ICCJ. Decizia nr. 683/2008. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 683/2008
Dosar nr. 6184/301/2007
Şedinţa publică din 25 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de dezbateri din 20 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, în dosarul nr. 6184/301/2007, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza I, formulată de inculpata C.L.
Curtea de Apel a apreciat această excepţie este inadmisibilă în raport de stadiul procesual în care a fost invocată şi de Decizia C.E.D.O. – S. contra României, inculpata având posibilitatea de a se adresa direct Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei încheieri de dezbateri, care face parte integrantă din Decizia penală nr. 1829 din 20 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală în dosarul nr. 6184/301/2007, inculpata C.L., prin apărătorul său ales, avocat S.A. a declarat recurs.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: excepţia de neconstituţionalitate priveşte o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-un asemenea act normativ în vigoare, dispoziţia respectivă nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a făcut în faza de judecare a recursului, iar hotărârea în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, respectiv Decizia penală nr. 1829 din 20 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, este definitivă.
Prin urmare nu este îndeplinită condiţia referitoare la invocarea excepţiei în orice fază a litigiului întrucât procesul penal s-a încheiat odată cu pronunţarea deciziei sus menţionate.
Aşa fiind, Curtea, în temeiul art. 38515 alin. (2) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.L. împotriva încheierii de dezbateri din 20 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală în dosarul nr. 6184/301/2007.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpata C.L. va fi obligată să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 60 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.L. împotriva încheierii de dezbateri din 20 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, în dosarul nr. 6184/301/2007.
Obligă inculpata să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 60 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 667/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 918/2008. Penal. Extrădare pasivă (Legea... → |
---|