ICCJ. Decizia nr. 1300/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1300/2009
Dosar nr. 60/36/2008
Şedinţa publică din8 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 23/ P din 12 februarie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul O.I. avocat în Baroul Constanţa, împotriva rezoluţiilor nr. 289/ll/2/2007 şi nr. 206/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că petentul a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror în dosar nr. 206/P/2007, pe care o consideră nelegală şi netemeinică, pentru că, la data de 5 martie 2007, în dosarul civil nr. 3021/212/2006 al Judecătoriei Constanţa, petentului, în calitate de avocat, i-a fost aplicată o amendă de 200 lei de către judecătorul A.P.I., în baza art. 108 alin. (2) lit. b) combinat cu art. 1082 C. proc. civ.
Petentul a susţinut că temeiul juridic în baza căruia a fost aplicată sancţiunea este unul greşit, şi pentru că nu există concordanţă între motivarea în fapt şi cea în drept a sancţiunii, intimatul a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), infracţiune a cărei latură obiectivă o constituie şi faptul că acelaşi judecător i-a respins cererea de reexaminare şi a dispus consemnarea în încheierea de şedinţă din data de 5 martie 2007, că petentul a avut o atitudine ireverenţioasă, împrejurare neconformă cu realitatea.
Instanţa de fond a constatat că, la data de 13 iulie 2007, petentul a formulat plângere penală împotriva intimatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că a săvârşit fapte abuzive în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin aplicarea unei amenzi petentului la data de 05 martie 2007 şi prin respingerea cererii de reexaminare.
La data de 19 noiembrie 2007, procurorul de caz a dat rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitor, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reclamate.
Petentul a formulat plângere împotriva rezoluţiei la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, care, prin rezoluţia nr. 289/ll/2/2007 a respins-o ca neîntemeiată.
Ulterior, petentul a formulat plângere la instanţă împotriva celor două rezoluţii, solicitând desfiinţarea acestora şi trimiterea cauzei la procuror în vederea efectuării de cercetări penale faţă de intimat sub aspectul infracţiunii reclamate.
Instanţa de fond reţine că indicarea unui temei legal greşit pentru aplicarea amenzii poate constitui eventual o eroare materială şi nu un act abuziv.
Pe de altă parte, respingerea cererii de reexaminare nu se circumscrie unui act material care să intre în componenţa laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât aprecierea judecătorului cu privire la atitudinea avocatului petent nu poate fi calificată ca un act arbitrar, ci ca o măsură care se impunea pentru desfăşurarea în bune condiţii a şedinţei de judecată şi pentru soluţionarea cu celeritate a cauzelor.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând faptul că motivarea instanţei de fond, în sensul că indicarea greşită a temeiului de drept în baza căruia i s-a aplicat amenda este o eroare materială, nu poate fi reţinut atâta vreme cât la dosar nu există o încheiere de îndreptare eroare materială.
De asemenea, reţinerea instanţei de fond în sensul că petentul ar fi perturbat buna desfăşurare a şedinţei de judecată, reprezintă o anomalie, atâta vreme cât la dosar nu există nici o probă în acest sens.
Examinând hotărârea în raport de criticile recurentului, ca si sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Petentul invocă săvârşirea de către intimat a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât prin încheierea de şedinţă din 05 martie 2007, pronunţată în dosar civil nr. 3021/212/2006 aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa, i-a aplicat amendă judiciară în cuantum de 200 lei, fără a fi vinovat de săvârşirea vreunei abateri judiciare şi cu indicarea greşită a temeiului de drept al sancţiunii, iar prin încheierea din 04 iunie 2007, pronunţată în aceeaşi cauză, a respins în mod nejustificat cererea de reexaminare a hotărârii prin care s-a aplicat sancţiunea.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.
Verificând actele procedurale emise de intimat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu se constată că petentul, în calitate de avocat al pârâtei în cauza civilă nr. 3021/212/2006, a fost întrebat de preşedintele completului unde locuieşte pârâta, iar petentul a răspuns că nu a fost interesat de adresa pârâtei şi a precizat că această problemă este o chestiune de confidenţialitate, chiar şi faţă de instanţa de judecată, din moment ce pârâta a dat o adresă şi i-a comunicat petentului să nu o declare instanţei.
Această atitudine a fost apreciată de intimat ca ireverenţioasă şi, constatând îndeplinite cerinţele dispoziţiile art. 1082 C. proc. civ., a aplicat petentului o amendă judiciară în limitele prevăzute de lege.
Intimatul a reţinut ca temei juridic şi incidenţa dispoziţiile art. 1081 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., apreciind, aşa cum se deduce din practicaua încheierii, că petentul, în calitate de apărător al pârâtei, nu a respectat îndatorirea stabilită de instanţă de a indica adresa la care trebuie citată pârâta, dar nu a aplicat o nouă amendă judiciară, rezumându-se la a aplica o singură amendă folosind cele două temeiuri juridice amintite.
Sub aspectul fondului încheierilor pronunţate de intimat, prin care s-a aplicat sancţiunea şi s-a respins cererea de reexaminare, petentul nu a produs dovezi ale eventualei rele credinţe manifestate de intimat.
Faptul că intimatul a invocat două temeiuri juridice corespunzătoare a două abateri judiciare şi a aplicat o singură amendă judiciară, chiar dacă este incorect, favorizează pe petent, care nu este obligat să plătească două amenzi judiciare.
lată de ce, în mod justificat, rezoluţia procurorului şi hotărârea primei instanţe reţin că intimatul nu a dat dovadă de rea credinţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, astfel că, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul O.I., împotriva sentinţei penale nr. 23 din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 118/2009. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 157/2009. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
