului K.I., care a amânat de fiecare dată rambursarea.
1.5. În vara anului 2003, martorul denunţător O.L.I., din jud. Satu Mare, a fost anunţat de cumnatul său M.D., rezident în SUA, să îl contacteze pe inculpatul K.I. la sediul „Camerei de Comerţ Româno-Americane" din incinta Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare, întrucât acesta avea posibilitatea de a-i intermedia obţinerea unei vize SUA, prin relaţiile pe care le avea în rândul personalului Ambasadei SUA la Bucureşti. Ca urmare, martorul denunţător a luat legătura cu inculpatul K.I., ocazie cu care acesta s-a angajat că îi va obţine o viză de intrare pe teritoriul SUA, prin intermediul cunoştinţelor sale printre funcţionarii Ambasadei SUA din România, suma de 3800 dolari SUA fiind achitată de către cumnatul martorului denunţător, D.M. direct inculpatului K.I. S-a reţinut că la data programată, martorul denunţător O.L. s-a prezentat pentru interviu la Consulatul SUA din Bucureşti, dar acordarea vizei i-a fost refuzată.
2. S-a reţinut că pe parcursul urmăririi penale la PNA - Serviciul Teritorial Oradea - Biroul Satu Mare, au depus plângeri părţile vătămate B.S.C. şi B.M., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii de către inculpatul K.I.
S-a stabilit, în urma administrării probatoriului că, în lunile ianuarie - februarie 2003, inculpatul K.I. a indus în eroare părţile vătămate B.S.C. şi B.M., prezentându-le ca adevărată împrejurarea mincinoasă că le va obţine viză de intrare în SUA. Pentru a le întări convingerea că este o persoană de bună credinţă şi a crea aparenţa de legalitate, inculpatul K.I. a încheiat cu cei doi contracte prin care „Camera de Comerţ Româno-Americană Portland", reprezentată de inculpat, se angaja să intermedieze relaţii comerciale cu parteneri din Statele Unite ale Americii, relaţiile de afaceri fiind condiţia esenţială pentru acordarea vizei.
Astfel, s-a reţinut că partea vătămată B.M. a fost indusă în eroare de către inculpatul K.I. prin afirmarea ca adevărată a împrejurării că obţinerea vizei „este rezolvată în proporţie de 90% şi că este chiar posibil să nu mergem la interviu pentru viză", datorită includerii sale într-o „misiune economică" organizată de el prin „Camera de Comerţ Româno-Americană Portland" al cărei preşedinte era. Mai mult, părţii vătămate i s-a creat o falsă reprezentare a realităţii şi prin afirmarea de către inculpat a împrejurărilor nereale că înscrierile pentru misiunea economică trebuiau făcute într-un termen determinat, întrucât locurile vacante se epuizau. Totodată, a fost lăsat să înţeleagă că plata sumei integrale de 3500 dolari SUA, în locul avansului prevăzut în contract de 1000 dolari SUA , garanta includerea sa în misiunea economică şi implicit obţinerea vizei.
Prima instanţă a mai reţinut că, într-un mod asemănător, a procedat inculpatul K.I. cu partea vătămată B.S.C. din municipiul Satu Mare, care, în perioada februarie - martie 2003, a plătit suma de 3500 dolari SUA în vederea obţinerii vizei SUA. Inculpatul a afirmat în mod explicit că obţinerea vizei nu era o problemă, dând de înţeles că avea „cunoştinţe" pe care nu Ie-a nominalizat în mod concret, care îl vor sprijini în acest sens. Urmare acestei induceri în eroare, inculpatul K.I. a obţinut suma totală de 7000 dolari SUA, bani pe care nu i-a restituit părţilor vătămate menţionate.
3. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.R., s-a mai stabilit că, în cursul anului 2002, acesta a pretins şi primit de la martorul L.C., domiciliat în Lipova, jud. Arad, suma de 500 dolari SUA pentru a-i întocmi şi acestuia dosarul necesar la Ambasada SUA. Astfel, în dosarul care a fost înmânat martorului şi pe care acesta a refuzat să-l restituie inculpatului S.R., au fost găsite următoarele acte falsificate: un contract de muncă încheiat între martor şi SC C.P.A. ROMÂNIA SRL Satu Mare, o copie a unui carnet de muncă aparţinând martorului, precum şi actele constitutive ale societăţii comerciale.
S-a constatat că actele de mai sus nu erau reale, astfel cum a rezultat din conţinutul adresei nr. 10379 din 18 noiembrie 2004 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, contractul de muncă nefiind înregistrat la ITM Satu Mare, iar carnetul de muncă nefiind completat de către inspectorul G.M., care nu lucra în cursul anului 2001 la ITM Satu Mare, martorul L.C. precizând că nu poseda carnet de muncă.
Cu privire la martorul L.C., s-a constatat de către prima instanţă că urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 290 C. pen., lipsind vinovăţia, ca element constitutiv al infracţiunii. Martorul a declarat că plata a fost făcută pentru pregătirea dosarului de ambasadă, neavând cunoştinţă că inculpatul a depus la dosar acte falsificate. S-a mai menţionat că martorul a depus din proprie iniţiativă actele falsificate la dosarul cauzei, fapt care a întărit realitatea susţinerilor sale în apărare.
Prima instanţă a reţinut, în drept, că:
- fapta inculpatului K.I. care în cursul anilor 2003 - 2004, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins şi primit de la denunţătorii C.A., K.S., P.V., O.L.I., C.L., B.S. şi M.T.F. sume de bani cuprinse între 1000 dolari SUA şi 3500 dolari SUA , promiţându-le acestora în schimb că, în baza influenţelor pe care le avea asupra funcţionarilor din cadrul Ambasadei SUA în România, cu referire la persoana ambasadorului sau a consulului general, putea să le obţină viză SUA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă;
- fapta inculpatului K.I. care, în cursul anului 2003, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a indus în eroare părţile civile B.M. şi B.S.C., promiţându-le în mod mincinos, cu ocazia întocmirii unui contract de intermediere, că poate să le obţină viză de intrare în SUA, producându-le acestora o pagubă în valoare totală de 7000 Euro, sumă însuşită de către inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de înşelăciune;
- fapta inculpatului S.R. care, în cursul anului 2004, l-a ajutat pe inculpatul K.I. prin afirmaţiile sale şi promisiunile făcute martorilor denunţători că va „rezolva" anumite documente necesare obţinerii vizei, pentru întocmirea cărora a fost recomandat chiar de către inculpatul K.I., contribuind în mod substanţial la întărirea şi menţinerea convingerii martorilor denunţători C.A., K.S. şi P.V., cu privire la faptul că inculpatul K.I. poate să obţină în favoarea acestora, prin intermediul influenţelor pe care le are asupra ambasadorului SUA în Bucureşti, vize de intrare în SUA, primind pentru sine suma de 2100 dolari SUA , întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influentă;
- fapta inculpatului S.R. care, în cursul anului 2002, a înlesnit procurarea martorului L.C. documente false în vederea utilizării lor în faţa funcţionarilor Ambasadei SUA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
S-a mai reţinut de către prima instanţă că în cuprinsul rechizitoriului denunţătorii C.A., K.Z., P.V., O.L.I., C.L.M., B.M.S. şi M.T.F. s-au prevalat de dispoziţiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată de Legea nr. 161/2003, solicitând restituirea sumelor de bani cu care au fost prejudiciaţi.
În baza art. 163 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din 4 noiembrie 2004 a PNA - Biroul Teritorial Satu Mare s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra imobilului situat în oraşul Orşova, jud. Mehedinţi, înscris în C.F. fila nr. 2024/14 a localităţii Orşova, fără număr topo., aparţinând inculpatului K.I., în vederea reparării pagubelor produse prin infracţiunea comisă. Măsura sechestrului asigurător a fost menţionată în coala C.F. conform extrasului C.F. existent la dosar.
Prin ordonanţa din data de 27 octombrie 2004, a fost luată măsura asiguratorie de indisponibilizare a 50% din părţile sociale deţinute de inculpatul S.R. la SC N.M. SRL Satu Mare, măsură comunicată la Oficiul Registrului Comerţului Satu Mare.
Alăturat acţiunii penale, instanţa a fost sesizată şi cu soluţionarea laturii civile a cauzei, ca urmare a constituirilor de părţi civile formulate în cursul urmăririi penale de către persoanele vătămate B.M. şi B.S.C.
Analizând actele şi lucrările dosarului, atât din cursul urmăririi penale, cât şi din cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut că inculpatul K.I. este cetăţean român, rezident în SUA, având încă din anul 1988 domiciliul în SUA, unde a înfiinţat împreună cu numitul L.V. şi alţii oameni de afaceri de naţionalitate română o asociaţie cu numele Camera de Comerţ Româno-Americană, în statul Oregon (ROMANIA-AMERICA CHAMBER OF COMMERCE). în cadrul acestei asociaţii inculpatul K.I. era preşedinte, iar numitul L.V. era director executiv, reţinându-se, totodată că, inculpatul K.I. mai deţinea în SUA o firmă de turism şi ticketing, N.W.G. & T., prin care vindea bilete de avion către diferite destinaţii din lume, inclusiv România. S-a constatat că susţinerile inculpatului K.I. în acest sens (f. 521 şi f. 522 din vol. II - dosar instanţă) au fost confirmate de declaraţiile martorului G.C.D. (f. 301 - vol. 1 d. u.p.) şi de înscrisurile aflate la filele 296-298-vol. II d. u. p.)
S-a mai relevat că la solicitarea Ambasadei României din Washington şi a Consultatului General al României din Los Angeles, inculpatul a însoţit pe ambasadorul României din SUA şi pe ambasadorul SUA din Bucureşti de la acea vreme, la o întâlnire ce a avut loc pe teritoriul SUA, cu comunităţile româneşti din California, Oregon şi Washington (a se vedea fotografia aflată la fila 225 - vol. II dosar d u. p.).
În anul 2001, inculpatul K.I. a participat alături de conducerea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare la o întâlnire cu oameni de afaceri din judeţul Satu Mare, ocazie cu care s-a născut ideea înfiinţării în Satu Mare a unei asociaţii cu denumirea Camera de Comerţ Româno-Americană, Portland, Oregon. S-a optat pentru înfiinţarea acestei noi asociaţii, care se dorea a fi un birou de reprezentare în România a asociaţiei din Portland, Oregon - SUA, pentru că procedura de înfiinţare a unei filiale a asociaţiei americane în România era prea complicată.
S-a reţinut că membrii fondatori ai acestei asociaţii, K.I., B.B. (cetăţean american domiciliat în SUA), S.O.I., G.C.D. şi F.T. au întocmit şi semnat actele notariale necesare pentru dobândirea personalităţii juridice a acestei asociaţii (Act constitutiv şi Statut) la data de 24 octombrie 2001. Prin Actul constitutiv şi Statutul asociaţiei s-au stabilit organele de conducere ale acestei asociaţii: adunarea generală, consiliul director şi cenzorul, iar prin Statul asociaţiei a fost împuternicit unul din membrii fondatori şi anume G.D.C. să îndeplinească procedura de dobândire a personalităţii juridice a asociaţiei.
În baza acestor acte, prin încheierea nr. 43 din 31 octombrie 2001, pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 41/PJ/2001, a fost admisă cererea petiţionarului G.D.C., în calitate de împuternicit al asociaţiei Camera de Comerţ Româno-Americană Portland Oregon şi s-a dispus înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la grefa Judecătoriei Satu Mare în vederea dobândirii de personalitate juridică a Asociaţiei „Camera de Comerţ Româno-Americană Portland Oregon" Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, având drept obiective sprijinirea dezvoltării societăţilor comerciale, industriale, agricole şi de prestări servicii ale membrilor săi; colaborarea cu camerele de comerţ din România şi Camera de Comerţ din Portland Oregon - SUA; organizarea de proiecte de afaceri din orice domeniu dintre agenţii economici români şi americani, promovarea relaţiilor comerciale cu alţi parteneri. Durata asociaţiei era nelimitată. Consiliul director era format din: preşedinte - K.I.; director - T.M.A.; asociaţi - S.O.I., B.B., G.D.C.; cenzor - N.V. (fila 38 - vol. I d. u. p.).
S-a mai menţionat că la data înfiinţării Asociaţiei Camera de Comerţ Româno-Americană Portland Oregon Satu Mare, numiţii S.O.I. şi G.C.D. deţineau funcţii şi în cadrul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare, respectiv: S.O.I. era preşedintele C.C.I.A. Satu Mare, iar G.C.D. era director relaţii externe C.C.I.A. Satu Mare.
De asemenea s-a constatat că stabilirea sediului noii asociaţii Camera de Comerţ Româno-Americană Portaind Oregon Satu Mare, în imobilul situat în Satu Mare, unde îşi avea sediul şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare, s-a făcut în baza contractului de închiriere a unui spaţiu cu nr. 4339 din 16 octombrie 2001, încheiat între cele două persoane juridice (fila 31 - vol. I d. u.p.).
Ulterior, prin încheierea nr. 81 din 04 decembrie 2002 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 82/PJ/2002, astfel cum a fost rectificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale nr. 81 din 30 iulie 2003, pronunţată de Judecătoria Satu Mare în acelaşi dosar, a fost admisă cererea Camerei de Comerţ Româno-Americană Portland Oregon Satu Mare şi s-a înregistrat modificarea componenţei organului de conducere - Consiliul director al asociaţiei, în sensul numirii ca şi director a d-lui D.M. (filele 40 şi 39 din vol. I - d.u.p.), numirea acestuia făcându-se la la propunerea fostului director T.A. şi urmare împrejurării că aceasta a plecat în SUA, împreună cu soţul său T.F., de unde nu s-a mai întors.
Prin încheierea nr. 32 din 27 august 2003, pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 34/PJ/2003 a fost admisă cererea C.C.R.A.P.O. Satu Mare şi s-a înregistrat modificarea componenţei consiliului director, în sensul revocării din funcţia de director al d-lui D.M. şi numirea în funcţie a d-lui M.M.L. (fila 41 - vol. l d. u. p.).
Prin aceeaşi hotărâre s-au mai înscris şi alte modificări intervenite în statutul asociaţiei, şi anume: „asociaţia poate înfiinţa filiale în ţară şi în străinătate ca structuri teritoriale" şi respectiv, „se aprobă înfiinţarea Filialei Zalău şi a Filialei Deva a Camerei de Comerţ Româno-Americane".
S-a reţinut că din declaraţia martorului M.M.L. (filele 305-307- vol. l d. u. p.) a rezultat faptul că, începând cu luna septembrie a anului 2003 a fost angajat cu carte de muncă la C.C.R.A.P.O. Satu Mare, şi că în perioada ianuarie - martie 2004 a fost în concediu fără plată, iar din luna martie 2004 şi-a retras cartea de muncă de la C.C.R.A.P.O. Satu Mare, schimbându-şi locul de muncă. începând cu luna iunie a anului 2004, în funcţia de director a C.C.R.A.P.O. Satu Mare s-a reţinut că a funcţionat martorul B.C., acesta fiind numit verbal de către inculpatul K.I., neîntocmindu-se în acest sens acte notariale de modificare a actului constitutiv al asociaţiei (fila 310-vol. I d. u. p.).
Potrivit statutului C.C.R.A.P.O. Satu Mare (filele 34-37 vol. l d. u. p.), preşedintele asociaţiei reprezenta interesele C. C.R.A. în relaţiile interne şi externe, iar directorul asociaţiei era cel ce conducea activitatea curentă a C.C.R.A.P.O. Satu Mare.
S-a reţinut că activitatea asociaţiei sătmărene, respectiv organizarea de misiuni economice în SUA, a fost promovată prin intermediul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare, în sensul că această cameră trimitea prin e-mail membrilor săi sau făcea public în alt mod, oferta C.C.R.A.P.O. Satu Mare, prin spoturi publicitare în mass-media (presă şi radio) şi pe pagina de internet proprie (www.raccOregon.org.).
S-a mai constatat că martorul T.A.I. (declaraţia filele 164-165- vol. l d.u.p.) s-a ocupat de conceperea site-ului asociaţiei, cunoscându-l pe inculpatul K.I. în perioada anilor 2000-2001, prin intermediul unui prieten, respectiv S.S. Acesta din urmă, conform declaraţiei sale de martor (aflată la filele 123-124 - vol. l d. u. p.) a fost asociat cu inculpatul K.I. la SC N.W.T.B.A. SRL cu sediul în Cluj Napoca, având ca obiect de activitate turismul, la filele 218-219 - vol. II d. u. p. existând extrase de pe pagina de internet a asociaţiei, din care a rezultat că la momentul începerii urmăririi penale (octombrie 2004) acest site era funcţional.
Instanţa de fond a constatat că după constituire, primul obiectiv al asociaţiei - de a organiza o misiune economică în SUA, până la sfârşitul anului 2001- nu s-a putut materializa din cauza dificultăţilor generate de evenimentele ce au avut loc pe teritoriul SUA la data de 11 septembrie 2001.
S-a reţinut că în primăvara anului 2002, C.C.R.A.P.O. Satu Mare a organizat prima misiune economică în SUA. Pe lista participanţilor la această misiune economică s-au aflat A.C.N., A.D.I., C.E.M., C.P., G.D.C., N.D.C., O.C., P.M.A., T.E.A., P.A., P.Z.C., P.O.V., R.J.P., S.S. şi Z.L.A. Aceştia au fost menţionaţi într-o scrisoare adresată Consulatului SUA, la care era ataşat şi programul misiuni economice (filele 455-457 - vol. II d. u. p.). Dintre aceste persoane, au primit viză pentru SUA doar A.C., G.C., N.D., O.C., P.M. şi P.Z.C.
Conform declaraţiei martorului P.Z.C. (filele 502-503 - vol. II dosar primă instanţă), deşi au plecat 8 persoane din România, la misiune au participat efectiv doar 4 persoane, iar în ţară s-au întors doar două persoane, respectiv acesta împreună cu G.C. Din punctul său de vedere, misiunea economică a fost reuşită, aşa încât a recomandat şi prietenului său E.A. să participe la o viitoare misiune.
În legătură cu această primă misiune economică s-au reţinut următoarele: în cursul urmăririi penale au fost audiaţi în calitate de martori numiţii A.I. (filele 180-181), C.E.M. ( fila 126), C.P. (filele 175-178), G.D.C., P.M.A. (filele 158-159), T.E.A. (filele 150-151), P.A. (fila 146), P.Z.C. ( fila 290), P.O.V. (filele 221-222), S.S. (filele 123-124) şi Z.L.A. (fila 194). A mai fost audiată şi numita A.E., care a confirmat participarea fiicei sale A.C.N. la misiunea economică din luna mai 2002 din SUA, unde de altfel, a şi rămas. S-a reţinut că numiţii N.D., O.C. şi P.M. nu au putut fi audiaţi, aflându-se în SUA, unde au rămas cu ocazia deplasării în această primă misiune economică.
Din declaraţiile acestor persoane, coroborate cu declaraţiile inculpatului K.I. a rezultat că după ce au luat la cunoştinţă de oferta C.C.R.A.P.O. Satu Mare, privind organizarea de misiuni economice pe teritoriul SUA, prin care reprezentanţii agenţiilor economici din Satu Mare se puteau deplasa în SUA pentru a stabili noi relaţii comerciale, de afaceri cu agenţi economici de aici, aceştia se prezentau la sediul C.C.R.A.P.O. Satu Mare, unde încheiau un contract de intermediere cu C.C.R.A.P.O. Satu Mare, li se aducea la cunoştinţă costul misiunii economice şi achitau în avans o parte din acest cost. Cu aceeaşi ocazie, s-a mai reţinut că participanţilor li se cerea să depună diferite acte personale necesare a fi prezentate la Ambasada SUA din Bucureşti, Secţia consulară pentru obţinerea vizei individuale de afaceri, utilă pentru deplasarea în SUA. Programarea participanţilor la interviul de la Ambasada SUA, pentru obţinerea vizei şi deplasarea în Bucureşti s-a făcut de către C.C.R.A.P.O. Satu Mare organizat şi în grup. Interviul a avut loc individual, respectiv fiecare solicitant a participat la discuţia cu funcţionarul de la ambasadă, în urma căruia o parte au primit viza de afaceri, iar alţii au fost refuzaţi, la dosarul de urmărire penală aflându-se, pe lângă declaraţia solicitanţilor, dată în calitate de martor, şi contractul de intermediere şi copia unui formular necesar pentru obţinerea vizei.
In legătură cu contractele de intermediere încheiate de aceste persoane (aflate în original la filele 127-128, 147-148, 155-156, 162-162, 182-183, 291-293 şi 334-335) s-a constatat că acestea erau încheiate între Camera de Comerţ Americană Portland Oregon cu sediul în SUA (şi nu C.C.R.A.P.O. din Satu Mare) reprezentată de inculpatul K.I. şi de persoana fizică din România.
În ce priveşte chitanţele eliberate acestor persoane (aflate în original la filele 152, 157, 161 şi 179 - vol. l d.u.p., respectiv la filele 135-145 vol. ll d.u.p.) a rezultat că acestea erau formulare inseriate în limba engleză („receipt") şi consemnare, încasare a diferitelor sume în valută - dolari americani, de către Camera de Comerţ Româno - Americană din SUA („Romanian American CC") şi nu CCRAPO Satu Mare.
Cât priveşte formularul tipizat intitulat „Formular suplimentar pentru vize temporare" purtând antetul U.S. Department of State (aflat în copie la filele 125, 129, 149, 153, 294 şi 330 - vol. I d. u. p., respectiv la filele 185 şi 189 -vol. II d. u. p.), din cuprinsul acestuia a rezultat că solicitanţii de viză menţionau la rubrica „planuri specifice de călătorie", următoarele: „planul de misiune economică este ataşat de camera de comerţ româno americană Portland Oregon", iar la rubrica „numele şi adresa persoanei sau organizaţiei de contact în Statele Unite (includeţi numărul de telefon)" era menţionat: „Camera de Comerţ Româno Americană Portland Oregon 503.754.6992" şi, „Consulatul General din Los Angeles - Departamentul Economic 310.473.8061". S-a constatat că aceste formulare erau completate de aceeaşi persoană, având acelaşi scris de mână, probabil fiind completate de numita T.A., la cea vreme director la C.C.R.A.P.O. Satu Mare.
S-a relevat că participanţii la misiune, care au obţinut viză de intrare în SUA, au achitat şi diferenţa de sumă ce reprezenta costul misiunii, stabilit prin contractul de intermediere, iar celor ce nu au primit viză li s-a restituit avansul plătit, cu reţinerea unui comision stabilit tot prin contractul de intermediere, reţinându-se că niciuna dintre aceste persoane nu au avut pretenţii materiale faţă de inculpat sau faţă de asociaţia C.C.R.A.P.O. Satu Mare.
Prima instanţă a reţinut că în luna octombrie a anului 2002, CC.R.A.P.O. Satu Mare a organizat cea de-a doua misiune economică având ca scop vizitarea celui mai important târg internaţional pentru lemn şi industria lemnului din SUA, de la High Point, North Carolina, fiind adresat firmelor de profil din zona de nord vest a României. La fila 458 - vol. II d.u. p., existând oferta C.C.R.A.P.O. Satu Mare adresată agenţilor economici în legătură cu această misiune economică. La fila 459 vol. II d. u. p. se află o scrisoare a C.C.R.A.P.O. Satu Mare adresată Ambasadei României în SUA, în care era prezentată activitatea anterioară a asociaţiei din Satu Mare, inclusiv prima misiune economică, ce a avut loc în luna mai 2002, şi s-a solicitat sprijinul pentru organizarea unei noi misiuni în luna octombrie 2002, în sensul facilitării obţinerii vizelor de intrare în SUA de la Consulatul SUA din Bucureşti prin emiterea unei recomandări de către Ambasadorul României în SUA sau a Departamentului Economic din cadrul Ambasadei României din Washington.
S-a reţinut că din declaraţia martorului G.C. (fila 301 - vol. l d. u. p.) şi scrisoarea adresată Consulului general din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti (fila 461 - vol. II d. u. p.) a rezultat că persoanele interesate să participe la această misiune, inclusiv societăţile comerciale pe care acestea le reprezentau, respectiv N.G.I. – S.G. SA, E.A. - S. SRL, S.A.D. – N.S. SA, U.A. - U.C. SRL, C.D.R. S. SRL, U.N. – D. SA, M.P. - H.P. SRL, L.C. şi U.C. – C.P.A. România SRL, C.F.D. - M.C. SRL, F.O.M. – A. SA, R.G. – D. SRL, O.M.L. - O.P., L.R.D. – D. SRL, P.M. şi B.A.S. – C.M. SA, B.A. - E.W. SRL, M.Ş.F. - R.T. SRL şi N.F.C. – L. SRL, precum şi T.A. şi G.C. din partea C.C.R.A.P.O. Satu Mare. S-a mai reţinut, conform aceloraşi declaraţii ale martorului G.C. că, dintre aceste 21 de persoane, au primit viză de intrare în SUA, doar 7 persoane, T. şi G. fiind 2 dintre ele, ceilalţi fiind: N.G., E.A., S.A., M.P. şi O.M., toate cu excepţia numitei T.A. făcând deplasarea în SUA, întorcându-se în România doar G.C., N.G. şi E.A.
Prima instanţă a constatat că dintre persoanele interesate să participe la cea de-a doua misiune economică organizată de C.C.R.A.P.O. Satu Mare au fost audiate în cursul urmăririi penale: L.R. (filele 130-131), B.A. (filele 186-187), B.A. (fila 226), L.C. (filele 270 -273 şi 279-282), E.A. (filele 283-284), N.I.G. (filele 295-296) şi G.C. (filele 300-304). Au mai fost audiaţi M.F., soţia lui M.P.(fila 141), U.E., mama numiţilor U.C. şi U.N., (fila 227) şi D.N. (filele 132-133) în legătură cu nepotul său L.R.
De asemenea, martorii G.C., L.C., E.A. şi N.I.G. au fost audiaţi şi în cursul cercetării judecătoreşti, relevându-se şi în acest caz, că activitatea asociaţiei s-a desfăşurat în condiţii normale, obişnuite. Oamenii de afaceri doritori să participe la misiunea economică organizată de C.C.R.A.P.O. Satu Mare, după ce au luat cunoştinţă de oferta asociaţiei, s-au prezentat la sediul acesteia, unde au semnat contractul de intermediere şi au achitat costul total al misiunii sau numai avansul, după care C.C.R.A. a achitat la bancă taxa de interviu în numele solicitanţilor, realizând astfel programarea la interviu, după care s-a realizat, în mod organizat, deplasarea la Bucureşti.
S-a constatat că persoanele care au obţinut viză de afaceri au achitat costul total al deplasării, iar persoanelor cărora li s-a refuzat eliberarea vizei li s-au restituit banii înapoi, mai puţin comisionul prevăzut în contract şi taxa de interviu, în baza cererilor adresate C.C.R.A.
S-a relevat că mulţi dintre solicitanţi nu l-au cunoscut pe inculpatul K.I., întrucât au luat cunoştinţă de oferta C.C.R.A. din presă şi s-au prezentat la sediul asociaţiei unde directorul acesteia - T.A. - Ie-a oferit toate detaliile necesare.
S-a apreciat ca fiind elocvente, în ce priveşte succesul acestei misiuni economice, declaraţiile martorilor G.C., N.G. şi E.A., atât din cursul urmăririi penale, cât şi din cursul cercetării judecătoreşti.
În prima jumătate a anului 2003 C.C.R.A.P.O. a încercat organizarea unei noi misiuni economice, având drept obiectiv vizitarea de către oameni de afaceri din România a celui mai important târg internaţional pentru lemn şi industria lemnului din SUA, de la High Point, North Carolina. Pentru această misiune economică s-au înscris următoarele persoane: S.P.O., B.M., B.I.G., C.M.S., M.F., O.L.I., P.S., B.S.C., A.D., M.C., G.M., C.(P.)L. şi M.T.F.
Cu excepţia ultimelor trei persoane menţionate, celelalte persoane s-au prezentat la Consulat pentru obţinerea vizei, dar aceasta a fost acordată doar numiţilor C.M. şi A.D. S-a reţinut că în acest caz, deplasarea celor două persoane care au obţinut viză în SUA, nu s-a mai făcut în mod organizat, din declaraţia martorului G.C. (fila 302 -vol. l d. u. p.), membru fondator al asociaţiei, rezultând că a pus la dispoziţia acestor persoane biletele de avion, conform contractului de intermediere semnat între părţi, dar şi că deplasarea sa în SUA nu se mai justifica, pentru că scopul misiunii economice nu putea fi atins.
În legătură cu această misiune economică organizată de C.C.R.A.P.O. s-a mai reţinut faptul că în activitatea asociaţiei, al cărui preşedinte era inculpatul K.I., au apărut numeroase disfuncţionalităţi. Astfel, după plecarea în SUA a directorului asociaţiei, T.A., împreună cu soţul acesteia T.F. - membru fondator al asociaţiei (care au primit viză pentru SUA la chemarea întocmită în nume personal de inculpatul K.I.), la conducerea asociaţiei, în funcţia de director, a fost numit D.M. Acesta, profitând de lipsa inculpatului K.I. din România, care se afla de mai mult timp pe teritoriul SUA, a solicitat doritorilor de a participa la misiuni economice, taxe suplimentare între 700 şi 850 dolari SUA pentru a întocmi dosarele necesare participanţilor la interviu pentru obţinerea vizei, taxe despre care inculpatul K.I. nu avea cunoştinţă şi pe care D.M. le încasa în interes personal şi fără a elibera chitanţă. După ce inculpatul K.I. a aflat despre această modalitate de lucru a directorului asociaţiei, a dat dispoziţie telefonică lui G.C. să-l îndepărteze de la conducerea asociaţiei, lucru care s-a şi realizat.
În legătură cu activitatea lui D.M., privind încasarea fără drept, şi prin inducerea în eroare a multor persoane, a diferite sume de bani, prin rechizitoriul întocmit în cauză (la pct.5) s-a dispus disjungerea cauzei faţă de acesta şi continuarea cercetărilor de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a comunicat, conform adresei aflată la fila 557 - vol. II instanţă, că dosarul disjuns, cu nr. 3915/P/2004, privind pe D.M. ş.a., era în curs de cercetări la Poliţia Satu Mare.
Tot cu privire la aceeaşi perioadă, în care în funcţia de director al asociaţiei se afla D.M., au planat şi suspiciunile în ce priveşte întocmirea în fals a documentelor ce atestau calitatea de delegat al unor societăţi comerciale cu bonitate, care erau necesare a fi prezentate la Consulatul SUA la Bucureşti, pentru eliberarea vizei persoanelor interesate a participa la misiuni economice.
După îndepărtarea din funcţia de director a lui D.M. şi numirea în aceeaşi funcţie a martorului M.M.L., C.C.R.A.P.O. a încercat organizarea unei noi misiuni economice prin care se urmărea în principal vizitarea expoziţiei COMDEX Fall, Las Vegas 2003, în domeniul IT. Oferta C.C.R.A.P.O. în acest sens se află la fila 166 - vol. l d. u. p. Din declaraţia martorului M.M.L. (filele 305-307 - vol. l d. u. p.) şi o scrisoare adresată de inculpatul K.I., consulului general J.T.S. (fila 239 - vol. l d. u. p.) a rezultat că pentru participarea la această misiune economică, planificată a avea loc în luna octombrie 2003, s-au înscris opt persoane şi anume: A.A.V., B.C.F., C.P., D.D., M.T., B.M.S., V.T. şi R.S., iar cu excepţia celui din urmă, niciuna dintre aceste persoane participante la interviu, nu au obţinut viză de afaceri pentru SUA.
S-a precizat că şi în cazul acestor participanţi s-au întocmit contracte de intermediere, s-a încasat costul deplasării în misiune sau avansul pentru deplasare, s-a achitat taxa pentru interviu şi s-a organizat deplasarea în grup la Bucureşti pentru susţinerea interviului, fiind însoţiţi de directorul asociaţiei M.M.L. şi întrucât solicitanţii nu au obţinut viză, acestora li s-au restituit banii achitaţi, cu reţinerea comisionului şi a taxei de interviu, mai puţin în cazul lui B.S.M.
Prima instanţă a apreciat că analiza întregii activităţi a asociaţiei Camera de Comerţ Româno-Americană Portland Oregon, Biroul de reprezentare din Satu Mare, aşa cum a rezultat din vastul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, se impunea întrucât analiza activităţii infracţionale reţinută în sarcina inculpatului K.I., preşedintele asociaţiei, se afla în strânsă legătură cu aceasta.
Prima instanţă, în ce priveşte infracţiunea de înşelăciune în convenţii, comisă în dauna părţii civile B.S.C., pe baza probelor administrate în cauză : plângere penală (fila 8 - vol. l d.u.p.), declaraţie olografă aparţinând lui B.S.C. (fila 9 - vol. l d.u.p.), copie contract de intermediere (filele 11-12- vol. l d.u.p.), copie chitanţă (fila 13 vol. l d.u.p.), declaraţie olografă aparţinând lui S.M. (fila 15 - vol. l d.u.p.), declaraţie de parte vătămată B.S.C. (filele 109-111 vol. l d.u.p.), declaraţie de parte civilă B.S.C. (fila 49 - vol. l instanţă) şi declaraţiile inculpatului K.I., a reţinut următoarele:
La începutul anului 2003, partea civilă B.S.C. a aflat prin intermediul internetului despre activitatea Camerei de Comerţ Româno-Americane Portland Oregon, inclusiv despre misiunea economică reuşită, pe care această asociaţie a organizat-o pe teritoriul SUA. După discuţiile pe care Ie-a avut la sediul asociaţiei cu directorul asociaţiei - inculpatul K.I., partea civilă a semnat "contractul de intermediere" nr. 104 din 01 februarie 2003, dorind astfel să obţină o viză de afaceri pentru SUA prin participarea la o misiune economică organizată de asociaţie. în acea perioadă, partea civilă era director de vânzări la o societate comercială ce se ocupa cu comercializarea produselor de panificaţie. La câteva zile după semnarea contractului de intermediere, partea civilă a predat inculpatului suma de 3500 dolari SUA , prevăzută în contract şi care reprezenta totalul costurilor ocazionate de deplasarea în SUA pentru misiunea economică, în prezenţa numitei S.M., patroana societăţii la care era angajat, eliberându-i-se chitanţă.
Ulterior, la invitaţia Ambasadei SUA, a participat în mod organizat, la interviul pentru obţinerea vizei individuale de afaceri, dar i s-a refuzat eliberarea acesteia, pe motiv că nu prezintă suficiente garanţii privind întoarcerea în România. Ulterior, deşi i-a solicitat verbal inculpatului K.I., restituirea sumelor achitate, acest lucru nu s-a întâmplat.
Deşi semnarea contractului de intermediere, plata sumei de 3500 dolari SUA şi refuzul în ce priveşte eliberarea vizei pentru SUA au avut loc la începutul anului 2003, partea civilă a formulat plângere penală abia în luna septembrie 2004. Din cuprinsul acestei plângeri penale a rezultat că singura nemulţumire a părţii civile era legată de nerespectarea clauzelor contractuale, inclusiv de restituirea sumei ce a fost achitată.
Prima instanţă a apreciat că nu s-a putut reţine că partea civilă B.S.C. a fost indusă în eroare cu ocazia încheierii contractului de intermediere, atâta timp cât din declaraţia acestuia a rezultat că a luat cunoştinţă de activitatea asociaţiei şi s-a prezentat singur la sediul asociaţiei, exprimându-şi intenţia de a participa la o astfel de misiune economică, achitând şi costurile deplasării în întregime.
Totodată, s-a relevat că, simpla împrejurare că inculpatul K.I. i-a oferit şanse mari părţii civile în ce priveşte obţinerea vizei la Ambasada SUA, nu poate fi reţinută ca fiind o inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, atâta timp cât, pe de o parte, prin contractul scris semnat între părţi se prevedea în mod expres că nu se garantează în niciun fel obţinerea vizei necesare intrării pe teritoriul SUA, iar, pe de altă parte, inculpatul chiar era îndreptăţit să creadă că partea civilă va obţine viză de intrare, având în vedere demersurile anterioare făcute de inculpat în numele asociaţiei, care s-au soldat cu succes prin obţinerea vizelor de afaceri de către numeroşi cetăţeni români.
S-a apreciat că nu constituie infracţiunea de înşelăciune neexecutarea obligaţiilor ce derivau din contractul de intermediere de către inculpatul K.I. privind restituirea sumelor achitate, mai puţin comisionul,
În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune în convenţii comisă în dauna părţii civile B.M., pe baza probelor administrate în cauză: plângere (fila 50 - vol. l d.u.p.), declaraţie de martor B.M. (filele 112-113-vol. l d.u.p.), contract de intermediere în original (filele 114-115 - vol. l d.u.p.), declaraţie de martor B.A. (fila 116 - vol. l d.u.p.), declaraţie de parte civilă B.M. (fila 50 - vol. l instanţă) şi declaraţiile inculpatului K.I., prima instanţă a mai reţinut următoarele:
Partea civilă B.M. era consătean cu inculpatul K.I. din localitatea Vama, jud. Satu Mare şi cunoştea faptul că, înainte de revoluţie, inculpatul a emigrat în SUA şi că în momentul respectiv acesta s-a întors în România, reuşind prin intermediul unei asociaţii, să organizeze mai multe misiuni economice prin intermediul cărora mai mulţi cetăţeni români au plecat în SUA. Deoarece şi partea civilă dorea să ajungă în SUA, unde avea o soră, în preajma sărbătorilor de iarnă din anul 2002, l-a contactat pe inculpat, care se găsea în loc. Vama, la părinţi, şi a purtat o discuţie cu acesta, despre posibilitatea de a participa şi el la o misiune economică. Urmare acestei discuţii, în luna ianuarie 2003, partea civilă s-a prezentat la sediul asociaţiei din Satu Mare şi a semnat cu directorul asociaţiei, M.D., contractul de intermediere nr. 102 din 22 ianuarie 2003, achitând totodată costul întreg al deplasării, respectiv suma de 3500 dolari SUA.
Ulterior, în cursul lunii mai 2003, s-a prezentat împreună cu un grup organizat format din 6-7 persoane din Satu Mare şi alte 6-7 persoane care li s-au alăturat din ţară, însoţiţi fiind de martorul G.C., din partea asociaţiei C.C.R.A.P.O. Satu Mare, la Ambasada SUA, pentru a participa la interviul necesar pentru obţinerea vizei, iar partea civilă nu a mai intrat la interviu, după ce li s-a comunicat să nu mai aştepte întrucât unor persoane li s-a refuzat eliberarea vizei anterior, situaţie în care se găsea şi B.M..
Deşi din partea asociaţiei i s-a promis reprogramarea la interviu fără o altă taxă suplimentară, partea civilă a refuzat să mai participe, evaluând ca fiind reduse şansele pe care le are, aşa încât, a solicitat telefonic, de mai multe ori, de la inculpatul K.I., restituirea sumei achitate, fără succes.
S-a apreciat că nici în acest caz nu există inducere în eroare a părţii civile cu prilejul încheierii contractului de intermediere, considerând relevante sub acest aspect, împrejurarea că partea civilă a purtat doar nişte discuţii de principiu cu inculpatul, după care a semnat contractul de intermediere la sediul asociaţiei, cu directorul D.M., a predat banii şi a primit chitanţă, la interval de aproximativ o lună. S-a relevat că la pct. 7 al Cap. VII contractul de intermediere prevedea în mod clar că nu se garantează obţinerea vizei necesare intrării pe teritoriul SUA. După eşecul primei prezentări la Ambasada SUA, pentru obţinerea vizei, partea civilă nu s-a mai prezentat şi a două oară şi, cu toate acestea, nu a formulat plângere penală împotriva inculpatului sau a altei persoane.
Plângerea părţii civile aflată la fila 50 - vol. l d.u.p., era datată în aceeaşi zi în care a avut loc audierea acestuia ca martor (filele 112-113 - vol. l d.u.p.) şi s-a menţionat că B.M. a fost chemat în faţa organelor judiciare pentru a da lămuriri în legătură cu contractul de intermediere nr. 102/20031, ocazie cu care a formulat şi plângerea, astfel explicându-şi instanţa menţiunea făcută în colţul din dreapta sus "Dată în faţa mea azi 20 octombrie 2004 insp. şef - semnătură indescifrabilă".
În consecinţă, instanţa a reţinut că fapta inculpatului K.I. de a avea întâlniri şi discuţii cu părţile civile B.S.C. şi B.M., în calitate de preşedinte a asociaţiei C.C.R.A.P.O. Satu Mare şi de a-i determina pe aceştia să încheie contracte de intermediere cu asociaţia, inclusiv să achite în întregime costul unei deplasări în SUA, având ca obiect misiuni economice pe teritoriul acestui stat şi de a nu-şi onora obligaţia de restituire a sumei achitate ca urmare a eşecului în obţinerea vizei de către părţile civile, nu era prevăzută de legea penală ca şi infracţiune. Prin urmare, a dispus achitarea inculpatului K.I., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii în formă continuată, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Urmare acestei soluţii privind latura penală a cauzei, instanţa a făcut şi aplicarea disp. art. 346 alin. (4) C. proc. pen., privitor la soluţionarea laturii civile cu care a fost sesizată prin constituirile de părţi civile, formulate de persoanele vătămate B.S.C. şi B.M., în sensul că a lăsat nesoluţionată latura civilă, dând posibilitate acestora de a se adresa instanţei civile pentru recuperarea sumelor de la asociaţia C.C.R.A.P.O. Satu Mare.
În legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă în formă, continuată, prev. şi ped. de art. 257 C. pen., cu referire la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinută în sarcina inculpatului K.I., instanţa a reţinut că infracţiunea de trafic de influenţă presupune pe lângă rezoluţia infractorului (făptuitorului) şi acordul unei alte persoane (cumpărătorul de influenţă) ce determină o nouă rezoluţie infracţională la fiecare repetare a actului de trafic de influenţă, considerente pentru care a analizat separat fiecare act material ce a intrat în conţinutul infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului K.I.
În ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, în care cumpărătorul de influenţă este C.D., pe baza probelor administrate în cauză şi anume: declaraţiile martorilor C.D. (filele 89-91 - vol. l d.u.p., fila 233 vol. l dosar instanţă), şi C.L. (filele 81-92 - vol. I d.u.p., fila 158 vol. I dosar instanţă), copie contract de intermediere (filele 83-85 - vol. I d.u.p.) şi copie chitanţă şi traducere legalizată a acesteia (filele 86-87- vol. I d.u.p.), convocare în original emisă de un avocat (fila 81 - vol. I d.u.p.), şi declaraţiile inculpatului K.I., s-a constatat că la sfârşitul anului 2001 martorul C.D. l-a cunoscut pe inculpatul K.I. pe teritoriul SUA, când aflându-se în SUA cu o bursă, având drept de muncă, a cumpărat bilete de avion pentru întoarcere în România de la societatea comercială aparţinând inculpatului.
S-a relevat că ulterior, în cursul anului 2002, martorul C.D. a văzut oferta C.C.R.A.P.O. Satu Mare la rubrica de mica publicitate a unui ziar local, privind organizarea de misiuni economice pe teritoriul SUA şi a luat legătura cu inculpatul K.I., discutând posibilitatea ca viitoarea sa soţie, martora C.L., să participe la o astfel de misiune. La data de 2 decembrie 2002 C.D. a predat inculpatului suma de 1000 dolari SUA reprezentând avansul din costul total al misiunii economice, eliberându-i-se în acest sens o chitanţă în limba engleză, completată de inculpatul K.I.. La data de 3 decembrie 2002 martorul C.D. a semnat, în numele prietenei sale, contractul de intermediere nr. 99 din 03 decembrie 2002 cu asociaţia C.C.R.A.P.O., reprezentată prin directorul ei M.D. Ulterior, în cursul anului 2003, directorul asociaţiei, M.D., Ie-a mai cerut celor doi suma de 850 dolari SUA , motivând că banii erau necesari pentru întocmirea unui dosar personal ce urmează a fi prezentat la Ambasada SUA pentru obţinerea vizei, iar suma de 850 dolari SUA a fost predată acestuia în sediul C.C.R.A.P.O. din Satu Mare. S-a constatat că această sumă a fost însuşită de către D.M., care nu a eliberat chitanţă privind încasarea ei şi nu a fost încasată din dispoziţia inculpatului K.I. Pentru această faptă, faţă de D.M. s-a dispus prin rechizitoriu (pct. 5) disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor.
De asemenea prima instanţă a mal reţinut că într-o zi de vară a anului 2003, martora C.L. a fost anunţată de către D.M. cu privire la deplasarea la Bucureşti în cursul aceleiaşi zile, pentru a participa la interviul pentru viză. Nefiind anunţată din timp, aceasta a refuzat deplasarea, iar în acel moment nu s-a pus problema restituirii avansului, pentru că urma ca în toamna aceluiaşi an să se mai organizeze o deplasare la Bucureşti pentru interviu. S-a mai relevat că după momentul când martorul C.D. a aflat de la inculpatul K.I. că l-a dat afară pe D.M. de la asociaţie, acesta a renunţat la ideea de a mai participa la misiunea economică, solicitând restituirea banilor achitaţi, atât inculpatului K.I., cât şi lui D.M. S-a mai reţinut că, întrucât banii nu i-au fost restituiţi, numita C.(P.) L. s-a adresat unui avocat, care, în luna februarie 2004, a iniţiat o procedură de conciliere directă în legătură cu sumele de bani achitate.
Ulterior, la o întâlnire ce a avut loc la sediul asociaţiei C.C.R.A.P.O. din Satu Mare, inculpatul K.I. s-a oferit să restituie celor doi suma încasată de el, pentru care a eliberat chitanţă cu reţinerea comisionului prevăzut în contractul de intermediere, dar C.D. şi C.L. au refuzat acest lucru la sfatul avocatului lor.
S-a apreciat de instanţa de fond că, în condiţiile în care inculpatul K.I. a încasat suma de 1000 dolari SUA în temeiul unui contract de intermediere, în cuprinsul căruia era prevăzut în mod expres ce reprezenta această sumă (avansul din costul total al deplasării în SUA) şi modalitatea în care aceasta se restituie şi a eliberat chitanţă pentru suma încasată, nu se poate reţine că acesta şi-a traficat influenţa pe care o avea asupra vreunui funcţionar în schimbul acestei sume de bani. S-a mai reţinut că la punctul 5 al Capitolului VII din contract se prevedea în mod expres că intermediarul nu garantează obţinerea vizei necesare intrării pe teritoriul SUA; familia C. nu a formulat vreo plângere penală împotriva inculpatului K.I. sau a lui D.M., ci s-a adresat unui avocat pentru a iniţia demersurile legale în vederea recuperării sumelor achitate, care au rămas fără finalitate.
S-a apreciat că declaraţiile soţilor C. trebuie analizate în contextul în care aceştia au un interes material în legătură cu inculpatul K.I., reţinându-se, totodată că, în declaraţia sa de martor din cursul urmăririi penale, C.L. a arătat că "nu l-a auzit niciodată pe K.I. să afirme că are cunoştinţe şi relaţii în rândul funcţionarilor de la Ambasada SUA în România şi că prin intermediul lor îmi garantează că va obţine viză" (fila 82- vol. I d. u. p.), iar martorul C.D. a declarat în cursul cercetării judecătoreşti "niciodată K. nu mi-a spus că va rezolva viza intervenind la aceasta (consulul SUA la Bucureşti) şi nici la o altă persoană din Ambasadă" (fila 233 verso - vol. I dosar instanţă), precum şi "discuţia pe care am avut-o cu inculpatul K. cu privire la întâlnirea pe care acesta urma să o aibă cu reprezentanţi ai Ambasadei SUA, respectiv consulul de la Bucureşti, am avut-o după plata sumei de 1000 dolari SUA şi respectiv 850 dolari SUA " (fila 234 – verso - vol. I dosar instanţă).
În legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă în care cumpărătorul de influenţă este M.T.F., pe baza probelor administrate în cauză: declaraţiile martorului M.T.F. (filele 104-106 - vol. I d.u.p. şi fila 237 - vol. I instanţă), contract de intermediere în original (filele 107-108 - vol. I d.u.p.) şi declaraţiile inculpatului K.I., s-a reţinut că martorul M.T.F. locuia în loc. Vama, jud.Satu Mare şi mai mulţi membrii ai familiei sale (mama şi doi fraţi) se aflau în SUA. Din dorinţa de a ajunge şi el acolo, a luat legătura cu inculpatul K.I., care era născut în aceeaşi localitate şi care se afla în vizită la părinţii săi, după ce a aflat, inclusiv din presa locală, despre misiunile economice pe care inculpatul le organizează pe teritoriul SUA. După discuţiile avute cu inculpatul K.I., M.T.F. a semnat contractul de intermediere nr.111 din 19 mai 2003 cu C.C.R.A.P.O. reprezentată de directorul acesteia, D.M., iar costul misiunii economice de 3500 dolari SUA a fost achitat de fratele său M.D., aflat în SUA, direct în contul asociaţiei din Portland, Oregon, care i-a fost indicat de inculpat. S-a mai reţinut că în Satu Mare, D.M. i-a mai solicitat lui M.T.F. suma de 800 dolari SUA, motivând că sunt necesari pentru întocmirea dosarului personal ce urmează a fi prezentat la ambasadă pentru obţinerea vizei de afaceri. în cursul lunii mai 2003, M.T.F. s-a deplasat la Bucureşti împreună cu alte 6-7 persoane din Satu Mare, fiind programat la interviu pentru obţinerea vizei, dar a refuzat să se prezinte, fiindu-i teamă că se vor descoperi falsurile ce le cuprindea dosarul întocmit de D.M.
S-a constatat că deşi nu i s-au restituit banii achitaţi, M.T.F. nu a formulat plângere penală nici împotriva inculpatului K.I. şi nici împotriva lui D.M. La data de 25 octombrie 2004, acesta a fost audiat la parchet în legătură cu "sumele de bani pe care Ie-a achitat în vederea obţinerii unei vize în SUA".
Prima instanţă a considerat că simpla depoziţie dată de M.T.F. ca martor, după aproximativ 2 ani de la data la care au avut loc discuţiile cu inculpatul K.I. (în preajma sărbătorilor de iarnă 2002), fără să fi depus vreo plângere în tot acest timp, nu pot fundamenta acuzaţia de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului K.I. S-a mai reţinut că nu s-au făcut acte de cercetare penală cu privire la pretinsele falsuri întocmite de D.M. şi nu s-a stabilit existenţa unei legături subiective între D.M. şi K.I., mai mult chiar că inculpatul K.I. I-a îndepărtat pe D.M. din asociaţie atunci când a aflat despre faptul că acesta solicita suplimentar suma de 800 dolari SUA în afara costului misiunii economice, pentru întocmirea dosarelor personale.
S-a apreciat de către instanţa de fond că nu poate reţine că inculpatul K.I. şi-ar fi traficat influenţa asupra funcţionarilor din cadrul Ambasadei SUA pentru a obţine suma de 3500 dolari SUA , atâta timp cât banii au fost încasaţi în temeiul unui contract scris semnat de părţi, în care se prevedea modalitatea restituirii acestora (mai puţin comisionul), în cazul în care solicitantul nu obţinea viza, inclusiv faptul că nu se garanta obţinerea vizei.
În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă în care cumpărătorul de influenţă era O.L.I., pe baza probelor administrate în cauză şi anume: declaraţiile martorului O.L.I. (filele 75-77 - vol. I d. u. p. şi filele 238-239 - vol. I instanţă), contract de intermediere în original (filele 78-79 - vol. I d. u. p.), cerere de restituire în original (fila 80 - vol. I d. u. p.) şi declaraţiile inculpatului K.I., s-a reţinut că martorul O.L.I. a aflat despre activitatea inculpatului K.I. desfăşurată prin intermediul C.C.R.A.P.O., de la sora sa Angelica şi soţul acesteia M.D., care erau stabiliţi pe teritoriul SUA încă de aproximativ 5 ani. în cursul lunii februarie 2003, după discuţiile avute la sediul asociaţiei din Satu Mare, cu inculpatul K.I. şi directorul asociaţiei D.M. în legătură cu posibilitatea de a ajunge în SUA prin intermediul unei misiuni economice organizate de asociaţie, O.L.I. a semnat contractul de intermediere nr. 106 din 11 februarie 2003, iar costul misiunii economice de 3500 dolari SUA a fost achitat inculpatului K.I. de către M.D., cumnatul lui O.L.I. pe teritoriul SUA.
S-a mai reţinut că la începutul verii anului 2003, martorul O.L.I. s-a deplasat la Bucureşti într-o delegaţie formată din 12 persoane, fiind însoţiţi de către G.D. din partea asociaţiei C.C.R.A.P.O., dar lui i s-a refuzat eliberarea vizei, aceasta fiind obţinută de numai 3 persoane din grup.
La data de 17 septembrie 2003 martorul O.L.I. a formulat o cerere scrisă către C.C.R.A.P.O., privind restituirea sumei de 3500 dolari SUA, conform contractului încheiat între părţi, cerere ce a fost înregistrată la asociaţie sub nr. 120 din 17 septembrie 2003, dar banii nu i-au fost restituiţi. Cu toate acestea O.L.I. nu a iniţiat alte demersuri legale pentru recuperarea sumei de bani şi nu a formulat vreo plângere penală împotriva inculpatului K.I. sau a lui D.M.
S-a apreciat de către prima instanţă că nici în această situaţie nu poate reţine că inculpatul K.I. şi-a traficat influenţa asupra funcţionarilor din cadrul Ambasadei SUA, în schimbul sumei de 3500 dolari SUA. Banii au fost încasaţi pe teritoriul SUA, iar după sosirea în România, inculpatul K.I. a încheiat contractul de intermediere între asociaţie şi O.L.I., a organizat deplasarea în grup la Bucureşti pentru prezentarea individuală la interviul de la ambasadă pentru obţinerea vizei de afaceri, împrejurarea că asociaţia al cărei preşedinte era inculpatul K.I., nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de restituire a sumei încasate, după ce s-a refuzat eliberarea vizei de către funcţionarii din cadrul Ambasadei SUA, nu poate fundamenta acuzaţia de trafic de influentă.
S-a mai reţinut că O.L.I. nu a formulat vreo plângere penală împotriva inculpatului K.I. sau a altei persoane, iar declaraţia care i s-a luat în calitate de martor, la data de 21 octombrie 2004 la sediul parchetului era "pentru a dovedi sumele de bani primite (de către K.I. şi S.R. - cei doi inculpaţi) pentru rezolvarea unor vize pentru călătorii în SUA". Această declaraţie, a fost menţinută de martor şi în faza cercetării judecătoreşti, dar poziţia sa a fost nuanţată, arătând că nu îşi aminteşte dacă s-a discutat despre vreo intervenţie la Ambasada SUA pentru obţinerea vizei şi, în plus, că "K. i-a spus că nu îl poate cuprinde în grupul pe care-l organiza pentru plecarea în SUA, în calitatea de muncitor pe care o aveau la acea dată şi că trebuia să aibă o funcţie", confirmând astfel susţinerile inculpatului K.I. potrivit cărora, în toate cazurile explica doritorilor de a participa la misiunile economice organizate de asociaţia sa, condiţiile pe care trebuiau să le îndeplinească, inclusiv cele cu privire la statutul profesional. S-a relevat că, din cuprinsul ambelor declaraţii ale lui O.L.I. (din cursul urmăririi penale şi din cursul cercetării judecătoreşti), a rezultat în mod clar că a aflat despre K.I., care putea să rezolve viză datorită cunoştinţelor pe care le avea în rândul personalului din Ambasada SUA din Bucureşti, de la sora sa Angelica şi soţul acesteia M.D., care erau stabiliţi în SUA şi care nu au fost audiaţi în cauză.
S-a considerat că în împrejurările date, nu se poate reţine că inculpatul K.I. a promis intervenţia sa pe lângă funcţionarii Ambasadei SUA la Bucureşti în vederea obţinerii vizei de afaceri de către O.L.I.
În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă în care cumpărătorul de influenţă este B.M.S., pe baza probelor administrate în cauză: declaraţia martorei B.M.S. (filele 92-94 - vol. I d. u. p.), proces verbal şi declaraţie (filele 95-96 - vol. I d. u. p.), copii corespondenţă privată electronică e-mail (filele 97-102 - vol. I d. u.p.), cerere restituire sumă de 3500 dolari SUA (fila 103 - vol. I d. u. p.) şi declaraţiile inculpatului K.I., s-a reţinut că B.M.S., împreună cu soţul ei D., care avea drept de şedere în SUA, au aflat despre activitatea Camerei de Comerţ Româno-Americane şi implicit a inculpatului K.I., privind organizarea de misiuni economice în SUA. S-a relevat că aflându-se în România, soţul lui B.M.S., D. a luat legătura telefonic cu inculpatul K.I. şi la îndemnul acestuia, s-au prezentat la sediul asociaţiei din Satu Mare, unde, la data de 16 ianuarie 2003, au plătit lui D.M. costul întreg al unei misiuni economice, respectiv suma de 3500 dolari SUA, pentru care li s-a eliberat chitanţă.
S-a mai reţinut că ulterior, în cursul lunii martie 2003, D.M. a mai solicitat şi încasat de la B.M.S. suma de 850 dolari SUA , fără a elibera chitanţă, motivat de faptul că, aceşti bani ar fi necesari pentru întocmirea dosarului personal ce urma a fi prezentat la Ambasada SUA din Bucureşti în vederea obţinerii vizei de afaceri. S-a reţinut că în luna mai a anului 2003 B.M.S. a fost invitată la sediul asociaţiei din Satu Mare de către G.D., ocazie cu care a semnat un "proces verbal" şi o "declaraţie" în care s-a consemnat împrejurarea că a achitat iniţial suma de 3500 dolari SUA lui D.M., pentru care s-a şi eliberat chitanţă în temeiul contractului de intermediere, precum şi suma de 850 dolari SUA tot lui D.M., pentru care nu i s-a eliberat chitanţă şi nu era prevăzută printre obligaţiile asumate prin contract. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul K.I. i-a promis restituirea banilor achitaţi lui D.M., dar acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că la data de 15 octombrie 2003, B.M.S. a formulat în scris o cerere către C.C.R.A.P.O. privind restituirea sumei de 3500 dolari SUA, dar pe care nu a mai înregistrat-o la sediul asociaţiei.
Prima instanţă a mai reţinut că din corespondenţa electronică purtată între inculpatul K.I. şi D., (soţul martorei B.M.S.), a rezultat că inculpatul îşi cerea mereu scuze pentru imposibilitatea restituirii sumelor achitate.
S-a mai constatat că nici în acest caz nu s-a formulat nici o plângere penală împotriva inculpatului sau a lui D.M., iar declaraţia martorei B.M.S. a fost luată la data de 27 octombrie 2004, la sediul parchetului în legătură cu "împrejurările în care l-a cunoscut pe D.M. şi K.I. S-a mai relevat că, în cursul cercetării judecătoreşti, aceasta nu a putut fi audiată, din actele procedurale existente la dosar (filele 261 şi 263 - vol. I instanţă) rezultând că era plecată din ţară.
S-a conchis că, în baza acestei declaraţii, nu se poate reţine că inculpatul K.I. şi-a traficat influenţa asupra funcţionarilor din cadrul ambasadei SUA la Bucureşti.
Referitor la infracţiunea de trafic de influentă reţinută în sarcina inculpatului K.I., respectiv complicitate la trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului S.R., în care cumpărători de influenţă sunt C.A., K.S. şi P.V., pe baza probelor administrate în cauză, s-a reţinut că inculpatul S.R. a fost colaborator al inculpatului K.I. în afacerile pe care acesta din urmă le derula în Satu Mare, începând cu anul 2007, pe lângă activitatea desfăşurată în cadrul asociaţiei Camera de Comerţ Româno-Americană (CCRA). Astfel, iniţial, inculpatul K.I. avea un internet-cafe, care era administrat prin intermediul inculpatului S.R., deoarece K.I. se afla mai mult pe teritoriul SUA unde locuia împreună cu familia şi, ulterior, a deschis un bar situat tot în centrul municipiului Satu Mare, care, de asemenea, era administrat în fapt de inculpatul S.R.
S-a mai relevat că în cursul anului 2004 inculpatul K.I. a cesionat prin acte notariale părţile sociale deţinute la societatea ce administra barul în favoarea inculpatului S.R. şi a altei persoane, B.S.
Prima instanţă a reţinut că, în timp, relaţia dintre cei doi a devenit una de prietenie şi încredere reciprocă şi că Inculpatul S.R. nu era implicat în nici un fel în activitatea asociaţiei C.C.R.A.P.O., unde inculpatul K.I. era preşedinte, însă, cu toate acestea, inculpatul S.R. trecea săptămânal pe la biroul (sediul) asociaţiei din Satu Mare, unde inculpatul K.I. îl suna în perioada în care nu se afla în Satu Mare, pentru a afla modul în care se derula activitatea comercială.
S-a mai reţinut că martorul C.A. îl cunoştea de mai mulţi ani pe inculpatul S.R., în ultimul timp aceştia fiind colegi de muncă la aceeaşi firmă de taximetrie din Satu Mare.
Prima instanţă, în cuprinsul considerentelor, a mai relevat că la sfârşitul lunii martie 2004, pe când se afla în Centrul Nou din mun. Satu Mare, inculpatul K.I. s-a întâlnit cu S.R., care i-a prezentat acestuia un prieten foarte bun în persoana lui C.A. Cu această ocazie, martorul C. se interesa dacă în cursul anului 2004, C.C.R.A. va organiza misiuni economice pe teritoriul SUA, la care dorea să participe şi el. Inculpatul K.I. i-a confirmat că intenţionează să organizeze două astfel de misiuni economice şi i-a prezentat verbal condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească delegaţii la astfel de misiuni, inclusiv costul total al deplasării de 3500 dolari SUA de persoană, ce includea biletele de avion dus-întors, cazare la motel, servitul mesei, organizarea de întâlniri oficiale cu oameni de afaceri, taxele de intrare la diferite expoziţii, taxa de participare la interviul de la Ambasada SUA la Bucureşti pentru obţinerea vizei. Cu ocazia unei noi întâlniri între inculpatul K.I. şi martorul C.A., ce a avut loc pe terasa barului Manhattan, ce aparţinea inculpatului, la care a participat şi martora T.J., prietena lui C., inculpatul i-a predat în scris informaţiile privind documentele pe care fiecare delegat trebuie să le prezinte la ambasadă în vederea obţinerii vizei, informaţii pe care inculpatul K. Ie-a preluat de pe site-ul Ambasadei SUA la Bucureşti şi pe care le prezenta oricărui doritor de a participa la misiunile economice.
S-a mai constatat că inculpatul K.I., cu aceeaşi ocazie, i-a cerut martorului denunţător C.A. să verifice dacă îndeplinea condiţiile pentru obţinerea vizei şi, în caz afirmativ, să vină la biroul asociaţiei cu un avans de 1500 Euro pentru a perfecta detaliile vizând organizarea misiunii.
S-a mai relevat că despre demersurile sale C.A. i-a povestit şi prietenului său K.S., care, la rândul său, şi-a exprimat intenţia de a se deplasa în SUA. în acest sens, K.S. i-a cerut lui C.A. să se intereseze dacă poate participa şi ei la o astfel de misiune, iar după aproximativ o săptămână, C.A. i-a dat un răspuns afirmativ, spunându-i totodată şi cât este costul deplasării de 3500 dolari SUA. Despre intenţiile lui C.A. şi K. a aflat şi P.V., de asemenea taximetrist, care şi-a exprimat şi el intenţia de a se deplasa în SUA. La sfârşitul lunii aprilie 2004 cei trei taximetrişti, C., K. şi P., însoţiţi fiind de T.J., prietena lui C., s-au prezentat la sediul asociaţiei pentru a achita avansul deplasării.
S-a mai reţinut de către prima instanţă că în biroul asociaţiei, (situat la etajul III), a urcat doar C., ceilalţi rămânând în maşină, iar la cererea inculpatului K.I. de a schimba suma de 3000 Euro în lei sau dolari, C.A. a schimbat-o în lei şi a predat inculpatului suma de 120.000.000 lei vechi. Cu ocazia încasării acestei sume, inculpatul a eliberat chitanţe şi a emis facturi fiscale pe numele fiecăruia dintre cele trei persoane, C.A., K.S. şi P.V.C. Totodată a cerut lui C. să se prezinte împreună cu celelalte persoane pentru a semna contracte de intermediere, precum şi completarea dosarelor şi depunerea lor la asociaţie pentru a putea efectua demersurile ulterioare, respectiv achitarea taxei la bancă pentru programarea la interviu la sediul Ambasadei SUA la Bucureşti.
În cursul lunii mai 2004, după zilele oraşului Satu Mare (14 mai), inculpatul K.I. s-a mutat la Orşova (jud. Mehedinţi) pentru a fi mai aproape de Timişoara, unde a început o nouă afacere în domeniul turismului, sens în care a şi vândut barul din Satu Mare către S.R. şi B.S.
S-a mai menţionat faptul că inculpatul K.I. nu s-a întâlnit niciodată cu K.S. şi P.V. şi astfel nu avea cum să le explice condiţiile privind deplasarea în SUA şi, pe de altă parte, că nici C.A. şi nici K.Z. nu au avut bani proprii pentru a achita costul deplasării în SUA, ci s-au împrumutat de la P.V., pe care l-au determinat să-şi vândă un autoturism în acest sens.
Prima instanţă a mai reţinut că inculpatul S.R. s-a oferit să le întocmească celor trei dosarele solicitate de către inculpatul K.I., necesare a fi prezentate la ambasadă, în schimbul sumei de 700 Euro de persoană. Martorul C.A. a predat inculpatului S.R. suma de 1400 Euro, în prezenţa lui K.Z. şi T.J., şi cu toate acestea inculpatul S.R. nu a întocmit dosarele, pentru banii plătiţi acestuia nu s-a întocmit nici un înscris şi evident, nu s-a eliberat nici o chitanţă.
S-a constatat că odată cu trecerea timpului şi pe fondul nemulţumirilor venite în special de la martorul P.V., care a dat banii celorlalţi, martorul C.A. a început mai multe demersuri pentru recuperarea banilor plătiţi, reţinându-se că a luat legătura telefonic cu inculpatul K.I., care se afla la Orşova, căruia i-a solicitat restituirea banilor, întrucât nu mai putea participa la misiune pentru că nu a primit delegaţie din partea firmei. Acesta a solicitat în repetate rânduri inculpatului S.R. restituirea banilor pe care îi achitase, iar pentru că S.R. întârzia restituirea banilor şi pentru că, probabil, C.A. şi-a dat seama că îi va fi greu să recupereze banii de la acesta, în lipsa unui act scris, C.A. a cerut telefonic de la inculpatul K.I. permisiunea de a folosi telefonul aflat în biroul asociaţiei din Satu Mare pentru a înregistra o convorbire telefonică cu inculpatul S.R., lucru pe care inculpatul K.I. i l-a permis, dar care i-a ridicat acestuia numeroase semne de întrebare cu privire la seriozitatea lui C.A. Ulterior, inculpatul K.I. a aflat de la martorul B.C. (un prieten al inculpatului pe care-l lăsase la sediul asociaţiei din Satu Mare pentru a răspunde la telefoane cât timp el era plecat din localitate) că cele trei persoane interesate să participe la misiunea economică, nu erau oameni de afaceri, ci taximetrişti.
S-a mai relevat că, într-o altă discuţie telefonică purtată între inculpatul K.I. şi martorul C.A., acesta din urmă a revenit, arătând că totuşi doreşte să participe în continuare la misiunea economică, dar inculpatul K.I. i-a reproşat faptul că a încercat să-l inducă în eroare atât pe el, cât şi asociaţia, ascunzând faptul că este taximetrist. De asemenea, martorul C.A. a înregistrat, din proprie iniţiativă, patru convorbiri telefonice, din care două au fost purtate cu inculpatul K.I., iar celelalte două cu inculpatul S.R., pe care Ie-a pus la dispoziţia organelor judiciare.
S-a apreciat de către prima instanţă că nu se poate reţine că inculpatul K.I. a primit bani (suma de 120.000.000 lei vechi) de la martorii C., K. şi P. în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcţionarii de la Ambasada SUA la Bucureşti în vederea eliberării vizei de afaceri către aceştia, banii fiind încasaţi în calitate de preşedinte a C.C.R.A.P.O. şi nu în nume personal, pentru care a eliberat chitanţe şi facturi fiscale şi aceştia reprezentau avansul din costul total al unei misiuni economice pe teritoriul SUA. Astfel, s-a considerat că în cauză lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii ( latura subiectivă), pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
în legătură cu această faptă s-a mai reţinut că cei trei martori: C., K. şi P., au avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal, dând declaraţii contradictorii. Astfel, în declaraţiile iniţiale date de martorii P. şi K. la data de 29 septembrie 2004, respectiv de martorul C.A. 30 septembrie 2004, toţi trei au susţinut la unison că inculpaţii K.I. şi S.R. le-au promis obţinerea de vize SUA prin intervenţia lor asupra funcţionarilor de la ambasadă, în schimbul sumei de 3500 dolari SUA de persoană. în „denunţul" făcut la data de 30 septembrie 2004, respectiv declaraţia dată în aceeaşi zi, martorii K.S. şi P.V. au arătat că prietenul lor C.A. le-ar fi spus despre oportunitatea obţinerii unei vize SUA prin intermediul colegului său „J." -S.R., care la rândul său are un prieten „J."- K.I., în condiţiile în care martorii K. şi P. nu s-au întâlnit niciodată cu inculpatul K.I., iar informaţiile le aveau fie de la colegul lor C., fie de la inculpatul S.
Ulterior, în cursul cercetării judecătoreşti, s-a constatat că martorul C.A. a arătat în declaraţia sa (fila 571 - vol. I instanţă) că inculpatul K. nu i-a spus niciodată că din aceşti bani ar urma să dea mai departe bani vreunui funcţionar de la ambasadă, mai mult decât atât K. i-a spus că întreaga sumă pe care o va plăti va fi facturată, iar el va primi chitanţă.
S-a mai reţinut că în declaraţia sa din cursul cercetării judecătoreşti (filele 450-451 - vol. II instanţă), K.S. a arătat că „niciodată din discuţia cu cei doi inculpaţi nu am dedus că va interveni pe lângă vreo persoană de la ambasadă pentru obţinerea vizelor..." şi că „deşi m-am întâlnit cu inculpaţii K. şi S. şi am discutat personal, niciodată din discuţii nu a rezultat că aceştia ar avea vreo influenţă asupra unei persoane din Ambasada SUA pentru a obţine vize".
De asemenea, s-a mai relevat că martorul P.V. a arătat în declaraţia sa din cursul cercetării judecătoreşti (fila 451 verso - vol. II instanţă) că el personal nu a discutat niciodată cu inculpaţii, respectiv „C. I-a asigurat că ar fi avut el discuţii cu K. şi că acesta ar avea relaţii foarte mari la Ambasada SUA din Bucureşti şi că va obţine în mod sigur acele vize".
S-au constatat discordante între declaraţiile celor trei martori din cursul urmăririi penale şi cele din cursul cercetării judecătoreşti, apreciindu-se că, doza mare de subiectivism, care se regăsea în declaraţiile celor trei, era legat de faptul că aceştia au plătit bani atât inculpatului K.I. (pentru care au primit chitanţă şi pe care îi puteau recupera în timp, mai puţin comisionul), cât şi inculpatului S., (care nu Ie-a eliberat chitanţă şi care întârzia restituirea banilor), justificând astfel un interes material în legătură cu persoana inculpaţilor. în ambele situaţii s-a reţinut că banii au fost plătiţi de martorul C.A., chiar dacă banii nu îi aparţineau şi acest lucru a justificat, într-un fel, numeroasele demersuri făcute de acesta pentru recuperarea banilor.
Totodată, s-a mai constatat că spre deosebire de poziţia oscilantă a celor trei martori, inculpatul K.I. a negat constant încă de la început săvârşirea cu ştiinţă a vreunei infracţiuni, descriind modul de derulare a activităţii asociaţiei al cărei preşedinte era, apreciindu-se că declaraţiile acestuia prezentau credibilitate.
Tribunalul Satu Mare, secţia penală, pentru considerentele mai sus expuse, în ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, reţinută în sarcina inculpatului K.I., a dispus achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.
Referitor la activitatea infracţională a inculpatului S.R., care a pretins suma de 2100 dolari SUA de la martorii C.A., K.S. şi P.V. pentru a le „rezolva" anumite documente necesare obţinerii vizei, din care a încasat suma de 1400 Euro, aceasta nu are legătură cu activitatea desfăşurată de inculpatul K.I. la asociaţia C.C.R.A. S-a apreciat că nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul K.I. avea cunoştinţă de manoperele frauduloase desfăşurate de inculpatul S.R. şi, pe cale de consecinţă, s-a considerat că, se impune discutarea schimbării încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatului S.R. şi întrucât necesitatea schimbării încadrării juridice a intervenit în cursul deliberării, prima instanţă a procedat la disjungerea cauzei privind pe inculpatul S.R., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în baza art. 38 C. proc. pen. şi s-a repus cauza pe rol cu privire la acesta, în baza art. 344 C. proc. pen., fixându-se un nou termen de judecată, cu citarea părţilor.
În ce priveşte măsurile preventive luate în cauză faţă de inculpaţi, prima instanţă a reţinut că faţă de inculpatul K.I. s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa procurorului din data de 13 octombrie 2004 şi apoi măsura arestării preventive a inculpatului prin încheierea nr. 587 din 14 octombrie 2004 a Tribunalului Satu Mare, iar faţă de inculpatul S.R. s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa procurorului din data de 14 octombrie 2004 şi apoi arestarea inculpatului prin încheierea nr. 1 din 15 octombrie 2004 a Tribunalului Satu Mare. Măsura arestării preventive a fost prelungită în mod succesiv până la data de 13 iunie 2005, când prin încheierea nr. 317 a Tribunalului Satu Mare a fost respinsă sesizarea privind menţinerea arestului preventiv, luându-se măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
S-a mai constatat că inculpaţii K.I. şi S.R. au fost puşi în libertate la data de 18 iunie 2005, ca urmare a rămânerii definitive a încheierii nr. 317/2005 a Tribunalului Satu Mare prin Decizia penală nr. 386/2005 a Curţii de Apel Oradea, menţinându-se măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara faţă de ambii inculpaţi.
La momentul deliberării, faţă de soluţiile de achitare a inculpatului K.I. de sub acuzaţia săvârşirii ambelor infracţiuni reţinute în sarcina sa, respectiv de repunere pe rol a cauzei faţă de inculpatul S.R., instanţa de fond a considerat că, pe de o parte, nu se mai impunea menţinerea măsurii obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de primul inculpat, motiv pentru care, a dispus revocarea acestei măsuri, iar pe de altă parte, că se impunea a fi menţinută măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă d.
Inculpatul S.R., pentru a împiedica astfel sustragerea acestuia de la judecată, motiv pentru care, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut această măsură.
Totodată, în ce priveşte măsurile asigurătorii luate în cauză faţă de inculpatul K.I., instanţa a constatat că nu se mai impune menţinerea acestora, în raport de soluţiile de achitare a acestuia pentru săvârşirea ambelor infracţiuni reţinute în sarcina sa, întrucât nu se mai punea problema reparării pagubelor produse prin infracţiune şi nici garantarea executării pedepsei amenzii, motiv pentru care, a dispus ridicarea sechestrului asigurător luat prin ordonanţa procurorului din data de 4 noiembrie 2004 asupra imobilului situat în loc. Orşova, jud. Mehedinţi, compus din 2 camere plus dependinţe, înscris în C.F. nr. 2024/14 a loc. Orşova, aparţinând inculpatului K.I.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionate a formulat apel Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei noi hotărî prin care să se dispună condamnarea inculpatului K.I. pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
În motivarea apelului formulat s-a susţinut că soluţia de achitare a inculpatului K.I. este nelegală, instanţa de fond, în considerente, a plecat de la premisa greşită că întreaga activitate a inculpatului - de organizare a unor misiuni economice pe teritoriul SUA - s-a desfăşurat într-un cadru legal, în contextul în care toate acţiunile sale ar fi fost promovate prin intermediul Camerei de Comerţ Româno - Americană Portland - Oregon Satu Mare, iar sumele băneşti, reprezentând costurile au fost încasate în mod legal, în virtutea unor relaţii contractuale; referitor la încasarea unor sume suplimentare de 700-850 dolari SUA de către directorul asociaţiei D.M., s-a apreciat că inculpatul era străin de o astfel de activitate, la fel cum era şi de procurarea unor documente falsificate, care atestau calitatea denunţătorilor de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale cu bonitate pentru a fi reprezentate la Consulatul Statelor Unite ale Americii din Bucureşti.
S-a arătat că înfiinţarea de către inculpat a asociaţiei purtând denumirea pretenţioasă de „Camera de Comerţ Româno - Americană Portland - Oregon" dublată de stabilirea sediului acesteia în incinta Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare, utilizarea expresiei „ misiuni economice" şi publicitatea făcută în jurul inculpatului, etichetat ca fiind un om de afaceri influent, capabil ca prin relaţiile sale, să obţină vize pentru SUA a constituit o metodă de lucru ingenioasă, având menirea de a specula dorinţa mai multor persoane cu rude în SUA, ce nu se încadrau în profilul unei „misiuni economice" de a obţine, contra cost, posibilitatea intrării în acel spaţiu.
Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă, pentru acele acte materiale în care cumpărătorii de influenţă erau C.A., K.S. şi P.V., s-a criticat susţinerea instanţei de fond potrivit căreia faptei îi lipseşte latura obiectivă şi, prin urmare, nu se poate reţine că inculpatul K.I. a primit bani în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcţionarii de la Ambasada SUA din Bucureşti în vederea eliberării vizei de afaceri către aceştia, întrucât banii nu au fost încasaţi în nume personal, ci în calitate de preşedinte al C.C.R.A.P.O Satu Mare, eliberând chitanţe şi facturi fiscale pentru aceştia.
S-a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere declaraţia de recunoaştere dată de inculpatul K.I. în cursul urmăririi penale şi nici declaraţiile martorilor P.V. şi C.A., în care aceştia au confirmat starea de fapt reţinută în rechizitoriu. Astfel, în cursul urmăririi penale martorul P.V. a arătat că a aflat de la martorii K.S. şi C.A. că inculpatul Ie-a promis obţinerea vizelor într-un timp relativ scurt de aproximativ 2-3 săptămâni, martorul C.A. spunându-i că acesta i-ar fi solicitat câte 3500 dolari SUA pe persoană, susţinând că ar avea relaţii cu persoane cu funcţii de conducere de la Ambasada SUA din Bucureşti, inclusiv cu ambasadorul.
Hotărârea primei instanţe a fost criticată şi pentru faptul că a fost dată fără ca prima instanţă să facă vreo referire la conţinutul convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu diverse persoane ( inclusiv cu denunţătorii), şi care atestau că inculpatul a afirmat că are influenţă asupra persoanei ambasadorului şi a consulului, respectiv că nu era vorba de organizarea aşa ziselor „misiuni economice", ci de obţinerea unor vize pentru persoane care nu îndeplineau condiţiile participării la astfel de misiuni, fiind necesare întocmirea unor dosare care să le confere o calitate nereală, înregistrări care se coroborau cu declaraţiile martorilor şi cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului K.I., date în cursul urmăririi penale.
Reprezentantul parchetului, în privinţa actelor materiale ale infracţiunii de trafic de influenţă în care cumpărătorii de influenţă erau martorii C.D., M.T.F., O.L.I. şi B.M.S., a arătat că, motivarea hotărârii are ca element comun faptul că banii au fost încasaţi în virtutea unui contract de intermediere, în cuprinsul căruia nu se garanta obţinerea vizei şi se prevedea şi modalitatea restituirii banilor în cazul în care nu se obţinea viza, mai puţin a unui comision. S-a arătat că, activitatea infracţională a inculpatului a fost desfăşurată tocmai sub apanajul înfiinţării acelei asociaţii, prin intermediul căreia, declarativ, se promovau „misiunile economice" pentru a da o aparenţă de legalitate încasării sumelor băneşti, în încercarea de a-şi legitima demersul obţinerii de vize pentru persoane, ce nu îndeplineau condiţiile participării la acel gen de misiuni, iar încheierea unui astfel de contract nu exclude circumscrierea acelor acte materiale sferei ilicitului penal, folosul material al infracţiunii profitându-i inculpatului.
Din declaraţiile martorilor C.D., M.T.F., O.L.I. şi B.M. a rezultat că, inculpatul K.I. le-ar fi relatat acestora că îl cunoaşte personal pe ambasadorul Statelor Unite şi poate să le rezolve viza necesară intrării în SUA, pentru acest lucru martorii trebuind doar să prezinte un dosar, din care să rezulte că ar avea funcţii de conducere în cadrul unei societăţi comerciale, în condiţiile în care inculpatul ştia că aceştia nu au asemenea calităţi. S-a arătat că, în afară de martorul C.D., toţi ceilalţi martori mai sus arătaţi şi-au menţinut declaraţiile şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, neavând vreo relevanţă împrejurarea reliefată de instanţă că, de la momentul săvârşirii faptei şi până la cel al audierii de organul de urmărire penală, nu s-a formulat vreo plângere, explicaţia plauzibilă rezidând în aceea că aceste persoane aveau, la rândul lor, reprezentarea faptului că, inclusiv activitatea lor, se circumscria sferei ilicitului penal.
Cât priveşte infracţiunea de înşelăciune în dauna părţilor vătămate B.S.C. şi B.M., s-a apreciat că ar putea fi pusă în discuţie săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de înşelăciune în convenţie, câtă vreme ceea ce a determinat părţile civile să încheie un contract de intermediere şi să-i remită inculpatului suma de 3500 dolari SUA a fost inducerea acestora în eroare prin conferirea unui grad mare de certitudine obţinerii vizei, aceasta pe fondul afirmării reuşitei misiunii economice realizată până atunci de inculpat în SUA.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 45/A din 13 mai 2008,în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de Direcţia naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei penale nr. 345 din 2 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul Satu-Mare, pe care a menţinut-o în întregime.
A mai stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare efectuate în apel şi a constatat că inculpatul intimat K.I. a fost arestat preventiv de la 14 octombrie 2004 până la 18 iunie 2005.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar, examinând hotărârea apelată din oficiu şi prin prisma motivelor invocate, a reţinut că aceasta este legală şi temeinică, întrucât, raportat la probele administrate în cauză, a constatat că instanţa de fond a dispus, în mod corect, achitarea inculpatului intimat K.I. pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
A reţinut astfel că inculpatul, în declaraţiile date în faţa primei instanţe şi în cursul urmăririi penale, a arătat că, prin intermediul Camerei de Comerţ Româno - Americană Portland - Oregon Satu Mare, a organizat misiuni economice pe teritoriul SUA, prin care reprezentanţii agenţilor economici din Satu Mare puteau stabili relaţii economice cu oameni de afaceri din SUA, toate sumele de bani care au fost pretinse şi încasate, reprezentând costurile implicite de participarea la misiunile economice, fiind încasate în mod legal în virtutea unor relaţii contractuale.
S-a mai constatat că susţinerile inculpatului referitoare la activitatea desfăşurată de asociaţia înfiinţată de acesta au fost confirmate şi de martorul G.C., care în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 25 aprilie 2005, a arătat că l-a cunoscut pe inculpat în anul 2001, ocazie cu care acesta i-a propus să colaboreze în vederea derulării unor misiuni economice, sens în care în luna octombrie a aceluiaşi an, cei doi au înfiinţat împreună o asociaţie non profit numită Camera de Comerţ Româno - Americană Portland - Oregon, iar în luna mai 2002 au organizat prima misiune economică pe ruta Portland – Seatle - Los Angeles - San Francisco, reuşind contacte cu micii importatori de mobilă.
Ulterior, în luna octombrie 2002, prin intermediul aceleaşi asociaţii, s-a organizat o nouă misiune economică pentru vizitarea târgului de mobilă din North Carolina, misiune care, de asemenea, a avut succes.
S-a apreciat că nu poate fi primită, nefiind confirmată de nicio probă aflată la dosar, că denumirea dată asociaţiei, stabilirea sediului acesteia în incinta Camerei de Comerţ şi Industrie Satu Mare şi utilizarea expresiei „misiuni economice" ar constitui metode ingenioase de inducere în eroare a mai multor localnici, care doreau să se deplaseze în SUA pentru a-şi vizita rudele stabilite acolo, aşa cum a susţinut apelantul, cu atât mai mult cu cât aceste acţiuni nu sunt contrare legii, iar activitatea ulterioară a asociaţiei a confirmat realizarea scopului pentru care aceasta a fost înfiinţată.
Instanţa de prim control judiciar a mai reţinut că în acelaşi sens era şi declaraţia dată de martorul G.C. care a arătat că „în mod cert această cameră de comerţ a fost înfiinţată pentru stabilirea de contracte economice, iar rezultatul primelor misiuni ne-au încurajat să mergem mai departe", iar în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă pentru acele acte materiale în care cumpărătorii de influenţă sunt C.A., K.S. şi P.V., din coroborarea declaraţiilor acestora cu declaraţia inculpatului K.I., a rezultat că cei trei martori îl cunoşteau pe coinculpatul S.R., acesta fiind cel care i-a prezentat inculpatului pe martorul C.A. în anul 2004; martorul C.A. fiind care Ie-a promis celorlalţi doi martori că va vorbi cu inculpatul pentru a vedea în ce condiţii pot obţine şi aceştia vize pentru SUA.
S-a mai constatat că martorul K.S. a arătat în declaraţia dată că inculpatul K.I. nu a afirmat în faţa sa că ar avea influenţă asupra vreunui funcţionar al Ambasadei SUA, iar din discuţiile purtate cu acesta, nu a rezultat că acesta „ar avea vreo influenţă asupra unei persoane din Ambasada SUA pentru a obţine vize de plecare în SUA"; acelaşi martor susţinând că a aflat de la C. că este un om de afaceri româno-american în Satu Mare şi că, prin acesta, se pot obţine vize de plecare în SUA.
De asemenea s-a mai relevat că şi martorul P.V. a confirmat în declaraţia sa că, martorul C.A. i-a relatat că are o cunoştinţă pe nume „J." prin care ar putea abţine viza de plecare în SUA, precizând totodată, că „ personal cu inculpatul nu am discutat niciodată, toate discuţiile au fost purtate prin C.A.", care l-a şi asigurat că „ar fi avut el discuţii cu K. şi că acesta ar avea relaţii foarte mari la Ambasada SUA din Bucureşti şi că va obţine în mod sigur acele vize".
Instanţa de prim control judiciar a constatat, în legătură cu această faptă, că prima instanţă, în mod corect, a reţinut că cei trei martori au avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal; iniţial aceştia au susţinut că inculpatul K.I. şi S.R. le-au promis obţinerea de vize în SUA prin intervenţia lor asupra funcţionarilor de la ambasadă, în schimbul sumei de 3500 dolari SUA / persoană, iar ulterior, martorii K.S. şi P.V. au precizat că au aflat despre această posibilitate de la martorul C.A.
Totodată, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a reţinut că în cursul cercetării judecătoreşti martorul C.A. a arătat că inculpatul K.I. nu i-a spus niciodată că din banii daţi de ei va da mai departe bani vreunui funcţionar din ambasadă.
Raportat la dispoziţiile art. 200 C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a constatat că, în mod corect, instanţa de fond nu a luat în considerare declaraţia olografă de recunoaştere parţială a faptei dată de inculpat în cursul urmăririi penale (fila 9, vol. II), câtă vreme aceasta are un caracter singular, ea nemaifiind susţinută ulterior de inculpat, nici în cursul urmăririi penale şi nici în faţa instanţei, necoroborându-se cu nici o altă probă administrată în cauză.
Referitor la critica parchetului privind neluarea în considerare de către prima instanţă a înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu diverse persoane, inclusiv cu denunţătorii, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a constatat că, din lecturarea notelor convorbirilor acestora nu rezultă că inculpatul ar fi afirmat că are influenţă asupra persoanei ambasadorului şi a consulului Ambasadei SUA. Din acest dialog a rezultat că, într-adevăr inculpatul se ocupa de organizarea de misiuni economice, iar obţinerea vizelor nu se baza pe relaţiile pe care acesta le-ar fi avut cu diverşi funcţionari ai ambasadei, ci pe calitatea dosarelor întocmite în acest sens.
S-a mai relevat că numai împrejurarea că inculpatul ar fi avut întâlniri cu diverşi funcţionari de la Ambasada SUA nu putea căpăta conotaţii ilicite, câtă vreme pentru stabilirea detaliilor privind misiunile economice organizate, acest lucru era necesar şi normal, inculpatul neinsinuând, în discuţiile purtate, că ar avea vreo influenţă asupra acestora. Din cuprinsul aceloraşi înregistrări s-a mai relevat şi faptul că inculpatul K.I. nu Ie-a spus niciodată martorilor C.A., K.S. şi P.V., că ar avea influenţă asupra Ambasadorului sau consulului Ambasadei SUA, iar din cuprinsul înregistrării convorbirii ambientale dintre martorul C.A., K.S. şi coinculpatul S.R. a reieşit că S.R. Ie-a relatat acestora că îl cunoaşte pe inculpatul K.I. de 6 luni de zile, iar la întrebarea martorului C.A. dacă inculpatul are „influenţă acolo" coinculpatul S.R. a răspuns afirmativ în sensul că inculpatul are influenţă la ambasadă (fila 86, vol. III).
S-a mai relevat, din conţinutul notei privind convorbirile telefonice dintre inculpat şi numitul A. (fila 27 vol. III), că inculpatul nu cunoştea că unele adeverinţe din dosarele întocmite de către coinculpatul S.R. erau false. Astfel inculpatul i-a relatat numitului A. că „ J. a făcut nişte dosare false" pentru trei oameni din Satu Mare de la care a luat „o droaie de bani şi acum sunt în conflicte cu el" , motiv pentru care inculpatul şi făcuse un raport la Ambasada SUA împotriva acestuia.
Instanţa de apel a apreciat că prima instanţă, în mod corect, a reţinut că banii au fost încasaţi de inculpatul K.I. în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ Româno- Americană Portland - Oregon, şi nu în nume personal, sens în care s-au şi eliberat chitanţe şi facturi fiscale, banii reprezentând avansul din costul total al unei misiuni economice. împrejurarea că în afară de banii pentru care s-au emis chitanţe au fost încasate şi alte sume de bani de către directorul asociaţiei D.M. nu îi poate fi imputată inculpatului, câtă vreme nu există probe la dosarul cauzei din care să rezulte că acesta ar fi avut cunoştinţa despre banii încasaţi fără a se emite chitanţă.
Referitor la actele materiale ale infracţiunii de trafic de influentă în care cumpărătorii de influenţă erau martorii C.D., M.T.F., O.L.I. şi B.M.S., s-a relevat că din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul K.I. le-ar fi spus acestora că se bucură de influenţă asupra unor funcţionari de la Ambasada SUA, astfel că nu se poate reţine în sarcina acestuia că ar fi săvârşit vreo infracţiune.
S-a apreciat ca fiind simple susţineri afirmaţiile martorilor, potrivit cărora calitatea de preşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Americană Portland Oregon, precum şi împrejurarea că anterior acesta a mai organizat misiuni economice, le-ar fi creat convingerea că problema vizei era uşor de rezolvat, întrucât din actele dosarului, a rezultat cu certitudine că în anii 2001-2003 asociaţia condusă de inculpatul K.I. a organizat într-adevăr misiuni economice, la care au participat diverşi oameni de afaceri români, stabilindu-se legături economice cu oameni de afaceri americani.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a mai reţinut că martora C.L.M., în declaraţia dată la 16 mai 2005 în faţa primei instanţe a susţinut că scopul pentru care urma să se deplaseze în SUA, prin intermediul asociaţiei inculpatului, era acela de a participa la întâlnirile organizate de alţi agenţi economici, întrucât soţul său C.D. intenţiona să înfiinţeze o societate comercială. în aceeaşi ordine de idei, martorul O.L.I. a arătat în declaraţia dată la 1 iulie 2005 că inculpatul K.I. i-a spus că nu îl poate cuprinde în grupul pe care îl organiza pentru plecarea în SUA în calitatea de muncitor pe care o avea la acea dată şi că trebuia să aibă o funcţie comercială.
Referitor la infracţiunea de înşelăciune în dauna părţii vătămate B.S.C., instanţa de prim control judiciar a apreciat că instanţa de fond, în mod corect, a apreciat că nu se poate reţine că acesta a fost indus în eroare cu ocazia încheierii contractului de intermediere, atâta timp cât din declaraţia acestuia a rezultat că a luat cunoştinţă de activitatea asociaţiei şi s-a prezentat singur la sediul acesteia, exprimându-şi intenţia de a participa la o astfel de misiune economică şi achitând în întregime costurile deplasării, iar în contractul semnat între părţi se prevedea în mod expres că nu se garantează în nici un fel obţinerea vizei necesare intrării pe teritoriul SUA; neexecutarea obligaţiilor ce derivă din acest contract de către inculpatul K.I., privind restituirea sumelor achitate, mai puţin comisionul, s-a considerat că nu constituie infracţiunea de înşelăciune, fiind un litigiu civil generat de neexecutarea contractului mai sus arătat.
În ceea ce o priveşte pe partea civilă B.M., s-a reţinut că acesta a purtat doar nişte discuţii de principiu cu inculpatul, după care a semnat contractul de intermediere la sediul asociaţiei, cu directorul D.M., a plătit şi primit chitanţă, iar în cursul lunii mai 2003 s-a prezentat împreună cu un grup organizat format din 13-14 persoane pentru a participa la interviul organizat pentru obţinerea vizei. S-a apreciat că partea civilă nu a fost în nici un fel indusă în eroare de către inculpat, în condiţiile în care aceasta nu a mai intrat la interviu, întrucât, la ambasadă, li s-a comunicat să nu mai aştepte persoanelor cărora li s-a refuzat eliberarea vizei ( inclusiv acesteia).
Împotriva deciziei penale sus-menţionate, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 3 noiembrie 2008, dată când în cauză s-a acordat cuvântul la dezbateri, iar pronunţarea deciziei s-a amânat la datele de 12 noiembrie 2008, la 26 noiembrie 2008 şi în final, la 4 decembrie 2008.
În esenţă, reprezentantul parchetului, invocând dispoziţiile art. 3859 punctele 16 şi 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat, casarea ambelor hotărâri şi pe fond, în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa, susţinând că atât prima instanţă cât şi instanţa de prim control judiciar au procedat greşit atunci când l-au achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pe considerentul că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală şi că de asemenea, în mod greşit acesta a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Deşi legal citat (conform adresei indicate la fila 34 dosar recurs) intimatul inculpat nu s-a prezentat pentru a-şi susţine apărările la niciunul din termenele de judecată acordate : nici la 22 septembrie 2008 (când a depus la dosar o cerere de amânare în vederea angajării unui apărător ales) şi nici la 3 noiembrie 2008, dată când s-a acordat cuvântul la dezbateri, în prezenţa unui apărător desemnat din oficiu pentru acesta, pronunţarea deciziei amânându-se succesiv la 12 noiembrie, 26 noiembrie şi respectiv, 4 decembrie 2008. Totuşi, după ce cauza a fost luată în pronunţare, intimatul inculpat a depus la dosar (la 24 noiembrie 2008), prin registratură, o cerere „pentru redeschiderea judecării cauzei" motivând că s-a aflat in imposibilitate obiectivă de a se prezenta şi de a-şi angaja apărător ales, fiind plecat în străinătate, anexând şi o împuternicire avocaţială a apărătorului ales avocat U.M. De asemenea, la 2 decembrie 2008 acesta a depus prin registratură şi un memoriu la dosar.
Înalta Curte constată că intimatul inculpat, chiar dacă nu s-a prezentat a cunoscut cu exactitate termenele de judecată dispuse în dosarul cauzei, cu atât mai mult cu cât unul dintre acestea s-a acordat urmare admiterii cererii sale de amânare în vederea angajării unui apărător, faptul că nu a făcut diligentele necesare, în timp util, datorându-se propriei culpe şi nu poate fi imputabil instanţei de recurs. Prin urmare, cererea formulată de intimatul inculpat K.I. şi înregistrată la grefa acestei instanţe la 21 noiembrie 2008, nu mai poate constitui obiect al analizei instanţei, câtă vreme s-a depus la o dată ulterioară luării cauzei în pronunţare. Vor fi avute însă în vedere notele de concluzii scrise depuse la dosar la 2 decembrie 2008.
Înalta Curte constată că recursul formulat de Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, împotriva deciziei penale nr. 45/A din 13 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul K.I. este fondat în ceea ce priveşte greşita achitare a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aspecte ce se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 punctul 18 C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au procedat greşit reţinând o situaţie de fapt rezultată dintr-o eronată apreciere a materialului probator şi, pe cale de consecinţă, au dispus nejustificat achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) şi respectiv art. 10 lit. b) C. proc. pen., considerând fără temei că faptei de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 1 lit. g) şi art. 6 şi din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), comisă de inculpatul K.I., îi lipseşte unul din elementele constitutive (latura obiectivă) şi, respectiv că fapta de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. nu este prevăzută de legea penală, procedând de asemenea, greşit, atunci când au lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei.
Aşadar, Înalta Curte constată că atât în faza de urmărire penală, precum şi în faza cercetării judecătoreşti, în faţa instanţelor de fond şi de apel, deşi s-a administrat un amplu probatoriu, acesta nu a fost just interpretat, întrucât la dosar există suficiente probe din care rezultă, în mod indubitabil, că inculpatul K.I. a săvârşit, în concurs real, în formă continuată, atât fapta de trafic de influenţă, sub forma uneia sau alteia din modalităţile alternative cât şi pe cea de înşelăciune .
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 257 C. pen., constituie infracţiunea de trafic de influenţă, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Elementul material al laturii obiective constă în acţiunea de traficare a influenţei de către o persoană care are sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Acţiunea de traficare a influenţei se poate realiza prin primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase ori prin acceptarea de promisiuni, daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul. A primi bani sau alte foloase înseamnă preluarea de către făptuitor (persoana care are influenţă sau a lăsat să se creadă că are influenţă) a unei sume de bani, a unui bun, etc; a pretinde bani sau alte foloase înseamnă formularea de către făptuitor, în mod expres sau tacit, a cererii de a i se remite o sumă de bani ori a i se da un bun, etc; iar a accepta promisiuni sau daruri înseamnă a-şi manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite, toate în scopul de a determina un funcţionar să facă ori să nu facă un act ce ţine de resortul atribuţiilor sale de serviciu.
Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de trafic de influentă se impune ca făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului ori a altui salariat, precum şi ca făptuitorul să promită intervenţia pe lângă un funcţionar, spre a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, fiind necesar ca acţiunea ce constituie elementul material, să fie realizată mai înainte ca funcţionarul pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi împlinit actul ce constituie obiectul intervenţiei.
Sub aspect subiectiv, infracţiunea de trafic de influenţă presupune vinovăţia sub forma intenţiei directe, respectiv făptuitorul îşi dă seama că se prevalează de influenţa sa asupra unui funcţionar pentru a pretinde şi a primi bani ori alte foloase şi urmăreşte acest lucru. Vinovăţia făptuitorului are un corespondent în atitudinea psihică a cumpărătorului de influenţă, în sensul că acesta are un interes real de a obţine favoarea unui funcţionar.
In speţă, din ansamblu probator administrat, a rezultat că, în fapt, inculpatul K.I., a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 53/P/2004 al Biroului Satu Mare din cadrul Serviciului Teritorial Oradea al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. cu referire la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi înşelăciune în convenţii, prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se in sarcina inculpatului K.I., ce îndeplinea funcţia de preşedinte al Asociaţiei „Camera de Comerţ Româno-Americană Portland Oregon" Satu Mare (C.C.R.A.P.O. - Satu Mare) că, în cursul anilor 2003-2004, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins şi primit de la denunţătorii C.A., K.Z., P.V., O.L.I., C.L., B.M.S. şi M.F., sume de bani cuprinse între 1.000 dolari SUA şi 3.500 dolari SUA , promiţându-le acestora, în baza influenţelor pe care le avea asupra funcţionarilor din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii din România, cu referire la persoana ambasadorului sau a consulului, că putea să le obţină viză S.U.A.
De asemenea, tot prin actul de inculpare, s-a reţinut că în cursul anului 2003, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul K.I. a indus în eroare părţile civile B.M. şi B.S.C., promiţându-le în mod mincinos, în baza unui contract de intermediere, că poate să le obţină viză S.U.A, primind de la aceştia suma totală de 7000 de dolari SUA.
În legătură cu infracţiunea de înşelăciune în convenţii în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinută în sarcina inculpatului K.I., Înalta Curte constată că potrivit alin. (3) al dispoziţiilor art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), care reglementează o formă specială a infracţiunii de înşelăciune, cunoscută în literatura juridică sub denumirea de "înşelăciune în convenţii", aceasta constă în "încheierea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate". Această formă a înşelăciunii poate fi realizată, fie printr-o acţiune de inducere în eroare, fie printr-o acţiune de menţinere în eroare. Atât acţiunea de inducere în eroare, cât şi acţiunea de menţinere în eroare trebuie să aibă loc cu prilejul încheierii unui contract. De asemenea, mai este necesar ca inducerea sau menţinerea în eroare să fi avut un rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea sau executarea contractului în condiţiile stipulate. Referitor la activitatea de inducere în eroare, aceasta poate fi săvârşită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate şi care creează celui indus în eroare o falsă reprezentare a realităţii.
Înalta Curte constată că, în cauza supusă analizei, prima instanţă a procedat eronat atunci când în considerentele hotărârii judecătoreşti a avut în vedere premisa greşită că întreaga activitate a inculpatului K.I., constând în organizarea unor misiuni economice pe teritoriul SUA, prin care reprezentanţii agenţilor economici din Satu Mare puteau stabili relaţii comerciale cu oameni de afaceri americani, s-a desfăşurat într-un cadru legal, necircumscris sferei ilicitului penal, în contextul în care toate acţiunile sale erau promovate prin intermediul Camerei de Comerţ Româno-Americane Portland Oregon Satu Mare, iar sumele băneşti reprezentând costurile implicate de participarea la misiunile economice au fost încasate în mod legal, în virtutea unor relaţii contractuale. De asemenea, în privinţa încasării unor taxe suplimentare cuprinse între 700 şi 850 dolari SUA percepute de directorul asociaţiei, D.M., greşit s-a apreciat că inculpatul era străin de o astfel de activitate, la fel cum era şi de procurarea unor documente falsificate, care atestau calitatea denunţătorilor de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale cu bonitate, pentru a fi prezentate la Consulatul Statelor Unite ale Americii din Bucureşti.
Se mai constată că, în realitate, înfiinţarea Asociaţiei purtând denumirea pretenţioasă de „Camera de Comerţ Româno - Americană Portland Oregon", dublată de stabilirea sediului acesteia în incinta Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Satu Mare, utilizarea expresiei „misiuni economice" şi publicitatea făcută în jurul inculpatului, cunoscut ca fiind un om de afaceri influent, capabil ca, prin relaţiile sale, să obţină vize pentru Statele Unite ale Americii, a constituit o metodă de lucru ingenioasă, având, în mod premeditat scopul ca, în condiţiile unei legislaţii americane foarte restrictive privind imigraţia şi vizitarea teritoriului S.U.A., să speculeze dorinţa mai multor localnici cu rude în S.U.A., ce nu se încadrau în profilul unei „misiuni economice", de a obţine, contra cost, posibilitatea intrării în acea ţară.
Totodată, Înalta Curte mai apreciază, contrar opiniei instanţei de fond, însuşită greşit şi de instanţa de prim control judiciar că, probatoriul administrat în faza de urmărire penală, dar şi cel administrat în faza cercetării judecătoreşti, conduce la concluzia certă că în cursul anilor 2003-2004, activitatea infracţională a inculpatului K.I. se circumscrie sferei ilicitului penal, îmbrăcând atât forma traficului de influenţă cât şi pe cea a infracţiunii de înşelăciune în convenţii, tocmai sub apanajul Asociaţiei „C.C.R.A.P.O" Satu Mare.
Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, pentru acele acte materiale în care cumpărătorii de influenţă au fost C.A., K.Z. şi P.V., se constată că instanţa de fond a apreciat greşit rolul pe care Asociaţia C.C.R.A.P.O. a jucat-o în posibilitatea inculpatului de a obţine folosul material al infracţiunii, iar pe de altă parte rezultatul unei totale ignorări a probaţiunii administrate, inclusiv a declaraţiei de recunoaştere a inculpatului, reţinând, cu uşurinţă şi nejustificat că inculpatul K.I. deşi a primit bani în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcţionari de la Ambasada S.U.A. la Bucureşti, în vederea eliberării vizei de afaceri către aceştia, totuşi a eliberat chitanţe şi facturi fiscale pentru banii ce reprezentau avansul din costul total al unei misiuni economice pe teritoriul SUA, relevând, ca argument, că banii au fost încasaţi de acesta în calitate de preşedinte a C.C.R.A.P.O. şi nu în nume personal.
Înalta Curte constată că ambele instanţe au ignorat împrejurările relevante, în ceea ce priveşte existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, ce se desprind din analiza declaraţiilor olografe ale denunţătorului C.A., dată în 30 septembrie 2004, ale martorului K.Z., din aceeaşi dată (filele 61-62 voi I d.u.p.), dar şi ale martorului P.V., dată la 1 octombrie 2004 (filele 72-74 vol. I d.u.p.),ce se coroborează între ele, dar şi cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului K.I. (fila 9 vol. II d.u.p.).
Astfel se constată că denunţătorul C.A. aflase de la inculpatul S.R. că inculpatul K.I. „îl cunoaşte personal pe ambasadorul SUA la Bucureşti şi care se implică în rezolvarea unor astfel de vize", de fiecare dată inculpatul S.R., spunându-i că „vizele se obţin contra sumei de 3500 dolari, urmare a relaţiilor şi influenţei pe care o are I.K. la Ambasada SUA din Bucureşti". De asemenea, din aceeaşi declaraţie a mai rezultat că, în prezenţa martorilor P.V. şi K.Z., inclusiv a inculpatului K.I., coinculpatul S.R. a susţinut că este necesară întocmirea unui dosar „cu care K.I. să se prezinte la Ambasada SUA pentru obţinerea de vize", cu aceeaşi ocazie, inculpatul K.I. spunându-le celor prezenţi „că îl cunoaşte pe ambasadorul SUA la Bucureşti şi prin intermediul lui rezolvă obţinerea vizelor".
De asemenea, denunţătorul a mai menţionat că „tot atunci i s-a solicitat în plus faţă de suma iniţială de 3500 dolari SUA încă 700 Euro de persoană, bani care ar constitui taxa de întocmire a dosarului inclusiv cele care se plătesc la ambasadă". S-a mai arătat că, în cursul unor discuţii telefonice inculpatul K.I. i-a relatat martorului că „a fost împreună cu ambasadorul SUA la Bucureşti la restaurantul Mariott acesta fiind însoţit de funcţionarii ambasadei unde el ar fi plătit consumaţia pentru aceştia în vederea rezolvării vizelor". în cursul aceleiaşi discuţii, inculpatul a mai afirmat că „ar fi plătit inclusiv dame de consum pentru funcţionarii din ambasadă", martorul denunţător relatând în cuprinsul aceleiaşi declaraţii, că „tot în cursul zilei de astăzi am fost chemat la telefon de către I.K., care mi-a spus că în săptămâna următoare, în cursul zilei de joi, urmează să ne întâlnim cu el la Ambasada SUA pentru rezolvarea vizelor. Şi în cursul acestei discuţii a făcut afirmaţia că are influenţă în rândul personalului ambasadei inclusiv a actualului ambasador".
În acelaşi context, martorul C.A. a mai susţinut că inculpatul S.R. a solicitat suma de 700 Euro pentru fiecare persoană în scopul de a întocmi un dosar, care urma să fie prezentat la ambasadă şi în care martorii figurau ca fiind „angajaţi pe funcţii de conducere cu salarii mari la firme profitabile", (filele 52-54 vol. I d. u. p.).
Din cuprinsul declaraţiei olografe a martorului K.S. datată 30 septembrie 2004 (filele 61-62 - vol. I d. u. p.) a reieşit că în cursul unei întâlniri avute cu inculpaţii K.I. şi S.R., la care au participat şi ceilalţi doi martori P.V. şi C.A. a aflat „personal de la K.I. că acesta l-ar cunoaşte direct pe ambasadorul M.G. şi cu ajutorul acestuia rezolvă vize în America", respectiv că „are cunoştinţe cu alţi funcţionari ai ambasadei care, de asemenea, se implică în a-l ajuta la obţinerea de vize". De asemenea, martorul a susţinut că inculpatul K.I. Ie-a spus că „o parte din banii proveniţi ar fi fost cheltuiţi cu deplasări în Bucureşti, mese servite cu cei care trebuie să rezolve vizele". Totodată, în declaraţia de la fila 66 voi I d.u.p., acelaşi martor a precizat că inculpatul K.I., la întâlnirea avută pe terasa barului Manhattan, Ie-a comunicat martorilor, în prezenţa coinculpatului S.R., că pentru întocmirea dosarelor, de care urma să se ocupe S.R., trebuia să i se plătească acestuia suma de 700-800 Euro. Totodată, martorul a precizat că a participat la discuţia între C.A. şi inculpatul K.I., ocazie cu care, acesta „a făcut afirmaţia că acele dosare trebuie întocmite, iar după aceea el se va ocupa personal de obţinerea vizelor, care nu constituie nicio problemă pentru el, deoarece ştie să telefoneze la Ambasadă la cine trebuie şi că cunoaşte personal persoanele care se ocupă de eliberarea vizelor".
De asemenea martorul K.Z. a mai susţinut că îl suna pe inculpatul K.I. de la biroul său de la Camera de Comerţ la un interval de două-trei zile „ocazie cu care de fiecare dată el făcea afirmaţii că după întocmirea dosarelor ca urmare a relaţiilor personale, pe care le are la Ambasada SUA la persoane cu funcţii de decizie, va obţine vizele pentru noi".
Analizând declaraţia martorului P.V., dată la 1 octombrie 2004, Înalta Curte constată că acesta a aflat de la ceilalţi doi martori, pe care îi aştepta la parterul clădirii unde îşi avea sediul asociaţia al cărei preşedinte era K.I., că inculpatul Ie-a „promis obţinerea vizelor într-un timp relativ scurt de aproximativ 2-3 săptămâni". De asemenea, din cuprinsul aceleiaşi declaraţii rezultă că în aceeaşi perioadă martorul a asistat la discuţiile telefonice purtate cu cei doi inculpaţi de martorul C.A. care, Ie-a relatat că inculpatul „K.I. s-ar fi angajat să rezolve vizele pentru suma de câte 3500 dolari SUA de persoană, deoarece după afirmaţiile lui, ar avea relaţii cu persoane cu funcţii de conducere de la Ambasada SUA din Bucureşti inclusiv cu ambasadorul". în continuare, martorul a precizat că „în vara anului 2004 a asistat la o discuţie telefonică purtată de martorul C. cu inculpatul K.I. din cuprinsul căreia a înţeles că acesta a afirmat că „împreună cu ambasadorul şi personalul ambasadei ar fi fost la restaurantul de lux din Bucureşti, Mariott, unde ar fi plătit consumaţia inclusiv dame".
Toate aceste declaraţii ale martorilor se coroborează cu declaraţia olografă de recunoaştere a inculpatului K.I. (fila 9 - vol. II - d. u. p.) în care se arată că „numiţilor C.A. şi S. le-am spus însă că fac demersuri să intru la Ambasadă pentru a le obţine vizele şi că am relaţia cu ambasadorul actual al SUA la Bucureşti întrucât doream să aflu cine se ocupă de întocmirea dosarelor pe care credeam că sunt false".
Se constată că instanţa de fond a trecut cu prea mare uşurinţă peste această declaraţie de recunoaştere a inculpatului K.I., fără să menţioneze nici măcar că există la dosar, ea reprezentând un element de factură probatorie extrem de important, atâta vreme cât se coroborează cu declaraţiile celor trei martori, care, în sprijinul realităţii susţinerilor lor au pus la dispoziţia organelor judiciare înregistrarea unui număr de patru convorbiri telefonice, două dintre acestea fiind purtate cu inculpatul K.I., iar celelalte cu inculpatul S.R.
De altfel, Înalta Curte consideră că recunoaşterea faptei de către inculpat s-a datorat tocmai împrejurării că acesta aflase de existenţa acelor înregistrări autorizate (în volumul III al dosarului de urmărire penală sunt cuprinse, în integralitate, notele prin care au fost redate convorbirile telefonice purtate de inculpatul K.I. şi alte persoane, însoţite de autorizările emise în vederea interceptării şi înregistrării acestor convorbiri, inclusiv cu denunţătorii, în cuprinsul filelor 19-101, fiind evidenţiate, prin subliniere, pasajele din discuţiile telefonice purtate, care atestau faptul că inculpatul a afirmat că are influenţă asupra persoanei ambasadorului şi a consulului, respectiv că nu era vorba de organizarea unor aşa-zise misiuni economice, ci de obţinerea unor vize pentru persoane care nu îndeplineau condiţiile participării la astfel de misiuni, fiind necesare întocmirea unor dosare care să le confere o calitate nereală.
Înalta Curte constată că, nici de această dată, instanţa de fond nu a făcut referire la respectivele înregistrări, care de asemenea se coroborează cu declaraţiile martorilor, precum şi cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului K.I. şi care converg spre aceeaşi concluzie a confirmării învinuirii.
Simpla împrejurare că în faţa primei instanţe aceşti martori şi-au retractat declaraţiile date în faza de urmărire penală, nu poate să constituie temei al infirmării probaţiunii administrate în faza de urmărire penală, întrucât, pe de o parte, declaraţiile acestora au fost luate la un interval de 2 ani de la momentul la care au fost audiaţi de organul de urmărire penală, (ori în timp, percepţia asupra unor fapte şi evenimente se modifică, se diluează, ca efect firesc al trecerii timpului )iar, pe de altă parte, deoarece aceste retractări nu au nicio justificare şi contrastează cu întreg ansamblul probator administrat anterior.
În ceea ce priveşte actele materiale ale infracţiunii de trafic de influenţă în care cumpărătorii de influenţă au fost martorii C.D., M.T.F., O.L.I. şi B.M.S., cu toate că instanţa de fond Ie-a tratat în mod individual, se constată că motivarea hotărârii este greşită, întrucât are ca element comun faptul că banii au fost încasaţi în virtutea încheierii unui contract de intermediere, o parte din ei, fără ştirea inculpatului K.I., fiind încasaţi de D.M. (faţă de care s-a disjuns cauza), în cuprinsul căruia nu se garanta obţinerea vizei şi se prevedea modalitatea restituirii acestora, mai puţin a comisionului, iar unii dintre aceştia n-ar fi formulat plângere, ci doar ar fi fost audiaţi de organul de urmărire penală în legătură cu „sumele de bani pe care le-au achitat în vederea obţinerii unei vize în SUA".
Înalta Curte reţine că, activitatea infracţională a inculpatului K.I. s-a desfăşurat tocmai sub apanajul înfiinţării acelei asociaţii prin intermediul căreia, declarativ, se promovau „misiunile economice" pentru a da o aparenţă de legalitate încasării sumelor băneşti, în încercarea de a-şi legitima demersul obţinerii de vize pentru persoane ce nu îndeplineau condiţiile participării la acel gen de misiuni, neavând nimic comun cu mediul de afaceri. De aceea, încheierea unui contract de intermediere sau eliberarea unui înscris, care să ateste primirea unei sume de bani, nu exclude circumscrierea acelor acte materiale sferei ilicitului penal, folosul material al infracţiunii profitându-i, în mod evident, inculpatului.
Conform susţinerilor martorului C.D. (declaraţia dată la 19 octombrie 2004, aflată la filele 89-91 d. u. p.) a rezultat că inculpatul K.I. i-a relatat că „îl cunoaşte pe ambasadorul J.R. cu care a mai avut întâlniri şi că îl cunoaşte pe consul, respectiv că a organizat prin ambasadă „misiuni economice", lucru care a fost în măsură să-i creeze „convingerea fermă că îi cunoaşte pe reprezentanţii Ambasadei (Consulatului) SUA din Bucureşti şi că poate să-şi folosească influenţa personală ca să obţină viză". Din cuprinsul aceleiaşi declaraţii a mai reieşit că inculpatului îi plăcea să i se spună, respectiv că „îşi spunea consul onorific al comunităţii româneşti din Portland", respectiv că martorul i-a remis inculpatului sumele băneşti doar la momentul la care i s-a creat „convingerea că problema vizei este uşor de rezolvat, prin intermediul relaţiilor pe care K.I. le avea".
De asemenea, din declaraţia martorului M.T.F. dată la 25 octombrie 2004 (filele 104-106 în vol. I al d.u.p.), a rezultat că inculpatul i-a spus „că poate să rezolve viză, întrucât îl cunoaşte pe consulul Ambasadei SUA la Bucureşti". Cu acea ocazie i s-a mai spus că obţinerea vizei o poate rezolva prin intermediul unei misiuni economice în SUA şi că pentru acest lucru trebuie să prezinte un dosar, din care să rezulte că ar „avea funcţie de director la o societate comercială mare", în condiţiile în care martorul îndeplinea funcţia de conducător auto „aspect cunoscut de către K.I.". S-a mai reţinut că martorul a intrat în posesia unui dosar în care i se atesta calitatea de director la o societate de producerea mobilei din Satu Mare, însă a renunţat să se prezinte la interviu, fiindu-i teamă de consecinţele prezentării unor înscrisuri falsificate.
Din declaraţia martorului O.L.I., datată 21 octombrie 2004 şi aflată la filele 75-77 din volumul I al dosarului de urmărire penală - reiese că M.D. (cumnatul acestuia) i-a spus că s-a întâlnit în SUA cu K.I., de la acesta din urmă aflând că „are relaţii în rândul personalului Ambasadei SUA din Bucureşti prin intermediul cărora rezolvă obţinerea de vize pentru cetăţeni români care doresc să meargă la lucru în SUA". în acea perioadă martorul era angajat ca muncitor, iar în cursul discuţiei purtate cu inculpatul K.I. în biroul în care se afla şi D.M., inculpatul „s-a angajat" să-i procure viza „deoarece are cunoştinţe la Ambasada SUA", lucru ce s-ar fi realizat în 30 de zile, totodată afirmând că „personal se va deplasa la Bucureşti" împreună cu martorul şi cu alţi solicitanţi „pentru ca în baza relaţiilor pe care le are să obţină vizele".
De asemenea, din discuţiile purtate cu alte persoane cărora li s-au refuzat vizele martorul a aflat că „şi acestea au dat sume de bani importante lui K.I. în scopul obţinerii de vize şi nu de participare la misiuni economice".
Totodată Înalta Curte constată că şi din declaraţia martorei B.M.S., datată 27 octombrie 2004 ( filele 92-94 din vol. I al d.u.p.) a rezultat că, soţul acesteia a luat telefonic legătura cu inculpatul K.I. care „l-a asigurat că în aceste condiţii se poate ocupa el de obţinerea unor documente" care să ateste că martora este „angajata unei societăţi comerciale serioase" dar, că, pentru moment, este important să-i predea lui D.M. suma de 3.500 dolari SUA , întrucât D.M. i-a spus că pentru a participa la o misiune economică trebuie să aibă o funcţie în cadrul unei societăţi comerciale cu capital social mare. Ulterior, martora a mai susţinut că, întâlnindu-se personal cu inculpatul K.I., i-a solicitat restituirea sumei de 3500 dolari SUA, iar acesta i-a spus „că are relaţii în cadrul funcţionarilor de la Ambasada SUA, în sensul că, în momentul în care cei care se prezintă la Ambasada SUA din România, ca participanţi la misiunea economică organizată de C.C.R.A.P.O, el este sunat de angajaţi din cadrul Ambasadei, care îl întreabă căror persoane să le acorde viza".
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că toate aceste declaraţii, cu excepţia declaraţiei martorului C.D., au fost menţinute şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, neavând nicio relevanţă împrejurarea reliefată de prima instanţă că, de la momentul săvârşirii faptei şi până la cel al audierii de către organul de urmărire penală nu s-a formulat vreo plângere, explicaţia care se impune fiind aceea că persoanele anterior enumerate aveau, la rândul lor, reprezentarea faptului că inclusiv activitatea lor se circumscrie sferei ilicitului penal.
Cât priveşte infracţiunea de înşelăciune în dauna părţilor vătămate B.S.C. şi B.M., Înalta Curte constată că Tribunalul Satu Mare a procedat greşit atunci când a apreciat că fapta inculpatului K.I. de a avea întâlniri şi discuţii cu părţile civile, în calitate de preşedinte a asociaţiei C.C.R.A.P.O. Satu Mare şi de a-i determina să încheie contracte de intermediere cu asociaţia, inclusiv să achite în întregime costul unei deplasări în SUA, având ca obiect misiuni economice pe teritoriul acestui stat şi de a nu-şi onora obligaţia de restituire a sumei achitate, urmare a eşecului în obţinerea vizei de către părţile civile, nu este prevăzută de legea penală ca şi infracţiune.
Fapta inculpatului K.I. care, în cursul anului 2003, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a indus în eroare părţile civile B.M. şi B.S.C., promiţându-le în mod mincinos, cu ocazia întocmirii unui contract de intermediere, că poate să le obţină viză de intrare în SUA, producându-le acestora o pagubă în valoare totală de 7000 Euro, sumă însuşită de către inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, constatând că inculpatul K.I. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va constata fondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei penale nr. 45/A din 13 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul K.I., îl va admite ca atare şi va casa Decizia penală sus-menţionată şi în parte sentinţa penală nr. 345 din 2 iulie 2007 a Tribunalului Satu Mare, secţia penală, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul K.I. şi, în rejudecare.
Înalta Curte reţine că, din analiza detaliată a materialului probator administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti, rezultă cu certitudine că inculpatul K.I., speculând dorinţa mai multor sătmăreni, ce aveau rude în SUA, de a obţine contra cost viză, în pofida legislaţiei americane foarte restrictive privind imigraţia şi vizitarea teritoriului SUA, în perioada 2003-3004, a desfăşurat a o amplă activitate infracţională, îmbrăcând formele traficului de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi înşelăciunii în convenţii, prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., ambele în formă continuată şi în concurs real, tocmai sub apanajul unei aşa-zise „ misiuni economice" derulată prin intermediul Camerei de Comerţ Româno-Americană Portland Oregon, al cărei sediu, în mod ingenios şi deliberat, l-a stabilit în incinta Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Satu Mare, pentru a întări convingerea celor care apelau la serviciile sale că este o persoană foarte influentă şi cu relaţii, iar vinovăţia acestuia a fost pe deplin dovedită, urmând a dispune aplicarea câte unei pedepse corespunzătoare, pentru fiecare dintre aceste fapte, după regulile concursului de infracţiuni.
Potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama pericolul social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală .
În speţă, faţă de împrejurările concrete de comitere a faptelor precum şi faţă de urmările produse, Înalta Curte apreciază că faptele inculpatului prezintă grad ridicat de pericol social, afectând nivelul de încredere al societăţii în reprezentanţii organelor statului chemaţi tocmai să vegheze la respectarea prevederilor legale în vigoare, inculpatul K.I. având calitatea de preşedinte al Asociaţiei C.C.R.A.P.O. Satu Mare în perioada 2003-2004 şi desfăşurând iniţial activităţi specifice unei misiuni economice, dar ulterior a avut o activitate circumscrisă sferei ilicitului penal, aşa cum s-a relevat mai sus.
Se constată că inculpatul K.I. este vinovat de comiterea, în concurs real, a faptelor pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii, respectiv a infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. cu referire la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se în sarcina sa că în cursul anilor 2003-2004, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale a pretins şi primit de la denunţătorii C.A., K.S., P.V., O.L.I., C.L., B.M.S. şi M.F., sume cuprinse între 1000 dolari SUA şi 3500 dolari SUA; în schimbul sumelor de bani pretinse şi primite inculpatul Ie-a promis acestora că, în baza influenţelor pe care le avea asupra unor funcţionari din cadrul Ambasadei SUA (în concret, asupra ambasadorului şi a consulului) le va obţine vize de SUA.
De asemenea , corect, s-a mai reţinut în actul de inculpare că, în cursul anului 2003, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a indus în eroare părţile civile B.M. şi B.S.C., promiţându-le, în mod mincinos, în baza unui contract de intermediere, că poate să le obţine viză pentru SUA (achitând fiecare sumele de câte 3500 dolari SUA), instanţa de fond apreciind greşit şi nefundamentat că fapta săvârşită - înşelăciune în convenţii în formă continuată, nu este prevăzută de legea penală .
În acelaşi timp însă, urmează a se reţine în favoarea inculpatului K.I. drept circumstanţe judiciare atenuante: conduita bună a acestuia anterior săvârşirii faptei şi lipsa antecedentelor penale, situaţie în care se constată că aplicarea unor pedepse în regim de privare de libertate, în cuantum de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi, respectiv, de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod, urmând ca, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. să se dispună contopirea pedepselor aplicate prin prezenta, astfel că inculpatul K.I. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pedeapsă rezultantă aptă să atingă scopul preventiv şi educativ al acesteia.
De asemenea, Înalta Curte urmează a aplica şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 C. pen., ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei şi de persoana inculpatului.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 -999 C. civ., Înalta Curte urmează a-l obliga pe inculpatul K.I. la plata către părţile civile B.M. şi B.S. a sumelor de câte 3500 dolari SUA sau echivalentul în lei, la data punerii în executare, la dosar producându-se dovezi vizând cuantumul sumelor precum şi faptul remiterii acestora către inculpatul K.I..
Totodată, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 „banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie, persoanei care Ie-a dat în cazul prevăzut la alin. (2) ( celei care a denunţat autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă), Înalta Curte urmează ca, în baza textului de lege anterior invocat, să oblige inculpatul să restituie următoarele sume de bani către martorii denunţători, astfel: 3500 dolari SUA sau echivalentul în lei la data punerii în executare, către denunţătorul O.L.I.; 1850 dolari SUA sau echivalentul în lei la data punerii în executare, către denunţătoarea C.L.M.; 3500 dolari SUA sau echivalentul în lei la data punerii în executare către denunţătoarea B.M.S.; 3500 dolari SUA sau echivalentul în lei la data punerii în executare, către denunţătorul M.T.F., din probatoriul administrat rezultând că aceste sume au fost remise inculpatului K.I., fără a mai fi ulterior restituite.
În baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, conform căruia „banii valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani" dispune confiscarea în folosul statului de la inculpatul K.I. a sumei de 850 Euro sau echivalentul său în lei, la data punerii în executare ( pentru fapta în care cumpărător de influenţă a fost denunţătorul P.V.C.); a sumei de 850 Euro sau echivalentul său în lei, la data punerii în executare (pentru fapta în care cumpărător de influenţă a fost denunţătorul K.S.); a sumei de 1000 Euro sau echivalentul său în lei, la data punerii în executare şi a sumei de 200 lei( 2.000.000 lei vechi) - pentru fapta în care cumpărător de influenţă a fost denunţătorul C.A., în total 2700 Euro sau echivalentul în lei, la data punerii în executare şi a sumei de 200 lei (2.000.000 lei vechi).
De asemenea, Înalta Curte, în baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 163 şi urm. C. proc. pen., urmează a menţine sechestrul asigurător luat prin ordonanţa procurorului din data de 4 noiembrie 2004 în dosar nr. 53/P/2004 a PNA - Biroul Satu Mare, asupra imobilului proprietatea inculpatului K.I., situat în Orşova, jud. Mehedinţi, compus din 2 camere plus dependinţe , înscris în C.F. nr. 2024/14 a localităţii Orşova.
Vor fi de asemenea, menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate, iar în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Înalta Curte, constatând că intimatului inculpat i-a fost desemnat apărător din oficiu, ce s-a prezentat şi i-a susţinut interesele la ambele termen de judecată, va dispune ca suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru susţinerea intereselor intimatului inculpat, să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei penale nr. 45/A din 13 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul K.I.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi în parte sentinţa penală nr. 345 din 2 iulie 2007 a Tribunalului Satu Mare, secţia penală, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul K.I. şi, în rejudecare:
În baza art. 257 C. pen. rap. la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă pe inculpatul K.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul K.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 998 -999 C. civ. obligă inculpatul K.I. la plata sumelor de câte 3500 dolari SUA sau echivalentul în lei, la data punerii în executare, către părţile civile B.M. şi B.S.
În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul să restituie următoarele sume de bani, astfel:
- 3500 dolari SUA sau echivalentul în lei la data punerii în executare, către denunţătorul O.L.I.;
- 1850 dolari SUA sau echivalentul în lei la data punerii în executare, către denunţătoarea C.L.M.;
- 3500 dolari SUA sau echivalentul în lei la data punerii în executare către denunţătoarea B.M.S.;
- 3500 dolari SUA sau echivalentul în lei la data punerii în executare, către denunţătorul M.T.F.
În baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 dispune confiscarea în folosul statului de la inculpatul K.I. a sumei de 2700 Euro sau echivalentul în lei la data punerii în executare şi a sumei de 200 lei (2.000.000 lei vechi).
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 163 şi urm. C. proc. pen., menţine sechestrul asigurător luat prin ordonanţa procurorului din data de 4 noiembrie 2004 în dosar nr. 53/P/2004 a PNA - Biroul Satu Mare, asupra imobilului situat în Orşova, jud. Mehedinţi, compus din 2 camere plus dependinţe, înscris în C.F. nr. 2024/14 a localităţii Orşova, proprietatea inculpatului K.I.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru susţinerea intereselor intimatului inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3989/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4001/2008. Penal → |
|---|
