ICCJ. Decizia nr. 136/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 136/2009

Dosar nr. 404/1/2009

Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 ianuarie 2009, pe rol fiind verificarea stării de arest preventiv a inculpatului S.I., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, s-a luat în discuţie starea de arest a inculpatului.

Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, fiind întrunite atât cerinţele art. 3002, cât şi ale art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a acestuia.

În termen legal, inculpatul S.I. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate.

Prin apărătorul ales a solicitat admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen. şi punerea sa în libertate, susţinând că nu îşi însuşeşte cele menţionate în încheierea atacată şi că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol social având în vedere poziţia procesuală.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Totodată, potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 8 ianuarie 2009, a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat iniţial arestarea preventivă a inculpatului şi chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Argeş nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 par.1 lit. a) din C.E.D.O.

Astfel, se constată că inculpatul S.I., a fost cercetat, trimis în judecată şi condamnat de către Tribunalul Argeş, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la 5 ani închisoare, reţinându-se că, în data de 30 iulie 2008, împreună cu alt coinculpat a vândut unui colaborator desemnat, contra sumei de 2700 lei, cantitatea de 12,83 gr. Heroină, drog de mare risc.

Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care aceasta a fost produsă, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptei, de vătămarea adusă relaţiilor sociale privind viaţa persoanei, precum şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege, astfel că a dispus menţinerea stării de arest a acestuia.

Ca atare, încheierea pronunţată la 8 ianuarie 2008 este legală.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul S.I. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva încheierii din 8 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 2838/109/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 136/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs