ICCJ. Decizia nr. 919/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.919/2008
Dosar nr. 7730/2/2007
Şedinţa publică din 13 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 363 de la 13 martie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia l penală, l-a condamnat pe inculpatul J.P., în baza art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) şi b) C. pen. şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 13 iunie 2006 la 13 martie 2007.
A fost obligat inculpatul la 12.232,4 lei despăgubiri civile către Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în noaptea de 20 aprilie 2006, inculpatul în timp ce se afla în Parcul Herăstrău a fost contactat telefonic de sora sa J.M., care i-a comunicat că tatăl lor, victima J.I. se află sub influenţa băuturilor alcoolice şi provoca scandal în baraca situată în localitatea Bragadiru, str. Prelungirea Ghencea, judeţul Ilfov, acolo aflându-se şi mama lor, J.R.
Întrucât inculpatul, în exces a consumat băuturi alcoolice împreună cu părinţii săi, a adormit, timp în care între victima J.I. şi fosta sa soţie J.R. a avut loc o ceartă, moment în care inculpatul a fost trezit din somn şi a intervenit între cei doi, lovindu-l pe tatăl său cu pumnul în faţă, iar apoi cu coada unei lopeţi de lemn, i-a aplicat o lovitură în cap. După aplicarea loviturii cu obiectul arătat, inculpatul împreună cu mama sa au aşezat victima pe pat, iar după scurt timp, inculpatul însoţit de sora sa J.M. şi mama sa au plecat. În urma loviturilor primite, victima a decedat la data de 4 mai 2006.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul J.P.
În apelul formulat, parchetul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, al cărei cuantum l-a apreciat ca fiind extrem de blând, sens în care a solicitat majorarea pedepsei într-un cuantum care să-şi atingă scopul coercitiv.
În apelul său, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, având în vedere circumstanţele în care a fost săvârşită şi faţă de aceasta, reducerea pedepsei până la minimul special prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 264 din 25 iulie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 363/ A de la 13 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l penală.
Rejudecând, în fond, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului J.P. de la 8 ani închisoare la 10 ani închisoare.
A computat prevenţia de la 13 iulie 2006 la 25 iulie 2007 şi reţinerea de o zi, 15 mai 2006.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul J.P.
A obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Recursul declarat a fost admis prin Decizia penală nr. 4687 din 11 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (unul din judecătorii Curţii de Apel Bucureşti fiind incompatibil), Decizia a fost trimisă la Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecarea apelurilor.
Parchetul şi inculpatul şi-au expus motivele de apel, la Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum au fost consemnate în partea introductivă.
Prin Decizia penală nr. 407 de la 18 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală, pronunţată în dosarul nr. 7730/2/2007 (2572/2007), a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 363 de la 13 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l penală.
A fost desfiinţată în parte sentinţa penală şi rejudecând, în fond:
S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatul J.P. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 8 ani la 10 ani închisoare.
S-a computat reţinerea din 15 mai 2006 şi arestarea preventivă a inculpatului de la 13 iunie 2006 la zi.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul J.P.
A fost obligat apelantul la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, după casare, în rejudecare a reţinut că încadrarea juridică a faptei comise de inculpat a fost corect stabilită, în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a) şi c) C. pen., întrucât inculpatul a urmărit uciderea victimei, acţionând deosebit de violent cu un obiect apt de a produce moartea, asupra unei zone vitale a victimei.
Având în vedere atitudinea indiferentă a inculpatului, după comiterea infracţiunii şi gravitatea deosebită a acesteia, curtea de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 8 ani închisoare la 10 ani închisoare, ţinând cont de conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, precum şi de atitudinea acestuia după săvârşirea infracţiunii, având o atitudine constantă sinceră şi de regret a faptei săvârşite.
La acestea s-au adăugat şi declaraţiile prezentate instanţei de fond în formă olografă din care a rezultat că inculpatul nu era o persoană violentă, agresivă, contribuia la greutăţile financiare zilnice familiale, nu era consumator de alcool.
De altfel, pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a susţinut că a încercat să-şi apere mama de tatăl violent, agresiv şi care era un consumator permanent de băuturi alcoolice. S-a mai susţinut şi faptul că, însăşi victima în relaţiile de familie avea o conduită reprobabilă cu soţia şi copii săi, cu una din fiice a avut chiar o relaţie incestuoasă. Pe fondul acestor împrejurări a venit inculpatul în ajutorul mamei sale, însă, acţiunea sa a fost violentă şi nu una pacifistă şi, în consecinţă, lovitura aplicată cu lopata în zona capului a conclus la moartea victimei.
În cauză nu a putut fi reţinută circumstanţa atenuantă legală a provocării în favoarea inculpatului, întrucât aceasta nu se prezumă.
Pentru reţinerea ei este necesară o analiză concretă a stării psihice în care s-a aflat inculpatul în momentul comiterii infracţiunii, pe baza tuturor probelor administrate şi a împrejurărilor în care s-au săvârşit faptele.
Prin urmare, o asemenea analiză a exclus posibilitatea folosirii singulare a unor criterii obiective pe baza cărora în mod aprioric să se ajungă la concluzia că inculpatul s-a găsit sau nu sub influenţa unei stări de tulburare, trebuie întotdeauna făcută o verificare amplă pentru ca, în raport cu împrejurările concrete, să se stabilească dacă inculpatul a acţionat ori nu sub influenţa unor asemenea tulburări.
În speţă, s-a apreciat că discuţiile purtate în ziua respectivă între victimă şi soţia acestuia, agresivitatea manifestată de victimă faţă de soţia sa nu a fost de natură a crea inculpatului o intensă tulburare care să fie determinantă în declanşarea agresiunii, atâta vreme cât din actele şi lucrările dosarului a rezultat, că în familia respectivă, aceste situaţii erau repetabile, şi, în consecinţă, inculpatul era obişnuit cu comportamentul reprobabil al tatălui său faţă de soţie şi copii, practic a fost un conflict domestic între victimă şi mama sa.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul J.P., criticând-o, arătând în scris că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 73 – art. 74 C. pen. şi implicit art. 44 din acelaşi cod, art. 48 C. pen., săvârşirea faptei în stare de presiuni psihice, deoarece în data de 20 aprilie 2006 pe baza unui conflict spontan între părinţii săi a fost trezit din somn de zgomote şi văzând pe tatăl său lovind-o pe mama sa, atunci el s-a repezit să-l lovească, s-a ferit şi de frică a ripostat, lovindu-l cu pumnul, intrând în stare de şoc, a făcut doi paşi în spate şi atunci mama a venit şi l-a îmbrăţişat să nu mă mai agreseze, el a împins-o şi a trântit-o la pământ, s-a repezit din nou la el să-l lovească, atunci s-a speriat şi l-a lovit cu acea coadă de lopată o singură dată, a vrut să cheme o salvare să meargă la spital, însă el a refuzat. Inculpatul a mai menţionat că a plecat pentru a nu mai continua conflictul, lăsând-o pe mama sa să stea cu tatăl său să îl ajute, a fost sunat de şeful său C.C. care l-a întrebat ce s-a întâmplat. Din data de 21 aprilie 2006 până pe 25 aprilie 2006 când a fost internat poate a fost agresat şi poate s-a lovit din nou la aceeaşi rană, solicitând a i se aplicat o pedeapsă mai mică, deoarece este acuzat pe nedrept de crimă.
La termenul de la 14 februarie 2008, Înalta Curte a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalităţii detenţiei preventive a inculpatului J.P., fiind consemnate concluziile părţilor, după care în baza art. 3002 şi a art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului J.P., măsură pe care a menţinut-o.
În considerentele încheierii, instanţa de recurs a constatat că măsura arestării preventive este legală şi temeinică, subzistând temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului şi care impus privarea de libertate, în continuare.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a apreciat că se impune ascultarea recurentului inculpat în conformitate cu dispoziţiile art. 6 § 1 din C.E.D.O. şi jurisprudenţa Curţii Europene, indiferent de motivele de recurs şi de soluţia dată în apel, atunci când inculpatul nu a fost ascultat în apel, aducându-i-se, totodată la cunoştinţă conţinutul dispoziţiilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la dreptul la tăcere.
Recurentul inculpat personal a menţionat că nu înţelege să dea declaraţie în faţa instanţei de recurs, uzând de dreptul la tăcere.
Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în rejudecare aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind scuza provocării, arătând că inculpatul a fost sculat din somn, de către tatăl său, care aflat în stare de ebrietate îşi bătea soţia, iar el speriat i-a luat apărarea mamei sale, că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe timpul procesului penal, că a încercat să acorde ajutor victimei, dar aceasta a refuzat şi că nu are antecedente penale.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul J.P. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivul de recurs invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanţa de apel, după casare, în rejudecare, şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul său, în baza propriului examen în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului J.P. în săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului J.P., care în noaptea de 20 aprilie 2006, după ce, în prealabil, l-a lovit cu pumnul, de a-i aplica o lovitură cu coada de lemn a unei lopeţi, în cap, tatălui său, victima J.I., care urmare leziunilor traumatice suferite, respectiv unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază craniană a decedat, moartea acestuia fiind violentă, datorându-se contuziei şi dilacerării cerebrale, întruneşte, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.
Astfel, din coroborarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului din 9 mai 2006 şi planşa foto, cu fotocopia foii de internare privind pe J.I., cu concluziile provizorii ale decesului lui J.I. şi raportul medico-legal de necropsie cu nr. A 3/681/2006 întocmit la 4 iulie 2006 de I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti privind pe J.I. şi planşele foto, cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică nr. 210971 din 25 august 2006, cu declaraţii martorilor J.R., C.C., T.P., J.M., cu declaraţiile inculpatului J.P. rezultă modalitatea concretă în care inculpatul a comis fapta, contribuţia sa concretă, acesta având reprezentarea rezultatului letal al faptei şi chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
Înalta Curte consideră că sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului de către instanţa de apel, după casare, în rejudecare, în mod just nu s-a considerat ca fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., deoarece discuţiile purtate în ziua respectivă de către victima J.l. şi soţia sa J.R., comportamentul agresiv al victimei faţă de aceasta nu erau de natură a produce inculpatului o puternică stare de tulburare, atâta timp cât în familia respectivă exista o stare conflictuală preexistentă, concretizată în discuţii repetate între soţi.
Astfel, chiar în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 7 mai 2006, martora J.R. a descris situaţia din familia sa astfel: „Sunt căsătorită cu J.l., de 23 de ani cu care am 3 copii (P., L.E. şi M.). în ultimii 12 ani am stat separată de soţul meu, dar nu suntem divorţaţi. Motivul despărţirii noastre a constat, în principal, în faptul că a violat pe fetiţa noastră comună, când aceasta avea 12 ani şi jumătate. în ultimele luni, am încercat să ne apropiem şi să redevenim o familie.".
În declaraţia dată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la 9 mai 2006, martora J.R. a menţionat că „Motivul despărţirii noastre s-a datorat faptului că J.l. era foarte violent şi obişnuia să aibă relaţii extraconjugale.".
Martora J.R. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă a arătat că „După ce patronul victimei a plecat am avut o discuţie cu soţul meu în cursul căreia i-am spus că m-am săturat şi abia aştept să iau copii şi să plec. Atunci victima mi-a reproşat că oricum nu o interesează ce se întâmplă cu mine, întrucât are o altă femeie, după care i-am reproşat că a avut relaţii incestuoase cu fiica mea şi în acest context a exercitat violenţe asupra mea.".
În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă inculpatul J.P. a precizat că „Am mai avut anterior certuri cu tatăl meu datorită faptului că acesta consuma alcool în exces."
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte, în baza propriei evaluări asupra mijloacelor de probă administrate în cauză, în cursul procesului penal consideră că în cauză nu este aplicabilă circumstanţa atenuantă legală a provocării, deoarece chiar dacă victima J.l. a avut, în prealabil discuţii cu soţia sa J.R. şi chiar a agresat-o, încercând să-l lovească pe inculpatul J.P., fiul său, acesta din urmă aplicându-i iniţial un pumn, iar ulterior l-a lovit cu coada de lemn a unei lopeţi, în cap, acţiunea inculpatului fiind violentă, aceste împrejurări nefiind de natură a crea o stare de puternică tulburare inculpatului, care să-l determine să aibă o asemenea reacţie, întrucât în familie exista o stare conflictuală preexistentă comiterii acestei fapte, aşa cum a rezultat din mijloacele de probă mai sus arătate.
Totodată, în contextul cauzei, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, de instanţa de apel, după casare, în rejudecare, Înalta Curte apreciază că a fost făcută o corectă adecvare a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, agravat de circumstanţele reale în care a fost săvârşită, de valoarea socială fundamentală atinsă, respectiv viaţa unei persoane, victima fiind tatăl inculpatului, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a recunoscut fapta comisă, nu are antecedente penale, a avut un comportament pozitiv în societate, lucra, respecta vecinii, nu consuma băuturi alcoolice, aşa cum rezultă din actele în circumstanţiere depuse la dosarul tribunalului.
Totodată, instanţa de apel, după casare, în rejudecare a majorat cuantumul pedepsei aplicată iniţial de prima instanţă, însă a menţinut circumstanţele atenuante judiciare aplicate distinct prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., ce atrage incidenţa dispoziţiei de la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., de coborâre a pedepsei sub minimul legal prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului.
Astfel, cuantumul pedepsei principale la care a fost condamnat inculpatul J.P. de 10 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, este singurul în măsură să asigure realizarea scopurilor coercitiv, de exemplaritate şi educativ al pedepsei, în vederea îndreptării atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi reinserţia sa viitoare pozitivă în societate.
În raport cu cele menţionate, nu poate fi avută în vedere solicitarea apărătorului recurentului inculpat cu privire la reducerea pedepsei aplicate, deoarece în cauză a fost făcută o evaluare plurală a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, pedeapsa aplicată reflectând şi respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Aşadar, Decizia instanţei de apel, după casare, în rejudecare este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Înalta Curte, verificând hotărârea pronunţată, nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat J.P. împotriva deciziei penale nr. 407 din 18 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală.
Se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii pentru ziua de 15 mai 2006 şi a arestării preventive de la 13 iunie 2006 1a 13 martie 2008.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat J.P. împotriva deciziei penale nr. 407 din 18 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii pentru ziua de 15 mai 2006 şi a arestării preventive de la 13 iunie 2006 la 13 martie 2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 918/2008. Penal. Extrădare pasivă (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 987/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
