ICCJ. Decizia nr. 1244/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1244/200.
Dosar nr. 3169/1/200.
Şedinţa publică din 22 iunie 2009
Asupra plângerii penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petiţionarul U.P., în calitate de administrator unic al SC P.F. SRL Galaţi a formulat mai multe plângeri penale, adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care a solicitat a se efectua cercetări penale faţă de magistraţii I.M.M., judecător la Curtea de Apel Galaţi şi L.G., procuror şef secţie judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, fără a preciza, în mod exact faptele şi infracţiunile pentru care se plânge, indicând numai la modul general anumite nemulţumiri privind activitatea acestora.
La data de 2 aprilie 2008, fiind audiat în legătură cu motivele petiţiilor sale, U.P. a precizat că este nemulţumit de modul în care se desfăşoară judecata în dosarul nr. 1211/44/2007 al Curţii de Apel Galaţi.
Prin rezoluţia nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008 a Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii I.M.M., judecător la Curtea de Apel Galaţi şi L.G., procuror şef secţie judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen., spălare de bani prev. de art. 23 din Legea nr. 656/2002 şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există.
S-a reţinut că, în urma verificării aspectelor sesizate privind dosarul de care este nemulţumit petiţionarul, a rezultat că acesta avea un obiect diferit, faţă de cel indicat de petiţionar, referindu-se la alţi magistraţi decât persoanele nominalizate de acesta.
S-a mai reţinut că petiţionarul nu a putut descrie conţinutul concret al faptelor şi nici să indice mijloacele de probă, rezumându-se doar la indicarea unor texte C. pen. şi din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
Împotriva rezoluţiei cu nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008 petiţionarul U.P., în calitate de administrator unic al SC P.F. SRL Galaţi a formulat plângere, la data de 2 decembrie 2008, adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa penală nr. 191 din 30 ianuarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 10068/1/2008, s-a dispus trimiterea plângerii formulată împotriva rezoluţiei nr. 236/P/2008 din data de 6 noiembrie 2008, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, spre competentă soluţionare.
S-a reţinut că, petiţionarul nu a formulat plângere, potrivit art. 278 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adresându-se, în mod greşit, cu plângere direct la instanţă.
În această plângere, petiţionarul a solicitat constatarea nulităţii rezoluţiei atacate, întrucât, în opinia sa organul competent să o soluţioneze era D.I.I.C.O.T.
Prin rezoluţia cu nr. 5474/1275/II/2/2009 din 17 martie 2009, procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de SC P.F. SRL Galaţi, prin administratorul unic U.P., împotriva rezoluţiei nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008.
În conformitate cu disp. art. 2781 C. proc. pen., nemulţumit de soluţia de neurmărire penală dată de parchet, petiţionarul U.P., în calitate de administrator unic al SC P.F. SRL Galaţi s-a adresat cu plângere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competentă să judece cauza în primă instanţă, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008 şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii I.M.M. şi L.G., sub aspectul faptelor sesizate.
Verificând rezoluţia atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul nr. 236/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea formulată de SC P.F. SRL Galaţi, prin administratorul unic U.P., este nefondată.
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de soluţiile de neurmărire penală dispuse de procuror să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel, a procedat şi petiţionarul U.P. prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Înalta Curte constată că, pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiţii.
Prima condiţie constă din existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit, în mod cert, o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b)1. Intervenţia unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca, în locul începerii urmăririi penale, să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Înalta Curte constată că, în mod justificat, parchetul a reţinut în cauză că nu se poate începe urmărirea penală faţă de magistraţii I.M.M. şi L.G., întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat existenţa cauzei care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Astfel, dosarul nr. 1211/44/2007 al Curţii de Apel Galaţi la care s-a referit U.P. a fost trimis, la data de 31 ianuarie 2008, urmare strămutării cauzei, la Curtea de Apel Ploieşti, instanţă care va putea soluţiona nemulţumirile petiţionarului pe parcursul cercetării judecătoreşti.
Totodată, în mod corect, parchetul a reţinut că dosarul indicat de petiţionar se referă la cu totul alţi magistraţi, decât cei nominalizaţi de U.P.
Cercetările efectuate în cauză nu au constatat indicii care să conducă la conturarea elementelor constitutive ale unor infracţiuni săvârşite în legătură cu serviciul, cu ocazia soluţionării dosarului nr. 1211/44/2007 al Curţii de Apel Galaţi, magistraţii respectivi exercitându-şi atribuţiile de serviciu în limitele competenţelor stabilite de lege şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
Pe de altă parte, conform art. 12 lit. n) din OUG nr. 131 din 21 decembrie 2006, sunt de competenta Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, dacă banii, bunurile şi valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârşirea infracţiunilor date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
De asemenea, potrivit art. 222 alin. (2) C. proc. pen., plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Or, în prezenta cauză, petiţionarul U.P. nu a precizat şi nici din verificările efectuate în cauză, nu a rezultat că, persoanele reclamate s-ar face vinovate de vreuna din infracţiunile prevăzute în art. 12 din OUG nr. 131/2006, astfel încât să fie îndeplinită condiţia arătată în textul de lege mai sus citat, care să atragă competenţa D.I.I.C.O.T.
Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că magistraţii I.M.M. şi L.G. nu au săvârşit vreo faptă cu conotaţie penală, Înalta Curte constată că soluţia de netrimitere în judecată a acestora este corectă, neexistând temei pentru desfiinţarea soluţiei dispusă.
Împrejurarea că petiţionarul U.P. este nemulţumit de soluţia adoptată în dosarul nr. 236/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, de neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi magistraţi menţionaţi mai sus, nu poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea formulată. Interpretarea şi evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliţie, fie de procuror ori de instanţa de judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluţii ori hotărâri considerate ca nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale cât şi cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.
A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare şi extraordinare, prevăzute de legislaţia în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva reprezentanţilor parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au formulat concluzii în instanţă ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză, reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.
Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar soluţiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, soluţiile dispuse de procurori pot fi infirmate numai urmare controlului ierarhic şi jurisdicţional al acestora, iar nu prin angajarea răspunderii penale a procurorului care a efectuat urmărirea penală într-o cauză, câtă vreme nu s-a dovedit reaua-credinţă a magistratului în adoptarea soluţiei dispuse.
Mai mult, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie, pentru soluţiile pronunţate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părţilor de rea credinţă, precum şi o reală insecuritate juridică.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara SC P.F. SRL Galaţi, prin administratorul unic U.P., împotriva rezoluţiei nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Va menţine rezoluţia atacată.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petiţionarul la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T .
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara SC P.F. SRL Galaţi prin administrator unic U.P. împotriva rezoluţiei nr. 236/P/2008 din 6 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1203/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1261/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
