ICCJ. Decizia nr. 700/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 700/2008
Dosar nr. 1647/1/2008
Şedinţa publică din 26 februarie2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor şi materialului aflat la dosarul cauzei constata următoarele:
1. Prin încheierea din Şedinţa publică din 01 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în calitate de instanţă de apel, alături de coinculpaţii C.D., U.N., D.L., P.C., R.G., M.I.M.D., B.C., D.H. şi O.T. a menţinut arestarea preventivă în cauză şi pentru inculpata D.V., în conformitate cu dispoziţiile art. 160b, alin. (1) şi (3) raportat la art. 3002 C. proc. pen. şi în consecinţă;
Au fost respinse, ca nefondate, cererile de revocare/înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpatul U.N.
Prin aceiaşi încheiere s-a dispus amânarea soluţionării apelurilor declarate în cauză de inculpaţii sus - menţionaţi şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., la data de 19 februarie 2008.
Referitor la inculpata apelantă D.V. măsura menţinerii arestării preventive pe parcursul soluţionării căii de atac a fost luata în baza constatării că nu a fost modificat temeiul iniţial prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., ce a impus lipsirea de libertate a inculpatei în cursul urmăririi penale cu începere de la data de 26 martie 2006, conform M.A.P. nr. 156/2006, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală. În acest sens, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1609 din 05 septembrie 2007 pronunţată de instanţa sus-menţionată a fost confirmată învinuirea formulată prin rechizitoriu împotriva inculpatei D.V., dispunându-se condamnarea acesteia pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2), art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi respectiv art. 7 din Legea nr. 39/2003, la pedepsele de câte 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata de 3 ani, pentru fiecare din faptele sus-menţionate, în final dispunându-se să execute în regim de detenţie în condiţiile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., menţinându-se arestarea preventivă în cauză în baza art. 350 C. proc. pen., pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durată de 3 ani.
Împotriva încheierii amintite s-a declarat în termen recurs de către inculpata D.V., cu solicitarea de a fi dispusă revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 160b alin. (2) şi (4) C. proc. pen.
2. Recursul declarat în cauza de inculpata D.V. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele arătate în continuare.
Pentru a se putea dispune revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., solicitare formulată prin declaraţia de recurs, instanţa trebuie să constate ca temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului [(în caz contrar instanţa fiind obligată să menţină măsura arestării preventive, potrivit art. 160b alin. (1) si (3) C. proc. pen)].
Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că învinuirea adusă inculpatei D.V. prin rechizitoriu privind săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1), (2) şi (3) alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi respectiv art. 7 din Legea nr. 39/2003, ce au justificat arestarea preventivă a acesteia, la data de 26 martie 2006, în baza art. 143 raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., a fost confirmată de către prima instanţă care a dispus condamnarea acesteia, la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata de 3 ani, cu executare în regim de detenţie în condiţiile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C.pen.
Ca atare, măsura menţinerii arestării preventive în cauză a inculpatei pe parcursul soluţionării apelului este legală şi temeinică având ca justificare dispoziţiile art. 160b alin. (1) şi (3) raportat la art. 3002 C. proc. pen.
În plus, pronunţarea în primă instanţă a unei hotărâri de condamnare chiar nedefinitivă la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, cum este cazul în speţă, justifică menţinerea măsurii arestării preventive în cauză a inculpatului pentru „garantarea executării unei obligaţii prevăzute de lege", în conformitate cu art. 5 paragraf 1 lit. b) din C.E.D.O.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta inculpată la plata sumei de 140 lei, din care 40 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.V. împotriva încheierii din 1 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 30365/3/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 606/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 318/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
