ICCJ. Decizia nr. 1067/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1067/2009

Dosar nr. 441/91/200.

Şedinţa publică din 24 martie 200.

Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

1. Tribunalul Vrancea, secţia penală, prin sentinţa penală nr.260 din 30 iunie 2008, a respins ca nefondată plângerea în baza art. 278 C. proc. pen. formulată de petiţionarul M.G. şi a menţinut rezoluţia nr. 285/P/2007 din 17 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă acelaşi organ judiciar prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale potrivit art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. („fapta nu există") faţă de intimatul-făptuitor V.A. agent de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Arad sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omisiune a sesizării organelor judiciare şi favorizarea infractorului prevăzută de art. 263 şi art. 264 C. pen. ce s–a pretins a fi fost comise în legătură cu activitatea judiciară şi propunerile de soluţionare în sine defavorabile petiţionarului făcute în calitate de organ de cercetare penală în dosarele nr. 13/P/2007 şi 305/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Recursul în termen declarat de petiţionar vizând casarea sentinţei amintite iar în rejudecare admiterea plângerii şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale - în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) raportat la art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. prin Decizia penală nr. 177/P din 9 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, cu consecinţa obligării acestuia la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.

2. Împotriva deciziei penale nr. 677 din 19 noiembrie 2008 s-a formulat un nou recurs de către petiţionarul M.G., reiterându-se critica de netemeinicie/nelegalitate ce a format obiectul controlului judiciar anterior efectuat, cale ordinară de atac adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi referitor la care a fost invocată în condiţiile art. 288 şi urm. C. proc. pen., excepţia de inadmisibilitate întemeiată pe dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen.

Excepţia amintită este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. în care se indică limitativ categoriile de hotărâri ce formează obiectul recursului, sunt supuse căii ordinare de atac amintite doar „deciziile pronunţate, ca instanţe de apel (.) de curţi de apel " .

Decizia penală nr. 677/2008 a fost pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în calitate de instanţă de recurs fiind rămasă definitivă potrivit art. 417 lit. c) C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiţionar.

Această sancţiune procesuală este incidentă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.

Pentru considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. cu consecinţa obligării petiţionarului potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul M.G. împotriva deciziei penale nr. 677/R din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul petiţionar să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 martie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1067/2009. Penal