ICCJ. Decizia nr. 116/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.116/2009
Dosar nr. 366/1/2009
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 7 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul penal nr. 366/1/2009, s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, a constata că aceasta a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, impunându-se menţinerea, în continuare, a stării de arest.
Împotriva încheierii pronunţată, la data de 7 ianuarie 2009, de către Curtea de Apel Braşov, a declarat recurs inculpatul G.C. solicitând casarea acesteia şi, în cadrul rejudecării, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 85/ S din 10 iulie 2008, pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, s-a dispus condamnarea inculpatului G.C., la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1). raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
În fapt, s-a reţinut că inculpatul G.C., în seara zilei de 8 octombrie 2006, împreună cu coinculpatul G.N., aflându-se în localitatea Săcele din judeţul Braşov, au aplicat victimei M.R. mai multe lovituri cu toporul în zona capului, cauzându-i leziuni corporale ce au condus la deces.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul de Minori şi Familie Braşov, inculpaţii G.C., G.N. şi partea civilă M.E.
La termenul din 7 ianuarie 2009, fixat pentru judecarea apelului, instanţa de control judiciar, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpatului, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiile art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive".
În cauză, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept, art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatei.
Înalta Curte constată ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică acesta rezultă, cu prisosinţă, din împrejurările concrete în care inculpatul recurent a săvârşit fapta. Astfel, acesta a atacat victima pe timp de noapte, împreună cu alt inculpat, aplicându-i lovituri multiple, cu toporul, în zona capului. Nu este lipsit de relevanţă faptul că victima a fost luată prin surprindere de către inculpaţi şi nu a avut o atitudine provocatoare.
Împrejurarea că inculpatul este minor, nu constituie un element de natură a convinge instanţa în sensul revocării măsurii arestării preventive, sau înlocuirea acesteia cu a o altă măsură preventivă restrictivă de drepturi, atâta timp cât inculpatul a conştientizat gravitatea deosebită a faptei sale.
Pe altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea de condamnare, chiar nedefinitivă, constituind un temei suficient de puternic pentru a se constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se, astfel, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă cât şi prevederile C.E.D.O.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă, nu alterează nici prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile legii.
Toate aceste aspecte, justifică dispoziţia instanţei de apel în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva încheierii din 7 ianuarie pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 687/1372/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 517/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 118/2009. Penal. înlocuirea măsurii... → |
---|