ICCJ. Decizia nr. 918/2008. Penal. Extrădare pasivă (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.918/2008
Dosar nr. 1414/2/2008
Şedinţa publică din 12 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
A. Prin încheierea din nr. 3/ F din 11 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de constatare a încetării arestării provizorii a numitului O.I.O., respingând totodată cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de prelungire a stării de arest provizoriu a aceleiaşi persoane, urmând ca persoana arestată O.I.O. să fie pusă în libertate la expirarea duratei arestării pentru care s-a emis mandatul nr. 3 din data de 12 februarie 2008 al Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin încheierea nr. 2/ F din 12 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, în dosarul nr. 946/2/2008, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în baza art. 46 raportat la art. 45 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei extrădabile O.I.O., pe timp de 30 de zile, de la 12 februarie 2008 la 12 martie 2008 inclusiv, în vederea extrădării în Turcia. La luarea acestei măsuri, instanţa a avut în vedere că împotriva persoanei extrădabile a fost emis un mandat de arestare în lipsă, aceasta fiind acuzată de comiterea mai multor infracţiuni, respectiv tentativă de omor, abuz de arme şi cauzare de pagube materiale, prevăzute de art. 448, 463, 5167, 522, 31 şi 33 C. pen. turc, precum şi art. 131 din Legea armelor de foc, pedeapsa maximă fiind până la 10 ani închisoare.
În fapt, persoana urmărită este acuzată că, la data de 23 martie 2005, a provocat un conflict armat între două grupări în Istambul, soldat cu decesul numitului O.C. S-a mai reţinut că faptele de care este acuzată persoana urmărită au corespondent şi în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de tentativă de omor, distrugere şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 20 – art. 174, art. 217 alin. (2) şi art. 279 alin. (1) C. pen.
Totodată, având în vedere cererile formulate, de prelungire a arestării provizorie şi respectiv, de constatare a încetării acestei măsuri, instanţa de fond a reţinut că, deşi persoana urmărită a fost arestată pe timp de 30 de zile începând cu data de 12 februarie 2008, nici până la data soluţionării acestor cereri, 11 martie 2008, organele competente din Turcia nu au comunicat cererea de extrădare a persoanei urmărite împreună cu actele necesare.
A mai arătat că deşi, potrivit art. 46 din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie se poate lua pe o durată de maxim 40 de zile, se apreciază că nu mai este necesară prelungirea arestării iniţiale de 30 de zile, întrucât perioada pentru care persoana urmărită a fost arestată iniţial a fost suficientă pentru ca autorităţile din Turcia să comunice actele necesare. A motivat că arestarea provizorie în caz de urgenţă, aşa cum rezultă din art. 46, este o măsură cu totul excepţională iar după 18 zile de la luarea acestei măsuri se poate dispune încetarea arestării provizorii dacă statul română nu a fost sesizat cu cererea de extrădare însoţită de documentele prevăzute de art. 38 din Legea nr. 302/2004.
Ca atare, ţinând cont şi de faptul că persoana urmărită a fost reţinută totuşi o durată de 30 de zile, instanţa de fond a apreciat că cererea de prelungire a arestării preventive nu este întemeiată, la fel ca şi cererea formulată de aceasta, de a se constata încetată măsura arestării provizorie în vederea extrădării, ce expiră la data de 12 martie 2008.
B. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru greşita respingere a solicitării de prelungire a duratei arestării provizorii în vederea extrădării pe o durată de 10 zile, cu motivarea că nu exista nici un indiciu că nu va fi formulată o cerere de extrădare în interiorul perioadei de 40 zile de la arestare şi nici nu s-au schimbat temeiurile ce au stat la baza luării măsurii preventive. în plus, se arată că la data de 5 martie 2008, autorităţile judiciare din Turcia au transmis, pe cale diplomatică, cererea de extrădare şi documentele justificative, acestea fiind în posesia Ministerului Justiţiei, care a informat organele judiciare competente. Înalta Curte, examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
Art. 46 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 prevede că instanţa „poate dispune încetarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării dacă, în termen de 18 zile de la luarea măsurii, statul român nu a fost sesizat prin cererea de extrădare, însoţită de documentele prevăzute la art. 38. Arestarea provizorie încetează de drept după trecerea unui termen de 40 zile, dacă în acest interval de timp nu se primesc cererea de extrădare şi înscrisurile necesare, cu excepţia cazului în care printr-un tratat bilateral este prevăzut un alt termen privind durata maximă a perioadei de arestare provizorie". Aceste dispoziţii trebuie coroborate cu cele prevăzută în alin. (5) al aceluiaşi articol, ce face referire la aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 45 [(inclusiv a celor prevăzută de alin. (5)], potrivit cărora, „în cursul soluţionării cauzei, instanţa, din oficiu, va reexamina la fiecare 30 zile necesitatea menţinerii măsurii arestării provizorii, putând dispune, după caz, prelungirea acesteia ori înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea", precum şi cu cele ale art. 46 alin. (4), conform cu care „nu se poate da curs unei cereri de arestare provizorie în vederea extrădării decât atunci când nu există nici o îndoială asupra competenţei autorităţii solicitante şi cererea conţine elementele prevăzute la alin. (2)". Rezultă aşadar că, atâta vreme cât obligaţia reexaminării necesităţii menţinerii măsurii arestării provizorii îi incumbă instanţei de fond, din oficiu, cu atât mai mult ea poate analiza această măsură la solicitarea persoanei extrădabile sau a procurorului general competent, care are un rol anume în procedura extrădării, inclusiv de a solicita arestarea provizorie, încetarea acesteia, precum şi continuarea procedurii de extrădare, astfel că susţinerea apărătorului persoanei extrădabile, în sensul că procurorul nu poate formula o astfel de cerere este neîntemeiată. Pe de altă parte, la data de 11 martie 2008, când s-au analizat cele două cereri, nu expirase durata precedentei măsuri (ce era valabilă până la 12 martie 2008, inclusiv), astfel că nu se poate susţine că instanţa de fond nu mai putea examina, din oficiu, necesitatea menţinerii măsurii arestării provizorii (în ipoteza că mai era cazul), putând face acest lucru şi la 12 martie 2008, conformându-se astfel obligaţiei stabilite de lege, de a face reexaminarea la fiecare 30 zile.
Ca atare, faţă de toate dispoziţiile legale precitate, Înalta Curte apreciază că, în mod greşit, instanţa de fond a respins cererea de prelungire cu 10 zile a arestării provizorii dispusă în caz de urgenţă, în vederea extrădării, întrucât, pe de o parte, temeiurile care au stat la baza luării acesteia nu au încetat [(art. 46 alin. (4)] iar, pe de altă parte, legea permite statului solicitant să trimită cererea de extrădare, însoţită de documentele prevăzute la art. 38, într-un termen de 40 zile. De altfel, statul solicitant s-a conformat acestei obligaţii şi a transmis documentele pe cale diplomatică încă din data de 5 martie 2008 (anterior pronunţării încheierii recuratei, astfel cum rezultă din adresa nr. 4920/2008 a Ministerului Justiţiei.
Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiilor art. 38515 alin. (2) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va casa încheierea recurată şi va dispune prelungirea stării de arest provizoriu a persoanei extradabile O.I.O. pe o perioadă de 10 zile, cu începere de la 13 martie 2008 până la 22 martie 2008, inclusiv.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii de şedinţă nr. 3/ F din 11 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală a II-a şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe persoana extrădabilă O.I.O.
Casează în parte încheierea şi rejudecând în fond:
Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea Apel Bucureşti de prelungire a stării de arest provizoriu a persoanei extradabile.
Dispune prelungirea stării de arest provizoriu a persoanei extradabile O.I.O. pe o perioadă de 10 zile cu începere de la 13 martie 2008 până la 22 martie 2008 inclusiv.
Onorariul translatorului de limbă turcă se suportă din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 683/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 919/2008. Penal → |
|---|
