ICCJ. Decizia nr. 518/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr.518/2008
Dosar nr. 7922/1/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2008
Asupra cauzei penale de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la 6 septembrie 2007, petentul P.S. din penitenciarul Giurgiu a atacat rezoluţia nr. 193/P/2007 din 19 aprilie 2007 prin care s-a dispus soluţia de neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul S.A. – procuror în cadrul Departamentului Naţional Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 266 şi art. 268 C. pen. şi faţă de ofiţerii de poliţie I.P. şi M.V. din cadrul I.P.J. Giurgiu pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 266 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Prin plângerea iniţială, petentul a reclamat săvârşirea infracţiunilor de arestare nelegală şi represiune nedreaptă, în contextul în care persoanele arătate au instrumentat dosarul 166/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu în care s-a dispus trimiterea sa în judecată. A mai susţinut că este nevinovat şi că pe parcursul urmăririi penale – profitându-se că nu ştie carte, i-a fost reţinută în sarcină o stare de fapt nereală.
Iniţial plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi ulterior, în considerarea faptului că magistratul reclamat a fost numit în structura Direcţiei Naţionale Anticorupţie, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Din cuprinsul actelor premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză rezultă următoarele:
Prin rechizitoriul din 12 mai 2004, P.S. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., art. 176 lit. d) C. pen. şi art. 211 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut în sarcina acestuia că în contextul deplasării la locuinţa părinţilor săi în scopul de a-şi însuşi prin violenţă o sumă de bani deţinută de aceştia, a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit fratelui său, producându-i vătămări în urma cărora acesta a decedat.
Deşi inculpatul a recunoscut prezenţa sa la locul faptei şi comiterea unor acte materiale, cum ar fi însuşirea prin violenţă a sumei de bani de la părinţi, a negat intenţia de a-şi ucide fratele, susţinând că acesta încercând să-l agreseze, a intrat singur în cuţit şi nu urmarea acţiunii sale.
Din ansamblul probator administrat în cauză, dar mai ales din declaraţiile părinţilor săi, P.I. şi P.F. a rezultat, fără dubiu, în detaliu, modul în care a acţionat inculpatul.
Mai mult martorii oculari au infirmat susţinerile inculpatului arătând că victima a fost înjunghiată în pat, iar concluziile raportului medico – legal au exclus varianta prezentată de inculpat, ca mod de producere a plăgii înjunghiate care a provocat decesul.
De altfel, prin sentinţa nr. 105 din 21 martie 2005, Tribunalul Giurgiu a reţinut starea de fapt prezentată în actul de acuzare şi constatând vinovăţia inculpatului în comiterea faptelor reţinute în sarcină, l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare.
Sentinţa de condamnare a rămas definitivă prin respingerea apelului, cât şi a recursului, declarate de inculpat.
Desigur, în raport de datele şi faptele prezentate este evident că un act de justiţie nu poate constitui în sensul legii fapta de represiune nedreaptă şi de arestare ilegală atâta timp cât, privarea de libertate, trimiterea în judecată şi condamnarea petentului s-a realizat motivat în condiţiile legii în funcţie de starea de fapt rezultată dintr-un probatoriu corect administrat pe parcursul procesului penal.
Tot astfel, nemulţumirea petentului faţă de o soluţie dispusă de procuror şi menţinută de instanţele de judecată, prin hotărâri intrate în puterea lucrului judecat nu poate antrena în condiţiile legii nici răspunderea procurorului şi nici a judecătorului, atâta timp cât, aceste activităţi au fost realizate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
Acestea au fost considerentele pentru care în cauză împotriva persoanelor reclamate s-a dispus o soluţie de neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. prin rezoluţia nr. 193/P/2007 din 19 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În condiţiile art. 278 C. proc. pen., petentul s-a adresat şi procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin rezoluţia nr. 7335/2935/2007 din 19 iunie 2007 a respins pentru aceleaşi motive, ca nefondată, plângerea petentului.
În acelaşi context de fapt şi de drept, apreciind că faptele reclamate nu există, se va menţine ca legală şi temeinică soluţia dispusă de procuror, prin respingerea, ca nefondată, a plângerii potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T .
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul P.S. împotriva rezoluţiei nr. 193/P/2007 din 19 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 439/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 550/2008. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
