ICCJ. Decizia nr. 61/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 61/2008
Dosar nr. 10603/1/2007
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2008
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 noiembrie 2007, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, plângerea formulată de petiţionarul U.P. împotriva rezoluţiei din 19 septembrie 2007 dată în dosarul nr. 448/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Plângerea petiţionarului nu este fondată.
Prin plângerile succesive adresate parchetului, petiţionarul a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor I.G., L.V. şi R.S., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi B.A., judecător în cadrul Curţii de Apel Galaţi, sub aspectul pretinsei săvârşiri a infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen. În motivarea plângerii, petiţionarul a criticat modul de instrumentare şi, respectiv, soluţionare, a mai multor cauze penale pe care petiţionarul le iniţiase, susţinând că s-au dispus soluţii nelegale, prin care au fost favorizate persoanele reclamate şi s-a favorizat sustragerea de la răspundere penală a acestora.
Prin rezoluţia din 19 septembrie 2007 dată în dosarul nr. 448/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) şi (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii magistraţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen.
S-a reţinut, în esenţă, că dispunerea soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale faţă de persoanele reclamate de petiţionar nu constituie un act de abuz în serviciu sau de favorizare a acestora, atâta vreme cât soluţiile dispuse au fost motivate, iar legalitatea şi temeinicia acestora s-a confirmat, atât în urma controlului ierarhic, cât şi a celui judecătoresc.
Totodată, s-a reţinut că, pentru antrenarea răspunderii penale a unui magistrat sunt necesare indicii clare, în sensul săvârşirii unei infracţiuni, şi nu simpla nemulţumire a unei părţi referitor la soluţia dispusă, pe care o consideră drept abuzivă sau partinică, fără însă a se prezenta nici un element care să susţină această acuzaţie.
Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată prin rezoluţia nr. 12427/4957/2007 din 15 octombrie 2007 a procurorului şef de secţie.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că soluţia dispusă în cauză este temeinică şi legală, întrucât intimaţii magistraţi şi-au îndeplinit, în mod corect, atribuţiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistraţii procurori şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile legale, soluţionând pe baza actelor de cercetare efectuate, plângerile penale ale petiţionarului. Astfel, în mod corect s-a constatat că plângerile petiţionarului nu pot face obiectul unei eventuale cercetări penale, întrucât verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor dispuse de magistraţi se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, modul de soluţionare de către intimaţii procurori a plângerilor petiţionarului neputând constitui infracţiunile incriminate de legiuitor, prin textele art. 246 şi 264 C. pen.
Nici celelalte critici ale petiţionarului, care se referă la modul de soluţionare a cauzei de către intimatul judecător, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistratului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate de petiţionar.
Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie în cadrul instanţelor de judecată, îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii, având obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin, prin pronunţarea unor soluţii legale şi temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac.
Desfăşurarea activităţii de jurisdicţie nu poate fi concepută fără independenţa şi autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiţia, principiu înscris în Constituţie şi în Statutul Magistraţilor.
Aşa fiind, hotărârile judecătoreşti nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăşi o infracţiune.
În raport de considerentele expuse, se constată că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale este temeinică şi legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul U.P. împotriva rezoluţiei din 19 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dată în dosarul nr. 448/P/2007, rezoluţie pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 408/2008. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 3783/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
