ICCJ. Decizia nr. 4185/2008. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4185/2008
Dosar nr. 2542/36/2008
Şedinţa publică din 17 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 166/ P din 10 decembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 2542/36/2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată, a admis executarea mandatului european de arestare nr. 1262/03.RG, emis de Tribunalul Padova – Italia, la data de 30 septembrie 2008, privind persoana solicitată N.N.F., sub rezerva principiului specialităţii predării.
Totodată, a dispus arestarea în vederea predării persoanei solicitate pe o perioadă de 29 de zile de la 10 decembrie 2008, până la 7 ianuarie 2009, inclusiv.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Pe data de 10 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa privind executarea mandatului european de arestare nr. 1262/03.RG, emis de Tribunalul din Padova - Italia, la data de 30 septembrie 2008, privind persoana solicitată N.N.F.
Potrivit art. 881 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, persoana solicitată a fost identificată şi prezentată instanţei de judecată, unde s-a făcut aplicarea art. 89 şi art. 90 din Legea nr. 302/2004, cu privire la informarea persoanei solicitate asupra existenţei unui mandat european de arestare împotriva sa, asupra conţinutului acestuia, asupra posibilităţii de a consimţi la predarea către statul membru emitent, precum şi cu privire la drepturile sale procesuale şi audiere.
În faţa instanţei, persoana solicitată a declarat expres că nu este de acord să fie predat autorităţii judiciare italiene în baza instrumentului de cooperare judiciară internaţională sus-menţionat şi nu renunţă la aplicarea principiului specialităţii.
Constatând că mandatul emis de autorităţile italiene îndeplineşte condiţiile impuse de Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii europene şi de art. 77 din Legea nr. 302/2004 şi că nu există niciunul din motivele de refuz prevăzute de art. 88 din aceeaşi lege, instanţa de fond a admis mandatul conform art. 94 din Legea nr. 302/2004, dispunând arestarea persoanei solicitate în vederea garantării executării hotărârii de predare.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, persoana solicitată N.N.F. a declarat recurs, solicitând, prin apărătorul ales, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile art. 86 şi art. 88 din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, a criticat faptul că instanţa de fond nu a verificat dacă au fost respectate garanţiile procesuale de către autorităţile judiciare italiene, la dosar existând doar o copie a mandatului european de arestare.
În plus, instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că nu a consimţit la predare şi că avea posibilitatea să dispună o altă măsură preventivă decât arestarea.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât şi întreaga cauză, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că acesta a fost emis de o autoritate judiciară competentă în vederea punerii în executare a unei hotărâri de condamnare, dispusă de Tribunalul din Padova, în dosarul nr. 1262/03 RG de 6 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea de către persoana solicitată N.N.F. a infracţiunilor de prostituţie şi violenţă sexuală de grup.
Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internaţională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judiciare, care presupune ca Decizia unei autorităţi judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea şi predarea unei persoane, să fie recunoscută şi executată fără alte formalităţi în celelalte state membre.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniuni Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Dat fiind caracterul special al procedurii în această materie, potrivit art. 90 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, opoziţia persoanei solicitate la predare nu se poate baza decât pe invocarea unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.
Niciunul dintre aceste cazuri de opoziţie nu se regăseşte în cauză.
Persoana solicitată N.N.F. nu a contestat că este persoana faţă de care s-a emis mandatul european de arestare, iar motivele de refuz al executării, enumerate limitativ prin art. 88 din aceeaşi lege, nu există.
Totodată, Înalta Curte constată că au fost respectate atât dispoziţiile art. 881 din Legea nr. 302/2004 ce reglementează procedura prealabilă punerii în executare a mandatului european de arestare, dar şi dispoziţiile art. 89 şi următoarele din aceeaşi lege.
Cu toate că recurentul persoană solicitată a solicitat, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, susţinând că are trei copii minori în îngrijire, soţia foarte grav bolnavă şi că este o persoană onestă, Înalta Curte constată că această cerere nu poate fi primită.
Faţă de cele care preced, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată N.N.F.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată N.N.F. împotriva sentinţei penale nr. 166/ P din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4167/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 33/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
