ICCJ. Decizia nr. 1256/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1256/2009
Dosar nr. 2899/1/2009
Şedinţa publică din 3 aprilie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3765/89/2008, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, printre alte dispoziţii, a menţinut, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului D.S. (fiul lui A. şi L., născut la 18 martie1971), reţinând în esenţă că măsura privativă de libertate a fost luată şi menţinută cu respectarea dispoziţiilor legale, iar temeiurile avute în vedere la arestare subzistă şi în prezent.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul D.S., solicitând judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.
Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului se reţine că recurentul inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi violare de domiciliu, prevăzute de art. 183 C. pen. şi art. 192 alin. (1) C. pen., reţinându-se în esenţă că în după amiaza zilei de 21 mai 2008 a pătruns fără drept în curtea victimei C.G. pe care l-a lovit peste cap şi corp, în mod repetat, cu o bucată de lemn, lovituri care au avut ca urmare un traumatism cranio-cerebral acut închis, care a condus la decesul victimei în data de 2 iulie 2008.
Prin sentinţa penală nr. 82 din 4 februarie 2009, Tribunalul Vaslui i-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul D.S., fază procesuală în care, după cum s-a menţionat, Curtea de Apel Iaşi a menţinut starea de arest a acestuia în temeiul art. 3002 C. proc. pen. cu referire la art. 160b alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen.
Potrivit acestor dispoziţii legale, instanţa este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune menţinerea arestării preventive.
În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a recurentului inculpat, la data de 10 iulie 2008, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv există presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În mod corect, a reţinut instanţa de apel că şi în prezent se menţin temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat D.S.
Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancţionator stabilit de lege pentru infracţiunile presupus săvârşite de inculpat (infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. este pedepsită cu închisoare de la 5 la 15 ani închisoare, iar infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu închisoare de la 6 luni la 4 ani), pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura şi gravitatea faptelor presupus săvârşite, din modalitatea în care se reţine că ar fi fost comise, precum şi datele care caracterizează persoana inculpatului, care a mai fost condamnat anterior, fiind recidivist.
Nu în ultimul rând, se constată că sunt îndeplinite şi cerinţele impuse şi de art. 143 C. proc. pen., în sensul existenţei probelor de natură să contureze presupunerea participării recurentului la săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost cercetat şi condamnat, în primă instanţă.
Împrejurarea că în cauză a fost pronunţată o hotărâre de condamnare a inculpatului, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumţiei de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei, în speţă, încadrându-se în prevederile legale, naţionale şi europene.
În consecinţă, în raport de pericolul social concret al faptelor presupus săvârşite de recurentul inculpat D.S., Înalta Curte constată că se impune, în continuare privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.S. împotriva încheierii din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală pronunţată în Dosarul nr. 3765/89/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1244/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1268/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
